Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 2215/97 din 06 octombrie 2010, reclamanta T.E. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român - prin SC H.B. - şi Sucursala H.H., solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care:
- să se constate că are calitatea de persoană expropriată, asupra terenului agricol în suprafaţă de 9196,32 mp ocupat de pârâta SC H.B. SA încă din anul 1989, expropriat fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002;
- să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 82.766,88 euro, reprezentând valoarea reală a terenului şi, în principal, suma de 163.800 lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a acestuia în perioada 1990 - 2010, iar în subsidiar, contravaloarea prejudiciului cauzat pentru lipsa folosului agricol nerealizat, pe perioada 2002 - 2014, inclusiv;
- să se stabilească cel mai scurt şi posibil termen de plată a despăgubirilor.
- să fie obligaţi pârâţii la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de descendentă după părinţii şi bunicul său, J.S. - născută V. - şi J.C. şi, respectiv, V.I., are calitatea de proprietară a terenului agricol intravilan, situat pe raza localităţii Subcetate, la locul denumit popular "În Luncă", "După Depou", având destinaţie de holdă, înscris în CF 5; 1129; 1130; 67; 767; 439; 1011; 337; 252; 79; 1122; 1409 - Subcetate, pe numele antecesorilor săi. Terenul a fost ocupat integral şi efectiv de pârât ca urmare a construcţiilor hidroenergetice şi apelor Lacului de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii.
În anul 1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparţinut antecesorilor săi, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a fost emis Titlul de proprietate nr. 21127/60/1996, pentru terenul agricol colectivizat, cu excepţia suprafeţei terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.
Deşi actul de declarare a utilităţii publice a fost emis - H.G. nr. 392/2002 - şi deşi a fost desemnată o comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor - prin H.G. nr. 969/2002 - nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic.
În fine, reclamanta a susţinut că a adresat pârâtei o notificare - cu nr. 1 din 14 martie 2010 - solicitându-i despăgubiri pentru terenul expropriat, însă acesta nu i-a răspuns nici printr-o ofertă de despăgubiri şi nici printr-o acţiune în expropriere la instanţa competentă.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 33/1994, art. 82, 111 - 112 şi 274 C. proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi 2, art. 44 alin. (1) - (3) din Constituţia României şi art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta SC H.B. SA a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepţie inadmisibilitatea acţiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii sale procesuale pasive raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", apreciind că valoarea pretenţiilor este nereală faţă de situaţia pieţei imobiliare, în prezent.
Pe parcursul procesului, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru folosul de tras, pretins de reclamantă, pe perioada 1989 - 2007, invocând art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 - potrivit căruia dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul general de prescripţie de 3 ani, susţinând că acesta este aplicabil în cauză.
Prin cererea de chemare în garanţie înregistrată la dosarul cauzei la un termen ulterior, pârâta a solicitat, ca în situaţia în care ar cădea în pretenţii faţă de reclamant, Ministerul Finanţelor Publice, să fie obligat a o despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor băneşti ale statului şi, respectiv de entitate abilitată la efectuarea de plăţi în numele acestuia - unicul beneficiar al investiţiei şi singurul organism îndrituit a deţine dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil.
Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara - a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 99/2014 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC "H.B. SA" Bucureşti - din subordinea Ministerul Industriei şi Resurselor, împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras pentru perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârâtă.
A admis excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras, invocată de reclamantă.
A constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC H.B. SA Haţeg, faţă de care a respins acţiunea, pe această excepţie.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului Statul Român prin SC H.B. SA Bucureşti şi în consecinţă:
A constatat că reclamanta are calitate de proprietar - ca descendentă a defuncţilor J.C. şi J.S., precum şi după şi V.I. - asupra terenului agricol în suprafaţă de 8649 mp, arabil, situat pe raza localităţii Subcetate, expropriat, pentru cauză de utilitate publică, de interes naţional - declarată prin H.G. nr. 392/2002 - astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară executat în cauză de către comisia formată din experţii judiciari I.I., I.D. şi L.G.T. - parte integrantă a prezentei hotărâri.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei - într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri - cu titlu de despăgubiri suma de 45.320 euro - sau echivalentul în lei, funcţie de cursul BNR, la data plăţii efective - reprezentând valoarea terenului agricol expropriat şi suma de 90.258 lei, reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru folosul agricol netras, pe perioada celor 12 ani în care a fost privată de proprietatea sa, respectiv 2002 - 2014, inclusiv.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.024 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei, instanţa a constatat că reclamanta are calitatea de descendent gradul I şi gradul II a defuncţilor J.C. şi J.S., precum şi după şi V.I. - bunicul său matern - conform actelor de stare civilă şi Registrului agricol din 1959 - 1964. Pe baza acestei evidenţe din acest registru agricol, antecesorii reclamantei erau îndreptăţiţi la reconstituirea întregii proprietăţi agricole pe care, în împrejurările anului 1962, au fost nevoiţi să o înscrie în CAP Sântămărie Orlea.
