Decizia nr. 2481/2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 15 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta A., în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi a constatat nelegalitatea disp. art. 7 din H.G. nr. 1217/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că textul de lege a cărui nelegalitate se solicită a fost modificat prin H.G. nr. 1301/2004, legiuitorul stabilind că „persoanele îndreptăţite potrivit legii primesc ca despăgubire suma de 15.640.000 RON pe hectarul de teren la care au dreptul”.
Deci, în forma actuală, dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1217/2003 contravin prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994, întrucât stabilesc acordarea unei sume fixe pentru despăgubirea veteranilor de război, fără a se lua în considerare alți factori care pot influența valoarea terenurilor la care aceștia au dreptul potrivit legii.
Astfel, prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994 impun ca nivelul despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenurilor la care aceștia erau îndreptățiți, această valoare neputând fi aceeași pentru fiecare titular al dreptului, dat fiind că terenurile respective trebuie să fie amplasate în localitățile de domiciliu.
În acest context, este de principiu că valoarea terenurilor este diferită în funcție de mai multe criterii și anume, dacă localitatea de domiciliu a titularului dreptului este situată în mediul rural sau urban, după rangul localității, zona în care sunt amplasate terenurile în cadrul aceleiași localități și chiar după categoria de folosință, factori ce influențează în mod semnificativ valoarea terenului.
Mai mult, textul de lege contestat este nelegal și prin raportare la dispozițiile alin. (4) ale art. 13 din Legea nr. 44/1994, care prevede că, anual Guvernul României are obligația de a actualiza cuantumul despăgubirilor cuvenite veteranilor de război, care nu au putut fi împroprietăriți în localitatea unde domiciliază, aceste dispoziții constituind un argument în plus de nelegalitate a stabilirii unei sume fixe pentru despăgubirile cuvenite acestora.
Împotriva sentinţei civile nr. 69/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a declarat recurs.
În motivarea cererii de recurs se arată că este inadmisibilă judecarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1217/2003, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, întrucât aceasta nu este emitenta actului.
În cauzele având ca obiect excepţia de nelegalitate a unui act intervine obligativitatea citării emitentului în faţa instanţei de contencios administrativ, învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
H.G. nr. 1217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, astfel cum aceasta a fost modificată prin H.G. nr. 1301/2004, este emisă de Guvernul României.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere că instanţa de fond a soluţionat excepţia de nelegalitate fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză şi fără ca această cerere să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă şi pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces şi la comunicarea actelor de procedură.
Art. 4 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, arată că instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului.
Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente şi dispoziţiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. (....) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia”.
Astfel, realizarea citării şi comunicării actelor de procedură conform dispoziţiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea şi comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante şi pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să citeze în cauză şi emitentul actului a cărui nelegalitate este invocată, respectiv Guvernul României şi să pună în discuţia părţilor, în contradictoriu, soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 69 din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2015.