Decizia nr. 584/2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 29 mai 2015, A. a solicitat, în contradictoriu cu B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului C. de către reclamantă în mod exclusiv, să se stabilească domiciliul minorului la reclamantă şi să se instituie, în sarcina pârâtului, obligaţia de a plăti o pensie de întreţinere în folosul minorului, raportată la media veniturilor pe care acesta le realizează.
Prin sentinţa nr. 11207 din 7 octombrie 2015, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute, invocată de instanţă din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor şi pensie de întreţinere în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Pornind de la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. şi de la interpretarea per a contrario a celor cuprinse la art. 126 din cod, instanţa a constatat că reiese că, ori de câte ori este vorba de o cauză care nu se referă la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună, normele care stabilesc competenţa teritorială sunt de ordine publică, părţile neputând deroga de la acestea.
A fost înlăturată apărarea reclamantei privitoare la aplicabilitatea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că acestea au în vedere competenţa instanţei de judecată în acele proceduri stabilite de Codul civil de ocrotire a persoanei fizice, cuprinse în Titlul III al Cărţii I, măsurile fiind instituirea tutelei, punerea sub interdicţie, instituirea curatelei. În ceea ce priveşte celelalte referiri la instanţa de tutelă, invocate de reclamantă, din Titlul IV - Autoritatea părintească, s-a constatat că trimiterile legiuitorului au în vedere doar competenţa materială funcţională a instanţei, nu şi cea teritorială.
Prin urmare, văzând că domiciliul efectiv al pârâtului este în Bucureşti, sectorul 6, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 501 din 25 ianuarie 2016, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi. A constatat conflictul negativ de competenţă şi a suspendat, din oficiu, judecata cauzei. A înaintat dosarul în vederea soluţionării conflictului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă derogatorie de la cea generală prevăzută de art. 107 din cod, s-a pus problema determinării noţiunii de „cereri privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie”.
Reţinând dispoziţiile art. 106 şi art. 107 alin. (1) C. civ., coroborate cu cele din ansamblul codului şi ale Legii nr. 272/2004, ce stabilesc situaţia juridică a minorilor în general, s-a constatat că exercitarea autorităţii părinteşti şi, pe cale de consecinţă, stabilirea locuinţei minorului constituie măsuri de ocrotire a minorului prin părinţi, care se realizează numai în interesul superior al copilului. Aşadar, în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie intră şi cererile având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti.
Ca atare, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată, domiciliul persoanei ocrotite, respectiv al minorului era situat la mama sa, reclamantă în cauză, în municipiul Iaşi, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanta a sesizat Judecătoria Iaşi cu o cerere prin care a solicitat a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului C. în favoarea sa exclusiv, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul său şi instituirea, în sarcina pârâtului, a obligaţiei de a plăti o pensie de întreţinere în folosul minorului, raportată la media veniturilor realizate de acesta.
Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Totodată, se reţine că art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 stipulează că până la organizarea instanţelor de tutelă şi de familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.
Problema supusă dezbaterii în speţă este incidenţa prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a se determina dacă cererea de chemare în judecată reprezintă o acţiune privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, iar de Codul de procedură civilă în competenţa teritorială a instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Sub acest aspect, se reţine că potrivit art. 105 C. civ., sunt supuşi unor măsuri speciale de ocrotire minorii şi cei care, deşi capabili, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îşi administreze bunurile şi nici să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare.
Aşadar, prin lege, minorii sunt prezumaţi a fi persoane care necesită măsuri speciale de ocrotire, iar prin dispoziţiile art. 106 C. civ. se detaliază modul în care se exercită ocrotirea asupra minorilor şi majorilor. Astfel, potrivit alin. (1) „Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege”, în timp ce, conform alin. (2) al aceluiaşi articol „Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod”.
Coroborând dispoziţiile legale menţionate cu cele cuprinse în art. 483 C. civ., rezultă cu evidenţă că în sfera acţiunilor privind ocrotirea persoanei fizice date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie şi care sunt reglementate din punct de vedere al competenţei teritoriale prin dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., intră şi cererea ce face obiectul prezentului dosar.
Cum în speţă, persoana ocrotită, respectiv minorul C. locuieşte la mama sa, A., reclamanta din dosar, în municipiul Iaşi, reţinând incidenţa art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reglementată de art. 107 din cod, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2016.