Prin Titlul de proprietate nr. 21127/60/1996, după antecesorii săi, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile, cu excepţia celor care sunt afectate de lucrările hidroenergetice şi apele lacului de acumulare Sântămărie Orlea.
Întrucât succesiunea legală constituie un mod de dobândire a proprietăţii, Tribunalul a reţinut că este evidentă vocaţia reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafeţele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesorilor săi şi pentru care a fost demarată procedura exproprierii doar după declararea cauzei de utilitate publică - prin H.G. nr. 392/2002. Aşadar, reclamanta în calitate de descendentă a defuncţilor J.C. şi J.S., precum şi după şi V.I., are vocaţie la moştenirea acestora şi, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul şi dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile proprietatea antecesorilor săi. Pe cale de consecinţă, această excepţie a fost respinsă.
În cauză, pârâta SC H.B. SA, a ridicat - prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din 28 noiembrie 2012, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 - 2007, invocând, în susţinerea acesteia, art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Or, prescripţia ca modalitate de stingere a dreptului material la acţiune şi, implicit, ca sancţiune juridică aplicabilă titularului unui drept care, prin pasivitate nu l-a exercitat în intervalul de timp stabilit de lege, constituie o excepţie de fond, dirimantă, peremtorie.
Dar, prescripţia extinctivă şi consecinţele ei, este exclusă în cazurile prevăzute de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 - aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 din Legea nr. 71/2011 - între acestea fiind dreptul de proprietate şi desmembrămintele sale (uz, uzufruct, abitaţie, servitute şi superficie).
Ca atare, în ce priveşte excepţia prescripţiei invocată de pârât, Tribunalul a constatat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăţi imobiliare sub condiţia imperativă a unei drepte şi prealabile despăgubiri în condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, iar aceste despăgubiri compensează valoarea proprietăţii imobiliare şi, în plus, valoarea prejudiciului dovedit, acesta constituind un accesorium variabil ca natură şi ca întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului, care totdeauna, se stabileşte pe baza valorii de piaţă, astfel că această componentă a despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.
Deci, apreciind că despăgubirile pentru expropriere formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis cu o componentă pentru valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare expropriate şi cu o componentă pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripţiei extinctive, în condiţiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, întrucât aceste despăgubiri împreună reprezintă echivalentul proprietăţii imobiliare expropriate, respectiv valoarea de înlocuire a acesteia, Tribunalul a respins excepţia prescripţiei.
De altfel, acestei excepţii - de prescripţie a dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamantă pentru perioada 1989 - 2007 - i-a fost opusă, de către reclamantă, excepţia de tardivitate a invocării ei, conform încheierii de şedinţă de 28 noiembrie 2012.
Sub acest aspect, Tribunalul a avut în vedere prevederile art. 136 C. proc. civ. - modificat prin Legea nr. 202/2010 - prin care este instituită cu rang imperativ prohibiţia invocării excepţiilor de procedură care nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 115 şi de art. 132 din acelaşi cod - respectiv, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Or, în cauză, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei pentru folosul de tras a fost invocată de către pârâtă după epuizarea probatoriului, instanţa de fond concluzionând că excepţia este tardiv invocată, consecinţele fiind, pentru pârât, cele prevăzute expres de art. 103 C. proc. civ., respectiv decăderea.
Tot în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. şi văzând că în cauză a fost citat în calitate de pârâtă şi Sucursala "H.B." Haţeg, instanţa a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, raportat la dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002, astfel că a fost respinsă acţiunea faţă de această pârâtă, pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe acelaşi argument juridic a fost admisă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, conform încheierii de şedinţă din 17 noiembrie 2010.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", desemnând ca expropriator Statul Român prin SC H.B. SA, în subordinea MIR.
Prin Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes naţional, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002.
Art. 44 din Constituţia României, consacră imperativul conform căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În considerarea caracterului excepţional al cedării proprietăţii private, dispoziţiile acestui articol constituţional au fost preluate şi ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii.
Aşadar, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabile despăgubire.
Potrivit art. 26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil şi prejudiciul suferit de proprietar ori de titularul altui drept R.H. afectat.
