Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 402/A/2015

Deliberând asupra apelului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 286 din 4 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Hotărârea a rămas definitivă în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului şi cu drept de apel în termen de 3 zile în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 286 din 04 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu în Dosar nr. x/306/2014 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu ref. la art. 23 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 217/2003 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti în formă continuată.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Sibiu.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Psihiatrie B. Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca Serviciul de Probaţiune Sibiu să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiei inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (2), (4) C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 272 alin. (1) rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 460 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 640 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate C.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2014, emis la data de 18 noiembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti informă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 217/2003 rep., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt, că la data de 27 mai 2014 persoana vătămată C. a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu o plângere penală împotriva suspectului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

La data de 01 iulie 2014, persoana vătămată C. a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu o nouă plângere penală împotriva suspectului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi ameninţare.

Dosarele penale având ca obiect cele două plângeri penale formulate de către persoana vătămată au fost reunite prin ordonanţa nr. www a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 17 iulie 2014.

S-a reţinut că la data de 14 martie 2014 persoana vătămată C. a sesizat Judecătoria Sibiu cu o cerere prin care solicita emiterea unui ordin de protecţie împotriva fostului său soţ, respectiv inculpatul A.

Prin sentinţa civilă nr. 1804 din data de 27 martie 2014 a Judecătoriei Sibiu, a fost admisă cererea formulată de către persoana vătămată şi s-a dispus emiterea ordinului de protecţie constând în obligarea inculpatului A., pe o perioadă de 6 luni, de a păstra o distanţă minimă de 10 metri faţă de persoana vătămată, faţă de locuinţa acesteia din Sibiu, judeţul Sibiu precum şi faţă de locul de muncă al acesteia, respectiv Şcoala Gimnazială D., precum şi interzicerea inculpatului A. de a intra în contact cu persoana vătămată, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod. În considerentele hotărârii s-a reţinut că în perioada februarie - martie 2014 inculpatul A., în mod repetat, a urmărit-o pe persoana vătămată, s-a deplasat la locuinţa acesteia, a pătruns fără drept în locuinţă provocându-i astfel fostei soţii suferinţe psihice, emoţionale şi psihologice.

S-a reţinut că inculpatul A. nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie prezentându-se în mai multe rânduri, în perioada aprilie - iunie 2014, la domiciliul persoanei vătămate şi intrând în contact cu aceasta în mod nemijlocit sau prin intermediul telefonului mobil. Sub pretextul că doreşte să îi vadă pe cei doi copii minori pe care îi are împreună cu persoana vătămată, inculpatul s-a deplasat în mod repetat la grădiniţa nr. x de unde îi lua, la terminarea programului şi mai înainte de sosirea persoanei vătămate, pe cei doi minori pe care îi însoţea ulterior până la uşa locuinţei aparţinând fostei sale soţii.

Totodată, inculpatul s-a prezentat în mod repetat la locuinţa persoanei vătămate fără a o înştiinţa în prealabil pe aceasta, solicitându-i încredinţarea pentru scurte perioade de timp a celor doi minori.

Instanţa a constatat că în faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate C.; declaraţia martorei E.; declaraţia martorei F.; copia a sentinţei civile nr. 1804 din 27 martie 2014 emisă de Judecătoria Sibiu; fotografii depuse de către persoana vătămată; fotografii şi un suport optic - conţinând capturi foto ale ecranului telefonului mobil aparţinând inculpatului, depuse de către inculpat; declaraţia olografă a inculpatului A. din data de 03 aprilie 2014 din cuprinsul căreia rezultă că i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile ordinului de protecţie emis de Judecătoria Sibiu; declaraţiile inculpatului A.

