Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 20 iunie 2011, sub nr. 49098/3/2011, reclamanţii M.I.D., A.G., A.O.M., D.D., I.C.S., P.N., A.A., I.T.A., S.A.I., L.P., M.C.I., T.R.F. în calitate de actori interpreţi, M.Ş.F., în calitate de regizor şi SC F.F. SRL, în calitate de proprietara a studioului producător cunoscut şi sub pseudonimul A.O.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC A.V.R. SRL şi U.P.I.E., a Division of U.S.I. B.V., solicitând:
- să se constate încălcarea de către pârâte a drepturilor morale de autor şi conexe ale reclamanţilor izvorâte din crearea dublajului filmelor de animaţie mai jos descrise;
- să se dispună încetarea acestei încălcări, prin obligarea pârâtelor să inscripţioneze numelor actorilor, al regizorului şi al studioului roman producător al dublajelor pe toate copiile, oricare ar fi forma acestora (D.V.D., B.R. etc.), copii ce conţin varianta în limba româna a filmelor;
- să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata a 90.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor morale ale reclamanţilor;
-să se dispună afişarea hotărârii şi publicarea acesteia în mijloace de comunicare în masă (un ziar de circulaţie naţională), pe cheltuiala pârâtelor (în conformitate cu art. 139 alin. (1)4 lit. d) din Legea nr. 8/1996).
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în perioadele mai 2009 şi octombrie-noiembrie 2009 au realizat pentru pârâte (prima având calitatea de Licenţiat a celei de-a doua, care este proprietara titlurilor dublate şi distribuite prin D.V.D.), dublajele în limba română a următoarelor titluri de desene animate:
1. Bionicle, The Legend Reborn- Bionicle, Renaşterea Legendei;
2. Barbie And The Three Musketeers - Barbie şi cei trei Muschetari;
3. Lego: The Adventures Of Clutch Powers - Lego, Aventurile Lui Clutch Powers.
Dublajele în limba română au fost realizate în temeiul unui contract existent între SC F.F. SRL şi SC A.V.R. SRL (la acea vreme, P. România, drepturile patrimoniale izvorâte din prestaţia artistică şi neplătite făcând obiectul altui proces (aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţional a României, datorită unei clauze compromisorii inserate în acel contract).
Dincolo de drepturile patrimoniale, de asemenea nesocotite, reclamanţii au constatat, în urma achiziţionării de pe piaţa românească a titlurilor descrise mai sus, că acestea nu au primit sub nicio formă (scrisă, vorbită), detaliile cu privire la participarea reclamanţilor la crearea variantei romaneşti: actorii care au dublat, regizorul dublajului şi studioul producător. Astfel, aceste opere, de la care reclamanţii au pornit creând operele derivate, de asemenea, recunoscute şi protejate de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor şi a celor conexe (în art. 8 şi 16), au fost lansate şi valorificate pe piaţa românească fără a arata contribuţia reclamanţilor, cu încălcarea drepturilor morale de autor şi conexe, garantate prin dispoziţiile cuprinse în art. 10, art. 94-96 şi art. 104 din Legea nr. 8/1996.
Din punctul de vedere al reclamanţilor, în calitatea acestora de titulari ai unei opere derivate, născute pe marginea operelor originale ale cărui proprietar este U.P.E., iar licenţiat şi distribuitor, în acea perioadă şi pentru aceste titluri, era SC A.V.R. SRL, consideră ca drepturile lor morale au fost încălcate de către pârâte, întrucât contribuţia artistică a acestora a fost complet ignorată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 139 al Legii nr. 8/1996, cu raportare la art. 10 lit. b) şi c), art. 96 lit. a) şi b), art. 104 din aceeaşi lege, dar şi la art. 54 din Decretul nr. 31/1954 cu privire la încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale.
Pârâta U.P.I.E. - D.U.S.I. BV a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata formulate de reclamanţi şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prioritar, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, învederând că:
Niciunul dintre reclamanţi nu a avut şi nu are niciun fel de relaţie contractuală cu U.P.I.E.; reclamanţii au contractat exclusiv cu SC F.F. SRL (de asemenea, reclamantă în prezenta cauză); reclamanta SC F.F. SRL nu a avut şi nu are niciun fel de relaţie contractuală cu pârâta, aceasta contractând exclusiv cu SC P.R. SRL (actualmente cunoscută ca SC A.V.R. SRL) în privinţa raporturilor patrimoniale dintre F.F. şi A.V., U. Studios are calitatea de terţ. Cum U.S. nu este parte în contract, acesta nu-i este opozabil (res inter alios acta).
Legea, atunci când a dorit să permită o acţiune directă împotriva terţilor, a prevăzut acest lucru în mod expres (mandat, antrepriză), situaţie neaplicabilă în prezenta speţă; niciunul dintre licenţiaţii U. nu acţionează în numele său, astfel încât U. nu este răspunzătoare pentru faptele licenţiaţilor săi; U. nu a distribuit şi nu distribuie niciun fel de titluri şi nu desfăşoară nicio activitate în România.
Pentru aceste considerente, pârâta U.P.I.E., D.U.S.I. BV, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în speţa dedusă judecaţii.
În raport cu reclamanţii, actori şi regizor, singura care ar putea avea calitate procesuala pasivă în speţă de faţă este chiar reclamanta SC F.F. SRL, societate cu care reclamanţii au contractat, faţă de care şi-au asumat obligaţii şi au dobândit drepturi corelative.
Urmând aceeaşi logică juridică, singura care ar putea avea calitate procesuală pasivă în cererea formulată de SC F.F. SRL este cocontractanta sa, respectiv SC A.V.R. SRL.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că între reclamanta SC F.F. SRL şi SC A.V.R. SRL (cunoscută iniţial sub denumirea de P. România), a intervenit un contract având ca obiect realizarea dublajelor în limba română pentru cele trei filme de desene animate menţionate în acţiune.
Conform clauzelor contractuale de la art. 1, art. 4, art. 7.2 din contractul din 03 septembrie 2008, SC F.F. îşi asumă angajamentul să relaţioneze cu terţii (actori, interpreţi, regizori), în vederea realizării obiectului contractului, pe baza unui mandat (fără reprezentare) oferit societăţii în acest sens.
Convenţia părţilor prevede că prestatorul, respectiv SC F.F. SRL are deplină responsabilitate privind derularea acţiunilor convenite; de asemenea, potrivit convenţiei în discuţie, printre obligaţiile beneficiarului nu se regăseşte şi obligaţia de a răspunde faţă de terţi.
Contractul din 03 septembrie 2008 a fost încheiat în vederea realizării obiectului contractului de licenţă intervenit între U. şi A.V.
Conform clauzelor contractului de licenţă, U. a cedat către A.V. dreptul de exploatare pe teritoriul României a operelor aflate în proprietatea U. Astfel, A.V. a dobândit dreptul de a încheia contracte cu terţii (în speţă, F.F.) în vederea realizării obiectului contractului, faţă de care urma să se oblige şi s-a obligat personal.
Cu privire la utilizarea dublajelor create pentru A.V., pârâta U. a făcut o serie de investigaţii pentru a identifica o soluţie pentru problemele sesizate de către reclamanţi. În urma acestor verificări pe care le-a efectuat cu bună-credinţă şi fără să reprezinte o obligaţie a societăţii, a constatat ca dublajele în limba română nu au fost folosite niciodată de către licenţiaţii actuali ai pârâtei, pentru că nu au fost primite de la pârâta A.V.; în consecinţă, licenţiaţii acesteia şi-au creat şi utilizat propriile dublaje în limba română.
În continuare, pârâta a învederat că, în opinia sa, nu sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât nu a săvârşit nicio faptă ilicită şi nu a distribuit în România titlurile invocate de către reclamanţi, fie ele dublate sau nu. Pe de altă parte, nu cade în sarcina pârâtei U. să verifice dacă licenţiatul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de terţi; de asemenea, a susţinut că nici pârâta SC A.V.R. SRL nu a încălcat vreun drept al reclamanţilor, astfel că nici aceasta nu poate fi considerată răspunzătoare pentru lipsa de diligenţă a reclamanţilor.
Prin încheierea din 24 mai 2012, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC F.F. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 03 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.Ş. şi SC F.F. SRL, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă;
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.P.I.E. - D.U.S.I. B.V. şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.I.D., A.G., A.O.M., D.D., I.C.S., P.N., A.A., I.T.A., S.A.I., L.P., M.C.I., T.R.F., în contradictoriu cu pârâta SC A.V.R. SRL, prin administrator judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă B.F.D.;
A constatat că pârâta SC A.V.R. SRL a încălcat drepturile morale ale reclamanţilor de a li se recunoaşte calitatea de artişti interpreţi asupra dublajelor filmelor de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego; The Adventures Of Clutch Powers”;
A dispus încetarea acestei încălcări şi obligarea pârâtei să inscripţioneze numele actorilor care au realizat dublajele în limba română pentru filmele de animaţie menţionate, pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a filmelor, pe format D.V.D. sau B.R.;
A obligat pârâta la plata următoarelor sume: 4.000 lei către reclamanta M.I.D., 13.000 lei către reclamanta A.G., 9.700 lei către reclamanta A.O.M., 13.700 lei către reclamanţii C.S., 4.000 lei către reclamanta D.D., 4.000 lei către reclamanta A.A., 5.400 lei către reclamantul P.N., 5.400 lei către reclamantul I.T.A., 8.300 lei către reclamantul L.P., 8.300 lei către reclamantul M.C.l., 4.100 lei către reclamantul T.R.F. şi 6.900 lei către reclamanta S.A.I.;
A dispus publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei într-un cotidian de largă circulaţie;
A obligat pârâta SC A.V.R. SRL la 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
A obligat toţi reclamanţii la 4.158 euro, în echivalent lei la data plăţii către pârâta U.P.I.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 12 noiembrie 2008 a fost încheiat între U.P.I. B.V. (U.P.I.) şi SC P.R. SRL un contract cu privire la drepturile de difuzare video pe teritoriul României şi Republicii Moldova, în perioada 01 noiembrie 2008-31 octombrie 2009, pentru filmele de animaţie „Barbie and the Three Musketeers”, „Lego Adventures of Clutch Powers” şi „Bionicle: The Legend Reeborn.”
La data de 03 septembrie 2008 a fost încheiat contractul nr. 23 între SC P.R. SRL SRL în calitate de beneficiar şi SC F.F. SRL în calitate de prestator, având ca obiect realizarea dublajelor la filmele de animaţie „Barbie and the Three Musketeers”, „Lego Adventures of Clutch Powers” şi „Bionicle: The Legend Reeborn.”
Între SC F.F. SRL în calitate de cesionar şi reclamanţii A.A., I.C.S., D.D.; M.I.D.; I.T.A., P.N., A.G., A.O.M., M.C.I., S.A.I., T.R.F. şi L.P. au fost încheiate în lunile septembrie 2009, martie 2010 contracte de cesiune de drepturi de autor cu privire la serviciile de dublaj pentru „Barbie and the Three Musketeers”, „Lego Adventures of Clutch Powers” şi „Bionicle: The Legend Reeborn”.
Reclamanţii, persoane fizice, au realizat efectiv serviciile de dublaj voce pentru filmele de animaţie menţionate, iar aceste filme au fost difuzate în format D.V.D. pe piaţă (filele 6-8, 149 şi 388 vol. 1 şi filele 32-35 vol. 2 dosar), „Barbie and the Three Musketeers” făcând totodată şi obiectul difuzării pe canalul M. T.V., fără a fi inserat pe generic sau pe coperţile D.V.D.-urilor numele reclamanţilor-persoane fizice şi calitatea lor de artişti interpreţi cu ajutorul cărora au fost realizate dublajele în limba română pentru aceste filme de animaţie.
În ceea ce priveşte cadrul procesual, prima instanţă a lămurit cu prioritate problema calităţii procesuale active a reclamanţilor artişti interpreţi sau executanţi şi, în particular, a problemei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş., excepţie unită cu fondul prin încheierea din 24 mai 2012, precum şi a calităţii procesuale pasive a pârâtei U.S.I. B.V.
Prin prezenta acţiune reclamanţii au solicitat să se constate încălcarea drepturilor morale de a li se recunoaşte calitatea de artişti interpreţi cu privire la dublajele în limba română a filmelor de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego; The Adventures of Clutch Powers”, să se dispună încetarea acestei încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin neinserarea pe generic sau pe coperţile D.V.D.-urilor a numelor reclamanţilor - persoane fizice şi calitatea lor de artişti interpreţi cu ajutorul cărora au fost realizate dublajele.
Tribunalul a constatat că reclamanţii au drepturile morale recunoscute de art. 96 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul de a pretinde recunoaşterea paternităţii propriei interpretări sau execuţii, dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său să fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol şi la fiecare utilizare a înregistrării acestuia, precum şi dreptul recunoscut de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, acela de a solicita instanţelor de judecată recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi de a pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că reclamanţii artişti interpreţi sau executanţi au calitate procesuală activă în cauză.
