Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 602/2016

Şedinţa publică din 17 martie 2016

Decizia nr. 602/2016

Deliberând, asupra cererii de revizuire de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 176/2015 pronunţată de Judecătoria Beclean în Dosarul nr. x/186/2014 a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta E. şi, în consecinţă s-a încuviinţat ca reclamanţii să aibă legături personale cu minorul A., după următorul program de vizitare: în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din lună de vineri seara de la orele 17,00 până duminică orele 17,00, cu ridicare de către tată şi rămânerea la acesta peste noapte; şapte zile consecutive în vacanţa de iarnă, în anii pari cele şapte zile cuprinzând zilele de 24, 25, 26 decembrie, iar în anii impari cuprinzând zilele de 31 decembrie şi 01 şi 02 ianuarie din anul următor, cu rămânerea minorului la tată peste noapte; sărbătorile pascale: Pastele reformat să fie petrecut cu familia paternă începând din ajun la ora 10,00 şi până a doua zi la ora 17,00, cu rămânerea minorului la tată peste noapte; rusaliile reformate să fie petrecute cu familia paternă începând de sâmbătă la ora 10,00 şi până duminică la ora 17,00, cu rămânerea minorului la tată peste noapte; jumătate din vacanţa de vară, într-un an prima jumătate, iar în anul următor cea de-a doua jumătate, cu rămânerea peste noapte la tată; ziua de naştere a minorului în anii pari să fie petrecută cu familia paternă începând de la ora 10,00 şi până la ora 20,00.

Prin Decizia civilă nr. 170A din 12 octombrie 2015, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, a admis, în parte, apelurile formulate de reclamanţii A., B., A. şi D. şi de pârâta E. împotriva sentinţei civile nr. 176/2015 a Judecătoriei Beclean, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a încuviinţat ca reclamanţii să aibă legături personale cu minorul A., după următorul program de vizitare: în flecare zi de miercuri din fiecare săptămână de la orele 16,00 până la orele 19,00 cu preluarea şi readucerea minorului la domiciliul mamei de către oricare dintre reclamanţi; în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din lună de sâmbătă de la orele 10,00 şi până duminică orele 18,00, cu preluarea şi readucerea minorului la domiciliul mamei de către oricare dintre reclamanţi şi rămânerea la domiciliul reclamanţilor peste noapte; de ziua de naştere a fiecărui reclamant de la orele 16,00 până la orele 19,00, cu preluarea şi readucerea minorului la domiciliul mamei de către oricare dintre reclamanţi; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate referitoare la programul de vizitare stabilit în vacanţa de iarnă, în vacanţa de vară, de sărbătorile pascale, de Rusaliile reformate şi de ziua de naştere a minorului, precum şi cea privind cheltuielile de judecată la fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud la data de 26 noiembrie 2015, revizuenta E. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 170/A din 12 octombrie 2015 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, susţinând că este potrivnică Deciziei nr. 3029/R/2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. x/186/2012.

Prin Decizia nr. 19/A din 26 ianuarie 2016, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, a declinat soluţionarea cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând în motivarea acestei soluţii dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 3 februarie 2016, stabilindu-se termen pentru soluţionarea acesteia la 17 martie 2016 când, instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimaţi prin întâmpinare.

Examinând cererea de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 170/A din 12 octombrie 2015 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, revizuenta susţinând că este potrivnică Deciziei nr. 3029/R/2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. x/186/2012.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speţă, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 170/A din 12 octombrie 2015 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, este o hotărâre pronunţată în apel, de către instanţa de tutelă care, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) pct. 2 raportate la cele ale art. 94 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. nu este supusă recursului.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive deciziile date în apel, fără drept de recurs.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale evocate, rezultă că deciziile pronunţate în apel de către instanţa de tutelă sunt decizii definitive de la data pronunţării.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că hotărârea supusă revizuirii s-a pronunţat la 12 octombrie 2015, termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 12 noiembrie 2015.

Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la data de 26 noiembrie 2015, astfel cum rezultă din ştampila registraturii Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe rolul căreia a fost introdusă cererea de revizuire (fila 3, dosar Tribunalul Bistriţa Năsăud).

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire ca tardivă, tăcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 170/a din 12 octombrie 2015 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, formulată de revizuenta E.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.