În faza de judecată inculpatul nu a recunoscut in totalitate aspectele reţinute in sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi nu a solicitat prin urmare, sa fie judecat după procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În cursul judecăţii s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţia inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, s-au audiat martorii E., G., H.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat in cursul urmăririi penale şi în faza de judecată instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1804 din data de 27 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/306/2014 al Judecătoriei Sibiu, s-a admis cererea formulată de către persoana vătămată şi s-a dispus emiterea ordinului de protecţie constând în obligarea inculpatului A., pe o perioadă de 6 luni, de a păstra o distanţă minimă de 10 metri faţă de persoana vătămată, faţă de locuinţa acesteia din Sibiu, judeţul Sibiu, precum şi faţă de locul de muncă al acesteia, respectiv Şcoala Gimnazială D, precum şi interzicerea inculpatului A. de a intra în contact cu persoana vătămată, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod.

În cuprinsul declaraţiei dată în faţa instanţei, inculpatul a arătat în esenţă, ca recunoaşte că a încălcat ordinul de protecţie dar a fost nevoit, pentru că adusese nişte produse alimentare de acasă pentru cei doi copii şi intr-adevăr in perioada aprilie-iunie 2014 s-a prezentat la domiciliul fostei soţii de mai multe ori şi i-a predat sume de bani pentru copii; ca aceasta i-a permis să ia copiii de la grădiniţă şi întotdeauna o consulta pe aceasta telefonic în legătură cu acest aspect şi de altfel, ordinul de protecţie viza doar pe fosta soţie nu şi copiii părţilor; că atunci când nu îi răspundea la telefon fosta soţie se prezenta din propria iniţiativă la locuinţa acesteia şi claxona in parcarea blocului însă nu in maniera de a deranja copiii. De asemenea, inculpatul A. recunoaşte faptul că, după emiterea ordinului de protecţie, în mai multe rânduri a contactat-o pe telefonul mobil pe fosta sa soţie însă doar pentru a discuta cu privire la situaţia copiilor.

Persoana vătămată a relatat instanţei că motivul pentru care a formulat cererea pentru emiterea ordinului de protecţie a fost hărţuirea sa din partea fostului soţ, împrejurarea că era mereu controlată de acesta, sub paravanul copiilor în vârsta de 4 şi respectiv 5 ani şi jumătate; că a fost nevoită să apeleze la consiliere psihologică cu copiii, inculpatul venind in mai multe rânduri în parcarea blocului, claxonând şi alertând vecinii, situaţie in care copiii auzind claxonul săreau să deschidă geamul, aşa încât era nevoită sa dea sonorul televizorului cat mai tare pentru ca aceştia să nu mai audă claxonul.

Instanţa a reţinut că declaraţiile persoanei vătămate C. se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi, E. şi F., vecine de bloc ale acesteia.

Martora E. a declarat că în cursul lunii mai 2014, într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor 09:00, l-a observat pe inculpatul A. în faţa uşii de acces în apartamentul persoanei vătămate, acesta bătea în uşă şi împingea uşa solicitându-le copiilor să-i deschidă, ca la data de 13 iunie 2014, în jural orelor 19:00, în timp ce se afla în balconul locuinţei sale, a observat în parcarea blocului pe vecina sa, persoana vătămată C., şi pe inculpatul A., acesta aflându-se la o distanţă de aproximativ 1 metru faţă de persoana vătămată, gesticulând iritat şi vorbind pe un ton ridicat cu persoana vătămată; că aceasta i s-a plâns ca inculpatul o apela telefonic în mod repetat, în perioada aprilie – septembrie.

Instanţa a apreciat ca relevantă şi depoziţia martorei G. care a relatat, în esenţă, că în calitatea sa de vecină, într-o împrejurare, după sărbătorile pascale, l-a văzut pe inculpat angrenat într-o discuţie mai aprinsă cu persoana vătămată, aceştia aflându-se împreună cu copiii.

La solicitarea inculpatului, instanţa a încuviinţat şi audierea martorului H. care a relatat că în perioada martie – septembrie 2014 l-a văzut intrând în bloc pe inculpat şi a auzit de la alţi vecini ca într-o împrejurare inculpatul a bătut cu putere în uşa.

Raportat la probatoriul administrat, la depoziţiile martorilor audiaţi coroborat cu declaraţia persoanei vătămate şi în parte, ţinând cont şi de declaraţia inculpatului care a relatat că a încălcat ordinul de protecţie în scopul de a vedea copiii, de a le aduce anumite produse, instanţa a constatat că acest probatoriu dovedeşte existenţa infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti informă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 217/2003 rep, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., dar şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea acesteia. Instanţa a reţinut că susţinerile inculpatului în sensul că persoana vătămată i-ar fi solicitat în mai multe rânduri să ducă sau să aducă copiii de la grădiniţă determinându-l astfel să încalce dispoziţiile ordinului de protecţie, nu sunt dovedite cu nici un mijloc de probă.

Procedând la încadrarea juridică, instanţa a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. care în perioada aprilie - iunie 2014, în mod repetat, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis prin sentinţa civilă nr. 1804 din 27 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/306/2014 al Judecătoriei Sibiu prezentându-se la locuinţa persoanei vătămate din Sibiu, jud. Sibiu şi intrând în contact cu aceasta în mod nemijlocit sau prin intermediul telefonului mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti în formă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 217/2003 rep, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 217/2003 - pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima.

Potrivit disp. art. 32 - încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. împăcarea înlătură răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv:

- limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită (închisoare de la 1 luna la 1 an);

- gradul de pericol social concret al faptei: care este unul ridicat având în vedere că inculpatul prin modalitatea în care a acţionat în mod repetat şi comportamentul sau nu a favorizat sub nici o forma dezvoltarea unui climat liniştit în care ar trebui sa crească cei doi copii minori de vârstă fragedă, ci dimpotrivă a constituit o sursa de stres pentru aceştia;

- modul de săvârşire al acesteia:

- natura şi frecventa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului: din analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este la prima confruntare cu legea penala, aplicându-i-se o amendă administrativă în cuantum de 700 RON prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, nr. uuu, pentru săvârşirea infracţiunii deţ.

- conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: inculpatul a recunoscut doar parţial săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa în temeiul art. 228 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu aplic art. 5 C. pen. în vigoare l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.

Instanţa a apreciat, faţă de natura faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, că scopul pedepsei va putea fi atins şi fără privarea de libertate a acesteia, iar simpla pronunţare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat.

În cauza de faţă, instanţa a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, fiind necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Astfel, instanţa în temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probatiune Sibiu.

Reţinând culpa procesuală exclusivă a inculpatului, în temeiul art. 272 alin. (1) rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 460 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 640 RON cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate C. (onorariul avocaţial conform chitanţei justificative)

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A., solicitând desfiinţarea acesteia şi în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. d), e) C. proc. pen., iar în subsidiar să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau reducerea pedepsei aplicate sub minimul special.

La termenul de judecată din 28 septembrie 2015 când a fost stabilit termen pentru soluţionarea apelului, apărător ales al inculpatul apelant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra neconstituţionalităţii parţiale a dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, menţionând că aceste dispoziţii legale încalcă art. 48 din Constituţia României, care circumscrie familia la persoanele căsătorite, nu şi la cele care au fost căsătorite în trecut.

A mai precizat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost dezincriminată prin efectul art. 177 C. pen.

Instanţa de apel a pus în discuţie cererea formulată de avocat J, apărător ales al inculpatul apelant A.

Reprezentantul Ministerului Public a arată că nu se opune admiterii e formulate, însă aceasta nu are nici o relevanţă asupra procesualităţii acestui dosar.

Instanţa, de apel, deliberând asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra neconstituţionalităţii parţiale a art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, formulată de inculpatul A., a apreciat că aceasta este inadmisibilă şi în consecinţă, a fost respinsă ca atare, întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la existenţa legăturii dintre dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi soluţionarea prezentei cauze.

Instanţa de control judiciar a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit invocată în dosarul civil în care a fost soluţionată cererea de emitere a ordinului de protecţie în baza Legii nr. 217/2003.