În ceea ce îl priveşte pe reclamantul M.Ş., prima instanţă a constatat însă întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Astfel, s-a reţinut că reclamantul M.Ş. şi-a întemeiat acţiunea pe calitatea sa de regizor al operelor derivate, constând în dublajele celor trei filme de animaţie menţionate.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, tribunalul a reţinut că în producţia celor trei titluri, M.Ş. avea calitatea de regizor (martora D.R.), dând indicaţii actorilor despre cum să dubleze vocile personajelor în procesul de producţie şi alegând dublele bune şi dând indicaţii pentru editare şi mixaj în procesul de postproducţie (declaraţia martorului T.S. - filele 412-413 dosar).
Prima instanţă a apreciat însă că aceste activităţi nu se încadrează în sfera celor reglementate de art. 65 şi art. 66 din Legea nr. 8/1996.
Astfel, potrivit art. 65 din Legea nr. 8/1996: „Regizorul sau, după caz, realizatorul operei audiovizuale este persoana fizică care, în contractul cu producătorul, îşi asumă conducerea creării şi realizării operei audiovizuale, în calitate de autor principal”. Potrivit art. 66 din Legea nr. 8/1996 „Sunt autori ai operei audiovizuale, în condiţiile prevăzute la art. 5, regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei. În contractul dintre producătorul şi regizorul sau realizatorul operei părţile pot conveni să fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale şi alţi creatori care au contribuit substanţial la crearea acesteia”.
Tribunalul a reţinut şi apreciat în sensul că activitatea realizată de reclamant a privit strict realizarea dublajelor vocilor din opera originală, astfel încât aceasta nu se încadrează în cele reglementate de art. 66 din Legea nr. 8/1996.
În consecinţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş., care şi-a întemeiat acţiunea pe calitatea sa de regizor asupra operelor derivate, constând în dublajele celor trei filme de animaţie menţionate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.S.I. B.V. (în continuare, U.), tribunalul a constatat că este întemeiată pentru următoarele motive:
Astfel, s-a reţinut că reclamanţii urmăresc recunoaşterea dreptului lor moral de a le fi recunoscută paternitatea propriei interpretări sau execuţii prin inserarea pe generic sau pe coperţile D.V.D.-urilor şi a calităţii lor de artişti interpreţi pentru realizarea dublajelor.
Pentru a determina calitatea procesuală pasivă, instanţa a apreciat că mai întâi trebuie determinat titularul obligaţiei de a insera pe generic sau pe D.V.D.-uri numele reclamanţilor, iar această obligaţie a fost stabilită ca revenind, în principal, producătorului dublajului, respectiv SC P.R. SRL.
Drepturile reclamanţilor de a le fi inserate numele pe generic şi inscripţionate pe coperţile D.V.D.-urilor se întind doar asupra operei derivate constând în dublajele de voce în limba română, însă, întrucât aceasta este inseparabilă de opera originală, numele acestora se impune a se regăsi pe generic şi pe D.V.D.-urile conţinând filmele de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego; The Adventures Of Clutch Powers” în limba română.
Instanţa a apreciat că aceste drepturi pot fi realizate în contradictoriu cu pârâta SC A.V.R. SRL (fostă SC P.R. SRL, astfel cum rezultă din extrasul eliberat de O.N.R.C., filele 19-22 dosar), iar nu în contradictoriu cu pârâta U.S.I. B.V., faţă de care nu există un temei contractual sau delictual care să poată fi invocat.
Astfel, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiate apărările pârâtei U.S.I. B.V., în sensul că reclamanţii persoane fizice, actori, nu au avut niciun fel de relaţii contractuale cu această pârâtă, ci au avut relaţii contractuale cu SC F.F. SRL, care, la rândul său, nu a avut relaţii contractuale cu U.S.I. B.V., ci cu licenţiata SC P.R. SRL; că licenţiata SC P.R. SRL nu a acţionat în numele pârâtei, care nu este răspunzătoare pentru faptele acesteia; că pârâta U.S.I. B.V. nu a distribuit pe teritoriul României D.V.D.-urile conţinând filmele de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego; The Adventures Of Clutch Powers” în limba română.
Tribunalul a înlăturat ca neîntemeiate susţinerile reclamanţilor referitoare la calitatea procesuală pasivă ex contractu, a pârâtei U.S.I. B.V.
Prin notele scrise reclamanţii au invocat faptul că în cuprinsul contractului de licenţă din 12 noiembrie 2008, intervenit între U. şi SC P.R. SRL (filele 328-334 dosar), U.P.I. şi-a rezervat drepturile de reprezentare teatrală televizată, de vânzare a titlurilor sau asociate altor produse, precum şi toate site-urile internet, conţinut on-line, descărcare pe internet şi asupra formatelor care ar putea apărea în viitor.
În acest context, s-a apreciat că descrierea drepturilor licenţiate prin contract nu poate constitui un temei contractual al răspunderii pârâtei U. faţă de reclamanţi, care sunt terţi faţă de contractul de licenţă din 12 noiembrie 2008.
S-a avut în vedere că, în cuprinsul aceluiaşi contract, s-a stabilit că drepturile de autor urmează să fie suportate exclusiv de către beneficiarul licenţei, respectiv de SC P.R. SRL (fila 329 verso, parag. penultim).
De asemenea, tribunalul a apreciat că nici celelalte clauze din contract, referitoare la beneficiile părţilor, nu sunt de natură să configureze un temei contractual al răspunderii pârâtei U. faţă de reclamanţi.
S-a mai reţinut că potrivit clauzei contractului referitoare la proprietate (fila 330 verso, paragraf ultim şi filele 331 primul paragraf) beneficiarul licenţei s-a obligat ca orice drept de proprietate intelectuală şi alte drepturi de proprietate asupra copiilor master, copiilor master duplicate, D.L.T.-uri, subtitrări şi dublaje, reclamă, publicitate şi orice alte materiale referitoare la Titluri create de sau pentru beneficiarul licenţei să fie transferate către U.P.I. printr-un contract de cesiune de drepturi de autor.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unui asemenea contract de cesiune, însă şi în cazul în care ar fi existat un astfel de contract, nu s-ar fi putut reţine temeiul contractual al răspunderii pârâtei U. faţă de reclamanţi, în condiţiile în care reclamanţii sunt terţi faţă de acest act juridic, iar pârâta U. este terţ faţă de contractele încheiate de reclamanţi cu SC F.F. SRL.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte referitoare la implicarea pârâtei U. în activitatea de producere a dublajelor şi în activitatea de distribuire a filmelor, atât pe canalele T.V. cât şi în format D.V.D., tribunalul a apreciat că acestea nu sunt specifice răspunderii contractuale, ci răspunderii delictuale.
În ceea ce priveşte această formă de răspundere, respectiv răspunderea civilă delictuală, prima instanţă a apreciat că nu poate fi antrenată în privinţa pârâtei U.S.I. B.V., pentru motivele arătate în cuprinsul sentinţei.
Astfel, tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte ilicite, cu vinovăţie, de către pârâtă.
Din probatoriul administrat, respectiv corespondenţa în formă electronică dintre reprezentanţii SC P.R. SRL şi reprezentanţii U. (filele 200-235), precum şi din depoziţia martorei D.R.M. (fostă B.R., filele 409-411), reclamanţii au demonstrat că a existat o implicare a pârâtei U. în realizarea dublajelor, constând în urmărirea modului în care se realizau aceste dublaje, pretinderea unei selecţii pentru vocile personajelor (pentru filmul „Barbie”), solicitarea anumitor modificări, aprobarea dublajului realizat.
De asemenea, potrivit depoziţiei martorei D.R.M., de regulă, Studioul era cel care lua decizia menţionării pe generic a numelui artiştilor care realizau dublajul, iar nu SC P.R. SRL, care transmitea însă solicitarea actorilor de dublaj de a fi menţionaţi pe genericul filmului.
Instanţa a apreciat că pârâta U. nu avea elemente care să-i configureze o posibilă încălcare a drepturilor reclamanţilor, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada vreunei solicitări adresate de către reclamanţi sau de către SC F.F. SRL, pârâtei U. pentru inserarea pe generic a numelor actorilor de dublaj şi în condiţiile în care nu au fost suficient dovedite uzanţele acestei pârâte în domeniu, în sensul inserării numelor actorilor de dublaj, în lipsa unor solicitări explicite în acest sens, din partea actorilor.
Reclamanţii au susţinut că în condiţiile în care pârâta U. este un profesionist în acest domeniu, aceasta cunoştea reglementările în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe, astfel încât nu se poate prevala de lipsa unei cereri exprese a reclamanţilor pentru inserarea pe generic a numelor actorilor de dublaj.
Tribunalul a apreciat însă ca insuficiente aceste argumente, întrucât, în cauză, nu pârâta U. era direct interesată de realizarea dublajelor în limba română, ci SC P.R. SRL, care dobândise prin contractul de licenţă dreptul de a distribui filmele menţionate pe teritoriul României şi în sarcina căreia se stabilise tot prin contract obligaţia de a rezolva problemele legate de drepturile de autor şi conexe. Pârâta U. nu avea elemente din care să stabilească faptul că licenţiatul său nu a respectat drepturile de autor ale actorilor care au realizat dublajele - reclamanţii din cauză.
În ceea ce priveşte actele de distribuire a filmelor de animaţie dublate în limba română, tribunalul a constatat că dovada distribuirii acestora pe canelele T.V. a fost făcută doar în privinţa filmului „Barbie şi cei Trei Muschetari”. În privinţa acestui film şi a celorlalte două filme în discuţie a fost făcută dovada punerii lor la dispoziţia publicului prin intermediul magazinului on line M.M. (filele 339-341).
Distribuirea filmului „Barbie şi cei Trei Muschetari” pe canelele T.V., aceasta a fost făcută de către C.C.E. S.R.O., în temeiul contractului încheiat cu licenţiatorul SC P.R. SRL. Potrivit art. 5 din acest contract, producător al operei este licenţiatorul SC P.R. SRL.
În consecinţă, s-a apreciat că nu există elemente din care să rezulte că distribuirea pe canalele T.V. a filmului „Barbie şi cei Trei Muschetari” în limba română a fost realizată de către pârâta U.S.I. BV; de asemenea, s-a reţinut că nu există probe din care să rezulte, în privinţa contractului din 04 noiembrie 2009, încheiat între pârâta U.S.I. BV şi N..B.C U., referitor la pachetul Barbie 2009, că acesta a avut ca obiect varianta dublată de către reclamanţi.
Pe de altă parte, din probele cauzei nu a rezultat că distribuirea filmului „Barbie şi cei Trei Muschetari” în limba română, în format D.V.D., a fost realizată de către pârâta U.S.I. BV, simpla menţionare a U. Studio pe coperta D.V.D.-urilor, ca fiind titular al drepturilor rezervate, fiind insuficientă pentru a conduce la concluzia menţionată; potrivit legii există posibilitatea inserării menţiunii respective faţă de calitatea U. de titular al drepturilor de autor asupra operei originale.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au au declarat apel reclamanţii A.O.M., I.C.S., M.Ş.F. şi reclamanta SC F.F. SRL, fiecare dezvoltând, prin motivele de apel, critici proprii de nelegalitate şi netemeinicie.
Intimata pârâtă U.P.I.E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor formulate şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Prin Decizia civilă nr. 250/A din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC F.F. SRL; a fost admis apelul reclamanţilor A.O.M., I.C.S. şi M.Ş.F.; s-a dispus anularea în parte a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea cererii reclamantului M.Ş.F. în contradictoriu ambele pârâte, precum şi a cererii reclamanţilor A.O.M. şi I.C.S. în contradictoriu cu pârâta U.P.I.E. - a Division of U.S.I. BV; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide în acest sens, analizând sentinţa apelată, în raport cu criticile formulate prin motivele de apel şi normele legale incidente, instanţa de apel a reţinut şi apreciat următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a reţinut că a fost învestită cu o devoluţiune parţială, respectiv cu analiza legalităţii soluţiilor de a admitere a excepţiilor referitoare la calitatea procesuală activă a apelantei-reclamante SC F.F. SRL, la calitatea procesuală activă a apelantului-reclamant M.Ş.F. şi la calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte U.P.I.E. - a division of U. Studios Internaţional B.V.