Întrucât expropriatorul şi expropriatul, respectiv reclamanta ca persoana cu vocaţie la despăgubiri pentru terenurile dobândite în proprietate nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care, procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor şi nici nu s-a găsit o soluţie amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, Tribunalul a desemnat, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, două comisii de evaluare.
Prin raportul de evaluare întocmit în cauză experţii judiciari au identificat terenurile în litigiu afectate de obiectivul de interes naţional, declarat potrivit H.G. nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăţi şi categorii de folosinţă, stabilind suprafaţa acestora la 8649 mp, precum şi valoarea acestuia la 5,24 euro/mp - potrivit variantei II din raportul de expertiză întocmit de prima comisie de evaluare desemnată, pe care instanţa a agreat - o, având în vedere metoda de abordare folosită de experţi şi care are la bază Standardele Internaţionale de Evaluare a Terenurilor - iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol anual nerealizat, la suma de 8.746 lei/ha/an.
Ca atare, în considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită pentru suprafaţa de 8649 mp teren arabil, afectat de obiectivul de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", la despăgubiri în suma de 45.320 euro, la cursul valutar practicat de BNR la data expertizei, de 4,2567 lei/euro - reprezentând valoarea terenului şi la suma de 90.258 lei, pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2014 inclusiv, având în vedere zona agricolă, categoria ternului şi culturile tradiţionale practicate pe aceste terenuri, în special cartofi şi porumb, la care se adaugă culturile de legume şi zarzavat.
Întrucât declararea utilităţii publice a obiectivului de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria" s-a făcut prin H.G. nr. 392/2002, s-a apreciat că despăgubirile pentru pierderea potenţialului agricol se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilităţii publice - hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Judeţean, după cum obiectivul este de interes naţional sau local, - constituie condiţie sine-que-non pentru demararea procedurilor de expropriere.
În fine, s-a avut în vedere că s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, astfel că instanţa, în temeiul art. 262 C. proc. civ. coroborat cu art. 38 din Legea nr. 33/1994, a obligat pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamanţilor, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în considerarea timpului îndelungat, de mai bine de două decenii în care reclamanta a fost privată de beneficiul proprietăţii sale, precum şi faptul că la momentul prezent expropriatorul SC H.B. SA, se află în procedură de reorganizare, ceea ce a determinat introducerea în cauză a administratorului judiciar E.I. SPRL, desemnat de judecătorul sindic.
Văzând şi dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat expropriatorul la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei în sumă de 4024 lei, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC H.B. SA, care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.
Pentru termenul de judecată din 11 iunie 2015 apelanta a depus la dosar o adresă prin care a precizat că apelul a fost formulat în numele Statului Român, în calitate de reprezentant, conferită de art. 2 din H.G. 392/2002.
În expunerea de motive apelanta a reiterat excepţiile invocate în faţa instanţei de fond.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, apelanta susţine că prin cerere reclamanta solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menţionate, pentru un teren ocupat anterior apariţiei acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivităţii legii. Reclamanta nu a probat preluarea terenului de la antecesori în anii 1991 - 1992. Conform susţinerilor pârâtei, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafeţe de 685 ha teren situat în judeţul Hunedoara. În susţinerea acestei excepţii, apelanta invocă faptul că reclamanta putea beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În ce priveşte excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, apelanta susţine că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 şi nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanşate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Se invocă de asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H.B. SA sub aspectul plăţii despăgubirilor, pârâta susţinând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes naţional, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor şi nu SC H.B. SA, care este întreţinută exclusiv prin fonduri proprii şi a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăţi.
O altă critică vizează excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, apelanta susţinând că nu s-a făcut dovada unei vocaţii succesorale a reclamantei pe terenul în litigiu, acesta nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susţine că antecesorii reclamantei nu au formulat întâmpinare la propunerea de preţ făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit oferta şi că nu au făcut dovada calităţii de proprietari, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.
În legătură cu această excepţie apelanta a criticat sentinţa pentru încălcarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, în sensul că reclamanta a pretins despăgubiri numai după antecesorii J.S. şi J.C. (părinţi) şi V.I. (bunic), iar instanţa a acordat despăgubiri după întreaga suprafaţă de teren identificată prin raportul de expertiză. Or, în această lucrare experţii au reţinut calitatea reclamantei T.E. după defuncţii J.S., J.C., V.I. (aşa cum a pretins reclamanta) precum şi după V.M., V.S., V.R., V.A., R.A., V.I., J.P., însă cu privire la aceştia din urmă reclamanta nu a formulat nicio cerere.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, apelanta susţine că în mod greşit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Se susţine de asemenea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar ca urmare a declarării utilităţii publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, dar antecesorii reclamantei nu au formulat în termen legal întâmpinare. Ca urmare, preţul propus de aceasta a fost acceptat de antecesorii reclamantei şi în consecinţă despăgubirile acordate de instanţă sunt neîntemeiate.
