Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
La data de 15 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu Dosarul nr. 3585/2/2013 (nr. 960/2013), o cerere formulată de revizuentul M.D.M. întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând hotărâri potrivnice pronunţate între părţi, în cauze având acelaşi obiect, respectiv cerere de acordare daune morale astfel:
1. Sentinţa civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4586/2/CA/2007, prin care s-a respins cererea de daune formulată de reclamanta G.G.G., în contradictoriu cu pârâţii D.N.A. şi conducătorul acestei instituţii publice, D.M.M. - soluţie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1135 din 20 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi:
2. Sentinţa civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 22102/302/2010 prin care, într-o cerere cu acelaşi obiect şi părţi, s-a admis cererea reclamantei în parte, cei doi pârâţi fiind obligaţi la plata, în solidar, către reclamantă, a sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale şi să asigure, pe propria cheltuială, publicarea hotărârii judecătoreşti, în două ziare centrale, după rămânerea irevocabilă a acesteia - soluţie menţinută, de asemenea, prin decizia Tribunalului Bucureşti din 19 aprilie 2013, prin respingerea recursurilor formulate de pârâţi, ca nefondate.
În cauză s-au invocat excepţiile privind :
1. Necompetenţa materială de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, întrucât potrivit art. 323 alin. (2) şi art. 328 C. proc. civ. - lege aplicabilă la data formulării cererii de revizuire, competenţa revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - aspect ce impune declinarea corespunzătoare de competenţă;
2. Inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării, care în realitate constituie un abuz de drept, prezumţia legală care reprezintă autoritatea de lucru judecat pentru părţile raportului juridic constând în sentinţa civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti (definitivă şi irevocabilă), neputând fi răsturnată de simple alegaţii - contradictorii - formulate de către revizuent, fiind distinct obiectul dedus judecăţii între cele două hotărâri contradictorii invocate - în prima acţiune, capătul de cerere privind daunele fiind accesoriu primului capăt de cerere - ambele fiindu-le aplicabile legea specială - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public - potrivit principiului specialia generalibus derogant - în timp ce în a doua acţiune - temeiul juridic invocat a fost dreptul comun dat de prevederile art. 998 C. civ. - ceea ce exclude autoritatea de lucru judecat, pentru cea de-a doua hotărâre.
3. Inadmisibilitatea priveşte şi cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., învederându-se şi faptul că însăşi sentinţa civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 a reţinut că între cele două acţiuni nu există identitate de obiect şi cauză, astfel că s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la prima hotărâre invocată de recurent în cererea de revizuire pendinte.
Analizând cererile deduse judecăţii, Curtea a constatat următoarele considerente:
Excepţia invocată în întâmpinare privind necompetenţa materială de soluţionare a cauzei nu a fost reţinută, şi s-a respins ca nefondată, în raport de prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că instanţa competentă să soluţioneze revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. aparţine instanţei mai mare în grad instanţelor care - au pronunţat cele două hotărâri potrivnice - acestea fiind sentinţele Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti - care au rămas irevocabile prin respingerea recursurilor, instanţa superioară comună, celor două instanţe de fond, fiind în acest caz, Curtea de Apel şi nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând apoi excepţia de inadmisibilitate privind cererea de revizuire invocată de către intimată în întâmpinarea formulată în cauza pendinte, respectiv şi de către Curte, din oficiu, Curtea a constatat-o întemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Practica judiciară şi literatura de specialitate în materie au statuat că într-o cerere de revizuire întemeiată pe contradictorialitatea de hotărâri potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este necesar a se analiza prezumţia legală şi respectiv, excepţia autorităţii de lucru judecat ce s-ar contura din perspectiva verificării existenţei triplei identităţi - între cele două hotărâri - de obiect, părţi şi cauză - conform dispoziţiilor art. 1201 C. civ. şi interdicţia prevăzută de art. 166 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia - „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe”.
Potrivit art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii de lucru judecat se poate invoca de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.