Prin neapelare de către pârâta SC A.V.R. SRL, prin administrator judiciar C.I.I. Barbu Florin Daniel, a intrat sub puterea lucrului judecat soluţia tribunalului privind admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamanţii persoane fizice în contradictoriu cu pârâta SC A.V.R. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B.F.D.; constatarea faptului că pârâta SC A.V.R. SRL a încălcat drepturile morale ale reclamanţilor de a li se recunoaşte calitatea de artişti interpreţi a dublajelor filmelor de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego; The Adventures Of Clutch Powers”; obligarea acestei pârâte de a inscripţiona numele actorilor care au realizat dublajele în limba română, pentru filmele de animaţie menţionate, pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a acestora, pe format D.V.D. şi B.R., obligarea aceleiaşi pârâte la plata daunelor stabilite de tribunal, precum şi obligaţiile acestei pârâte de publicare a hotărârii pe cheltuiala sa într-un cotidian de largă circulaţie şi de plată a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Prin neapelare de către reclamanţii M.I.D., A.G., D.D., P.N., A.A., I.T.A., S.A.I., L.P., M.C.I., T.R.F., a intrat sub puterea lucrului judecat soluţia tribunalului de respingere a acţiunii formulate de aceşti reclamanţi împotriva pârâtei U.P.I.E. - D.U.S.I. B.V., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
I. Instanţa de apel a apreciat că motivul de apel formulat de apelanta-reclamantă SC F.F. SRL, privitor la admiterea excepţiei lipsei sale calităţii procesuale active, este nefondat.
Apelanta-reclamantă SC F.F. SRL a criticat încheierea tribunalului din 24 mai 2012, arătând că este rezultatul interpretării greşite a clauzelor contractuale, a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 8/1996, precum şi că reprezintă o pronunţare extra petita prin faptul că a constatat calitatea intimatei-pârâte SC A.V.R. SRL de producător pentru dublajele în discuţie.
Pentru a admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F.F., tribunalul a reţinut că, din clauzele contractului din 3 septembrie 2008, rezultă faptul că aceasta are doar calitatea de prestator de servicii, iar pârâta SC A.V.R. SRL pe aceea de beneficiar al serviciilor şi de producător, în sensul dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 8/1996.
Invocând clauzele de la pct. 4.2.1, 5.4, 14.6 din contractul din 3 septembrie 2008, apelanta-reclamantă a susţinut că prestatorul SC F.F. SRL era recunoscut ca având drepturi de proprietate intelectuală pentru producţiile realizate în baza contractului, drepturi ce cuprind atât componenta materială cât şi componenta morală, pe care o invocă apelanta-reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată.
Curtea de apel a enunţat regula potrivit căreia toate clauzele contractuale trebuie interpretate unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg. Interpretarea coroborată a clauzelor întregului contract este necesară pentru corecta calificare a actului juridic, având în vedere şi principiul conform căruia interpretarea contractului trebuie să aibă în vedere voinţa reală a părţilor, iar nu pornind de la cuvintele în care a fost exprimat acordul.
Astfel, din examinarea coroborată a clauzelor contractului din 3 septembrie 2008, instanţa de apel a constatat că voinţa reală a părţilor a fost în sensul că prestatorul SC F.F. s-a angajat să execute pentru beneficiar o gamă de produse şi servicii audio-video menţionate în Anexa la contract (dublaj audio „Bionicle, The Legend Reborne” - Anexa 5, dublaj audio „Barbie And The Tree Musketeers” - Anexa 8 şi dublaj audio „Lego; The Adventures Of Clutch Powers”- Anexa 9), iar beneficiarul s-a obligat să plătească acestuia preţul stabilit, la termenele şi modalităţile convenite.
Prin acelaşi contract, beneficiarul SC A.V.R. SRL (fostă P.) a acordat prestatorului un mandat de reprezentare a sa, în relaţiile cu terţii pe care prestatorul urma să-i angajeze în scopul realizării dublajelor audio-video, exclusiv în vederea realizării obiectului acestui contract.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile legale incidente în cauză pentru desluşirea calităţii apelantei-reclamante SC F.F. de producător al operelor derivate aparţinând categoriei operelor audiovizuale sunt cele cuprinse în cap. 8 al Părţii a II-a (Dispoziţii speciale), care reglementează regimul juridic al operelor cinematografice şi alte opere audiovizuale.
Astfel, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce îşi asumă responsabilitatea producerii operei şi, în această calitate, organizează realizarea operei şi furnizează mijloacele necesare tehnice şi financiare.
Prin urmare, în analiza acestui motiv de apel, instanţa de apel a verificat întrunirea condiţiilor legale necesare pentru ca apelanta-reclamantă SC F.F. să aibă calitatea de producător al operelor derivate în cauză, prin raportare la clauzele contractului din 3 septembrie 2008, respectiv:
1. dacă şi-a asumat responsabilitatea producerii dublajelor;
2. dacă a organizat realizarea acestor opere;
3. dacă a furnizat mijloacele tehnice şi financiare pentru realizarea acestor opere.
S-a apreciat că din probele administrate în cauză a rezultat că între intimatele-pârâte U.P.I.E. (U.P.I.E.) şi SC A.V.R. SRL (fostă P.) la data de 12 noiembrie 2008 s-a încheiat un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor pe care U.P.I.E. le deţine asupra celor trei titluri ce fac obiectul prezentei cauze.
Conform clauzelor acestui contract de cesiune, U.P.I.E. a cedat SC A.V.R. SRL dreptul de exploatare pe teritoriului României, a operelor originale (preexistente) „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego, The Adventures Of Clutch Powers”, proprietatea U., sub forma dreptului de difuzare Video pentru acasă, respectiv: Comercializare D.V.D., închiriere D.V.D. şi comercializare B.R., rezervându-şi în mod expres drepturile de valorificare a operelor în formele reprezentare teatrală, televizată, de vânzare la chioşcuri şi pe site-urile de internet, on line.
În ceea ce priveşte dreptul de a autoriza dublarea operelor originare, contractul de cesiune prevede că „beneficiarul licenţei se obligă prin prezenta ca orice drept de proprietate intelectuală şi alte drepturi de proprietate asupra copiilor master, copii master duplicate, D.L.T.-uri, subtitrări şi dublaje, reclamă, publicitate şi orice materiale referitoare la Titluri create de sau pentru beneficiarul Licenţei (subl. inst.) în conformitate cu prezentul contract să fie transferat către U.P.I. printr-un contract de cesiune de drepturi de autor prezente şi viitoare, din momentul creării acestora”.
Prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, intimata-pârâtă U.P.I.E. a arătat că acest contract din 3 septembrie 2008 dintre prestatorul SC F.F. şi beneficiara SC A.V.R. SRL „a fost încheiat în vederea realizării obiectului contractului de licenţă intervenit între U. şi SC A.V. SRL”. Prin urmare, însăşi intimata-pârâtă U.P.I.E. a recunoscut că a autorizat intimata-pârâtă SC A.V. SRL să realizeze dublajele filmelor de animaţie în limba română, scop în care SC A.V. SRL a dobândit dreptul de a încheia contracte cu terţii.
Contrar celor susţinute de apelanta-reclamantă SC F.F., intimata-pârâtă SC A.V. SRL este cea care şi-a asumat, prin încheierea contractului de cesiune cu titularul dreptului de autor asupra operelor originare, responsabilitatea producerii operelor derivate constând în filmele de animaţie dublate în limba română, iar în această calitate, a organizat realizarea operei, prin încheierea contractului de prestări servicii audio-video de dublaj cu SC F.F. şi prin mandatarea acesteia de a angaja actori, interpreţi, regizor în scopul realizării obiectului contractului.
Nu apelanta-reclamantă SC F.F. a furnizat mijloacele tehnice şi financiare necesare pentru realizarea obiectului contractului, ci beneficiara SC A.V.R. SRL, aşa cum reiese din art. 3 şi art. 4.2 din contractul din 3 septembrie 2008 şi din răspunsul apelantei-reclamante SC F.F. la întrebarea nr. 1 adresată prin interogatoriul formulat de pârâta U. („dublajul a fost realizat la iniţiativa contractuală a A.V.R., dar coordonarea s-a făcut de către A.V.R. şi U. sau reprezentanţii acesteia”). Faptul că SC F.F. SRL, deţine studioul de înregistrare, că a angajat un regizor împreună cu care a făcut propuneri de distribuţie, a pus la dispoziţie tehnicieni şi echipamente specifice, a organizat şi supervizat înregistrarea efectivă a vocilor, reprezintă o formă de realizare a obiectului contractului de prestări servicii, pentru care a fost plătită, aceste activităţi fiind realizate de apelanta-reclamantă în numele şi pentru SC A.V. SRL în realizarea obiectului contractului şi în executarea mandatului primit de la aceasta.
Instanţa de apel a apreciat că nu este întemeiată nici critica potrivit căreia tribunalul a dat mai mult decât s-a cerut prin faptul că a stabilit calitatea de producător în favoarea pârâtei SC A.V. SRL, deoarece, în acest fel, prima instanţă a răspuns argumentelor reclamantei legate de calificarea naturii juridice a contractului încheiat între reclamanta F.F. şi pârâta SC A.V. SRL şi a stabilit situaţia de fapt la care urma să aplice norma juridică incidentă.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a stabilit în mod corect natura juridică a contractului din 3 septembrie 2008 ca fiind aceea a unui contract de prestări servicii audio-video de dublaj, precum şi că a făcut o corectă aplicare a legii, stabilind calitatea de producător al operelor derivate, constând în filmele de animaţie dublate în limba română, în persoana intimatei-pârâte SC A.V.R. SRL, şi calitatea apelantei-reclamante F.F. de prestator de servicii.
Curtea de apel a constatat că există contradicţie între susţinerea apelantei-reclamante în sensul că este producător şi pretenţia sa de înscriere pe suportul înregistrării şi/sau pe ambalaj a numelui său, de vreme ce producătorul putea el însuşi să-şi înscrie numele, în virtutea dispoziţiilor art. 1062 din Legea nr. 8/1996.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC F.F. SRL şi va păstra sentinţa în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii formulată de reclamanta SC F.F. SRL pentru lipsa calităţii procesuale active.
II. Motivul de apel referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş.F., s-a apreciat a fi întemeiat.
Astfel, instanţa de apel a constatat că deşi a reţinut în mod corect situaţia de fapt, tribunalul a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea chestiunii privind stabilirea calităţii de regizor a reclamantului, de autor principal al operelor derivate constând în dublajele celor trei filme de animaţie.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul M.Ş.F. a solicitat a i se recunoaşte drepturile sale de autor, în calitate de regizor al dublajului filmelor de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Three Musketeers” şi „Lego, The Adventures Of Clutch Powers”, drepturi reglementate de art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 8/1996, precum şi repararea prejudiciului produs acestuia prin încălcarea de către intimatele-pârâte a drepturilor morale de autor asupra operelor derivate astfel create, instanţa de apel a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 8, 16, 65-69 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit art. 65 din lege, regizorul sau, după caz, realizatorul operei audiovizuale este persoana fizică care, în contractul cu producătorul, îşi asumă conducerea creării şi realizării operei audiovizuale, în calitate de autor principal.
Încadrarea operelor în litigiu, constând în realizarea filmelor de animaţie dublate în limba română, ca fiind opere derivate nu reprezintă o chestiune litigioasă în cauză; dimpotrivă, intimata-pârâtă U.P.I.E. se referă la dublajele operelor originare ca fiind opere derivate, inclusiv prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de apel.
Curtea de apel a constatat că tranşarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş.F. depinde de întrunirea, în raport de situaţia de fapt din dosar, a condiţiilor prevăzute lege, respectiv:
1. ca opera derivată să fi fost autorizată de titularul dreptului de autor asupra operelor originare, în înţelesul art. 8 rap. la art. 13 lit. i) din Lege;
2. ca activitatea desfăşurată de apelantul-reclamant în crearea operelor derivate în litigiu să reprezinte operă de creaţie intelectuală (activitatea creatoare) în înţelesul art. 16 rap. la art. 65 alin. (1) din lege;
3. ca opera derivată să fie finită, în înţelesul art. 69 rap. la art. 67 din lege.
Prin niciuna din apărările formulate de-a lungul procesului, intimata-pârâtă U.P.I.E. nu a contestat faptul că a autorizat efectuarea dublajului în limba română a celor trei filme de animaţie, dimpotrivă, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe a afirmat faptul că prestatorul F.F. a realizat dublajele în limba română în baza mandatului dat acestuia de producătorul A.V., care, la rândul său, avea calitatea de licenţiat al U.P.I.E. în legătură cu dreptul de comercializare a filmelor de animaţie sub forma difuzării video pentru acasă, comercializare D.V.D. şi B.R. şi închiriere D.V.D. Textual, intimata-pârâtă U.P.I.E. a afirmat: „contractul din 3 septembrie 2008 a fost încheiat în vederea realizării obiectului contractului de licenţă intervenit între U. şi A.V.”
În consecinţă, instanţa de apel a considerat că prima cerinţă legală dintre cele enunţate, este îndeplinită.
Esenţa litigiului de faţă, însă, o constituie cea de-a doua condiţie, anume aceea ca autorul operei derivate să aibă o contribuţie creatoare proprie, să confere operei pe care o creează amprenta propriei sale personalităţi.
S-a apreciat că acesta este sensul apărărilor formulate de intimata-pârâtă U.P.I.E., prin care a negat contribuţia adusă de reclamantul M.Ş.F. la crearea operelor derivate, afirmând că acesta nu a făcut o muncă de creaţie, ci doar de execuţie, respectiv că a îndeplinit unele indicaţii primite de la angajator şi de la producătorul dublajelor SC A.V.R. SRL, că doar a executat un scenariu prestabilit, în care deja erau menţionate indicaţiile de genul vesel/trist etc.
Instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, opera derivată este protejată numai dacă este o creaţie intelectuală, iar acest fapt presupune că este originală. Însă, totodată, în doctrina de specialitate s-a subliniat faptul că, în cazul operelor derivate, condiţia originalităţii nu se cere a fi îndeplinită în mod absolut, decât atunci când dependenţa ei faţă de opera preexistentă este foarte redusă.
Or, în cauza de faţă, dependenţa faţă de operele originare, preexistente, este mare, deoarece realizatorul trebuia să respecte întocmai traducerea în limba română a dialogului personajelor celor trei filme de animaţie.
În acest context, s-a considerat că trebuie acceptat faptul că, originalitatea în cazul dublajului prezintă anumite caracteristici, o astfel de operă putând fi originală numai prin expresie (spre deosebire de adaptare, care este operă originală atât în ceea ce priveşte expresia, cât şi compoziţia). Dimpotrivă, regizorul dublajului trebuie să respecte întocmai compoziţia operei originare, altfel ar încălca dreptul autorului operei originare la inviolabilitatea acesteia.
Din probele administrate în cauză a reieşit că SC A.V.R. SRL a transmis scenariile traduse în limba română către apelanta-reclamantă F.F. şi ulterior către regizor (răspunsul la întrebarea nr. 2 adresată de intimata-pârâtă U.P.I.E. - fila 248 dosar fond), scenariul fiind pus la dispoziţie producătorului de către U., după cum reiese din corespondenţa electronică dintre reprezentanţii U. şi reprezentanţii P. conform căreia toate materialele de care avea nevoie producătorul pentru dublajul şi producţia locală a titlurilor „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego, The Adventures Of Clutch Powers” au fost furnizate de U., prin transmiterea fişierelor prin Digidelivery.
Din declaraţia martorei D.R.M., care a avut calitatea de director de producţie la P. România, s-a reţinut că producătorul P. (intimata-pârâtă SC A.V.R. SRL) primea de la U. lista de dialoguri în limba engleză, care era tradusă în limba română, indicaţiile tehnice privind sincronizarea dublajului cu imaginile şi formatul audio (stereo şi digital), materialul video cuprinzând filmul, precum şi indicaţiile tehnice privind momentul când trebuia să înceapă şi când trebuia să se termine fraza. Producătorul P. trimitea dublajele pe un C.D. către U., iar aceştia le suprapuneau filmului şi trimiteau producătorului un disc-test pentru a-l verifica şi aproba, în vederea distribuirii pe teritoriul României.
După cum rezultă din probele administrate în cauză, libertatea de creaţie lăsată regizorului de dublaj era destul de redusă, scopul urmărit de toate părţile implicate în producția locală a celor trei filme de animaţie dublate în limba română fiind acela de a respecta drepturile intimatei-pârâte U. în calitate de titular al dreptului de autor asupra operelor originare şi de a se asigura compatibilitatea operei derivate cu opera originară, fapt ce a presupus urmărirea cu stricteţe a scenariului dialogurilor pus la dispoziţia producătorului român de către U.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că reclamantul M.Ş.F. dădea indicaţii actorilor cum să dubleze vocile personajelor în procesul de producţie (activităţi regizorale pre-producţie), le cerea actorilor să realizeze dublajele într-un anume fel, de ex. cu voce mai gravă sau mai subţire, modificată, dispunea efectuarea unor noi duble, alegea dublele bune, dădea indicaţii pentru editare şi mixaj în procesul de post-producţie, conform răspunsurilor la interogatoriile administrate actorilor interpreţi (filele 309, 311, 313, 316 şi 320 şi declaraţiei martorului T.S. (fila 412 dosar fond, vol. I).
Având în vedere situaţia de fapt stabilită prin probele administrate în cauză, instanţa de apel a considerat că prin activitatea sa, reclamantul M.Ş.F. şi-a adus o contribuţie creatoare proprie, conferind operelor derivate astfel create amprenta propriei sale personalităţi, asumându-şi conducerea creării şi realizării operelor derivate în litigiu, în calitate de autor principal.
Instanţa de apel a reţinut a fi îndeplinită şi cea de-a treia condiţie, operele derivate fiind finite, în sensul art. 67 alin. (2) din Lege, întrucât versiunea definitivă a fost stabilită de comun acord între autorul principal şi producător, dovadă în acest sens fiind şi faptul că D.V.D.-urile cuprinzând dublajul titlurilor în litigiu în limba română, astfel cum a fost realizat de apelantul-reclamant, au fost puse în vânzare şi distribuite pe piaţa din România de intimata-pârâtă SC A.V. SRL, care a şi inscripţionat pe coperte „Distribuit de P. România.”
Instanţa de apel a înlăturat apărarea intimatei-pârâte U.P.I.E. conform căreia apelantului-reclamant nu i se poate recunoaşte calitatea de regizor deoarece nu există un contract încheiat între acesta şi producător, aşa cum prevede art. 65 alin. (3) din lege, deoarece un asemenea contract a fost încheiat între apelantul-reclamant M.Ş.F. şi SC F.F., care a acţionat în calitate de mandatar al producătorului A.V., SC F.F. SRL fiind împuternicit în mod expres de producător să încheie contracte cu terţii în vederea realizării obiectului contractului (art. 1 din contractul din 3 septembrie 2008, art. 1 din contractul de colaborare din 21 aprilie 2009).
În consecinţă, curtea de apel a considerat că apelantul-reclamant M.Ş.F. a dobândit, în calitate de autor principal - regizor al operelor derivate aparţinând categoriei operelor audio-vizuale, un drept distinct şi complet asupra operei sale, cu toate prerogativele (patrimoniale şi) morale ale unui autor; deci şi dreptul de a-şi afirma calitatea de autor şi de a cere ca numele său să fie menţionat pe operă, bineînţeles pentru partea din operă pe care a creat-o, regie dublaj, precum şi dreptul la nume, motiv pentru care s-a constatat că acesta are calitate procesuală activă în cauză.
III. De asemenea, s-a apreciat a fi întemeiat şi motivul de apel referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte U.P.I.E. - a Division Of U. S.I. B.V.
Prin cererea de chemare în judecată, apelanţii-reclamanţi A.O.M. şi I.C.S., în calitate de artişti interpreţi, şi apelantul-reclamant M.Ş.F., în calitate de regizor, au solicitat recunoaşterea drepturilor morale de autor şi conexe, izvorâte din crearea dublajelor celor trei filme de animaţie, prevăzute de art. 10 lit. b) şi c) şi art. 96 lit. b) şi c) din Lege.
Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor principal al operelor derivate (pentru regizor) şi recunoaşterea paternităţii propriilor interpretări sau execuţii (pentru actorii A.O.M. şi I.C.S.), precum şi dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera derivată la cunoştinţa publică (pentru regizor) şi de a pretinde ca numele lor să fie indicat la fiecare utilizare a înregistrării operei derivate (pentru actorii A.O.M. şi I.C.S.) presupun faptul că opera derivată audiovizuală a fost fixată, pe orice tip de suport, motiv pentru instanţa de apel a apreciat că devin aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b) şi c), ale art. 96 lit. b) şi c) şi ale art. 1062 din Lege, potrivit cărora: „În cazul reproducerii şi distribuirii propriilor înregistrări audiovizuale, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, numele ori denumirea producătorului, pe lângă menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări şi marca de comerţ.”
În componenţa raportului juridic obligaţional dedus judecăţii intră dreptul apelanţilor-reclamanţi la recunoaşterea paternităţii operei şi dreptul la nume, cât şi obligaţia celor două intimate-pârâte de a le recunoaşte şi respecta aceste drepturi nepatrimoniale.
S-a înlăturat ca nefondată apărarea pârâtei conform căreia era necesar ca apelanţii-reclamanţi să creară în mod expres înscrierea numelor lor pe copertele D.V.D.-urilor, deoarece recunoaşterea dreptului la paternitatea operei şi a dreptului la nume îşi are izvorul în lege, nefiind o simplă facultate lăsată la latitudinea producătorului şi, în speţa de faţă, a titularului dreptului de autor asupra operelor originare.
Prin urmare, obligat în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii este producătorul înregistrării audiovizuale a operei derivate, în speţă intimata-pârâtă SC A.V.R. SRL, în cazul reproducerii şi distribuirii propriilor înregistrări audiovizuale, fapt reţinut, de altfel, de prima instanţă de fond, care a obligat pe pârâta SC A.V.R. SRL să inscripţioneze numele actorilor care au realizat dublajele în limba română pentru filmele de animaţie „Bionicle, The Legend Reborne”, „Barbie And The Tree Musketeers” şi „Lego; The Adventures Of Clutch Powers” pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a filmelor menţionate, pe format D.V.D. sau B.R., soluţia nefiind apelată de pârâta SC A.V.R. SRL.
Operele derivate constând în cele trei filme de animaţie dublate în limba română au fost fixate, în format D.V.D. şi B.R., şi apoi reproduse şi distribuite pe teritoriul României, atât sub forma distribuirii video pentru acasă (vânzare şi închiriere D.V.D., comercializare B.R.), cât şi sub forma punerii în vânzare on-line şi difuzare televizată pe postul de televiziune M.
S-a apreciat că, prin urmare, stabilirea persoanei obligate în raportul juridic dedus judecăţii, presupune identificarea persoanei căreia îi revenea obligaţia de a înscrie, pe suporturile pe care au fost fixate operele derivate în discuţie, numele regizorului şi ale artiştilor interpreţi şi executanţi apelanţi-reclamanţi, în raport de modalităţile efective de reproducere şi distribuire a operelor derivate şi de clauzele concrete ale contractului de cesiune dintre titularul dreptului de autor asupra operelor originare şi producătorul filmelor dublate în limba română.
În ceea ce priveşte modalitatea de valorificare a operelor derivate în litigiu, sub forma reproducerii şi distribuirii video pentru acasă pe teritoriul României, adică vânzarea şi închirierea D.V.D.-urilor ce încorporează operele derivate şi comercializare B.R., instanţa de apel a constatat că sunt întemeiate criticile apelanţilor-reclamanţi conform cărora calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte U.P.I.E. rezultă din faptul că aceasta şi-a rezervat în mod expres dreptul exclusiv de a aproba conţinutul ambalajelor D.V.D.-urilor, având în vedere faptul că acestea sunt purtătoare de drepturi morale de autor şi conexe.
Sub aspect probator, acest fapt reiese din clauzele contractului de cesiune încheiat între cele două intimate-pârâte la data de 12 noiembrie 2008, la capitolul „C.M.M.” fiind stipulat faptul că discurile goale sunt puse la dispoziţia beneficiarului licenţei de către societatea de multiplicare a U.P.I., că ambalajele vor fi executate de către beneficiarul licenţelor pe cheltuială proprie în teritoriu, însă că „ambalajele vor necesita aprobarea prealabilă exclusivă a U.P.I.”
Rezultă că şi intimata-pârâtă U.P.I.E. - a division of U. S.I. B.V., alături de producătorul SC A.V.R. SRL, avea obligaţia de a înscrie numele regizorului şi ale artiştilor interpreţi şi executanţi apelanţi-reclamanţi, pe suporturile pe care au fost fixate operele derivate în discuţie, pentru situaţia reproducerii şi distribuirii video pentru acasă pe teritoriul României, adică vânzare şi închiriere D.V.D.-urilor şi comercializare B.R.
În ceea ce priveşte modalitatea de valorificare a operelor derivate în litigiu, sub forma punerii în vânzare on-line (descărcare de pe internet) şi difuzare televizată pe postul de televiziune M., instanţa de apel a constatat că sunt întemeiate criticile apelanţilor-reclamanţi conform cărora calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte U.P.I.E. rezultă din faptul că aceasta şi-a rezervat în mod expres aceste drepturi, prin contractul de cesiune pe care l-a încheiat cu producătorul român al celor trei filme de animaţie dublate în limba română (capitolul „Drepturi Licenţiate” din acest contract).
