Infracţiunea de spălare a banilor. Elemente constitutive. Cunoaşterea provenienţei ilicite a bunurilor
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiunea de spălare a banilor
Indice alfabetic: Drept penal
- infracţiunea de spălare a banilor
Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. a) şi alin. (4)
1. Fapta notarului public care, cunoscând că o suprafaţă de teren provine din săvârşirea de infracţiuni şi nu există un titlu valabil de proprietate pentru aceasta, autentifică un act de dezmembrare a terenului şi, subsecvent, contracte de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate în urma operaţiunii de dezmembrare, în scopul ascunderii originii ilicite a suprafeţei de teren, prin deschiderea unor cărţi funciare noi pentru loturi, care nu reflectă actele anterioare operaţiunii de dezmembrare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
2. Cunoaşterea provenienţei ilicite a bunurilor - prevăzută în norma de incriminare - poate fi dedusă, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, din circumstanţele faptice obiective şi nu presupune ca subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, în ipoteza în care nu este şi autor al infracţiunii predicat, să cunoască în mod exact natura, modalitatea concretă de săvârşire, circumstanţele de timp şi de loc sau încadrarea juridică a infracţiunii din care provin bunurile şi nici identitatea autorilor ori a participanţilor la comiterea acesteia sau dacă ei răspund penal ori nu pentru săvârşirea infracţiunii predicat, fiind suficient ca, la momentul comiterii acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii de spălare a banilor, subiectul activ să aibă reprezentarea că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 89/A din 10 martie 2016
Prin sentinţa nr. 96 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele:
1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei B. sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatei C., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
3. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de notar public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatei D., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de notar public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca aceasta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului E. sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei D. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, între alţii, inculpata D.
Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul declarat de inculpata D. este nefondat, având în vedere în acest sens, în esenţă, următoarele considerente:
Neîntemeiate sunt apărările formulate în cuprinsul motivelor de apel de către inculpata D., probele administrate în cauză demonstrând că aceasta a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, ce îndeplinesc toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Atât în forma anterioară modificării prin art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cât şi în noua reglementare, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Prin acţiunea de schimbare se înţelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracţiuni cu un altul de provenienţă licită, în timp ce transferul constă într-o operaţiune de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârşirea unei infracţiuni către o altă persoană. Aşadar, infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistenţa unei infracţiuni predicat (premisă, principală, primară) din care sunt extrase fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 se comite cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor provenite din infracţiunea premisă, ceea ce înseamnă că autorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin comiterea acesteia.
În ce priveşte calificarea formei de vinovăţie specifică infracţiunii de spălare a banilor, relevantă este sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare şi care se referă la cunoaşterea de către autor a faptului că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, ceea ce înseamnă că reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la acest aspect constituie o condiţie sine qua non pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Legiuitorul facilitează, însă, probarea formei de vinovăţie a intenţiei, care este dificil de realizat în contextul complexităţii şi specificităţii acestei infracţiuni, instituind o prezumţie simplă în alin. (4) al art. 29 din actul normativ menţionat, conform căruia „cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective”, dispoziţie care preia, în esenţă, prevederile din reglementarea anterioară. Aşadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în acelaşi timp, împrejurarea că autorul infracţiunii de spălare a banilor cunoştea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumţiilor deduse din circumstanţele faptice ale cauzei.
Sub acest aspect, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că nu este necesar ca subiectul activ (când nu este el însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate natura, circumstanţele temporale, locul şi calificarea în drept a infracţiunii din care provine bunul supus spălării şi nici identitatea autorilor sau participanţilor la aceasta ori dacă răspund penal sau nu pentru infracţiunea comisă, fiind suficient ca, în momentul operaţiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, instanţa de apel apreciază că, în mod corect, s-a stabilit de către judecătorul fondului că inculpata D. a cunoscut împrejurarea că terenul în suprafaţă de 34.121 mp - cu privire la care a autentificat actul de dezmembrare, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate în urma acestei operaţiuni - a intrat ilicit în patrimoniul solicitantei C., respectiv prin comiterea unor infracţiuni, aspect ce rezulta din toate circumstanţele faptice obiective ale cauzei.