O altă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretenţiilor, apelanta susţinând că reclamanta ar fi putut fi îndreptăţită la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei de timp, respectiv 1989 - 2007, acţiunea în pretenţii fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, apelanta a susţinut că nu s-au respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu preţul la care se vând efectiv terenuri în zonă, metoda de evaluare folosită de experţi - comparaţie prin bonitare - nefiind prevăzută de legea cadru a exproprierii.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de Societatea Comercială H.B. S.A. pentru Statul Român şi a schimbat în parte sentinţa apelată, sub aspectul suprafeţei de teren pentru care reclamanta şi-a dovedit calitatea de proprietar, precum şi sub aspectul despăgubirilor acordate acesteia.
S-a constatat că reclamanta, ca descendentă a defuncţilor J.C., J.S. şi V.I., are calitatea de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 3347 m.p., situat pe raza localităţii Subcetate, expropriat pentru cauză de utilitate publică de interes naţional declarată prin H.G. nr. 392/2002.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în sumă totală de 57.820 lei din care suma de 34.124 lei reprezintă valoarea terenului expropriat şi suma de 23.696 lei reprezintă lipsa de folosinţă a terenului pe o perioadă de 7 ani, respectiv 2007 - 2014.
S-a menţinut în rest sentinţa atacată şi a fost obligată intimata reclamantă T.E. să plătească apelantei pârâte Societatea Comercială H.B. SA suma de 5.680 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei că exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, astfel că reclamanta nu putea beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, ale cărui dispoziţii nu pot produce efecte ultraactiv, astfel că acţiunea nu era inadmisibilă.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, s-a constatat că nu poate fi imputată reclamantei nici lipsa procedurii prealabile conform Legii nr. 33/1994, iar procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, însă nu s-a eliberat titlu de proprietate pentru terenurile în litigiu, foştii proprietari fiind îndrumaţi să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
S-a reţinut că nu poate fi primită nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii Comerciale H.B. SA, câtă vreme prin actul normativ de declarare a utilităţii publice s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G. nr. 392/2002), iar aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului şi nu în nume propriu.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa de apel a reţinut că reclamanta este moştenitoare a proprietarilor tabulari J.S., J.C. şi V.I., conform actelor de stare civilă depuse la dosar şi certificatului de moştenitor nr. 140/1988.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei faţă de celelalte persoane care figurează în cărţile funciare, respectiv V.M., V.S., V.R., V.A., V.I., J.P. şi R.A., s-a considerat că nu se impune a fi analizată, întrucât reclamanta nu a înţeles să solicite constatarea drepturilor sale, ca moştenitoare a acestora, iar stabilirea de către experţi a unei suprafeţe de 8649 mp, având în vedere toate persoanele înscrise în cartea funciară, reprezintă o depăşire a obiectivelor fixate de instanţă.
S-a consacrat, totodată, că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât şi după apariţia H.G. nr. 392/2002, prin notificarea proprietarilor tabulari cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor, astfel că aceasta (reclamanta) are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de apel a constatat că sunt nefondate şi criticile Societăţii Comerciale H.B. S.A. vizând soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că, potrivit art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile în care legea stabileşte stabileşte alte organe în acest scop, în speţă calitatea pârâtei, de reprezentant al Statului fiind stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a constatat că în mod greşit s-au acordat despăgubiri reclamantei pentru suprafeţele ce rezultă din CF nr. 5, nr. 337 şi nr. 1011, în care sunt înscrişi ca proprietari V.I., V.A., V.M., V.R., J.P. şi R.M., persoane faţă de care nu s-a solicitat recunoaşterea calităţii de moştenitor şi, respectiv, de expropriat. S-a apreciat că s-a încălcat astfel principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., motivele de apel fiind întemeiate sub acest aspect.
De asemenea, s-a considerat că nu trebuie acordate despăgubiri pentru suprafaţa de 725 mp, aparţinând lui V.I., conform cotei părţi de 1/3 din terenul înscris în CF 356 Subcetate, întrucât expertiza efectuată în apel a indicat că această parcelă nu este inundată.