Din adresa din 31 ianuarie 2013 emisă de SC C.N. SRL (fila 36 dosar fond, vol. II) rezultă că filmul „Barbie şi cei trei muschetari” a fost difuzat pe canalul M. T.V. în baza unei licenţe acordate de U.P.I.E. către C.C.E. Sro., contract care a şi fost depus la dosar (filele 88-93 dosar fond, vol. II), din analiza căruia rezultă că U.P.I.E. a cedat către licenţiatul C.C.E. Sro. dreptul de valorificare a filmului de televiziune „Barbie şi cei trei muschetari”, sub forma difuzării acestuia pe teritoriul României în cursul săptămânii care începe cu 20 decembrie 2009, sau la o dată pe care licenţiatorul urma să o comunice licenţiatului. În ceea ce priveşte limbile autorizate, părţile au convenit ca Licenţiatorul U.P.I.E. să pună la dispoziţia licenţiatului versiunea dublată în limba română, „dacă Licenţiatorul o are la dispoziţie, în absenţa unui cost suplimentar”. Faptul că filmul „Barbie şi cei trei muschetari” a fost difuzat pe canalul M. T.V. în datele de 8 octombrie 2011, 11 octombrie 2011 şi 13 octombrie 2011 în varianta dublată de apelanţii-reclamanţi este probat cu răspunsul la interogatoriu al persoanelor care au văzut secvenţe din filmele rulate şi au recunoscut dublajul realizat (filele 312, 314 şi 318 din dosarul de fond, vol. I), cu corespondenţa electronică de la filele 200-235 dosar fond şi cu declaraţia martorei D.R.M., din care rezultă că varianta finală a filmelor de animaţie dublate în limba română de producătorul român era aprobată de U., această variantă finală fiind cea distribuită în România de SC A.V. SRL , conform contractului de cesiune.
Instanţa de apel a stabilit că intimata-pârâtă U.P.I.E. - a Division Of U.S.I. BV avea obligaţia de a înscrie numele regizorului şi ale artiştilor interpreţi şi executanţi apelanţi-reclamanţi, pe genericele operelor derivate în discuţie, pentru situaţia difuzării televizate şi a vânzărilor on-line, deoarece şi-a rezervat aceste modalităţi de valorificare a drepturilor patrimoniale pe care le deţine asupra acestor opere, conform contractului de cesiune încheiat cu producătorul român al celor trei filme de animaţie dublate în limba română.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A.O.M., I.C.S. şi M.Ş.F., şi, având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, prin admiterea greşită a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş.F. şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.P.I.E. - a Division Of U.S.I. B.V., precum şi faptul că apelanţii au solicitat în mod expres prin motivele de apel trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus anularea în parte a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea cererii reclamantului M.Ş.F. în contradictoriu ambele pârâte şi pentru rejudecarea cererii reclamanţilor A.O.M. şi I.C.S. în contradictoriu cu pârâta U.P.I.E. - a Division Of U.S.I. B.V.; a fost păstrată sentinţa în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii formulată de reclamanta SC F.F. SRL pentru lipsa calităţii procesuale active şi a admiterii parţiale a acţiunii reclamanţilor persoane fizice în contradictoriu cu pârâta SC A.V.R. SRL.
În termen legal, împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta SC F.F. SRL şi pârâta U.P.I.E., a Division Of U.S.I. BV (U.S.I. B.V.).
1. Recurenta reclamantă SC F.F. SRL, prin memoriul de recurs, s-a prevalat de motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând aplicarea greşită a legii în privinţa soluţiei date criticilor sale cu privire la admiterea excepţiei calităţii sale procesuale active, ca studiou producător al operelor derivate reprezentate de dublajele celor trei filme de animaţie din cauză.
Astfel, instanţa de apel a reţinut, într-o primă parte a argumentării soluţiei, că voinţa părţilor a fost aceea ca F.F. „să execute pentru beneficiar o gama de produse şi servicii audio-video”, acordându-i acesteia şi un „mandat de reprezentare a sa în relaţiile cu terţii pe care urma să-i angajeze.”
Se arată de către recurentă că uzanţa pentru genericul unei versiuni româneşti este aceea a indicării: ”vocilor” (actorii care dublează vocile originale, înlocuindu-le complet); „regiei artistice” sau „regiei vocilor” sau „regiei de dublaj” (regizorul care a coordonat interpretările vocilor personajelor) şi „studioul dublajului” (locul în care s-au realizat efectiv dublajele), acesta fiind motivul pentru care cadrul procesual, din perspectiva calităţii procesuale active a avut această configuraţie în proces.
Recurenta SC F.F. SRL susţine că pe parcursul procesului a solicitat acelaşi lucru ca şi interpreţii vocilor: să i se recunoască dreptul de a-şi face cunoscut numele ca studioul în care s-a realizat dublarea, adică versiunile romaneşti ale filmelor; dacă dispoziţiile art. 104 şi 1062 din Legea nr. 8/1996 dau dreptul producătorilor de înregistrări sonore şi video, de a-şi înscrie numele pe toate materialele difuzate/distribuite, făcându-şi-l astfel cunoscut, cu atât mai puternic cuvânt, recurenta a considerat ca născându-se în patrimoniul său acelaşi drept de natura nepatrimonială.
Prin aplicarea dispoziţiilor legale privitoare atât la opera derivată ca obiect al protecţiei Legii nr. 8/1996, cât şi la definirea producătorilor, recurenta susţine că rolul producătorului în crearea celor trei dublaje i-a revenit, astfel că, pârâtele, la incorporarea acestora operelor derivate în titlurile originale ar fi trebuit să înscrie pe disc şi numele studioului producător.
Recurenta afirmă că acest drept al său este de natură nepatrimonială, fiind un drept recunoscut de lege, în aceeaşi idee în care protejează paternitatea creaţiei şi a interpretării, celui care pune împreună toate elementele ce ţin de naşterea unei opere, în sens artistic: interpretările, coordonarea interpretărilor, tehnica specifică etc.
Legea protejează dreptul moral al celui care realizează efectiv actul artistic ca o formă de recunoaştere şi promovare a calităţilor sale individuale, unice, studioul, prin însăşi natura, resursele materiale şi umane şi organizarea sa internă, reprezintă o asemenea entitate, chiar dacă, economic şi legal aceasta entitate are statut de SRL.
Dincolo de aceasta realitate, în opinia recurentei, apare ca lipsit de relevanţă faptul că părţile contractului s-au numit „P.” şi „B.”, câtă vreme au inserat clauze specifice, guvernate de legea drepturilor de autor, iar denumirea contractului dintre actori şi F.F. „contract de cesiune” este şi ea relevantă în acest sens, întrucât aceste contracte au cuprins clauze specifice unui contract de angajare a unui actor-interpret.
În al doilea rând, instanţa de apel a analizat dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de text pentru verificarea în persoana recurentei-reclamante a calităţii de producător de către SC F.F. SRL: asumarea responsabilităţii producerii dublajelor, organizarea realizării acestor opere şi furnizarea mijloacelor tehnice şi financiare pentru realizarea lor.
În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la organizarea realizării operei derivate (art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996), recurenta susţine că instanţa de apel le-a aplicat greşit la situaţia de fapt reţinută în cauză.
Astfel, contractele de cesiune încheiate între F.F. şi artiştii interpreţi (filele 153-199 d.f.), cuprind clauze specifice unor contracte de angajare de interpret, acest lucru rezultând în special din conţinutul art. 1 (obiectul contractului), art. 3 (preţul contractului), respectiv art. 4 (drepturile şi obligaţiile părţilor).
Pe de altă parte, artiştii interpreţi au fost plătiţi pentru prestaţiile lor de către F.F., care a deţinut şi toate mijloacele tehnice necesare realizării operelor derivate, acestea din urma lipsind cu desăvârşire SC A.V.R. SRL, cum, de altfel, mărturiseşte martora B.R. în cuprinsul depoziţiei sale (filele 409-411 d.f.). De altfel, SC A.V.R. SRL era, potrivit contractului de licenţiere (D.M. - filele 322-334 d.f.), un distribuitor, în sensul ca drepturile transmise acesteia pe calea licenţierii au fost limitate la aceea de „vânzări şi închirieri D.V.D.-uri”. Toate înregistrările au avut loc în studioul F.F., aşa cum a relatat martorul T.S.; pe de altă parte, martora R.B. a recunoscut in terminis că SC A.V.R. SRL nu avea niciun fel de cunoştinţe şi mijloace tehnice pentru a realiza dublaje (astfel, aceasta din urmă poate fi licenţiată U. pentru distribuirea de D.V.D.-uri în România, însă, cu siguranţă, nu poate fi studioul dublajelor).
Recurenta mai arată că ea este cea care a angajat regizorul dublajului şi cea în studioul căreia s-a născut dublajul, cu toate etapele sale caracteristice: casting (selecţia actorilor, organizarea unei şedinţe de înregistrări pentru probele de voce, negocieri cu actorii), adaptarea scenariului şi angajarea unui regizor coordonator (scenariile sunt de obicei traduse fără ca traducătorul să vadă filmul; din aceasta cauză, multe forme ale traducerii trebuie adaptate la condiţiile specifice exprimării în limba română - lungime, naturaleţe, sens), înregistrările sincrone de voce (şedinţe de înregistrare realizate cu fiecare actor în parte, sub coordonarea artistică a regizorului), coordonarea tehnico-artistică (studioul este responsabil pentru toate aspectele tehnice şi artistice, de la interpretarea actoricească până la editarea şi mixajul final), editare, mixaje de voce şi efecte de sunet (după înregistrare, urmează alegerea dublelor, editarea lor, adăugarea de efecte speciale şi, la final, mixajul - contopirea tuturor elementelor sonore într-un singur tot); comunicarea indirectă cu titularul filmelor de animaţie (prin intermediul A.V.R.); pe parcursul întregului proiect, U. a răspuns efectiv mesajelor studioului (recurenta-reclamantă) care erau ataşate în emailurile A.V.R.; răspunsurile U. se refereau atât la aspecte tehnice şi artistice, cât şi la aspecte legate de actori.
Mai mult, pentru realizarea proiectelor, F.F. a pus la dispoziţie următoarele resurse proprii sau externalizate: tehnologia de înregistrare (computere, echipamente de înregistrare microfoane, mixer etc., studioul în sine, special conceput pentru înregistrări sonore de înalta calitate), regizor, actori - prin contracte directe de cesiune a drepturilor de autor, tehnicieni de studio, personal specializat în relaţiile cu clientul, personal financiar şi cu funcţii de management etc.
Recurenta mai arată că din înscrisurile administrate şi din declaraţiile martorilor, rezultă clar că producerea versiunilor româneşti a stat la F.F., cum, de altfel, indică şi reprezentanţii SC A.V.R. SRL, către cei ai U.P., în corespondenţa electronică (fila 219 d. f, exista indicaţia expresă a reprezentantei A.V.R. către cea a intimatei U.P.I.E., că F.F. este T.D.L.).
Totodată, recurenta mai susţine că instanţa de apel a conchis în sensul că reclamanta se contrazice formulând pretenţia sa de a i se insera numele de studio producător al dublajului pe toate suporturile versiunilor romaneşti ale filmelor, dată fiind posibilitatea acesteia, prevăzută de lege, de a-şi înscrie ea însăşi numele pe aceste suporturi, în virtutea dispoziţiilor art. 1062 din Legea nr. 8/1996.
Or, în redarea acestei concluzii instanţa de apel a ignorat faptul că F.F. nu avea dreptul să insereze genericele, în afara încuviinţării acestora de către pârâte (art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, invocat chiar de către U. în concluziile orale, împiedicând-o să facă acest lucru); martora a declarat ca „studiourile (U., n.n.) erau cele care hotărau în final cine apare pe generic” şi că U.P. a făcut verificarea finală a operelor, returnând A.V. chek-disk-ul ce trebuia multiplicat; aceasta declaraţie se coroborează cu împrejurarea că reprezentanta U. (A.A.) este aceea care a solicitat pentru Bionicle distribuţia actorilor pe roluri (filele 227-229 dosarul fondului) şi cu clauza contractuala art. 2 lit. g inserată în contractul N.B.C. U. cu C.; versiunea românească a filmului este proprietatea exclusivă a paratei, astfel încât nimeni nu poate interveni fără aprobarea ei, pârâta U. fiind cea care are dreptul (potrivit legii române, o adevărata obligaţie) de a insera numele celor care au realizat dublajul (parte integrantă din film).
2. Recurenta-pârâtă U.P.I.E. (U.P.I.E.), D.U.S.I. BV (USI BV), şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă susţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a principiului legalităţii consacrat de art. 123 din Constituţie, motive de recurs dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.
Se arată că judecătorul trebuie să interpreteze şi să aplice legea în concordanţă cu litera şi spiritul ei, precum şi în consonanţă cu cerinţele vieţii sociale. El nu poate aplica legea substanţială sau procesuală după preferinţele sale subiective.
În opinia recurentei, în cauza de faţă, instanţa de apel nu a avut în vedere principiile menţionate, pronunţând o hotărâre nesusţinută de prevederi legale, principii ori mecanisme juridice.
Recurenta solicită instanţei de recurs a observa că în ceea ce priveşte reformarea soluţiei date de prima instanţă cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, instanţa de apel nu a adus niciun argument contrar considerentelor, abundente, de altfel, redate de prima instanţa.
Instanţa de apel nu arată (expres sau implicit) nici de ce a înlăturat apărările formulate de pârâta U.P.I.E. sub acest aspect, apărări care, în mod firesc, tindeau la respingerea apelului declarat de intimaţii-reclamanţi. Or, dreptul la apărare trebuie sa fie unul efectiv, reflectat în soluţiile instanţei de judecată, iar nu unul iluzoriu, manifestat prin simpla posibilitate de a susţine o apărare, fără ca ea să fie analizată.
