Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

 

            Minuta deciziei nr. 18                                                        Dosar nr. 2163/1/2016

 

Şedinţa din data de 27 septembrie 2016

 

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, în dosarul nr.13968/63/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art.2801 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr.363 din 07.05.2015.

Stabileşte că, în interpretarea dispozițiilor art.2801 din Legea nr.31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una din condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2016.