Decizia nr. 627/2016
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C.proc.eiv., constată următoarele:
I. Cererea de recurs
Prin recursul declarat la data de 10 decembrie 2015 împotriva Deciziei civile nr. 1703 din 2 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamanta SC A. SA a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel ca urmare a constatării faptului că dreptul material la acţiune nu s-a prescris.
Prin motivele de recurs, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat, în sinteză, faptul că dreptul material la acţiune în speţa dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 136/1995, când prin Decizia nr. 2114/R/2015, pronunţată în Dosarul nr. x/236/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a stabilit că pârâtul din cauza de faţă se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmare a faptei ilicite de conducere a autoturismului, pe drumul public în stare de ebrietate cu o alcoolemie peste limita legală, iar nu la data plăţii despăgubirii către asigurat.
Dat fiind faptul că temeiul juridic al cererii deduse judecăţii este reprezentat de dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 136/1995, iar nu de dispoziţiile art. 998-999 C. proc. civ., recurentul a concluzionat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Decretul-Lege nr. 167/1958 care reglementează momentul de început al prescripţiei extinctive, în acţiunea în răspundere civilă delictuală.
Dosarul a fost înregistrat pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 ianuarie 2016,
La data de 21 ianuarie 2016, s-a procedat ia întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C5, constatând că sunt întrunite condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 21 ianuarie 2016, comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către părţi, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aliate la filele 21-22 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 28 ianuarie 2016, nefiind depus punct de vedere.
La data de 25 februarie 2016, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, s~a fixat termen de judecată pentru data de 17 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
2. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
2.1. Cauza de faţă are ca obiect o acţiune evaluabilă în bani, întemeiată pe dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 136/1995, prin care asigurătorul s-a îndreptat împotriva asiguratului, în vederea recuperării sumei achitate cu titlu de despăgubiri.
Prin cererea, înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 15 septembrie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 558.686,76 Iei cu titlul de despăgubire achitată de către reclamantă, precum şi la plata sumei de 130.264,45 lei, cu titlu de dobândă legală, calculată de la data achitării despăgubirii şi până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 514 din 21 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, Decizia penală nr. 120 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi Decizia penală nr. 2114/R din 01 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta împreună cu pârâtul au fost obligaţi, în solidar, la plata despăgubirilor menţionate în favoarea părţilor civile constituite în cauza penală.
Instanţele au reţinut că la data de 19 ianuarie 2007, în timp ce conducea autoturismul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, pârâtul a produs un accident rutier soldat cu decesul pasagerului din autoturism, cauza principală a accidentului, reţinută de aceste instanţe fiind alcoolemia în sânge de 1,65-1,45 gft.
Pentru acest motiv, asigurătorul este îndreptăţit la recuperarea despăgubirilor acordate, raportat la dispoziţiile art. 58 Legea nr. 136/1995, întrucât conducătorul auto se afla, la momentul producerii accidentului, sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie peste limita legală.
Prin sentinţa civilă nr. 1705 din 3 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la suma de 1.347,97 lei, achitată la 05 august 2011, la suma de 1.233,48 lei, achitată la 07 iunie 2011, la suma de 1.726,68 lei, achitată la 20 aprilie 2011 şi la suma de 229.697,64 lei, achitată la 09 martie 2011 şi a admis, în parte, cererea formulată, obligând pârâtul la plata sumei de 324.680,99 lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale aferente, de la data sesizării instanţei până la data plăţii efective,
Prin Decizia nr. 1703 din 2 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1705 din 3 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost schimbată în parte sentinţa atacată şi pe fond, a fost admisă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, fiind obligat pârâtul la plata onorariului de avocat în cuantum de 4.960 lei. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respinsă cererea de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, la data de 10 octombrie 2015.
2.2. Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în alte cereri evaluabile în bani în valoare depana la 1.000.000 tei inclusiv".
Cum, în temeiul art. 634 alin, (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în pricina având un obiect cu valoare inferioară sumei de 1.000.000 lei, este definitivă şi prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs.
Principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune ca o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege, fn afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În concluzie, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 1703 din 2 noiembrie 2015 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 1703 din 2 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2016.