Recurenta susţine că decizia atacată nu este motivată în drept în ceea ce priveşte reţinerea calităţii sale procesuale pasive.
Astfel, instanţa de apel a reţinut doar că stabilirea persoanei obligate faţă de intimaţii-reclamanţi, deci obligaţiile aferente drepturilor invocate de aceştia cu privire la realizarea dublajelor, s-au născut conform clauzelor contractului de licenţă încheiat cu privire la operele originare, între U. şi SC A.V.R. SRL, contract în care intimaţii-reclamanţi nu au fost părţi, deoarece prin respectivul contract, SC A.V.R. SRL s-a obligat ca, în eventualitatea unor dublaje, să transmită, printr-un contract de cesiune viitor, drepturile asupra respectivelor dublaje către U., contract care, de altfel, nu s-a încheiat niciodată, așa cum a reţinut şi prima instanţă (pe lângă multe alte aspecte relevante).
Curtea de apel nu a menţionat niciun temei de drept sau un mecanism juridic potrivit căruia un contract încheiat între două părţi, să producă efecte (drepturi şi obligaţii) faţă de un terţ - intimaţii-reclamanţi, contrar prevederilor art. 973 C. civ.; de asemenea, instanţa de apel nu a arătat nici de ce posibilitatea de a dobândi la un moment dat un drept de a folosi respectivele dublaje ar putea atrage o obligaţie corelativă a recurentei-pârâte faţă de intimaţii-reclamanţi ori răspunderea sa pentru modul în care au fost respectate drepturile interpreţilor la momentul producerii dublajelor respective.
În consecinţă, recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat, în primul rând, obligaţia să de pronunţare a unei soluţii rezultate din aplicarea legii, precum şi pe aceea de a motiva în drept decizia emisă.
Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 973 C. civ., text potrivit căruia, convenţiile n-au efect decât între părţile contractante.
Prin urmare, recurenta susţine că a fost încălcat acest text atunci când instanţa de apel a reţinut că un contract încheiat între U. şi SC A.V.R. SRL ar fi produs efecte (drepturi şi obligaţii) şi faţă de intimaţii-reclamanţi, terţi faţă de respectivul contract, respectiv ar fi putut da naştere unei obligaţii a pârâtei faţă de aceştia, obligaţie care nu a fost identificată nici de instanţa de apel; pe de altă parte, drepturile de proprietate intelectuală asupra dublajelor respective nici nu au fost vreodată transmise către U., în ciuda clauzei din contractul de licenţă, deoarece acel „contract de cesiune” nu s-a încheiat.
Recurenta mai susţine că pronunţând soluţia atacată, instanţa de apel a aplicat greşit regulile care guvernează legitimarea procesuală pasivă.
Astfel, se arată că intimaţii-reclamanţi nu şi-au întemeiat acţiunea nici pe o răspundere contractuală a pârâtei U.P.I.E. fata de ei, nici pe vreo faptă ilicită extracontractuală, ci pe simpla calitate a recurentei-pârâte U. de proprietar al operelor originare.
Or, potrivit art. 92 din Legea nr. 8/1996: „Drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Nici o dispoziţie a prezentului titlu nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exerciţiului dreptului de autor.”
Recurenta pretinde că niciodată nu au fost învederate instanţei de judecată care sunt eventualele sale obligaţii faţă de intimaţii-reclamanţi şi de unde rezultă acestea, potrivit legii; de asemenea, nu s-a arătat în cuprinsul motivării cum au fost ele încălcate.
Legitimarea procesuală implică determinarea persoanelor fizice sau juridice care au îndreptăţirea de a participa la activitatea juridică şi se analizează în cerinţa existenţei unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana celui obligat în raportul de drept substanţial.
Recurenta învederează că în lipsa unui raport juridic între ea şi intimaţii-reclamanţi, raport juridic care s-ar putea naşte fie dintr-un fapt ilicit, fie dintr-un act juridic încheiat între cele două părţi, instanţa nu putea constata calitatea sa procesuală pasivă; or, simpla existenţă a unor drepturi ale sale, născute din acte juridice străine de intimaţii-reclamanţi, nu poate conduce la concluzia existenţei unor obligaţii faţă de aceştia.
Prin urmare, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat regulile ce guvernează condiţiile pentru a fi parte în procesul civil.
Tot pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că pronunţând soluţia atacată, instanţa de apel a aplicat greşit art. 65 din Legea nr. 8/1996 prin reţinerea calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş.
Astfel, curtea de apel a reţinut că intimatul-reclamant M.Ş. ar fi desfăşurat o activitate de regizor cu ocazia realizării dublajelor, chiar dacă acesta a avut o contribuţie „destul de redusă”, manifestată exclusiv prin respectarea indicaţiilor tehnice primite de la producătorul dublajelor (licenţiatul SC A.V.R. SRL, fost P.) în aşa fel încât să nu fie alterate operele originare.
De altfel, între producătorul dublajului, SC A.V.R. SRL şi intimatul-reclamant M.Ş. nu există niciun contract de tipul celui existent între un regizor şi un producător, acesta neasumându-şi niciodată faţă de producătorul SC A.V.R. SRL rolul de creare şi realizare a dublajului, în calitate de regizor. Aşa cum rezultă din contractul individual de muncă al intimatului M.Ş.F., aceasta a acţionat în cadrul SC F.F. SRL în calitate de asistent manager, prestând o activitate salarizată în cadrul acestei societăţi.
Recurenta apreciază că deşi orice participant la realizarea dublajelor a adus o contribuţie proprie, o atare împrejurare nu este suficientă pentru a conferi acestuia drepturi de autor ori drepturi conexe şi, cu atât mai mult, de a-l califica drept regizor - autor principal al respectivei opere.
Dat fiind faptul că legea prevede ca regizorul este cel care îşi asumă conducerea creării şi realizării operei (dublajele celor trei filme de animaţie), în calitate de autor principal, instanţa nu putea atribui această calitate unei persoane care nu a făcut decât să execute nişte indicaţii clare, aşa cum însăşi instanţa de apel a reţinut.
Recurenta pârâtă impută instanţei de apel şi aplicarea greşită a prevederilor art. 96 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit acestui text: artistul interpret sau executant are următoarele drepturi morale: „b) dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul sau sa fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol şi la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;”
Recurenta afirmă că reclamanţii nu i-au emis niciodată pretenţii cu privire la acest aspect, motivat de faptul că U.P.I.E. nu a fost implicată în acest mod în realizarea dublajelor.
Cu toate acestea, potrivit legii, dreptul incontestabil pe care îl au artiştii interpreţi sau executanţi este acela de a pretinde producătorului operei la care au contribuit, să le menţioneze numele în momentul utilizării ei.
Încălcarea acestui drept, potrivit legii, nu poate interveni decât în situaţia în care artistul îşi exercită acest drept şi solicită indicarea numelui său, însă se loveşte de un refuz.
Potrivit recurentei, textul citat este clar şi lasă la latitudinea artistului posibilitatea de a alege dacă numele său să fie sau nu menţionat public, fără a institui vreo prezumţie cu privire la intenţia acestuia.
Art. 96 din Legea nr. 8/1996 este neechivoc şi prevede dreptul la recunoaşterea operei ca pe o facultate a titularului, care, conştient fiind de impactul operei asupra publicului, în raport cu dorinţa sa de a fi cunoscut şi de a-i fi mediatizat profesionalismul şi talentul, trebuie să uzeze de acest drept în mod expres.
Totuşi, legea nu poate obliga autorul unei opere să îşi facă cunoscut numele atâta vreme cât acesta nu îşi manifestă această dorinţă, motiv pentru care a prevăzut în beneficiul acestuia un drept, o posibilitate de a solicita acest lucru, iar nu o obligaţie de a proceda astfel.
Instanţa de apel a menţionat în mod sumar că aceste drepturi ale artiştilor interpreţi în cauză „îşi au izvorul în lege” fără a arăta care este textul legal avut în vedere sau de ce textul indicat de către pârâtă nu poate primi interpretarea logico-gramaticală pe care a susţinut-o.
Recurenta pârâtă U.P.I.E. (U.P.I.E.), a Division Of U.S.I. BV (U.S.I. B.V.) a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC F.F. SRL, iar recurenta-reclamantă şi intimaţii-reclamanţi A.O.M. şi I.C.S. la recursul promovat de către pârâtă, fiecare solicitând respingerea recursului adversarului, pentru motivele dezvoltate în întâmpinare.
În această etapă procesuală nu au fost administrate alte înscrisuri, sigurele probe permise în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ.
Recursul formulat de către reclamanta SC F.F. SRL va fi admis, iar cel al pârâtei U.P.I.E. (U.P.I.E.), a Division Of U.S.I., BV (U.S.I., B.V.) va fi respins ca nefondat, potrivit celor ce urmează.
Cu titlu preliminar, se impune precizarea că, astfel cum rezultă din menţiunile din practicaua prezentei decizii, urmare a verificărilor efectuate cu privire la stadiul procedurii de insolvenţă a intimatei-pârâte SC A.V.R. SRL, s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 6098 din 17 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, (definitivă prin nerecurare) a fost dispusă închiderea procedurii insolvenţei şi radierea societăţii debitoare; pentru acest motiv, s-a pus în vedere părţilor, anterior intrării în dezbateri asupra recursurilor, să pună conluzii şi cu privire la chestiunea capacităţii procesuale de folosinţă a acestei intimate-pârâte.
Dat fiind stadiul procesual al cauzei de faţă şi criticile cu care Înalta Curte a fost învestită prin motivele de recurs susţinute de către cele două recurente (vizând, în esenţă, excepţii procesuale absolute de fond - calitatea procesuală activă a reclamantei SC F.F. SRL, a intimatului-reclamant M.Ş. şi calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte U.P.I.E., D.U.S.I., B.V.), revine instanţei de rejudecare să stabilească dacă, la momentul reluării judecăţii, această pârâtă - SC A.V.R. SRL - mai are capacitate procesuală de folosinţă, urmare a închiderii procedurii insolvenţei şi a dispoziţiei instanţei de radiere a acesteia din Registrul Comerţului.
În mod necesar, această dezlegare va trebui să privească judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F.F. SRL, ca efect al admiterii recursului formulat de această reclamantă (potrivit celor ce urmează), dar şi cererea reclamantului M.Ş.F., dată fiind soluţia adoptată de instanţa de apel, neatacată cu recurs de către acest reclamant; referitor la rejudecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A.O.M. şi I.C.S., instanţa de apel (în limita criticilor cu care a fost învestită) a dispus rejudecarea doar în contradictoriu cu pârâta U.P.I.E. - a Division of U.S.I., B.V., cea din urmă dezlegare nefiind nici ea atacată de aceşti reclamanţi prin formularea unui recurs propriu.
1. Recurenta-reclamantă SC F.F. SRL, pe temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a criticat decizia instanţei de apel de respingere a apelului său şi, în consecinţă, de confirmare a soluţiei primei instanţe privind admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active în formularea cererii de chemare în judecată, dispusă prin încheierea din 24 mai 2012 şi reluată prin sentinţa civilă nr. 1692 din 03 octombrie 2013, pronunţate de prima instanţă.
În dezlegarea criticilor reclamantei, din această perspectivă, instanţa de apel a stabilit că SC F.F. SRL nu se poate prevala de calitatea de studio producător al operelor derivate - dublajele în limba română a celor trei filme de animaţie în litigiu (pentru care SC SC P. SRL a avut calitatea de licenţiat al pârâtei U.P.I.E. - producătorul operelor originare - în legătură cu dreptul de difuzare video pentru acasă, în România şi Republica Moldova - comercializare şi închiriere D.V.D. şi comercializare B.R.), întrucât are doar calitatea de prestator de servicii, date fiind raporturile contractuale dintre aceasta şi SC SC P. SRL (devenită SC A.V.R. SRL), configurate în conţinutul contractului din 3 septembrie 2008 încheiat între SC SC P. SRL (SC A.V.R. SRL) şi SC F.F. SRL (fila 11, vol. I, prima instanţă).
Pentru a conchide în acest sens, instanţa de apel a procedat la verificarea criteriilor legale desprinse din dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 care definesc producătorul unei opere audiovizuale ca fiind persoana fizică sau juridică ce îşi asumă responsabilitatea producerii operei şi, în această calitate, organizează realizarea operei şi furnizează mijloacele necesare tehnice şi financiare, anume: 1. dacă şi-a asumat responsabilitatea producerii dublajelor; 2. dacă a organizat realizarea acestora şi 3. dacă a furnizat mijloacele tehnice şi financiare pentru realizarea operelor derivate asupra cărora poartă prezentul litigiu.
