Decizia nr. 783/2016
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenienţii forţaţi Ambasada S.U.A. şi C. obligarea pârâtei B. - prin SC D. SA la plata următoarelor sume: 91.000,00 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale viitoare certe; 300.000,00 euro (reprezentând la data introducerii acţiunii, 1.304.010,00 RON, la cursul de 1 euro = 4,3467 RON) cu titlu de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată;
Prin sentinţa civilă nr. 3453 din 03 iulie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Ambasada S.U.A., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.. - prin SC D. SA, şi cu intervenientul forţat C.; şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 91.000 RON, reprezentând daune materiale,
- 50.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 11 decembrie 2007 intervenientul C., circulând pe str. B. din direcţia B-dul A. către str. N.C., la volanul autovehiculului marca T., cu număr de înmatriculare CD-XXX, datorită vitezei şi a carosabilului umed, a pierdut controlul volanului, a derapat şi - pătrunzând pe sensul opus de mers - a intrat în coliziune cu auto marca D.T. cu nr. de înmatriculare B-YYY, condus regulamentar de reclamantă.
Totodată, s-a reţinut că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti din 18 august 2010, a fost stabilit că vinovăţia în producerea accidentului aparţine în exclusivitate numitului C., care a încălcat prevederile art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi dispoziţiile art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., însă, C., cetăţean american, beneficia la data accidentului de imunitate de jurisdicţie penală pe teritoriul României, având în vedere calitatea de diplomat a acestuia, astfel că în cauza penală ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
S-a mai reţinut că autovehiculul marca T. cu nr. de înmatriculare CD-XXX, proprietatea Ambasadei S.U.A., cu sediul la Roma, Italia era asigurat la asigurătorul E., asigurător de naţionalitate italiană, care a emis poliţă, aferentă unui contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, cu valabilitate în afara ţării de origine (de tip Carte Verde), şi că în cauză devin astfel aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a) şi art. 54 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România, iar la data accidentului, calitatea de reprezentanţă de despăgubiri în România pentru asigurătorul italian E., o deţinea SC D.
Tribunalul a mai reţinut că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală din 13 ianuarie 2009, leziunile traumatice suferite au fost produse prin lovire de corp dur în condiţiile unui accident rutier şi datează din 11 decembrie 2007, necesitând 150-180 de zile de îngrijiri medicale, timp ce include şi tratamentul recuperator şi balneo-fizioterapie, instanţa de fond prezentând în detaliu întreaga derulare a activităţii medicale parcursă de către reclamantă, precum şi complicaţiile survenite după operaţie.
Cu privire la prejudiciu, tribunalul a reţinut că reclamanta pretinde pretium doloris, prejudiciul de agrement şi prejudiciu estetic; că în perioada 06 februarie 2008 – 23 decembrie 2010 E., prin SC D. SA i-a achitat în mai multe tranşe, cu titlu de avans la despăgubiri, suma de 145.562,07 RON; şi că la 28 aprilie 2011, i-a făcut o ofertă de despăgubiri în sumă globală, de 138.000,00 RON (din care 91.000,00 RON, cu titlu de cheltuieli medicale viitoare şi 47.000,00 RON, cu titlu de daune morale). Reclamanta a adus la cunoştinţa asigurătorului în data de 05 august 2011 că - în vederea unei soluţionări amiabile a cazului - este de acord cu suma de 91.000,00 RON pentru acoperirea cheltuielilor medicale viitoare certe, însă în ceea ce priveşte daunele morale, suma propusă este derizorie, având în vedere gravitatea şi importanţa prejudiciului moral cauzat.
Instanţa de fond a reţinut că la 12 iunie 2014 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientei Ambasadei S.U.A., având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, calitatea de intervenient o poate avea doar persoana responsabilă de producerea accidentului, astfel încât a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ambasada S.U.A., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală.
Cu privire la daunele materiale în cuantum de 91.000 RON pretinse de reclamantă, tribunalul a reţinut că pârâta s-a declarat de acord cu plata acestora, astfel încât cererea reclamantei cu privire la aceste daune a fost apreciată întemeiată, fiind admisă.