Practica şi literatura de specialitate au stabilit de asemenea, că este inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri, dacă în ultima hotărâre s-a invocat în faţa instanţelor (fond, căi de atac) excepţia autorităţii de lucru judecat, iar acestea au analizat-o şi s-au pronunţat, în sensul respingerii ei, pentru neîndeplinirea cerinţei triplei identităţi prevăzute de lege.
Altfel spus, o nouă cercetare a îndeplinirii ori a neândeplinirii cerinţelor art. 1201 C. civ., în situaţia de mai sus, este oprită în calea de atac a revizuirii potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât s-ar încălca prezumţia legală de adevăr cu privire la soluţia irevocabilă a instanţei de judecată de respingere a excepţiei şi care a intrat în puterea de lucru judecat.
A se proceda la o nouă analiză a excepţiei, din perspectiva art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ar însemna în plus, a transforma în mod inadmisibil cererea de revizuire astfel formulată, într-o nouă cale de atac de control judiciar a ultimei hotărâri rămasă irevocabilă (într-un „nou recurs” - în speţă), ceea ce este contrar specificului acestei căi de atac extraordinare, de retractare şi care tinde la anularea celei de-a doua hotărâri.
În cauza pendinte, se constată că în cea de-a doua hotărâre judecătorească, sentinţa civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 22102/302/2010, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat de către pârâţi, decurgând din sentinţa civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 45864/3/CA/2007 (în rejudecare după casare), rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1135 din 20 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu privire la cererea de daune morale solicitate în temeiul art. 998 şi urm. C. civ. prin cererea reclamantei G.G.G. de chemare în judecată - excepţia fiind respinsă ca nefondată în chiar dispozitivul sentinţei susmenţionate, pe considerentul că nu se regăseşte tripla identitate de obiect, părţi şi cauză, între cele două hotărâri judecătoreşti, pretins a fi contradictorii în prezenta cerere de revizuire.
Pentru considerentele reţinute, Curtea nu a putut proceda la o nouă analiză a autorităţii de lucru judecat din perspectiva textelor de lege susmenţionate, în prezenta cerere de revizuire, pentru constatarea contrarietăţii între cele două hotărâri judecătoreşti, şi anularea celei din urmă sentinţe, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
În consecinţă, a fost admisă excepţia de inadmisibilitate invocată de către intimata G.G.G. şi a fost respinsă cererea de revizuire pendinte, ca inadmisibilă.
Privitor la cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 7560/2011 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pentru care nu s-a plătit cauţiunea stabilită de instanţă, având în vedere soluţia reţinută privind inadmisibilitatea cererii de revizuire - o va respinge ca rămasă fără obiect, fiind astfel, lipsită de interes analizarea şi a excepţiei de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării invocată în întâmpinarea intimatei G.G. de la dosar.
Împotriva sentinţei civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs recurenta G.G.G. şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Recurenta G.G.G. a învederat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., aparent emis de Cabinetul Procurorului Şef al D.N.A. sub nr. 1923/0/2010 din 23 iulie 2014.
Se susţine că înscrisul intitulat „recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., deşi - în mod explicit - ar fi fost formulat şi asumat de procurorul şef L.C.K., este - în realitate - semnat indescifrabil, de o persoană necunoscută.
Pentru aceste motive, se impune regularizarea înscrisului intitulat „Recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, se învederează că recursul atribuit intimatei D.N.A. este confuz şi contradictoriu, deoarece - pe de o parte - se recunoaşte ca, în prima cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1229 din 02 martie 2010 a statuat, cu putere obligatorie, incidenţa/aplicabilitatea normei speciale (Legea nr. 544/2001) în detrimentul normei generale (art. 998 - 999 C. civ.), dar - pe de altă parte - se susţine, repetitiv, teza contrară, şi anume că autoritatea de lucru judecat s-ar datora faptului că daunele morale solicitate de reclamanta în Dosarul nr. 45864/3/2007, deşi îşi au temeiul concret în dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 544/2001, acestea îşi regăsesc izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv, art. 998 - 999 C. civ.