În funcţie de valorile terenurilor şi categoria de folosinţă a acestora, indicate de experţi, s-a constatat că valoarea totală a terenurilor expropriate pentru care s-a recunoscut calitatea de proprietar a reclamantei este de 34.124 lei, aceasta fiind estimată conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de instanţa de judecată şi de părţi, precum şi la informaţiile furnizate de Consiliul Local Sântămăria Orlea şi Camera Notarilor Publici Hunedoara, acte anexate raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte critica apelantei referitoare la despăgubirile pentru valoarea lipsei de folosinţă, prin decizia instanţei de apel s-a reţinut că nu pot fi primite argumentele primei instanţe în sensul că aceste pretenţii ar reprezenta o componentă a despăgubirilor şi că ar urma regimul juridic al drepturilor reale imobiliare, în sensul art. 21 din Decretul nr. 167/1958. S-a considerat că ocuparea fără drept a terenului anterior exproprierii reprezintă o faptă ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că legiuitorul a înţeles ca prin dispoziţiile Legii nr. 33/1994 să acopere şi un astfel de prejudiciu.
Prin urmare, s-a constatat că sunt fondate criticile apelantei pârâte cu privire la prescripţia dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă, prima instanţă pronunţând hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Excepţia a fost admisă, cu motivarea că pretenţiile formulate pentru perioada 1989 - 2007 sunt prescrise.
S-a avut în vedere că, deşi reclamanta a solicitat despăgubiri pentru perioada 1989 - 2010, instanţa de fond a acordat despăgubiri pentru perioada 2002 - 2014, având în vedere precizarea făcută oral de mandatarul reclamantei, la termenul din 16 aprilie 2014. Faţă de împrejurarea că sentinţa primei instanţe nu a fost criticată sub acest aspect, curtea de apel a acordat folosul de tras şi pentru această perioadă 2010 - 2014, alături de cea anterioară introducerii acţiunii, 2007 - 2010.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.E. şi pârâta Societatea Comercială H.B. S.A., reprezentată legal prin administrator judiciar E.I. SPRL, în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român.
Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamanta T.E. a criticat decizia atacată ca nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru dezlegarea greşită a întinderii dreptului său de proprietate, în sensul ignorării dispoziţiilor art. 653 alin. (1) C. civ. şi ale art. 688 C. civ. privind deschiderea succesiunii şi efectele acceptării acesteia, deoarece din tabelul centralizator (pag. 7 din raportul de expertiză întocmit în apel) se reţine că este moştenitoarea proprietarilor tabulari identificaţi în cărţile funciare.
S-a arătat că această parte din raportul de expertiză nu a fost contestată de pârâtă şi nici instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor această împrejurare, care se impunea a fi lămurită prin prisma faptului că reclamanta în cererea nr. 1 din petitul acţiunii a solicitat despăgubiri pentru suprafaţa de 9196,32 mp, iar, pe de altă parte, din arborele genealogic rezultă că suprafaţa totală de 8649 mp aparţine în întregime antecesorilor reclamantei pe linie maternă şi paternă.
Recurenta reclamantă a criticat decizia instanţei de apel şi în ceea ce priveşte cuantumul redus al despăgubirilor stabilite prin metoda comparaţiei directe, în condiţiile în care în alte cazuri, pentru terenuri din aceeaşi zonă, Statul Român prin CNADNR a acordat 7 euro/mp.
Referitor la folosul de tras s-a criticat decizia ca nelegală pentru interpretarea eronată a art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că prejudiciul suferit de proprietar privind folosul de tras cade sub incidenţa art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât art. 21 din acest act normativ arată expres că nu este aplicabil dreptului de proprietate şi dezmembrămintelor sale.
Pe de altă parte, s-a reţinut că pârâta a invocat prescripţia după epuizarea întregului probatoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 şi 132 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă H.B. SA, în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Criticile au vizat, cu prioritate, modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994. S-a susţinut că soluţia instanţei de apel nu răspunde motivelor invocate cu privire la această excepţie referitoare la caracterul exclusiv al căii procedurale prevăzute de Legea nr. 18/1991, soluţia fiind motivată pe aspecte nesupuse analizei, respectiv pe considerente străine de natura pricinii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a învederat că, în urma refuzului autorităţilor locale de a-i reconstitui dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, reclamanta avea la dispoziţie exclusiv acţiunile în cadrul procedurii declanşate conform Legii fondului funciar.
De asemenea, s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 33/1994, în sensul neîndeplinirii condiţiei esenţiale a exproprierii prevăzute de art. 2, respectiv dreptul de proprietate al celui îndreptăţit la despăgubiri asupra terenului expropriat, având în vedere că la momentul declarării utilităţii publice asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, dreptul de proprietate nu era reconstituit în sensul Legii nr. 18/1991.