În ce priveşte cererea reclamantei de daune morale tribunalul, la stabilirea cuantumului acestora, a avut în vedere împrejurările concrete în care s-a produs accidentul şi urmările acestui accident, impactul accidentului asupra reclamantei, realităţile economice şi sociale prezente, urmând a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamantă şi daunele cuvenite acesteia, pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză, apreciind că prejudiciul moral este de 50000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
Tribunalul a reţinut că prejudiciul estetic şi infirmitatea permanentă nu au fost dovedite prin acte medico-legale, nici raportul de cauzalitate dintre afecţiunile noi (la nivelul danturii şi afecţiuni oftalmologice) pretinse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi accidentul suferit şi că accidentul nu a avut nicio influenţă asupra căsniciei reclamantei, astfel cum susţine aceasta prin cerere, din declaraţiile martorilor audiaţi la cererea reclamantei rezultând că aceasta se afla deja în proces de divorţ; nefiind dovedite, de asemenea, nici interdicţii medicale, ulterioare procedurii de recuperare, cu privire la dans sau desfăşurarea de activităţi sportive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 742 A din 07 mai 2015 a respins apelul declarat de reclamanta A., a admis apelul declarat de pârâta D. SA, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a redus daunele morale la care a fost obligată apelanta-pârâtă de la 50.000 euro la 30.000 euro. A fost menţinută în rest sentinţa.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că apelul reclamantei A. nu este fondat. Astfel, în ce priveşte critica privind prejudiciul estetic, instanţa de apel a observat că în cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat ca prejudiciu estetic faptul că în urma accidentului a rămas cu cicatrici la nivelul „membrelor inferioare" şi că i-a „fost afectat mersul din cauza scurtării unui membru inferior cu 1 cm", nefiind indicate probele pe care se bazează aceste pretenţii.
Analizând critica privind pretenţia constând în scurtarea piciorului, instanţa de apel a constatat că raportul medical efectuat la o consultaţie efectuată la Centrul Medical F., prin care s-a menţionat că fractura de femur stâng a fost consolidată cu scurtarea de cea 1 cm, este singura probă, însă s-a considerat că această afecţiune nu poate fi reţinută pentru că este menţionată într-un raport medical şi nu într-un raport de expertiză judiciară; fiindcă este foarte vagă: „scurtarea cu cea 1 cm"; şi în fine pentru că nu există dovezi privind legătura de cauzalitate dintre intervenţia chirurgicală şi scurtarea arătată.
Pe de altă parte s-a apreciat că nu există nicio dovadă a consecinţelor fiziologice a acestei presupuse scurtări. În raportul medico-legal nu a fost menţionată existenţa unei infirmităţi şi chiar dacă ar exista diferenţa de „cca 1 cm între membrele inferioare, în speţă nu există dovezi concludente ale existenţei şi nici ale legăturii de cauzalitate, ea nu are nicio consecinţă fizică sau în armonia mersului.
Totodată, s-a mai observat că în raportul de expertiză medicală a fost reluată menţiunea făcută într-un alt act medical privind existenţa pe coapsă şi la nivelul rotulei a cicatricilor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, iar cu privire la aceste cicatrici, s-a reţinut că nu există nici-o probă privind durata lor în timp, considerându-se că pentru acordarea prejudiciului moral nu se poate face o evaluare luând în calcul fiecare cicatrice în parte şi fiecare cm de cicatrice. Daunele morale se acordă evaluând global atingerile aduse personalităţii prin accident.
Instanţa de apel a mai reţinut că, apelanta A. invocă direct în apel vătămări pe care nu le-a invocat în cererea de chemare în judecată, respectiv o minimă intruziune a unor dinţi la nivelul semi-arcadei inferioare; mers şchiopătat cu cârjă, coapsă stângă cu circumferinţă diminuată faţă de coapsa dreaptă, prejudicii ce nu pot fi invocate pentru prima dată în apel.
Cu privire la critica reclamantei privind omisiunea primei instanţe de a reţine lipsa dovezilor privind interdicţiile medicale, ulterioare procedurii de recuperare, cu privire la dans sau la activităţi sportive, instanţa de apel a reţinut că, nu a invocat nici-o probă în susţinerea acestei pretenţii, iar recomandările din actele medicale se referă la perioada de recuperare, iar limitarea libertăţii de mişcare în perioada de spitalizare şi de recuperare a fost luată în calcul de prima instanţă la stabilirea daunelor morale.
S-a mai reţinut că din actele medicale arătate nu rezultă că victima ar fi rămas cu o infirmitate sau dacă nu măcar cu o consecinţă permanentă privind limitarea libertăţii de mişcare.
Totodată, s-a constatat că în apel reclamanta mai invocă, pentru prima dată în calea de atac, alte consecinţe ale limitării libertăţii sale de mişcare: imposibilitatea deplasării în magazin pentru cumpărături; de a se plimba în natură; de a merge pe bicicletă; de a face menajul.
Instanţa de apel a observat că în afară de faptul că sunt invocate pentru prima dată în apel, prin ele apelanta relevă o adevărată stare de infirmitate şi că o astfel de consecinţe nu pot fi deduse din prezumţii, cum susţine reclamanta.