Pe de altă parte, intimata D.N.A. eludează evidenţa - de necontestat - că, în primă cauză (soluţionată, conform statuărilor instanţei supreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001), daunele morale au fost solicitate ca urmare a refuzului intimatei de a retracta Comunicatul din 05 decembrie 2007, în timp ce, în cea de-a doua cauză (în care s-a pronunţat sentinţa nr. 7560 din 30 septembrie 2011 de Judecătoria sectorului 5, a cărei retractare face obiectul prezentei cauze), daunele morale au fost întemeiate pe încălcarea prezumţiei de nevinovăţie de către intimata D.N.A., prin aceiaşi comunicat (din 05 noiembrie 2007).
Ca urmare, inclusiv pe fond, cele două cauze au avut obiecte diferite: prima cauză a avut ca obiect obligarea D.N.A. la retractarea/retragerea Comunicatului din 05 decembrie 2007 şi acordare de daune morale ca urmare a refuzului intimatei de a retrage comunicatul în urma cererii prealabile formulate potrivit Legii nr. 544/2001, iar cea de-a doua cauză a avut ca obiect constatarea faptului ilicit constând în încălcarea prezumţiei de nevinovăţie şi acordarea de daune morale ca urmare a actului ilicit civil.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se consideră că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este netemeinică, iar instanţa, prin considerentele reţinute nu a analizat toate susţinerile cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 7560/2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 în Dosarul nr. 22102/302/2010, susţinându-se interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Se arată că instanţa ce s-a pronunţat asupra cererii de revizuire nu a făcut referire în considerentele hotărârii atacate asupra aspectului învederat de D.N.A., respectiv acela că diferă motivele pentru care a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în Dosarul nr. 22102/302/2010 faţă de cele invocate pe calea cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 7560/2011 pronunţată la data de 30 septembrie 2011.
Prin note scrise depuse la dosar, intimata G.G. a invocat excepţia de inadmisibilitate a prezentei cereri de revizuire a sentinţei civile nr. 7560/2011, arătându-se că motivarea sentinţei nu se întemeiază pe un text de lege expres prevăzut în normele de procedură civilă, ci pe o cutumă acceptată de jurisprudenţă, ce consacră aspectul că, o dată invocată excepţia autorităţii lucrului judecat în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa a cărei revizuire se solicită, aceeaşi împrejurare nu mai poate face obiectul unei revizuiri, această cale extraordinară de atac devenind sub acest aspect inadmisibilă.
Practic, anterior, în cursul judecării Dosarului nr. 22102/302/2010, a fost invocată în faţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti excepţia autorităţii de lucru judecat, pornind de la premisa că daunele morale solicitate de reclamantă în Dosarul nr. 45864/3/2007, deşi îşi au temeiul concret de drept în dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, acestea îşi regăsesc izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv în art. 998-999 C. civ., regulile de admisibilitate urmărind aceleaşi aspecte ale răspunderii civile delictuale consacrate în C. civ.
Aceleaşi motive au fost invocate şi în recursul formulat de D.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 7560/2011 pronunţate de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi au fost singurele care au susţinut excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de D.N.A. pe întreg parcursul judecării în fond şi recurs a Dosarului nr. 22102/302/2010.
Pe de altă parte, în cererea de revizuire este invocat în principal un alt motiv de natură a încălca puterea de lucru judecat respectiv acela că însăşi reclamanta şi-a întemeiat expres acţiunea ce a făcut obiectul primului dosar, respectiv Dosarul nr. 45864/3/2007 de pe rolul Tribunalului Bucureşti, pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. prin cererea semnată personal, adresată instanţei de judecată pentru termenul din 22 ianuarie 2008 (fila 66 din Dosarul nr. 45864/3/2007, regăsită şi în copie la fila 38 din prezentul Dosarul nr. 3386/2/2013). De altfel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1129 din 2 martie 2010 a reţinut aplicabilitatea normei speciale, în detrimentul celei cu caracter general, în cursul judecării recursului în Dosarul nr. 45864/3/2007, în speţă fiind reţinută doar aplicabilitatea Legii nr. 544/2001 ca lege specială faţă de normele generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în acelaşi dosar fiind invocate de intimată inclusiv art. 998-999 C. civ. ca temei juridic al acţiunii.