Astfel, importantă de subliniat este împrejurarea că, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosar, notarul public a avut la dispoziţie pentru întocmirea actelor menţionate atât contractele de vânzare-cumpărare din 11 noiembrie 2003 şi din 25 iulie 2008 care atestau transmisiunea succesivă a dreptului de proprietate asupra terenului de 300 mp de la F. către G. şi de la acesta către C., însoţite de planul de amplasament şi delimitare care a stat la baza intabulării respectivei suprafeţe în cartea funciară, cât şi declaraţia pe proprie răspundere autentificată la 22 noiembrie 2010, prin care cea din urmă îşi exprima acordul cu privire la majorarea suprafeţei de la 300 mp la 34.121 mp şi procesul-verbal de vecinătate pe care s-a fundamentat modificarea înscrierii în cartea funciară, documente din a căror examinare rezulta cu evidenţă faptul că inculpata C. nu deţinea legal în proprietate decât terenul în suprafaţă de 300 mp, în condiţiile în care declaraţia autentică de voinţă cu privire la restul suprafeţei nu putea constitui un mod de dobândire a proprietăţii potrivit dispoziţiilor Codului civil în vigoare la acel moment, aspect bine cunoscut de inculpata D., în calitatea sa de notar, specialist al dreptului. Totodată, din verificarea înscrisurilor prezentate de solicitantă, se putea observa cu uşurinţă, comparând documentaţia ce a stat la baza primei înscrieri a terenului de 300 mp în evidenţele cadastrale cu menţiunile din procesul-verbal de vecinătate şi din declaraţia autentică de voinţă, că, practic, C. acaparase, în mod ilegal, o suprafaţă de teren impresionantă aflată în concesiunea societăţii H., pe planul de amplasament şi detaliu din anul 2008 şi în actele de proprietate ale imobilului de 300 mp fiind menţionată expres vecinătatea cu respectiva societate, ce nu putea avea în administrare decât terenuri din domeniul public al statului.
Or, deşi inculpata C. nu a prezentat notarului public un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 34.121 mp, acesta a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a respectivului imobil şi, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate din această operaţiune, având pe deplin reprezentarea faptului că terenul a intrat ilegal în patrimoniul solicitantei, chiar dacă nu a cunoscut toate împrejurările legate de modalitatea concretă în care acest lucru s-a realizat, calificarea în drept a faptelor şi identitatea participanţilor la comiterea lor.
De altfel, în declaraţia sa din cursul cercetării judecătoreşti, C. a menţionat că i-a prezentat inculpatei D. actele şi i-a explicat conţinutul acestora, respectiv că iniţial a cumpărat teren, iar, ulterior, „a făcut extinderea suprafeţei”, astfel încât, având în vedere şi aspectele rezultate din conţinutul documentelor depuse, apare ca evident faptul că notarul public, persoană cu solide cunoştinţe juridice şi o vastă experienţă profesională, a realizat caracterul ilegal al operaţiunii prin care solicitanta a intrat în proprietatea imobilului, cunoscând că, pe baza unei simple declaraţii autentice de voinţă prin care se exprimă acceptul pentru majorarea de peste o sută de ori a unei suprafeţe de teren, declarantul nu poate dobândi în mod valabil dreptul de proprietate asupra acestuia.
În legătură cu susţinerea apelantei privind imposibilitatea constatării caracterului ilicit al modificării suprafeţei de teren întrucât dispoziţiile incidente în materie nu instituiau, la acea dată, o limită pentru majorarea acesteia prin procedura reglementată în art. 25 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instanţa de apel arată că, deşi o asemenea limită nu era, într-adevăr, stabilită de prevederile regulamentare invocate, acestea nu puteau fi interpretate şi aplicate decât prin coroborare cu dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data faptelor), care prevedeau că modificarea înscrierii în cartea funciară vizează orice schimbare privitoare la aspecte tehnice, cu condiţia să nu afecteze esenţa dreptului de proprietate care poartă asupra imobilului. Aşadar, cu toate că modificarea trebuia să fie una minoră, să nu afecteze proprietăţile învecinate şi să nu constituie o modalitate de dobândire a unor drepturi reale în favoarea proprietarului înscris în cartea funciară, în cauză, pe calea procedurii prevăzute în art. 25 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul menţionat, s-a ajuns la împroprietărirea inculpatei C. cu o suprafaţă impresionantă de teren din domeniul public al statului (al cărui drept de proprietate era opozabil faţă de terţi fără înscrierea în cartea funciară, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996), încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din legea organică fiind evidentă şi putând fi observată cu uşurinţă de notarul public.