Referitor la cele trei opere derivate, instanţa de apel a constatat, pornind de la clauzele contractului încheiat între pârâta U.P.I.E. şi SC SC P. SRL din 21 noiembrie 2008 (fila 328 şi urm., vol. I, prima instanţă) - că SC SC P. SRL are calitatea de producător al operelor în discuţie, având în vedere că pârâta SC A.V.R. SRL (fostă SC P.R. SRL) este cea care şi-a asumat, prin contractul menţionat, responsabilitatea producerii acestor opere constând în realizarea dublajelor în limba română a filmelor de animaţie şi, în această calitate, a organizat realizarea operelor, prin încheierea contractului de prestări servicii audio-video de dublaj cu SC F.F. SRL; potrivit celui din urmă contract, SC A.V.R. SRL a mandatat-o pe reclamanta SC F.F. SRL să angajeze actori interpreţi, regizor etc. şi să deruleze orice alte activităţi necesare exclusiv realizării obiectului contractului.
În mod necontestat, pârâta SC A.V.R. SRL are calitatea de producător al operelelor derivate (filmele de animaţie dublate în limba română), aspect care nu face obiectul unor critici susţinute prin recursurile promovate în cauză, având în vedere, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, clauzele contractului din 21 noiembrie 2008 dintre U.P.I.E. şi această pârâtă - beneficiarul licenţei - (în termenii legii, cesionar) şi, în special, cea prin care părţile au convenit următoarele: „Pentru evitarea oricărui dubiu, costurile de marketing (inclusiv cheltuielile minime de marketing) nu vor putea fi scăzute din sumele datorate U.P.I. de către beneficiarul licenţei, inclusiv drepturile de autor, aceste costuri fiind suportate exclusiv de către beneficiarul licenţei.”
Ca atare, SC A.V.R. SRL (fostă P.) este cea care a furnizat mijloacele financiare pentru realizarea operelor derivate.
Cu toate acestea, în vederea realizării obiectului aceluiaşi contract de cesiune neexclusivă dintre U.P.I.E. şi SC P.R. SRL (beneficiar/cesionar), aceasta din urmă a încheiat cu SC F.F. SRL (prestator) contractul din 3 septembrie 2008 al cărui obiect este definit în art. 1 din contract: „Obiectul prezentului contract în reprezintă realizarea de produse şi servicii audio-video de către prestator pentru beneficiar, conform anexelor la prezentul contract (anexele 5, 8 şi 9 ale contractului - fila 16 fond, privind în mod expres titlurile celor trei filme de animaţie în litigiu) şi/sau reprezentarea acestuia în raporturile cu terţii, exclusiv în vederea realizării obiectului prezentului contract, primind din partea beneficiarului un mandat precis în acest sens”; prin art. 3 din contract s-a convenit astfel: „beneficiarul va plăti prestatorului sumele stabilite în condiţiile şi la termenele convenite pentru fiecare lucrare contractată, conform anexelor la prezentul contract” etc.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut aplicarea greşită a criteriilor prevăzute de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 cu referire la contractul anterior menţionat, instanţa de apel calificându-l ca fiind doar un contract de prestări servicii.
Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a enunţat regula interpretării clauzelor contractuale unele prin altele (art. 982 C. civ.), precum şi pe aceea a interpretării lor în acord cu voinţa internă a părţilor, iar nu în funcţie de sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.), dar a făcut o greşită şi incompletă aplicare a acestora.
Într-adevăr, pornind de la termenii contractuali folosiţi de către părţi - beneficiar al contractului şi prestator - era posibilă calificarea contractului ca fiind unul de prestări servicii, însă, numai prin interpretarea izolată şi literală a preambulului contactului, întrucât din ansamblul celor convenite de părţi şi exprimate în cuprinsul clauzelor convenţiei, rezultă că raporturile contractuale dintre ele au o complexă natură juridică: realizarea de produse şi servicii audio-video de către prestator pentru beneficiar, mandatarea prestatorului în acest scop, în sensul acordării dreptului de a-l reprezenta de beneficiar în raporturile contractuale cu terţii ce vor fi perfectate în scopul exclusiv al realizării obiectului contractului şi, nu în ultimul rând, cesionarea exclusivă de către prestator în favoarea beneficiarului, pe durată nedeterminată şi fără a necesita nicio altă autorizare ulterioară, în afara contractului analizat, a drepturilor de utilizare şi exploatare a tuturor materialelor realizate de către prestator şi plătite de către beneficiar în forma lor finală, integrală şi deplin funcţională; aceste drepturi cuprind dreptul de reproducere şi dreptul de difuzare, cât şi drepturile de utilizare secundară şi derivată şi toate celelalte drepturi prevăzute de art. 13, 16, 17 şi 18 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit clauzei de la art. 1 din contract, mai sus reprodusă, obiectul contractului - produse şi servicii audio-video - a fost realizat de către recurenta SC F.F. SRL pentru beneficiar - SC A.V.R. SRL, astfel încât, potrivit regulilor ce guvernează contractului de mandat rezultă că recurenta-reclamantă a acţionat în numele şi pe seama producătorului SC A.V.R. SRL în realizarea acestor produse finite - dublajul în limba română a celor trei filme de animaţie, cu propriile sale mijloace tehnice, dar cu mijloacele financiare ale SC A.V.R. SRL.
Cu alte cuvinte, producătorul operelor derivate - SC A.V.R. SRL - şi-a îndeplinit propriile obligaţii de producător în vederea exercitării drepturilor cesionate de către U.P.I.E. (ca şi pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată către producătorul operei originare a contravalorii cesiunii pentru tipul de exploatare pentru care a fost autorizată) prin intermediul unui producător executiv căruia i-a delegat atribuţiile de producţie efectivă a operelor derivate - dublajul în limba română a celor trei filme -, având în vedere că nu deţinea mijloacele tehnice în vederea realizării acestora (astfel cum s-a susţinut chiar de către directorul de producţie cu atribuţii de execuţie al SC P.R. SRL care a relatat că societatea a hotărât externalizarea procesului de realizare efectivă a dublajului), delegând această activitate către SC F.F. SRL (societate având un obiect de activitate destinat realizării de înregistrări sonore şi, în consecinţă, echipată tehnic corespunzător acestei finalităţi), căreia i-a şi furnizat mijloacele financiare în acest scop.
În vederea îndeplinirii propriilor obligaţii decurgând din contractul din 3 septembrie 2008, recurenta-reclamantă SC F.F. SRL a procedat la realizarea castingului pentru voci, selectând, cu avizul U.P.I.E. (comunicat prin intermediul corespondenţei purteate cu producătorul SC A.V.R. SRL) actorii interpreţi ai vocilor cu ajutorul cărora să se realizeze dublajul operelor originare, a încheiat contracte de cesiune de drepturi de autor cu artiştii interpreţi pentru serviciile de dublaj dialoguri (în numele şi pe seama producătorului SC A.V.R. SRL care, prin contractul din 3 septembrie 2008, i-a acordat un mandat special în acest scop - reprezentare în raporturile cu terţii exclusiv în vederea realizării obiectului contractului), a pus la dispoziţia echipei astfel selecţionate regizorul de dublaj (angajatul său), a realizat efectiv înregistrarea sonoră a dublajelor la standardele pretinse de „licenţiator” (cedentul U.P.I.) fixând-o pe suportul agreat de către producătorul filmelor originare sub coordonarea artistică a regizorului, regizorul a selectat dublele corespunzătoare mesajului filmelor şi în acord cu cele aprobate de către U.P.I.
De asemenea, SC F.F. SRL a realizat editarea, mixajele de voce şi efectele de sunet, precum şi mixajul final - contopirea tuturor elementelor sonore într-un singur tot de natură a constitui produsele finite la a căror realizare s-a obligat - dublajele în limba română a celor trei filme de animaţie - 1. Bionicle, The Legend Reborn - Bionicle, Renaşterea Legendei; 2. Barbie And The Three Musketeers - Barbie şi cei trei Muschetari şi 3. Lego: The Adventures Of Clutch Powers - Lego, Aventurile Lui Clutch Powers.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, anume a cerinţei legale ca producătorul să fi furnizat nu numai mijloacele financiare, ci şi mijloacele tehnice indispensabile realizării operelor derivate, întrucât acestea nu puteau fi realizate exclusiv cu mijloace financiare, însăşi cerinţa legii fiind una cumulativă iar nu alternativă; aplicarea greşită a prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a fost determinată de aplicarea incompletă a dispoziţiilor privind interpretarea clauzelor contractuale, cu referire la contractul din 3 septembrie 2008 dintre SC P.R. SRL şi SC F.F. SRL, potrivit celor arătate.
Se mai apreciază că nici referirea instanţei de apel la dispoziţiile art. 1062 din Legea nr. 8/1996 nu se justifică; astfel, s-a imputat reclamantei SC F.F. SRL o inconsecvenţă în susţinerile formulate pe parcursul soluţionării cauzei şi dată fiind posibilitatea, dedusă din acest text, de a insera ea însăşi numele său pe suporturile materiale de ambalare ale filmelor, în calitate de studio producător, astfel cum s-a legitimat în cauză.
Înalta Curte constată că textul menţionat prevede că: „În cazul reproducerii şi distribuirii propriilor înregistrări audio-vizuale, producătorul este în drept să înscrie pe suportul acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, numele ori denumirea producătorului (...).”
Or, astfel cum s-a arătat, recurenta-reclamantă a desfăşurat activităţi de producător delegat/executiv, acţionând în numele şi pe seama intimatei-pârâte SC A.V.R. SRL, astfel încât o astfel de decizie nu era la îndemâna sa în mod evident, întrucât reproducerea şi distribuirea de D.V.D.-uri şi B.R.-uri (formele de utilizare la care art. 1062 se referă) erau drepturi cesionate de către U.P.I.E. către SC P.R. SRL (devenită SC A.V.R. SRL) şi, mai mult decât atât, multiplicarea acestor copii era la dispoziţia U.P.I. (a societăţilor de multiplicare ale U.P.I.), după cum şi ambalajele acestor suporturi erau supuse aprobării prealabile exclusive a U.P.I. (clauza referitoare la C.M.M. din contractul încheiat între U.P.I., B.V. şi SC P.R. SRL din 21 noiembrie 2008 - fila 329 dosar fond).
Ca atare, în mod nelegal instanţa de apel a confirmat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC F.F. SRL, prin respingerea apelului său, cercetarea pe fond a pretenţiei acestei reclamante urmând a se realiza însă de prima instanţă, în rejudecare, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în contradictoriu cu ambele pârâte ale cauzei, având în vedere că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.P.I.E. a fost în mod corect respinsă de instanţa de apel, astfel cum va rezulta şi din analiza recursului acestei pârâte; de asemenea, în rejudecare, aşa cum s-a arătat, se va aprecia asupra capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei SC A.V.R. SRL.
2. Recursul formulat de către pârâta U.P.I.E., D.U.S.I., B.V. (U.S.I., B.V.), este susţinut în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Pentru argumentarea primelor două motive de recurs, recurenta pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de apel încalcă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel pronunţând o hotărâre nesusţinută de prevederi legale, principii ori mecanisme juridice, întrucât nu a adus niciun argument contrar considerentelor redate de prima instanţa, în ceea ce priveşte reformarea soluţiei adoptate de prima instanţă cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate aceste motive de recurs, având în vedere că instanţa de apel a argumentat în mod convingător, atât în fapt cât şi în drept, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.P.I.E. (în analiza motivelor de apel ale reclamanţilor - persoane fizice), motivare ce corespunde exigenţelor prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.; o motivare corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti nu trebuie să răspundă fiecărui argument susţinut de titularul căii de atac, astfel încât, mai multor critici, având un numitor comun, li se poate răspunde printr-un considerent unic.
Mai mult decât atât, argumentele prezentate de curtea de apel în justificarea calităţii procesuale pasive a pârâtei U.P.I.E. sunt fundamentate pe situaţia de fapt reţinută în cauză, cu referire la probele din dosar, după cum au fost indicate şi normele de drept incidente sau principiile de drept procesual aplicabile, principii cu veritabilă valoare normativă (definirea calităţii procesuale pasive, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile).
Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de către artiştii interpreţi (actorii), regizorul şi studioul producător delegat al realizării dublajelor celor trei opere derivate în legătură cu care poartă litigiul de faţă în contradictoriu cu pârâtele SC A.V.R. SRL şi U.P.I.E. (Diviziune a U.S.I., B.V.), a avut ca obiect: constatarea încălcării drepturilor morale de autor şi conexe ale reclamanţilor izvorâte din crearea dublajelor în limba română a celor trei filme de animaţie; încetarea acestei încălcări prin obligarea pârâtelor să le inscripţioneze numele pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a dublajelor, oricare ar fi forma acestor suporturi - D.V.D., B.R. etc; obligarea pârâtelor în solidar la plata unor despăgubiri pentru încălcarea drepturilor lor morale şi afişarea hotărârii şi publicarea acesteia în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala pârâtelor, în temeiul art. 139 alin. (1)4 lit. d) din Legea nr. 8/1996.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că în cuprinsul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii intră dreptul reclamanţilor la recunoaşterea paternităţii operei şi dreptul la nume, cererea fiind circumscrisă prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) şi c), art. 96 lit. a) şi şi b), precum şi ale art. 1062 din Legea nr. 8/1996, anume: dreptul regizorului de a fi recunoscut ca autor principal al operelor derivate, precum şi de a decide sub ce nume va fi adusă opera derivată la cunoştinţa publică (art. 10 lit. b) şi c)), pentru actori - dreptul la recunoaşterea paternităţii propriilor interpretări sau execuţii şi de a pretinde ca numele lor să fie indicat la fiecare utilizare a înregistrării operei derivate (art. 96 lit. a şi b), dar şi art. 1062 din Legea nr. 8/199), pornind de la premisa deja reţinută în cauză că opera audiovizuală derivată a fost fixată pe un suport material (D.V.D., B.R., în cauză); în plus, faţă de cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 1062 din aceeaşi lege şi în legătură cu drepturile studioului producător delegat al aceloraşi opere audiovizuale derivate, potrivit celor deja arătate în analiza recursului reclamantei SC F.F. SRL.