Recurenta pârâtă a solicitat ca, în subsidiar, în cazul în care se va înlătura critica cu privire la nesocotirea caracterului exclusiv al procedurilor instituite de Legea nr. 18/1991, să se constate inadmisibilitatea acţiunii prin prisma caracterului special al normelor prevăzute de Legea nr. 1/2000 (art. 4), în raport de care reclamanta nu a înţeles să-şi valorifice drepturile.
Criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat împrejurarea că nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncţilor proprietari tabulari la data decesului, cooperativizarea terenurilor antecesorilor reclamantei conducând la stingerea dreptului lor de proprietate.
S-a susţinut că soluţia instanţei de apel conduce la o evidentă confuzie între vocaţia la moştenire şi calitatea propriu zisă de moştenitor şi lipsesc dovezile acceptării succesiunii în termenul de prescripţie de şase luni stabilit prin dispoziţiile art. 700 C. civ. şi dovezile posesiei terenurilor la momentul preluării lor.
Criticile recurentei pârâte în ceea ce priveşte fondul cauzei au vizat nerespectarea singurului criteriu legal ce trebuia să fie avut în vedere de comisia de experţi în determinarea valorii terenului expropriat, respectiv cel reglementat expres de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În acest context, s-a susţinut că deşi expertiza efectuată în cauză a utilizat metoda comparaţiei preţurilor de piaţă, s-a raportat eronat la preţurile de tranzacţionare în zonă la nivelul anului 2012 şi nu la momentul efectuării expertizei, deşi s-a criticat acest aspect în cadrul obiecţiunilor la raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte prejudiciile adiacente exproprierii, s-a criticat decizia recurată ca nelegală pentru nedovedirea prejudiciului, sens în care s-a arătat că potenţialitatea obţinerii unui folos agricol de pe terenul expropriat nu poate echivala cu o lipsă de folosinţă efectivă.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare la recursul reclamantei T.E., solicitând respingerea acestuia.
Recurenta pârâtă Societatea Comercială H.B. S.A. a solicitat prin întâmpinare respingerea ca nefondat a recursului reclamantei.
Examinând cu prioritate recursul pârâtei, ce vizează modul de soluţionare a excepţiilor, cât şi fondul litigiului, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei pârâte Societatea Comercială H.B. SA privind greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, criticii circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot fi primite.
Instanţele de fond şi apel au dezlegat corect problema dreptului de proprietate pretins de reclamantă, ca urmare a exproprierii terenului ce a aparţinut autorilor săi, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.
Statul Român a preluat imobilul aparţinând autorilor reclamantei mai întâi prin cooperativizare, iar în anul 1990 spre a fi utilizat pentru o amenajare hidroelectrică, fără ca, de jure, să se dispună exproprierea în acest scop.
Abia în anul 2002, terenul a făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat utilitatea publică de interes naţional a obiectivului "Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe Sectorul Subcetate Simeria".
Ulterior declarării utilităţii publice prin H.G. nr. 392/2002, au fost trimise notificări antecesorilor reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994, privind ofertele de expropriere.
Demersul reclamantei, ca persoană expropriată în fapt, pentru a reţine o reparaţie în temeiul legilor fondului funciar a eşuat, autorităţile competente să soluţioneze cererea invocând modificarea regimului juridic al terenului, astfel încât proprietarul terenului va fi dezdăunat în procedura de reparaţie prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, împrejurarea că s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar prezintă relevanţă doar prin prisma faptului că autorităţile competente conform Legii nr. 18/1991 nu au soluţionat solicitarea în ceea ce priveşte terenul afectat de amenajarea hidroelectrică.
Persoanele supuse exproprierii nu puteau fi obligate să aştepte până când expropriatorul va sesiza instanţa, în condiţiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unei proceduri de expropriere deja declanşate de expropriator, fiind epuizate, anterior formulării acţiunii, fazele premergătoare ale procedurii de expropriere.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie şi art. 481 C. civ., proprietarul nu poate fi lipsit de prerogativele dreptului său asupra unui bun decât pentru o cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, astfel încât nefinalizarea procedurilor legale de expropriere, iniţiate prin H.G. nr. 392/2002, reprezintă o ingerinţă în exerciţiul dreptului de proprietate, ce nu este "prevăzută de lege", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Este necesar ca titularului, astfel privat de dreptul său, să i se recunoască accesul la justiţie pentru constatarea încălcării şi cuantificarea despăgubirilor. Mai mult, se impune ca accesul la justiţie să fie efectiv, în sensul ca exerciţiul acestui drept fundamental să se realizeze în aceleaşi condiţii ca în cazul în care procedura de expropriere ar fi fost parcursă.
