Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1163/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2016.

Decizia nr. 1163

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A., prin reprezentant legal B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul judeţean Cluj - Comisia pentru protecţia copilului Cluj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului Cluj şi Municipiul Dej, anularea Hotărârii nr. 1011 din 07 mai 2014 emisă de Comisia pentru protecţia copilului Cluj, obligarea pârâtului Consiliul judeţean Cluj - Comisia pentru protecţia copilului Cluj la eliberarea unei noi hotărâri prin care minorul A. să fie încadrat în gradul de handicap grav şi plata drepturilor băneşti cuvenite minorului, aferent gradului de handicap grav, retroactiv, începând cu data de 07 mai 2014, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Declinarea de competenţă

Prin Sentinţa civilă nr. 6313 din 03 decembrie 2014, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei mixte de contencios administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Secţiei civile - Complete specializate minori.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 1437/2004 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora cauzele judecate în temeiul Legii nr. 272/2004 revin spre competenţă completelor specializate de minori ale secţiilor civile ale tribunalelor.

1.3. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 320 din 02 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în Dosar nr. x/117/2014*, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de A. prin reprezentant legal B., ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva sentinţei sus indicate a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

2. Hotărârile care au declanşat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Încheierea civilă nr. 561/R/2015 pronunţată în data de 18 noiembrie 20115 în Dosar nr. x/117/2014*, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a Secţiei I civilă a Curţii de Apel Cluj şi a declinat competenţa materială de soluţionare a recursului declarat de reclamanta B., în calitate de reprezentant legal al minorului A., împotriva Sentinţei civile nr. 320 din 02 iunie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. x/117/2014*, în favoarea Secţiei a III-a, contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Cluj.

Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a reţinut că litigiul în discuţie are natura unui litigiu în contencios administrativ şi a mai apreciat că stabilirea măsurilor de protecţie specială, reglementate de Legea nr. 272/2004, sunt de competenţa completelor specializate pentru cauze cu minori şi de familie.

Având în vedere obiectul prezentei cauze, competenţa de soluţionare nu poate fi stabilită doar în raport de titularul hotărârii atacate, care este un minor, acest argument nefiind suficient pentru a putea interpreta intenţia legiuitorului în acest sens.

Aceasta este şi practica constantă a Curţii de Apel Cluj, conform Minutei de uniformizare a practicii încheiate la nivelul trimestrului II al anului 2015 din data de 25 iunie 2015 şi, de asemenea, un argument suplimentar în sensul naturii litigiului ca fiind de contencios administrativ, iar nu civil, este conferit şi de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13 din 22 iunie 2015, prin care s-a soluţionat un recurs în interesul legii, cu referire la alte dispoziţii ale Legii nr. 272/2004 şi ale Legii nr. 448/2006.

2.2. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj Secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/117/2014**.

La termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2016, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj în soluţionarea recursului formulat de reclamanta B., ca reprezentant legal al minorului A., împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia I civilă, excepţie invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Secţiei I civilă a Curţii de Apel Cluj competenţa materială de soluţionare a recursului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost soluţionată pe fond de completul specializat în cauzele de minori din cadrul Secţiei I civilă a Tribunalului Cluj, reţinând în încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2015 că este competent să soluţioneze acest litigiu.

Această statuare nu a fost recurată, rămânând astfel definitiv fixat în cauză că acest litigiu este de competenţa materială în prima instanţă a completului specializat pentru cauzele de minori din cadrul Secţiei I civilă a Tribunalului Cluj.

În aceste condiţii recursul declarat împotriva sentinţei de fond şi care antamează exclusiv soluţia pronunţată pe fondul cererii de chemare în judecată nu poate reveni spre competentă soluţionare Secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, ci completelor specializate în cauzele cu minori şi familie organizate conform art. 35 alin. (2) din Legea 304/2004 în cadrul Secţiei I civilă a Curţii de Apel Cluj fiind în contextul dat indiferentă natura juridică a actului atacat sau existenţa unor opinii divergente asupra acestei probleme de drept.

Totodată asupra acestei probleme de drept nu există pronunţată o decizie de recurs în interesul legii, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13/2015 vizând raportul dintre două instituţii publice în legătura cu asigurarea fondurilor publice necesare plăţii serviciilor sociale reglementate de Legea nr. 272/2004 şi Legea nr. 448/2006 altfel spus o materie diferită de cea în discuţie pe fondul litigiului din speţă.

Constatând ivit conflictul de competenţă, în baza art. 133 pct. 2 şi art. 134 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Secţiei I civile a Curţii de Apel Cluj.

Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, cauza a fost soluţionată, pe fond, de completul specializat pentru cauzele de minori din cadrul Secţiei I civilă a Tribunalului Cluj care, prin încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2015, a reţinut că este competent să soluţioneze acest litigiu.

Se mai constată că aspectul competenţei Secţiei civile a Tribunalului nu a fost contestat pe calea recursului declarat în cauză.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Efectul acestor dispoziţii constă în faptul că excepţia necompetenţei, în acest caz materială, nu mai poate fi invocată direct în calea de atac de instanţa învestită cu soluţionarea acesteia.

În aceste condiţii, se apreciază că, referitor la instanţa de control judiciar competentă să soluţioneze calea de atac a recursului, sunt aplicabile regulile generale cuprinse în C. proc. civ., potrivit cărora calea de atac se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea, în materia respectivă, în speţă Secţia I civilă a Curţii de Apel Cluj.

Pentru aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta B., în calitate de reprezentant al minorului A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Cluj - Comisia pentru Protecţia Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului Cluj şi Municipiul Dej, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV