Decizia nr. 472/2016
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2220 din 4 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 9 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva acestei decizii contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 - 321 C. proc. civ.
În memoriul prin care a declarat calea de atac de retractare, contestatoarea a arătat că, în fapt, dosarul de recurs a fost soluţionat în absenţa sa şi a avocatei sale, cu încălcarea dreptului său la apărare şi a art. 6 din Convenți Europeană a Dreptului Omului, pe fundalul cererii sale formulate oral la data de 4 noiembrie 2015 în faţa instanţei de judecată, de recuzare a întregului complet. A susţinut că la ora 9,10 a cerut dosarul la amânare şi că, în prealabil, transmisese prin fax cererea de suspendare a cauzei încadrate în drept, având în vedere că dezlegarea recursului depindea de soluţionarea Dosarelor nr. x/2/2013 al Curţii de apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, şi nr. x/3/2011 al Tribunalului Bucureşti.
Prin cererea completatoare depusă la data de 25 februarie 2016, contestatoarea a arătat, în esenţă, că se încadrează în motivele contestaţiei în anulare faptul că nu a fost prezentă la judecarea cauzei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O, iar soluţionarea cauzei a fost făcută de acelaşi complet recuzat de dânsa, la ora 9,10 când a cerut suspendarea cauzei.
A mai arătat că motivele cererii de recuzare au fost transmise instanţei la 6 noiembrie 2015, cererea de recuzare fiind soluţionată înainte de a fi formulă în scris, iar completul recuzat a soluţionat în lipsa sa recursul şi a păstrat în mod abuziv toate amenzile judiciare care i-au fost aplicate. A susţinut că B. s-a legitimat de fiecare dată în instanţă cu o carte de identitate cu un domiciliu fals, menţionând că instanţa nu numai că nu a elucidat domiciliul intimatei B., dar a şi amendat petenta în mod abuziv, deşi aceasta şi-a exercitat drepturile procesuale cu bună-credinţă şi a menţinut cu rea-credinţă şi cele 2 amenzi judiciare pentru aceeaşi cerere de recuzare, care i-au fost aplicate nelegal de instanţa de apel în Dosarul nr. x/2/2012.
A mai susţinut că, procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. deoarece din partea introductivă a Deciziei nr. 2220 din 04 noiembrie 2015 pronunţate de instanţa supremă în Dosarul nr. x/2/2012, rezultă că a fost judecată cauza la ora 13,35, oră nespecificată pe citaţie, cu sala goală şi la o oră necunoscută de aceasta.
În concluzie autoarea căii de atac a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi fixarea unui nou termen pentru judecarea recursului în vederea soluţionării pe fond a acestuia.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, precum şi orice alte dispoziţii legale în materie.
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă, în raport de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.
Această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 - 318 Cod de procedură civilă şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Potrivit prevederilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Conform art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau dacă, invocate fiind în recurs, instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau a respins recursul fără să-1 fi judecat în fond.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. vizează două situaţii: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, b) când instanţa respingând recursul său admiţându-l numai în parte „a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".
În cauză, contestatoarea invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 317 - 321 C. proc. civ., însă din sinteza argumentelor contestaţiei în anulare se constată că singurul motiv pentru care se critică decizia instanţei de recurs este cel referitor la pretinsa judecare a cauzei în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Verificarea dosarului de recurs cu privire la legalitatea citării părţii în proces nu confirmă susţinerile contestatoarei.
Astfel, se observă că citarea contestatoarei s-a făcut, conform prevederilor legale „pentru ziua când s-a judecat pricina" - 4 noiembrie 2015, conform dovezii aflate la fila 234 dosar recurs.
Mai mult, partea a fost prezentă în instanţă la strigarea recursului pentru amânare conform dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., moment în care i s-a învederat că pricina va fi reluată după ora 12, respectiv după soluţionarea cererii de recuzare pe care partea prezentă însăşi a formulat-o.
Aşadar, partea s-a prevalat de incidentul procedural al recuzării în cursul dezbaterilor, iar împrejurarea că s-a procedat la soluţionarea incidentului procedural în aceeaşi zi nu este în contradicţie cu dispoziţiile legale, partea fiind anunţată că incidentul urmează să se soluţioneze astfel, neîncălcându-se în acest mod dreptul la apărare, după cum fără temei susţine contestatoarea. Faptul că pctenta a ales să părăsească, indiferent din ce motiv, sediul instanţei, nu prezintă relevanţă sub aspectul citării acesteia. în speţa de faţă, contestatoarea, asistată de avocat, a ales să părăsească instanţa, invocându-şi, practic, propria culpă.
Cum pentru data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, contestatoarea a fost legal citată, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat motivul de contestaţie în anulare grefat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cât priveşte critica contestatoarei, susţinută oral în şedinţa publică din data de 3 martie 2016, referitoare la lipsa de procedură din perspectiva necitării corespunzătoare a intimatei B., Înalta Curte reţine că, pentru a se încadra în dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pen., aceasta trebuia să vizeze lipsa de procedură faţă de autorul căii de atac şi nu faţă de intimata B.
Celelalte motive ale contestaţiei în anulare vizează doar nemulţumirile părţii cu privire la faptul că s-au păstrat în mod abuziv toate amenzile judiciare care i-au fost aplicate, menţinând cu rea-credinţă cele două amenzi judiciare pentru aceeaşi cerere de recuzare, care i-au fost aplicate nelegal de instanţa de apel în Dosarul nr. x/2/2012. Aceste critici nu pot fi primite, în această cale extraordinară de atac, având în vedere că, faţă de măsura amenzii judiciare există pârghii procedurale specifice, de care de altfel contestatoarea a şi uzat, după cum rezultă din actele dosarului (filele 228-233 dosar recurs).
În acest context, se cuvine a evidenţia că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., dispoziţiile normelor au caracter imperativ, astfel că, nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund celor strict prevăzute de lege, obligă la respingerea contestaţiei în anulare.
Critica ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este una formală.
Este de amintit că prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea Curţii Europene printre altele şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât în măsura în care aceste observaţii sunt analizate cum se cuvine de instanţa de judecată.
În speţă, din examinarea actelor dosarului, se poate constata că, partea contestatoare a beneficiat de un proces echitabil cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, inclusiv, a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar instanţa şi-a exercitat rolul activ cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi a principiului contradictorialităţii.
Aşa fiind, constatând că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din situaţiile de admitere a contestaţiei în anulare reglementate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2220 din 4 noiembrie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2016.