În motivarea apelului, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că nu are calitatea de subiect activ al infracţiunii, iar persoana vătămată C. nu are calitatea de subiect pasiv, fapta comisă fiind implicit dezincriminată prin efectul art. 177 C. pen.

S-a făcut referire la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 217/2003 care definesc noţiunea de membru de familie, incluzând şi fostul soţ, prin comparaţie cu dispoziţiile art. 177 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 172 C. pen., care nu include în noţiunea de membru de familie, fostul soţ, ci doar soţul. S-a apreciat că atâta timp cât noul C. pen. este o lege ulterioară faţă de Legea nr. 217/2003 şi implicit lege penală mai favorabilă, ordinul de protecţie instituit faţă de inculpat devine ineficient sub aspectul obligativităţii respectării sale ca hotărâre judecătorească în sensul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 217/2003. S-a menţionat că faţă de lipsa unor elemente esenţiale ale infracţiunii, respectiv calităţile de subiect activ şi pasiv, definiţia membrului de familie prevăzută de art. 177 C. pen. produce efectul dezincriminator potrivit art. 1 alin. (2), art. 4 C. pen.

A fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, în privinţa includerii în noţiunea de membru de familie a fostului soţ sau fostei soţii, cu încălcarea art. 48 alin. (1) din Constituţia României, care circumscrie familia la persoanele căsătorite, nu şi la cele care au fost căsătorite în trecut.

În ceea ce priveşte fapta de nerespectare a ordinului de protecţie, inculpatul a arătat că din dosar nu rezultă cu precizie nicio dată concretă în care ar fi săvârşit infracţiunea, apreciind că recunoaşterea sa privind încălcarea ordinului de protecţie pentru a se prezenta la locuinţa fostei soţii în vederea ducerii de bani şi bunuri pentru copii, se încadrează în prevederile art. 22 alin. (1) C. pen., făcând acest lucru cu consimţământul persoanei vătămate.

S-a făcut referire la conţinutul declaraţiilor martorilor E. şi K., din care inculpatul a apreciat că rezultă faptul că a fost prezent în preajma copiilor, cu consimţământul persoanei vătămate în vederea îndeplinirii atribuţiilor părinteşti şi a relaţionalii cu aceştia, astfel că încălcarea ordinului de protecţie a fost una justificată. Inculpatul a apreciat ca edificatoare şi mesajele telefonice prin care a fost chemat de persoana vătămată să vadă copiii, să discute despre vânzarea unui imobil sau să le ducă haine copiilor.

În subsidiar, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, faţă de gravitatea redusă a infracţiunii, lipsa urmărilor şi a scopului licit urmărit, acela de a relaţiona cu copiii, un drept personal ocrotit de Legea nr. 272/2004 şi C. civ. în vigoare. În ipoteza în care nu se va da curs acestei solicitări, inculpatul a apreciat că se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, sau reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., coroborat cu art. 76 alin. (1) C. pen., constând în atitudinea persoanei vătămate, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Prin decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penala şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 286 din 4 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Analizând apelul formulat prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 din Legea nr. 217/2003, cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d), f) din Legea nr. 217/2003, constând în esenţă că în perioada aprilie-iunie 2014, în mod repetat a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis în baza sentinţei civile nr. 1804 din 27 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu, prezentându-se la locuinţa persoanei vătămate C. şi intrând în contact cu aceasta în mod nemijlocit sau prin intermediul telefonului mobil.

Raportat la motivele de apel invocate de către inculpat Curtea de Apel apreciază că se impune a fi analizat cu prioritate cel referitor la pretinsa dezincriminare a infracţiunii prevăzute de art. 32 din Legea nr. 217/2003. Inculpatul a făcut referire la faptul că dezincriminarea ar fi intervenit raportat la modalitatea în care dispoziţiile art. 177 alin. (1) C. pen. defineşte noţiunea de membru de familie, cu referire expresă la faptul că nu include fostul soţ în această noţiune, ci doar soţul. S-a apreciat că aceste dispoziţii sunt mai favorabile decât dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 217/2003 care la lit. b) prevede că prin membru de familie se înţelege soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie.

Instanţa de apel constatat că în ceea ce priveşte dispoziţiile legale menţionate anterior, art. 177 C. pen. şi art. 5 din Legea nr. 217/2003, nu se impune efectuarea analizei legii penale mai favorabile, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 217/2003 constituie o reglementare specială faţă de C. pen., definind noţiunea de membru de familie astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care a fost instituită această reglementare, menţionat în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 217/2003, respectiv ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei.

Astfel, s-a reţinut că prin dispoziţiile art. 177 C. pen. a fost restrânsă sfera persoanelor care intră în conţinutul noţiunii de membru de familie prevăzută de art. 5 din Legea nr. 217/2003, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. referitoare la dezincriminarea faptei, fiind neîntemeiată solicitarea de pronunţare a soluţiei de achitare în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond, s-a apreciat că în mod întemeiat s-a apreciat că inculpatul A. a încălcat în mod repetat dispoziţiile ordinului de protecţie, în perioada aprilie - iunie 2014, fiind indicate mijloacele de probă din care rezultă această concluzie.

S-a menţionat că din perspectiva acuzaţiei care i s-a adus inculpatului A. prezintă relevanţă doar faptele din această perioadă, referirile inculpatului din motivele de apel la aspecte derulate în luna februarie 2014, când ar fi participat la ziua de naştere a fiului cel mic în prezenţa martorei E. sau în luna septembrie 2014, când ar fi participat la ziua de naştere a fiului cel mare, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar, fiind în afara perioadei în care s-a reclamat comiterea infracţiunii. Mesajele la care a făcut referire inculpatul A. pe care i le-ar fi trimis persoana vătămată sunt situate de asemenea în afara perioadei reţinute în rechizitoriu şi în hotărârea instanţei de fond, respectiv din datele de 20 august 2014, 23 august 2014, 27 august 2014, 31 august 2014, 23 iulie 2014.

S-a reţinut că astfel cum a rezultat din declaraţiile persoanei vătămate, ale martorilor E. (care a arătat că în cursul lunii mai 2014, într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor 09:00, l-a observat pe inculpatul A. în faţa uşii de acces în apartamentul persoanei vătămate, în timp ce acesta bătea şi împingea uşa solicitându-le copiilor să-i deschidă şi ca la data de 13 iunie 2014, în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla în balconul locuinţei sale, a observat-o în parcarea blocului pe vecina sa, persoana vătămată C. şi pe inculpatul A., acesta aflându-se la o distanţă de aproximativ 1 metru faţă de persoana vătămată, gesticulând iritat şi vorbind pe un ton ridicat cu persoana vătămată; că aceasta i s-a plâns ca inculpatul o apela telefonic în mod repetat, în perioada aprilie-septembrie) şi G. (care declarat că după sărbătorile pascale, l-a văzut pe inculpat angrenat într-o discuţie mai aprinsa cu persoana vătămată, aceştia aflându-se împreuna cu copiii), în perioada aprilie - iunie 2014 inculpatul A. a încălcat dispoziţiile ordinului de protecţie emis în baza sentinţei civile nr. 1804 din 27 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/306/2014 al Judecătoriei Sibiu.