În ce priveşte critica privind respingerea cererii de a acorda reclamantei suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale, instanţa de apel a reamintit că pot fi citate cu titlu de practică judiciară hotărârile care au fost emise în litigii ce au avut ca obiect situaţii juridice asemănătoare şi în plus ele sunt relevante dacă sunt soluţii constante, însă reclamata a citat în apel soluţii date de instanţe pentru situaţii juridice cu totul diferite şi fără să exprime o practică constantă.
Instanţa de apel a apreciat că apelul pârâtei D. SA, este fondat.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că daunele morale suferite se apreciază subiectiv printr-o evaluare în echitate în aşa fel încât compensarea sa fie rezonabilă în raport cu suferinţele provocate de accident.
Pentru a stabili o compensare rezonabilă instanţa de apel s-a raportat la un criteriu obiectiv care să permită evaluarea sumei acordată cu acest titlu. Acest criteriu fiind salariul mediu pe economie la nivelul lui decembrie 2007, data prejudicierii victimei.
Având în vedere suferinţele fizice şi psihice precum şi daunele de agrement reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a considerat că suma de 50.000 euro acordată de prima instanţă cu titlu de daune morale este foarte mare.
Astfel, s-a observat că la nivelul datei accidentului, decembrie 2007, salariul mediu net pe lună era de 1.266 RON. De asemenea, la data arătată un euro = 3,600 RON. În consecinţă, prin acordarea sumei de 30.000 euro cu titlu de daune, adică 108.000 RON la nivelul lui decembrie 2007, rezultă că reclamanta primeşte echivalentul a 85,5 salarii medii la nivelul datei arătate, ceea ce înseamnă salariul mediu pe 7 ani de zile.
Peste această sumă instanţa de apel a considerat că pretenţiile reclamantei sunt exagerate şi ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză şi având în vedere cele arătate instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a redus cuantumul daunelor morale de la 50.000 euro la 30.000 euro.
Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal instanţa nu a ţinut cont de rapoartele medicale emise de Centrul Medical F. la data de 06 aprilie 2011 în specialităţile ortopedie, neurologie, psihiatrie şi psihologie, iar cu privire la celelalte 3 rapoarte nu se face nicio referire, apreciind astfel, că a fost încălcat principiul disponibilităţii procesuale.
Recurenta consideră că prin înlăturarea forţei probante a rapoartelor medicale instanţa a manifestat o atitudine contrară aflării adevărului, refuzând să dea eficienţă unor stări de fapt reale caracterizate prin limitări de mişcare şi dovedite prin prezumţii şi de declaraţiile martorilor.
Redând fragmente din considerentele deciziei recurate privind analiza probatoriilor administrate, precum şi fragmente din rapoartele medicale, recurenta susţine că aceste afirmaţii şi nesocotirea probei testimoniale denota că instanţa a încălcat principiul adevărului.
În opinia recurentei decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. Astfel, recurenta consideră că stabilirea daunelor morale având drept criteriu salariu mediu pe economie la nivelul anului 2007, fără a explica în ce măsură suma calculată reprezintă o compensaţie echitabilă a suferinţelor recurentei, nu reprezintă o motivare legală în sensul dispoziţiilor art. 307 pct. 7 C. proc. civ.
Făcând trimitere la practica judiciară a instanţei supreme şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, recurenta susţine că, o atare motivare conduce la aplicarea unui tratament discriminatoriu, care încalcă art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nu în ultimul rând, susţine recurenta, chestiunea aplicării criteriului salariului mediu pe economie în stabilirea cuantumului daunelor morale nu a fost pusă în discuţia părţilor de către instanţă şi pe cale de consecinţă decizia instanţei de apel este fundamentată prin raportare la un element străin de prezenta cauză.
Recurenta apreciază că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel preluând motivarea instanţei de fond prin folosirea unor argumente identice, nedându-se curs caracterului devolutiv al apelului şi prin care nu se reia judecata fondului, decizia fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (1) şi art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi echivalează cu lipsa motivării.
Recurenta consideră că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, susţine recurenta, în decizia recurată se arată că: „Curtea reaminteşte că daunele morale nu pot fi evaluate obiectiv. Daunele morale suferite se apreciază subiectiv printr-o evaluare în echitate în aşa fel încât compensarea să fie rezonabilă în raport cu suferinţele provocate de accident".
Această motivare venind în contradicţie cu argumentul: „Pentru a stabili o compensare rezonabilă Curtea se raportează la un criteriu obiectiv care să permită evaluarea sumei acordată cu acest titlu. Acest criteriu este salariul mediu pe economie la nivelul lui decembrie 2007, data prejudicierii victimei".