De asemenea, pentru aceleaşi argumente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, contrar opiniei apărării, că modificarea înscrierii în cartea funciară nu poate fi considerată o modalitate sui generis de dobândire a proprietăţii, această procedură fiind menită să corecteze anumite erori, diferenţe sau neconcordanţe de natură tehnică între situaţia reală a imobilului şi cea din actele de proprietate, astfel cum au fost înscrise în cartea funciară, fără a se putea ca, printr-o astfel de operaţiune, să fie afectată esenţa dreptului de proprietate asupra imobilului.
Chiar dacă, potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data faptelor), responsabilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale cererii de înscriere în carte funciară şi ale documentelor anexate revine registratorilor din cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aşa cum a susţinut inculpata apelantă, respectiva împrejurare nu are nicio relevanţă în planul răspunderii penale a acesteia, din moment ce nu a fost trimisă în judecată pentru fapte în legătură cu modalitatea în care a fost recepţionată şi soluţionată solicitarea inculpatei C. de înscriere în cartea funciară a modificării suprafeţei de teren (fapte ce constituie obiectul acuzaţiilor penale formulate împotriva altor inculpaţi), ci pentru faptul că, deşi a avut reprezentarea caracterului ilegal al respectivei operaţiuni, în lipsa unui titlu valabil de dobândire de către aceasta din urmă a proprietăţii terenului în suprafaţă de 34.121 mp, a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a imobilului, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare prin care loturile de teren au fost transferate către alte persoane, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului.
Referitor la presupusa incidenţă a cauzei de neimputabilitate prevăzută în art. 30 C. pen. în privinţa inculpaţilor trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului sau instigării), datorită lipsei de claritate, precizie şi predictibilitate a dispoziţiilor legale şi regulamentare ce se reţine că au fost încălcate, împrejurare invocată, de asemenea, de apelantă în susţinerea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, în lipsa unei apărări formulate în acest sens de ceilalţi acuzaţi, o asemenea critică nu poate fi examinată în apelul promovat de inculpată, dat fiind caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată în raport cu infracţiunea principală de abuz în serviciu. Astfel, trebuie subliniat că infracţiunea prevăzută în art. 29 din Legea nr. 656/2002 poate declanşa mecanismul tragerii la răspundere penală în mod independent, fără condiţionarea existenţei unei condamnări pentru infracţiunea predicat, constatarea de către organul judiciar a elementelor infracţiunii generatoare de fonduri ilicite constituind o condiţie suficientă, dar, totodată, şi necesară. În acest sens, este de menţionat că infracţiunea de spălare a banilor poate subzista chiar dacă autorul infracţiunii primare nu este sancţionat penal fie datorită faptului că nu a putut fi identificat, fie ca urmare a incidenţei unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori a unei cauze care înlătură răspunderea penală, astfel încât împrejurarea invocată de apelanta D. rămâne fără relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei penale formulate împotriva sa.
De asemenea, lipsit de importanţă în privinţa formei de vinovăţie cu care a acţionat este şi faptul că nu i-ar fi cunoscut şi nu ar fi avut o înţelegere infracţională cu ceilalţi inculpaţi, precum şi împrejurarea că nu ar fi putut constata încălcarea de către aceştia a tuturor prevederilor legale şi regulamentare reţinute de acuzare, sens în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reiterând menţiunile făcute în dezvoltările anterioare, subliniază că, pentru subzistenţa infracţiunii de spălare a banilor, nu este necesar ca subiectul activ să cunoască cu exactitate modalitatea concretă în care a fost săvârşită infracţiunea din care provine bunul supus spălării, încadrarea juridică a acesteia şi nici identitatea autorilor sau participanţilor, fiind suficient ca, în momentul operaţiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, condiţie ce este îndeplinită în cauză.
Ca urmare, având în vedere toate aspectele anterior expuse, instanţa de apel apreciază că, în mod întemeiat, judecătorul fondului a constatat, pe baza circumstanţelor faptice obiective ale cauzei, că inculpata D. a cunoscut faptul că C. a obţinut imobilul supus tranzacţionării prin comiterea de infracţiuni şi, deşi a avut reprezentarea caracterului ilegal al respectivei operaţiuni, în lipsa unui titlu valabil de dobândire de către aceasta din urmă a proprietăţii terenului în suprafaţă de 34.121 mp, a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a imobilului, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare prin care loturile de teren au fost transferate către alte persoane, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului, acţionând, aşadar, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.
De asemenea, contrar susţinerilor apelantei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acţiunile acesteia, comise în împrejurările arătate, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, prin redactarea şi autentificarea, la solicitarea inculpatei C., a actului din 27 iunie 2011 de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 mp, iar, ulterior, în aceeaşi zi, a trei contracte de vânzare-cumpărare, ce au avut ca obiect înstrăinarea de către cea din urmă a loturilor de 3.500 mp, 5.126 mp şi 5.098 mp de teren către martorii I., J. şi, respectiv, K., inculpata D. creând o aparenţă de legalitate întregii operaţiuni juridice, sens în care a făcut posibil ca, în cărţile funciare nou deschise după dezmembrare, să nu se mai menţioneze ca mod de dobândire a proprietăţii de către C. modificarea suprafeţei terenului în baza declaraţiei autentice de voinţă pe proprie răspundere şi a procesului-verbal de vecinătate (care ar fi putut atrage atenţia asupra ilegalităţilor comise), ci să se indice doar actul de dezmembrare şi contractele de vânzare-cumpărare.
Astfel, se observă că, prin încheierea din 28 iunie 2011, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a admis cererea de înscriere a operaţiunii de dezmembrare, sistând cartea funciară - în care era înscrisă, ca modalitate de constituire în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului de 34.121 mp, modificarea suprafeţei de la 300 mp în temeiul actului notarial din 22 noiembrie 2010 şi a procesului-verbal de vecinătate, cu adresa din 19 august 2010 a societăţii H. - şi deschizând cărţi funciare noi pentru fiecare imobil rezultat din dezmembrare.
Totodată, prin trei încheieri din 29 iunie 2011, aceeaşi instituţie a dispus intabularea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea martorilor I., J. şi K. în cărţile funciare nou create, în care, la Partea a II-a referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate (Foaia de proprietate), nu a mai fost consemnată menţiunea majorării suprafeţei terenului în baza documentelor anterior arătate, ci au fost înscrise actul de dezmembrare din 27 iunie 2011 emis de D., actul administrativ din 7 iunie 2011 al oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară (prin care s-a dispus notarea recepţiei propunerii de dezmembrare a imobilului) şi contractele de vânzare-cumpărare autentificate de inculpată, terenurile fiind, astfel, introduse în circuitul civil cu aparenţa dobândirii licite prin respectivele conveniţii de înstrăinare încheiate în formă autentică. În acest mod, prin autentificarea actului de dezmembrare şi a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, s-a realizat de către apelantă activitatea de schimbare şi transfer a bunului imobil dobândit de C. prin săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii originii sale ilicite, prin mascarea modalităţii ilegale în care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 mp în favoarea acesteia. Astfel, ulterior celor două operaţiuni juridice, loturile de teren rezultate în urma dezmembrării au putut fi tranzacţionate fără a se mai face vreo menţiune cu privire la actele ilicite iniţiale, astfel cum se observă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2012 încheiat de I. şi J. cu societatea L., în care este indicat ca mod de dobândire a proprietăţii de către vânzători doar contractul din 27 iunie 2011 încheiat cu C. şi autentificat de inculpata D.
În ceea ce priveşte faptul că în conţinutul celor trei convenţii de înstrăinare a loturilor de teren dezmembrate, în secţiunea referitoare la modul de dobândire a dreptului de proprietate de către vânzătoare, au fost indicate contractul de vânzare-cumpărare autentificat de M., declaraţia autentică de voinţă şi procesul-verbal de vecinătate, aspect invocat de apelantă pentru a demonstra transparenţa cu care a acţionat şi a obţine, astfel, exonerarea sa de răspundere penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, în acord cu prima instanţă, că această împrejurare nu este de natură să atragă neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, din moment ce, prin autentificarea respectivelor contracte, cunoscând că terenul tranzacţionat a fost dobândit de C. prin săvârşirea de infracţiuni, inculpata D. a modificat, practic, situaţia juridică a acestuia prin crearea unei aparenţe de legalitate, făcând posibil ca, în cărţile funciare nou înfiinţate, să nu mai fie menţionate operaţiunile ilicite anterioare, ci, aşa cum s-a arătat, actul administrativ din 7 iunie 2011 al oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară, actul de dezmembrare din 27 iunie 2011 şi contractele în cauză autentificate de D. În plus, aşa cum rezultă din cuprinsul actelor întocmite, menţiunile inserate de notarul public sunt unele eliptice, nefiind precizat faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de M., a fost dobândită doar suprafaţa de 300 mp, iar, pentru restul de aproximativ 3 hectare, dreptul de proprietate s-a constituit în baza declaraţiei autentice pe proprie răspundere şi a procesului-verbal de vecinătate, aspecte esenţiale pentru formarea acordului de voinţă al părţilor contractante, care nu au fost aduse, însă, de notarul public la cunoştinţa acestora nici verbal şi nici prin prezentarea respectivelor documente, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului J. şi a inculpatei C., care au confirmat că inculpata D. nu a pus la dispoziţia cumpărătorilor actele de proprietate şi nu le-a explicat că vânzătoarea nu deţine terenul în baza unui titlu legal de proprietate, perfectarea convenţiilor făcându-se pe răspunderea lor. Or, toate aceste aspecte demonstrează că apelanta a acţionat în scopul ascunderii naturii infracţionale a proprietăţii imobilului, prin mascarea situaţiei sale juridice reale.
Pe de altă parte, contrar afirmaţiilor acuzatei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că depunerea, la dosar, de către inculpata C. a extrasului de carte funciară, a cadastrului pentru dezmembrare vizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, a certificatului fiscal şi a celui de urbanism, precum şi a declaraţiei autentice de voinţă şi a procesului-verbal de vecinătate nu instituia în sarcina notarului public obligaţia de autentificare a actului de dezmembrare şi a contractelor de vânzare-cumpărare, atâta timp cât solicitanta nu prezentase un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 34.121 mp, declaraţia autentică neavând o asemenea semnificaţie în accepţiunea Codului civil în vigoare la acea dată. Ca urmare, având în vedere că actele a căror întocmire şi autentificare se dorea de către părţi erau contrare legii (referindu-se la un imobil inalienabil, ce făcea parte din domeniul public al statului), inculpata D. avea la dispoziţie procedura instituită de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 (în forma în vigoare la acea dată), ce consta în atragerea atenţiei solicitanţilor asupra caracterului nelegal al operaţiunilor şi refuzarea îndeplinirii respectivelor acte notariale, procedură pe care, însă, nu a înţeles să o urmeze.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată de prima instanţă faptei pentru care apelanta a fost trimisă în judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta a fost în mod corect circumscrisă autoratului, iar nu complicităţii la infracţiunea de spălare a banilor, inculpata D., în calitatea sa de notar public, fiind cea care a întocmit şi autentificat actul de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 mp şi contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, a căror formă solemnă era instituită de lege ca o condiţie ad validitatem, realizând, în acest mod, operaţiunea de schimbare şi transfer a bunului imobil dobândit în mod ilegal de C., prin fragmentarea lui în mai multe loturi inegale şi, ulterior, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora către alte persoane, în scopul ascunderii originii sale ilicite.
În consecinţă, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei D. întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, criticile formulate de aceasta în apel şi solicitarea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza a II-a C. proc. pen. nefiind fondate.
Faţă de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, care fundamentează concluzia netemeiniciei criticilor formulate de apelantă şi a legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata D. împotriva sentinţei nr. 96 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.