Decizia nr. 1225/2016
Asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 228 din 15 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/113/2012 al Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SRL cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 1.044.759,90 lei reprezentând contravaloare prestaţii şi 820.158,32 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi 35.850 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că, reclamanta în calitate de operator a încheiat cu pârâta în calitate de utilizator contractul de prestări servicii din 01 iunie 2007 având ca obiect primirea, depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere şi industriale. Ulterior, pentru aceleaşi servicii, a fost încheiat un nou contract, din 05 octombrie 2011, ca urmare a modificării preţului şi a termenelor de plată.
Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi a prestat serviciile la care s-a obligat, astfel că tribunalul având în vedere recunoaşterea pârâtei plăţile parţiale efectuate de aceasta, precum şi concluziile raportului de expertiză contabilă - a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 969-970 C. civ. raportat la art. 1170 şi 1270 C. civ., motiv pentru care a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.044.759,90 lei cu titlu de preţ.
Totodată, în temeiul clauzei penale inserate la art. 17 din contractul din 01 iunie 2007 şi respectiv la art. 11.1 din contractul din 05 octombrie 2011 prin care părţile au convenit cu privire la plata penalităţilor de întârziere de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea facturii neachitate şi până la plata integrală, prima instanţă a admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 820.158,82 lei cu acest titlu.
Au fost înlăturate apărările pârâtei referitoare la majorarea cuantumului penalităţilor de întârziere cu motivarea că prin acţiunea introductivă reclamanta a cuantificat cu titlu provizoriu penalităţile de întârziere la suma de 50.000 lei, precizând că acestea vor fi indicate în mod concret conform concluziilor expertizei contabile. Pe de altă parte, reclamanta a solicitat o sumă fixă cu titlu de penalităţi, fără a preciza dacă acestea se referă la facturile din tabel sau la plăţile efectuate de pârâtă cu întârziere, astfel încât nu s-a reţinut nici susţinerea pârâtei conform căreia prin expertiză s-au calculat penalităţi la plata altor facturi decât cele menţionate în cererea de chemare în judecată, ceea ce ar echivala cu întregirea cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 122/A din 209 octombrie 2014 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta SC B. SRL Brăila, reţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., calea de atac fiind exercitată cu depăşirea termenului de 15 zile de a comunicarea sentinţei.
Recursul declarat de pârâta SC B. SRL Brăila a fost admis prin Decizia nr. 678 din 27 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, cu motivarea că raportat la dispoziţiile art. 90 alin. (1) şi art. 104 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. excepţia tardivităţii a fost în mod greşit admisă.
În rejudecare, după casare, prin Decizia 158 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Instanţa a respins critica referitoare la încălcarea competenţei funcţionale a Secţiei civile a Tribunalului Brăila, apreciind că acest motiv de apel este neavenit, apelanta fiind în eroare cu privire la secţia care a pronunţat sentinţa supusă apelului, cauza fiind soluţionată de secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, astfel încât dispoziţiile Legii nr. 101/2006 au fost respectate.
De asemenea a fost înlăturată şi critica referitoare la omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra decăderii reclamantei din dreptul de a-şi majora pretenţiile, instanţa de apel argumentând că dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. au fost corect aplicate în condiţiile în care reclamanta şi-a majorat pretenţiile în timpul dezbaterilor, nefiind necesar consimţământul pârâtei.
Pe fondul cauzei, arată instanţa de apel că având în vedere şi motivele pentru care s-a respins cererea pentru efectuarea unei noi expertize, precum şi faptul că prima instanţă a interpretat judicios probele administrate în cauză raportat la clauzele contractuale iar, dispoziţiile legale incidente au fost aplicate corespunzător stării de fapt, care, de asemenea s-a stabilit corect, astfel încât criticile pârâtei sunt nefondate. Pe de altă parte, oricât de mare ar fi nemulţumirea pârâtei cu privire la obligarea sa la plata sumelor, cu titlu de prestaţii servicii şi penalităţi, aceasta nu poate justifica admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA Brăila solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi în subsidiar, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în parte a acţiunii.
Prima critică vizează încălcarea competenţei generale funcţionale a instanţei de contencios administrativ căreia, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 îi revenea competenţa soluţionării litigiului derivat din executarea contractului reglementat de acest act normativ, apelul fiind în mod greşit soluţionat de secţia I civilă a Curţii de Apel Galaţi.
În privinţa criticilor de fond, recurenta arată în dezvoltarea motivelor că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a cerceta efectiv fondul rezumându-se la reluarea celor reţinute de tribunal, fără a motiva Decizia pronunţată.
Reluarea argumentelor primei instanţe echivalează cu nemotivarea propriei hotărâri şi totodată încalcă art. 6 parag. 1 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră atât dreptul oricărei persoane la un proces efectiv cât şi obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată.
Procedând astfel, susţine recurenta au fost încălcate şi dispoziţiile art. 292 şi art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel deşi învestită cu soluţionarea unei căi de atac devolutive a respins în mod greşit cererea pentru suplimentarea probaţiunii, deşi administrarea acestei probe a fost motivată prin cererea de apel şi era utilă şi necesară soluţionării cauzei.
O altă critică vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a „Precizării” depuse de pârâtă, natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia fiind schimbat, astfel încât Decizia recurată este nelegală şi sub acest aspect.
În mod concret, recurenta invocă faptul că contrar celor reţinute de ambele instanţe de fond care au interpretat această precizare ca fiind o necunoaştere integrală a pretenţiilor reclamantei, în realitate prin acest înscris s-a contestat majorarea penalităţilor de întârziere de la suma de 50.000 lei la suma de 852.488,30 lei, s-au contestat concluziile expertizei şi s-au formulat obiecţiuni.
Pretenţiile reclamantei au fost parţial recunoscute, fiind prin urmare lipsit de temei argumentul principal al instanţelor constând în recunoaşterea integrală a pretenţiilor, în acest mod fiind încălcate dispoziţiile art. 270 C. proc. civ. coroborat cu art. 129 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 1206 alin. (2) C. proc. civ.
Prin ultimul motiv de recurs se susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea pentru efectuarea unei noi expertize în condiţiile în care s-a invocat existenţa unor inadvertenţe în conţinutul raportului de expertiză efectuat la prima instanţă.
Având în vedere că solicitarea de efectuare a unei contraexpertize a fost respinsă de prima instanţă în considerarea unei pretinse recunoaşteri, rezultă că se impunea întocmirea unui nou raport de expertiză contabilă în faţa instanţei de apel, care, de asemenea, în mod greşit a respins proba solicitată, pronunţând o hotărâre nelegală.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC A. SRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate şi încadrate în drept prin concluziile orale în dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., astfel în conformitate instanţa constată că este fondat, cu excepţia motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică”a altei instanţe, invocată în condiţiile legii”, iar potrivit art. 1591 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi, investită în rejudecare după casare cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă, nu a fost invocată în condiţiile legii.
Prin apelul formulat, pârâta a invocat excepţia necompetenţei secţiei civile a Tribunalului Brăila - deşi cauza a fost soluţionată de secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, apelul fiind respins ca tardiv prin Decizia nr. 122 din 20 octombrie 2014 pronunţată de secţia I civilă, a Curţii de Apel Galaţi.
Ca urmare a admiterii recursului pârâtei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Astfel învestită, secţia I civilă, a Curţii de Apel Galaţi, în rejudecarea cauzei, pârâta SC B. SA nu a invocat excepţia necompetenţei funcţionale privită ca o componentă a competenţei materiale a instanţei, prin urmare, nu este îndeplinită condiţia referitoare la invocarea excepţiei „în condiţiile legii” pentru ca această neregularitate să poată forma obiectul unei critici în recurs.
În privinţa criticilor de nelegalitate decurgând din încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea sunt fondate, deoarece, instanţa de apel a arătat, în termeni generali că tribunalul a stabilit corect starea de fapt şi a aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente.
În acest context, Înalta Curte observă că, în principiu, este corectă susţinerea instanţei de apel că simpla nemulţumire a apelantei faţă de obligarea sa la plata unor sume de bani nu este suficientă pentru admiterea apelului, dar, în speţă, apelanta a formulat critici concrete cu privire la soluţia primei instanţe, a contestat argumentat existenţa obligaţiei de plată motiv pentru care considerentele deciziei trebuiau să cuprindă o analiză corespunzătoare a acestora, condiţie neîndeplinită însă în cauză.
Procedând astfel, prin Decizia recurată s-au încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care au format convingerea precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În egală măsură, absenţa acestor elemente face imposibilă exercitarea controlului judiciar şi încalcă dreptul părţii la un proces efectiv în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, prin motivele de apel s-a criticat hotărârea primei instanţe care a interpretat greşit conţinutul „Precizărilor” depuse de pârâtă apreciate în mod eronat ca reprezentând o recunoaştere integrală a pretenţiilor reclamantei, instanţa de apel nu analizează în mod corect această critică ci reia argumentele tribunalului.
Stabilirea limitei în care a avut loc o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei era un aspect de fond, esenţial pentru soluţionarea cauzei având în vedere că această interpretare, contestată de pârâtă a fost un argument principal pentru instanţele de fond.
Referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea dispoziţiilor art. 292 şi art. 295 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că şi această critică este fondată.
Potrivit art. 295 C. proc. civ. şi în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanţa de apel trebuia să verifice, în limitele cererii, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către tribunal, încuviinţând şi probele solicitate în conformitate cu art. 292 C. proc. civ.
Astfel cum s-a precizat anterior, pârâta a solicitat în apel efectuarea unei noi expertize având în vedere şi faptul că prima instanţă a pornit de la premisa greşită că pretenţiile reclamantei au fost recunoscute integral, motiv pentru care în vederea stabilirii exacte a cuantumului pretenţiilor administrarea acestei probe era necesară şi utilă cauzei.
În concluzie, Înalta Curte reţine că prin Decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., nu a cercetat efectiv fondul cauzei, fiind incidente şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza toate motivele şi apărărilor formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC B.2012 SA Brăila împotriva Deciziei nr. 158/A din 14 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 iunie 2016.