În mod corect, instanţa de apel a reţinut că este relevantă în acest context atitudinea pârâtei recurente Societatea Comercială H.B. SA, în calitate de reprezentant al expropriatorului care, deşi susţine inaplicabilitatea Legii nr. 33/1994, a demarat ea însăşi această procedură şi i-a notificat pe proprietarii de la momentul preluării, recunoscându-le astfel calitatea, situaţie ce naşte în patrimoniul acestora cel puţin o speranţă legitimă, confirmată de legislaţia internă, constând într-o creanţă născută din dreptul la despăgubiri, protejată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că reclamanta, în respectarea principiului electa una via, ar fi trebuit să continue demersurile de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura legilor fondului funciar, pretinzându-se că acţiunea era inadmisibilă din perspectiva dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000.
Aplicarea procedurii prevăzute de legea specială în materie de expropriere exclude posibilitatea ca reclamantei să-i fie examinate pretenţiile în procedura legilor fondului funciar, astfel încât nu se poate pune problema unei duble reparaţii.
În forma sa iniţială, art. 4 din Legea nr. 1/2000 dispunea ca preluarea imobilului să fie una abuzivă, iar în urma modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, această condiţie a fost înlăturată, solicitându-se doar ca terenurile să fie preluate de stat, fără a se preciza modalitatea de preluare.
Cum terenurile în litigiu au fost preluate de stat şi au rămas în posesia acestuia, fiind afectate de utilitate publică, iar în anul 1994 a fost adoptată Legea nr. 33 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în temeiul căreia s-a declanşat procedura instituită de acest act normativ, în aplicarea principiului "specialis generalibus derogant", se va reţine că Legea nr. 33/1994 înlătură de la aplicare Legea nr. 1/2000 sub aspectul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat.
Statul Român nu îşi poate invoca propria culpă pentru a pretinde sancţionarea reclamantei prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Celelalte critici referitoare la lipsa calităţii de proprietar a autorilor reclamantei asupra terenului în litigiu sunt, de asemenea, nefondate.
Prin motivele de recurs s-a invocat neîndeplinirea ipotezei premisă reglementate în art. 2 din Legea nr. 33/1994, aceea ca persoanele îndreptăţite să fie proprietarii terenului la momentul exproprierii, susţinându-se că prin cooperativizare, terenul a ieşit din patrimoniul acestora.
Această critică este argumentată similar cu cea referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, astfel că vor fi examinate împreună.
Recurenta pârâtă a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit vocaţia concretă la moştenire.
Potrivit art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi a art. 28 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil faţă de terţi fără înscriere în cartea funciară, iar dreptul de proprietate tabulară al antecesorilor reclamantei a fost recunoscut chiar de către recurenta pârâtă, prin emiterea notificărilor.
Având în vedere că succesiunea legală constituie unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii, este evidentă vocaţia reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafeţe de teren pentru care a fost demarată procedura exproprierii, după declararea cauzei de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002.
De altfel, prin emiterea titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, statul a recunoscut îndreptăţirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare.
Întrucât au fost notificaţi proprietarii în procedura de expropriere, după apariţia H.G. nr. 392/2002 şi nu s-au pus în discuţie actele administrative emise în acest context, este evident că reclamanta are vocaţie concretă la moştenire, întrucât, în momentul notificării, în patrimoniul său s-a născut o speranţă legitimă, care îi dă dreptul să pretindă repararea prejudiciului produs.
În speţă, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor a avut loc în anii 1990, iar reclamanta, în calitate de moştenitoare a autorilor săi nu a primit o reparaţie pentru terenurile afectate de utilitatea publică nici până în prezent. Aceasta impune în sarcina sa o pagubă disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului, statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În consecinţă, se va constata că s-a reţinut corect calitatea procesuală activă a reclamantei, determinată de interesul şi dreptul de a solicita despăgubiri pentru proprietatea antecesorilor săi, criticile recurentei pârâte sub acest aspect fiind nefondate.
Criticile vizând fondul cauzei referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor sunt nefondate.
În spiritul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare.
În speţă, a fost omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în apel, care a folosit metoda comparaţiei directe, în acord a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pentru a estima valoarea de piaţă a terenurilor în litigiu, raportat la categoria de folosinţă, experţii au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de părţi, precum şi informaţiile de la Consiliul Local Sântămăria Orlea şi Camera Notarilor Publici Hunedoara.
Obiecţiunilor formulate de apelantă vizând împrejurarea că nu s-au avut în vedere contractele încheiate la nivelul anului 2014 li s-a răspuns de către experţi în sensul că, în perioada 2012 - 2014 preţul proprietăţilor imobiliare nu a avut o fluctuaţie semnificativă, care să exceadă celui din contractele utilizate în comparaţie, cu atât mai mult cu cât în aceste contracte, în calitate de cumpărător figurează Societatea Comercială H.B. SA.
De asemenea, s-a avut în vedere că terenurile evaluate sunt atât intravilane, cât şi extravilane, iar contractele de vânzare-cumpărare în discuţie se referă în exclusivitate la terenuri extravilane.
Critica privind greşita obligare la plata folosului agricol nerealizat nu va fi primită.
Recurenta a afirmat că potenţialitatea obţinerii unui folos agricol nu poate echivala cu o lipsă de folosinţă efectivă, întrucât nu există certitudinea că reclamanta sau antecesorii săi ar fi procedat la cultivarea terenului şi, în orice caz, nu la nivelul stabilit prin expertiză.
Raţionamentul recurentei nu poate fi primit, întrucât nu se poate vorbi de potenţialul productiv al unui teren aflat sub apele lacului de acumulare de peste 20 de ani şi nici nu se poate pretinde reclamantei să producă dovezi privind cultivarea acestui teren.
În aceste condiţii, s-a raportat corect lipsa de folosinţă la destinaţia iniţială a terenului de teren agricol.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
Recursul reclamantei va fi, de asemenea, respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Critica invocată de recurenta reclamantă privind dezlegarea greşită dată de instanţa de apel în ceea ce priveşte întinderea dreptului său de proprietate, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 653 al Codului civil şi ale art. 688 C. civ., este nefondată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta T.E. a solicitat constatarea calităţii de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 9196,32 mp, în calitate de moştenitoare a părinţilor săi, J.S. şi J.C., precum şi în calitate de nepoată a defunctului său bunic, V.I.
În condiţiile în care reclamanta, prin acţiune, nu a înţeles să-şi valorifice drepturile succesorale şi în raport de ceilalţi proprietari tabulari, V.M., V.S., V.R., V.A. şi R.A., este evidentă lipsa de relevanţă juridică a tabelului centralizator cuprins în raportul de expertiză, experţii neputându-se substitui instanţelor în ceea ce priveşte determinarea calităţii de moştenitor şi stabilirea întinderii drepturilor succesorale.
Având în vedere lipsa dovezilor referitoare la calitatea reclamantei de moştenitoare a celorlalţi proprietari tabulari, nu se poate verifica incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 653 C. civ. Prin urmare, neputându-se stabili vocaţia succesorală a reclamantei faţă de aceştia, este evident că suprafeţele stabilite prin expertizele efectuate în cauză ca aparţinând acestora, nu pot fi considerate ca aparţinând de drept reclamantei.
Se impunea ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., reclamanta recurentă să probeze calitatea sa de moştenitor faţă de persoanele ce au figurat ca proprietari tabulari, în raport de care pretindea acordarea de despăgubiri, pentru a-şi dovedi drepturile la momentul declarării exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
O soluţie contrară, în sensul acordării de despăgubiri în raport de toţi proprietarii tabulari ar fi de natură să încalce principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Prin urmare, se va constata legalitatea soluţiei instanţei de apel de înlăturare de la acordarea despăgubirilor a terenurilor aparţinând numiţilor V.M., V.S., V.R., V.A. şi R.A.
Critica adusă modului de stabilire a valorii despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului expropriat nu va fi examinată, întrucât nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ., vizând exclusiv modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză.
Împrejurarea că în exproprierile dispuse în situaţii similare, CNADNR ar fi acordat despăgubiri de 7 euro/mp este, de asemenea, lipsită de relevanţă, neputând constitui motiv de casare sau modificare a deciziei atacate.
Nici critica adusă modului de stabilire a valorii despăgubirilor reprezentând contravaloarea folosului de tras, respectiv aplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, nu poate fi primită.
Dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate având în vedere caracterul patrimonial al dreptului valorificat de reclamantă în prezenta cauză la fel ca şi dispoziţiile art. 3, care reglementează termenul general de prescripţie de trei ani.
Excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune astfel cum este reglementată de Codul civil în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată este una absolută, de ordine publică, ce putea fi invocată oricând în cursul procesului, de instanţă din oficiu conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
Într-adevăr, dreptul de proprietate este imprescriptibil, însă obiectul capătului de cerere referitor la folosul de tras nu poate echivala cu prejudiciul avut în vedere prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci este guvernat de regulile răspunderii civile delictuale, art. 998, 999 C. civ.
Pentru toate aceste considerente, se va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta T.E. şi de pârâtul Statul Român, prin SC H.B. SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 33 din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2015.
Procesat de GGC - GV