S-a constatat de asemenea, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 C. pen. referitoare la consimţământul persoanei vătămate, drept cauză justificativă, astfel cum a apreciat inculpatul. Nu se poate reţine că persoana vătămată şi-a dat acceptul ca inculpatul să se apropie ameninţător de ea în timp ce se afla în faţa blocului şi să folosească un ton iritat sau ca acesta să lovească uşa de acces în locuinţă sau să o apeleze telefonic în mod repetat.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii penale, instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond s-a orientat în mod legal şi temeinic spre pronunţarea unei soluţii de condamnare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a apreciat că nu este întemeiată solicitarea de dispunere a renunţării la aplicarea pedepsei sau de pronunţare a unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei, având în vedere că infracţiunea comisă de inculpatul A. prezintă o gravitate considerabilă şi prin prisma poziţiei subiective a inculpatului care nu a înţeles să-şi asume responsabilitatea comiterii infracţiunii, considerând şi în prezent adecvată modalitatea în care s-a manifestat faţă de persoana vătămată, în ciuda dispoziţiilor ordinului de protecţie emis în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., referitoare la existenţa unor împrejurări care diminuează gravitatea infracţiunii, pentru a se reduce limitele de pedeapsă şi implicit pedeapsa aplicată inculpatului, atâta timp cât instanţa nu împărtăşeşte punctul de vedere al inculpatului, referitor la faptul că persoana vătămată ar fi avut o conduită care a „favorizat" comiterea infracţiunii. Faptul că persoana vătămată nu s-a opus ca inculpatul să aibă contact cu copiii lui, nu înseamnă că l-a încurajat pe acesta să încalce ordinul de protecţie şi că în acest context gravitatea infracţiunii este mai redusă.

Raportat la aspectele reţinute, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 286 din 4 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., numai cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003, în raport de art. 48 din Constituţia României, care circumscrie familia la persoanele căsătorite, nu şi la cele care au fost căsătorite în trecut.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penala şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014 se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază de litigiu şi oricare ar fi obiectul acesteia”.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată: „dacă excepţia este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională (...).

De asemenea, irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu este pertinentă pentru rezolvarea cauzei în care a fost ridicată, adică nu are legătură cu această cauză.

Cerinţa de pertinenţă a excepţiei de neconstituţionalitate exprimă legătura obiectivă între aceasta şi litigiul în cadrul căruia a fost invocată şi impune o analiză riguroasă din partea instanţei în verificarea îndeplinirii ei.

Această condiţie este o consecinţă a caracterului concret al controlului pe cale de excepţie şi derivă din caracterul incident al excepţiei faţă de litigiul concret principal.

De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 11/1994 a statuat că „potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încât deciziile pronunţate în soluţionarea excepţiilor trebuie să se refere numai la dispoziţiile legale de care depinde soluţionarea cauzei în care s-a invocat aceasta".

Înalta Curte reţine că în conţinutul art. 5 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este definită noţiunea de membru de familie, prin acesta înţelegându-se:

a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;

c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;

d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;

e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

În speţa supusă analizei, Înalta Curte, în consens cu instanţa de apel, constată că excepţia privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie în care invocată de inculpatul A., este definită noţiunea de membru de familie şi nu are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, care are ca obiect cercetarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti în formă continuată, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 rep. cu referire la art. 23 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 217/2003 rep., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Aşadar, textul de lege considerat ca fiind neconstituţional priveşte definirea dată noţiunii de membru de familie printr-o lege specială cu caracter extrapenal, prin urmare, alte dispoziţii legale decât cele pe baza cărora inculpatul A. a fost trimis în judecată, iar de principiu, Curtea Constituţională a stabilit că acestea sunt irelevante pentru judecarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, numai dispoziţiile legale incriminatoare pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate admisibilă sub acest aspect .

Totodată, se apreciază că în mod corect instanţa de control judiciar a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit invocată în dosarul civil în care a fost soluţionată cererea de emitere a ordinului de protecţie în baza Legii nr. 217/2003.

Aşadar, instanţa de apel, în cadrul exercitării obligaţiei de a verifica riguros pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa sa, a procedat corect atunci când a constatat, în esenţă, că, din punct de vedere formal, cerinţele de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate nu sunt îndeplinite în speţă, nefiind întrunite cumulativ cerinţele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale, formulată de inculpatul A., prin apărător, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie apreciind-o ca neavând nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii şi care ar fi putut invocată în cauza civilă în care a fost soluţionată cererea de emitere a ordinului de protecţie în baza Legii nr. 217/2003.

Pentru considerentele mai sus-enunţate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penala şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/306/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga pe apelantul inculpat la plata 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 862/A/2015 din data de 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penala şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/306/2014.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2015.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj