Decizia nr. 638/2016
Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 56/2015 din 1 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca fiind tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 651 din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa - Năsăud în Dosar nr. x/190/2011.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit tribunalul a respins cererea ca tardivă, întrucât ultimul act de procedură a fost finalizat la data de 19 iunie 2014 prin Decizia nr. 5325 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, iar raportat la data cererii de anulare, 19 ianuarie 2015, rezultă că acţiunea a fost introdusă în termenul legal.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 1591 raportat la art. 299 C. proc. civ. cu referire la art. 105 alin. 1 din acelaşi act normativ, apreciază că aceasta este întemeiată şi, în consecinţă, constată că nu este competentă să soluţioneze recursul pentru următoarele considerente:
Este de reţinut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul A. a învestit instanţa cu o cerere de recurs formulată împotriva Deciziei civile nr. 56/2015 din 1 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ., recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea.
În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că, în speţa de faţă, s-a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 56/2015 din 1 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 299 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Cluj, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor, art. 158 alin. (3) cu referire la art. 1591 raportat la art. 299 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionarea a recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj şi va trimite de îndată dosarul acestei instanţe în vederea soluţionării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Trimite cauza spre soluţionare la instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Cluj.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2016.