În consecinţă, se consideră că atât timp cât prezenta cerere de revizuire se sprijină în principal pe un motiv diferit de cel invocat în susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cursul judecării Dosarului nr. 22102/302/2010, trebuie respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii.
Referitor la fondul cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 7560/2011 pronunţată la 30 septembrie 2011 în Dosarul nr. 22102/302/2010 de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, se solicită admiterea acesteia pentru următoarele considerente:
Cu privire la identitatea de părţi, aspectele sunt cât se poate de concrete, cele două cauze învederate în prezenta revizuire desfăşurându-se între aceleaşi părţi respectiv G.G.G., în calitate de reclamant, şi D.N.A. şi D.M.M., în calitate de pârâţi.
Sub aspectul identităţii de obiect, se solicită a se avea în vedere faptul că ambele acţiuni au fost întemeiate iniţial, fără nici un dubiu, pe dispoziţiile art. 998 C. civ.: prima acţiune, înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 45864/3/2007, prin precizările scrise de la termenul din 22 ianuarie 2008, ce poartă semnătura reclamantei, iar cea de a doua acţiune, înregistrată la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti sub nr. 22102/302/2010, a fost formulată sub incidenţa acestei norme încă de la început.
Astfel, în mod clar, unul din capetele de cerere ale acţiunii formulate de G.G. ce a făcut obiectul Dosarului nr. 45864/3/2007 al Tribunalului Bucureşti (devenit ulterior nr. 45864/3/2007) a avut acelaşi temei de drept cu obiectul principal a celei de-a doua acţiuni, înregistrată sub nr. 22102/302/2010, la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Se apreciază că, deşi ulterior daunele morale solicitate de reclamantă în prima acţiune au fost analizate din perspectiva aplicabilităţii art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, acest fapt se datorează doar principiului s”pecialia generalibus derogant”, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a specificat cu claritate acest aspect, prin faptul că a înlăturat în privinţa capătului principal de cerere dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, în favoarea celor ale Legii nr. 544/2001 şi, implicit a stabilit că şi parametrii capătului al doilea de cerere al primei acţiuni se întemeiază pe dispoziţiile aceleiaşi legi speciale, respectiv Legea nr. 544/2001 în pofida temeiului de drept precizat iniţial de reclamantă la termenul din 22 ianuarie 2008, cel prevăzut în art. 998 C. civ.
Asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de recurenta G.G.G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va respinge pentru următoarele considerente:
Se invocă de către recurenta G.G.G. excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a celui care a semnat cererea de recurs în numele reprezentantului legal. Instanţa a solicitat relaţii de la recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. pentru a se face dovada abilitării de reprezentare persoanei care a semnat motivele de recurs.
Prin adresa emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., depusă la dosarul cauzei la 27 noiembrie 2015, s-a menţionat că recursul promovat împotriva sentinţei nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost semnat de procurorul şef adjunct - direcţie, ca persoană desemnată a înlocui de drept conducătorul unităţii.
Cum excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, dar care începe prin a avea efect dilatoriu, aceasta poate fi acoperită, dacă dovada calităţii de reprezentant se realizează în termenul acordat. Astfel, condiţia de fond a reprezentării o constituie puterea de a reprezenta pe altul, sens în care reprezentantul are obligaţia să justifice dobândirea acesteia.
În cauză, recursul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a depus memoriul de recurs care a fost semnat de conducătorul unităţii, prin persoana desemnată a înlocui de drept conducătorul unităţii, astfel că în cauză funcţionează reprezentarea legală a unei persoane juridice, fiind realizată dovada calităţii de reprezentant a semnatarului memoriului de recurs.
Drept urmare, va fi respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de recurenta G.G.G.
Nici excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de aceeaşi recurentă, nu poate fi primită.
Se invocă, în esenţă, faptul că în cauză lipseşte manifestarea de voinţă a titularului cererii de revizuire, M.D.M., de a ataca hotărârea pronunţată de prima instanţă. Se susţine că, în lipsa atacării de recurs de către titularul cererii de revizuire a hotărârii pronunţate, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. apare lipsit de obiect de interes, fiind inadmisibil.
În cauză, nu se pune problema inadmisibilităţii recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., nefiind îndeplinite condiţiile pentru a opera o astfel de excepţie care să conducă la respingerea recursului ca inadmisibil, fie prin incidenţa unei inadmisibilităţi de ordin subiectiv (referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale), fie de ordin obiectiv (referitoare la decădere la autoritatea de lucru judecat).
În speţă, admisibilitatea prezentului recurs decurge din solidaritatea părţilor din raportul juridic dedus judecăţii: atât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., cât şi pârâtul M.D.M. au fost obligaţi în solidar prin sentinţa civilă nr. 7560 din 30 octombrie 2011 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantă.
Deşi numai o parte a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 7560 din 30 septembrie 2011 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, (revizuentul M.D.M.) şi cealaltă parte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 prin care s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, dat fiind faptul că suntem în prezenţa unei solidarităţi pasive, ce are ca efect posibilitatea ca recurenta G.G.G. să poată solicita executarea obligaţiei impuse de la oricare dintre cei pârâţi (Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. sau M.D.M.), prezentul recurs exercitat de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. este admisibil, în aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ..
Pe fondul recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Se invocă, în esenţă, eronata interpretare şi aplicare a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de către Curtea de Apel care în mod greşit ar fi apreciat cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă.
Pe de o parte, se arată că motivele pentru care a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în Dosarul nr. 22102/302/2010 sunt diferite faţă de cele invocate în Dosarul nr. 4586/2/CA/2007, iar pe de altă parte, că s-a întemeiat excepţia de inadmisibilitate pe o cutumă acceptată de jurisprudență în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat analizată de instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a interpretat în mod just dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:existenţa hotărârilor definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, în dosare diferite şi în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Or, în speţă, corect Curtea a reţinut că a fost invocată această excepţie a autorităţii de lucru judecat şi a fost respinsă de instanţă, astfel că aceeaşi apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
Drept urmare, în mod just instanța de apel a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi a respins-o în consecinţă, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constituind o necesitate de a se respecta principiul puterii de lucru judecat, când s-au dat soluţii contrare în dosare diferite cu acelaşi obiect, cauză şi părţi, dar nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat a primei instanţe, cea din urmă condiţie nefiind îndeplinită în cauză.
Pentru aceste considerente, nu se vor mai analiza criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. pe aspectul de fond al cererii de revizuire, dat fiind faptul că în mod just s-au interpretat dispoziţiile legale incidente ce au impus admiterea excepţiei inadmisibilităţii acestei cererii de revizuire, cauza fiind analizată prioritar din perspectiva aspectelor de admisibilitate.
Drept urmare, se va respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta G.G.G., acesta apare ca fiind lipsit de interes.
Interesul, ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit de o parte prin declanșarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual.
În speţă, recurenta G.G.G. se situează pe poziţia părţii care a câştigat procesul, de vreme ce cererea de revizuire formulată (împotriva sa) a sentinţei civile nr. 7560/2011 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti ca inadmisibilă, urmare a admiterii excepţiei de inadmisibilitate a revizuirii invocată chiar de ea.
Cum calitatea de parte în proces nu este suficientă pentru declararea căii de atac, fiind necesar ca cel care critică hotărârea să justifice şi interesul de a o ataca, cel care a avut câştig într-o cauză (cum este situaţia recurentei G.G.G.) nu are interes, neputând demonstra drepturile care i-au fost lezate. Drept urmare, recursul declarat de această recurentă va fi respins ca fiind lipsit de interes.
Prin respingerea celor două recursuri declarate şi în baza art. 312 C. proc. civ., se va menţine sentinţa civilă nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de recurenta G.G.G.
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., invocată de aceeaşi recurentă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca lipsit de interes, recursul formulat de G.G.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2016.