Corelativ acestor drepturi ale reclamanţilor, instanţa de apel a stabilit că, în baza dispoziţiilor legale enumerate, funcţionează obligaţia corespunzătoare a pârâtelor de a le recunoaşte reclamanţilor aceste prerogative nepatrimoniale ale dreptului de autor sau ale drepturilor conexe dreptului de autor, precum dreptul producătorului delegat al operelor audiovizuale - opere derivate.
În consecinţă, încălcarea unor drepturi legale (sau al căror izvor îl constituie legea însăşi) este susceptibilă a antrena angajarea răspunderii persoanei obligate la respectarea lor, persoană care, prin conduita sa - comisivă sau omisivă - a nesocotit aceste drepturi, ceea ce configurează temeiul delictual al acestei răspunderi care poate fi angajată chiar şi pentru cea mai uşoară formă de culpă (culpa levissima) în săvârşirea pretinsei fapte ilicite.
Răspunderea civilă delictuală reprezintă regula în materia obligaţiilor civile, în timp ce răspunderea contractuală constituie excepţia.
Chiar prin petitul cererii de chemare în judecată reclamanţii au invocat nesocotirea unor drepturi nepatrimoniale de autor şi conexe dreptului de autor; în plus, în descrierea situaţiei de fapt a cauzei, nu au invocat încălcarea de către pârâte unor obligaţii contractuale, astfel încât rezultă că că aceştia s-au prevalat de instituţia răspunderii civile delictuale, astfel cum a stabilit şi instanţa de apel.
În absenţa unui contract funcţionează răspunderea civilă delictuală între părţi, astfel cum este şi cazul raporturilor juridice dintre reclamanţi şi pârâta U.P.I.E.
Recurenta-pârâtă contestă calitatea sa procesuală pasivă în cauză, susţinând, în esenţă, că între ea şi reclamanţi nu există raporturi contractuale, concluzie redată şi de instanţa de apel.
În explicitarea mecanismului de angajare a răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte U.P.I.E., curtea de apel a enunţat raportul contractual dintre aceasta şi SC P.R. SRL, act juridic faţă de care reclamanţii sunt terţi, astfel încât, acesta reprezintă doar un fapt juridic de natură a putea reprezenta premisa verificărilor realizate de instanţa de apel în identificarea persoanei căreia îi revenea obligaţia de a înscrie pe suporturile pe care au fost fixate operele derivate în discuţie.
Prin urmare, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 973 C. civ. - relativitatea efectelor actului juridic - instanţa de apel a recurs la indicarea drepturilor şi obligaţiilor generate între recurenta-pârâtă U.P.I.E. şi SC P.R. SRL (devenită SC A.V.R. SRL), ca efect al încheierii acestui contract de cesiune în legătură cu dreptul de exploatare a operei convenit prin acest act juridic (drepturi de difuzare video pentru acasă în România şi Republica Moldova - comercializare şi închiriere D.V.D. şi comercializare B.R.).
Or, potrivit celor convenite de părţi, a rezultat că SC P.R. SRL, prin efectul acestui contract, a dobândit un drept de a plasa comenzi şi comenzi suplimentare la societăţile de multiplicare ale UPI pentru numărul necesar de exemplare din fiecare titlu pe D.V.D.; aceleaşi părţi au mai convenit că toate ambalajele vor fi executate de către beneficiarul licenţei (SC A.V.R. SRL), pe cheltuială proprie în teritoriu, ambalaje care vor necesita aprobarea prealabilă exclusivă a U.P.I.
În consecinţă, în mod corect curtea de apel a concluzionat că faţă de reclamanţii cauzei, în virtutea acestui contract de cesiune, sunt dovedite ca fapte juridice împrejurările că multiplicarea fiecărui titlu dintre cele trei opere derivate al căror dublaj în limba română a fost efectuat de către reclamanţi, se realiza doar prin intermediul societăţilor de multiplicare ale recurentei-pârâte, că ambalajele acestor suporturi erau executate de către pârâta SC A.V. SRL, însă aceste ambalaje (pe care se regăsesc, de regulă, toate menţiunile ce interesează respectarea drepturilor de autor, lato sensu) trebuie aprobate în prealabil exclusiv de către U.P.I.; toate aceste drepturi rezervate pe seama recurentei-pârâte U.P.I. denotă constituirea unor instrumente contractuale eficiente pentru asigurarea integrităţii operelor originare şi limitarea corespunzătoare a drepturilor distribuitorului său autorizat pe teritoriul României (teritoriu ce interesează cauza de faţă) sub aspect decizional, chiar în limitele drepturilor cesionate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, într-o corectă aplicare a legii, cu prezentarea unor considerente corespunzătoare exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prin argumente care nu se contrazic, ci se sprijină unele pe altele în redarea raţionamentului juridic ce a condus la adoptarea soluţiei, instanţa de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtei U.P.I.E. împreună cu cea a SC A.V.R. SRL faţă de cererea dedusă judecăţii, dat fiind şi caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, reglementat de art. 1003 C. civ.
Atare dezlegare a calităţii procesuale pasive se va impune în rejudecare în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A.O.M., I.C.S., SC F.F. SRL, ca şi de reclamantul M.Ş. în legătură cu dreptul de difuzare video pentru acasă ce a făcut obiectul contractului de licenţă (cesiune) încheiat între U.P.I., B.V. şi SC P. SRL de la filele 328-331 dosar primă instanţă, vol. I.
Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a susţinut şi faptul că drepturile de proprietate intelectuală asupra dublajelor respective realizate de reclamanţi nu i-au fost niciodată transmise de către SC P.R. SRL (SC A.V.R. SRL) în ciuda clauzei din contractul de licenţă care prevedeau încheierea unui astfel de contract de cesiune (clauza referitoare la „Proprietate” filele 330-331, vol. I, dosar fond); atare argument nu este însă de natură a infirma calitatea sa procesuală pasivă, faţă de cele anterior reţinute în sarcina sa.
Astfel, dacă acest contract de cesiune ar fi fost încheiat (sau ar fost exhibat în cauză) ar fi dat dreptul recurentei-pârâte să utilizeze dublajele - opera derivată ce interesează cauză (precum şi subtitrările, reclamele, publicitatea şi orice materiale referitoare la titlurile create de sau pentru beneficiarul licenţei în conformitate cu cele convenite prin contractul dintre U.P.I. şi P.), inclusiv pentru difuzarea prin televiziune (a filmului de animaţie B. şi cei trei muschetari, prin intermediul canalului de televiziune M., în speţă).
Or, astfel cum a rezultat din contractul de licenţă de la filele 88-93, vol. II, prima instanţă (România fiind unul dintre teritoriile pentru care licenţa de difuzare prin televiziune a fost acordată), acesta a fost a fost încheiat la data de 4 noiembrie 2009 între U.S.I., B.V., iar nu de către U.P.I.E. (D.U.S.I., B.V.) şi C.C.E. s.r.o., persoană juridică din Republica Cehă; pe de altă parte, la fila 94 dosar fond, vol. II se regăseşte contractul din 10 decembrie 2009 încheiat între SC P.R. SRL, în calitate de licenţiator (în virtutea acordului privind licenţa pentru program, încheiată cu deţinătorul legal al dreptului asupra programului, U.S.I. BV - pct. 1 din contract) şi C.C.E. s.r.o.
Prin urmare, întrucât în cauză nu s-a reţinut că actul de cesiune încheiat la data de 4 noiembrie 2009 între U.S.I., B.V., pe de o parte şi C.C.E. s.r.o, pe de altă parte, este opozabil şi U.P.I.E. (D.U.S.I., B.V.), pretinsa încălcare a drepturilor reclamanţilor decurgând din difuzarea la televiziune a filmului B. şi cei trei muschetari - dublat în limba română - pe canalul M., în datele 8 octombrie 2011, 11 octombrie 2011 şi 13 octombrie 2011 nu ar putea fi analizată în rejudecare decât în contradictoriu cu pârâta SC A.V.R. SRL (sub rezerva reţinerii capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia).
Înalta Curte va înlătura ca nefondate şi criticile susţinute de către recurentă cu privire la reţinerea în cauză a calităţii procesuale active a regizorului dublajelor - M.Ş.
Din punct de vedere al verificărilor ce intră în competenţa instanţei de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 65, art. 67 alin. (2) şi art. 69 din Legea nr. 8/1996, recunoscând reclamantului M.Ş., pe baza unei pertinente analize a probelor cauzei, calitatea de autor principal al operelor derivate - regizor al dublajelor celor trei filme de animaţie.
Astfel, această calificare juridică a fost realizată prin verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea calităţii de regizor - autor principal al operei, făcându-se o justă individualizare a contribuţiei creatoare proprii a reclamantului la realizarea operei derivate (iar nu a unei simple activităţi de execuţie), în raport cu circumstanţele particulare ale cauzei, chiar în condiţiile posibilităţii de manifestare a activităţii creatoare în anumite limite prestabilite, impuse de condiţiile contractului de cesiune obţinut de către SC P. SRL şi, în plus, decurgând, în mod obiectiv, din necesitatea respectării integrităţii operei originare.
Din această perspectivă, apare ca lipsită de relevanţă susţinerea recurentei referitoare la calitatea de angajat a reclamantului în cadrul SC A.V.R. SRL, întrucât instanţa de apel a avut în vedere activităţile derulate în concret de către acesta, care au dat conţinut coordonării artistice în vederea realizării dublajelor celor trei filme de animaţie, circumscrise aportului regizoral la crearea operei, potrivit descrierilor de detaliu redate în considerentele deciziei recurate; în plus, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor legii, nu poate fi identificată o incompatibilitate între calitatea de angajat al societăţii producătoare (ori asistent manager) şi cea de regizor al unei opere audiovizuale.
Recurenta pârâtă a imputat instanţei de apel şi aplicarea greşită a prevederilor art. 96 lit. b) din Legea nr. 8/1996, reiterând argumentul potrivit căruia artiştii interpreţi ai vocilor, cu ajutorul cărora au fost create operele derivate, nu au pretins niciodată să le fie indicat numele sau pseudonimul ori ca acesta să fie indicat ori comunicat la fiecare utilizare a înregistrării operei.
Înalta Curte constată că acest motiv a fost susţinut în mod identic şi în faţa instanţei de apel, astfel încât, prin motivele de recurs, recurenta nu critică dezlegarea dată acestuia prin considerentele deciziei recurate.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit în mod corect că drepturile nepatrimoniale a căror încălcare au afirmat-o reclamanţii prin formularea cererii de chemare în judecată îşi au izvorul în lege, astfel încât exercitarea acestora nu poate fi lăsată la latitudinea producătorului sau a titularului dreptului de autor asupra operelor originare, ci este inerentă oricărei activităţi creatoare destinate, prin definiţie, publicului (artişti interpreţi, regizori, producători ai unor opere derivate în vederea comercializării pentru acasă - D.V.D., B.R. etc., precum în speţă).
În considerarea celor ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de către pârâta U.P.I.E., iar în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul formulat de către reclamanta SC F.F. SRL şi, în consecinţă, va modifica în parte decizia recurată, astfel: în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. se va admite apelul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva încheierii din 24 mai 2012 şi a sentinţei civile nr. 1692 din 03 octombrie 2013, pronunţate de prima instanţă; ca atare, se va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC F.F. SRL, astfel încât, se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă şi în privinţa cererii formulate de această reclamantă; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.P.I.E., a U.S.I. B.V., împotriva Deciziei nr. 250/A din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul formulat de reclamanta SC F.F. SRL, prin lichidator judiciar I.S.D.I. Sprl, împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia recurată, astfel:
Admite apelul declarat de reclamanta SC F.F. SRL, prin lichidator judiciar I.S.D.I. Sprl, împotriva încheierii din 24 mai 2012 şi a sentinţei civile nr. 1692 din 03 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi în consecinţă:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC F.F. SRL, prin lichidator judiciar I.S.D.I. Sprl.
Trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă a cererii formulate şi de această reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2016.