Cu privire la aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte evaluarea cuantumului daunelor morale, recurenta reluând argumentarea privind interpretarea şi analiza probelor, susţine că instanţa nu a luat în considerare criteriile de evaluare a daunelor morale stabilite de practica judiciară ci şi-a întemeiat decizia pe un element străin cauzei, respectiv salariul mediu pe economie, fără a înţelege să explice modul în care această sumă este suficientă pentru atenuarea suferinţelor morale şi fără a analiza proporţionalitatea despăgubirilor în raport cu prejudiciul suferit.
În condiţiile arătate, susţine recurenta, omisiunea de aplicare a principiilor şi criteriilor indicate atrage caracterul nelegal al deciziei recurate prin prisma aplicării prevederilor art. 998-999 C. civ. 1864, care consacră principiul reparării integrale al prejudiciului suferit de către o persoană ca urmare a unei fapte ilicite.
În continuarea motivării, recurenta a prezentat practica judiciară a instanţei supreme şi aspecte doctrinare privind prejudiciul estetic.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea apelului pârâtei şi admiterea apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 3453 din 03 iulie 2014, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea principiului disponibilităţii procesuale şi a principiului aflării adevărului prin faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de rapoartele medicale emise de Centrul Medical F. la data de 06 aprilie 201, iar prin înlăturarea forţei probante a rapoartelor medicale, instanţa a manifestat o atitudine contrară aflării adevărului.
De precizat că dispoziţiile invocate se referă la neobservarea formelor legale ale actelor de procedură din cauza cărora s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Astfel, sub imperiul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include toate neregularităţile de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, până la nesocotirea principiului publicităţii, oralităţii sau contradictorialităţii.
Faţă de argumentaţia expusă se constată că pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. a fost impropriu invocat, astfel încât în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. criticile privind încălcarea principiului disponibilităţii şi a aflării adevărului vor fi încadrate în pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.
Invocarea încălcării principiului disponibilităţii şi a aflării adevărului a fost făcută cu scopul de a repune în discuţie probele cu privire la cuantumul daunelor morale.
Este de necontestat că instanţele au datoria de a se pronunţa numai asupra a ceea ce s-a cerut, potrivit art. 129 C. proc. civ., principiul disponibilităţii fiind respectat în cauză, în raport de voinţa reală a reclamantei şi scopul urmărit prin promovarea acţiunii (în speţă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. - prin S.C. D. SA la plata următoarelor sume: 91.000,00 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale viitoare certe; 300.000,00 euro (reprezentând la data introducerii acţiunii, 1.304.010,00 RON, la cursul de 1 euro = 4,3467 RON) cu titlu de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată), iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns întru totul voinţei reclamantei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea decizie recurate.
În mod corect, instanţa de apel a verificat aplicarea legii de către instanţa de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în limitele în care apelanta-pârâtă a înţeles să învestească instanţa de control judiciar şi să-şi argumenteze susţinerile, ţinând cont şi de apărările formulate de reclamantă, dar şi de concluziile rapoartelor medicale şi a întregului probatoriu administrat.
În speţa dedusă judecăţii, chestiunile puse în discuţie pe acest aspect vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate din care rezultă cu evidenţă că, instanţele s-au pronunţat în limitele impuse de principiul disponibilităţii.
Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.
Faptul că instanţa de apel în analiza daunelor morale s-a raportat la un criteriu obiectiv care i-a permis să evalueze suma acordată cu acest titlu, nu constituie o încălcare a principiului rolului activ, întrucât instanţa, a făcut această analiză prin prisma probatoriilor administrate şi şi-a format fără dubiu convingerea în aflarea adevărului, astfel încât a considerat în mod corect că acest criteriu este salariul mediu pe economie la nivelul lunii decembrie 2007, data prejudicierii victimei.
În concluzie, se constată că recurenta reia situaţia de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situaţie analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această fază procesuală.
Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează nemotivarea hotărâri judecătoreşti atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină.
Susţinerea recurentei potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată nu poate fi primită întrucât, observând considerentele deciziei criticate se constată instanţa de apel a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, examinând în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse şi a respins argumentele invocate cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Nici pretinsa contradictorialitate privind evaluarea daunelor morale nu poate fi reţinută.
Astfel, din analiza deciziei recurate se constată că în expunerea raţionamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a considerat necesar să prezinte aspecte teoretice ale evaluării daunelor morale raportat la criteriul de evaluare, sens în care a expus, într-un mod sistematic şi deloc contradictoriu, concluziile analizei făcute, neexistând contradictorialitate între cele expuse.
Astfel încât, se constată că între considerentele deciziei recurate nu există contradicţii ce ar putea fi încadrate în motivul de recurs invocat.
Nici celelalte susţineri ale recurentei referitoare la motivarea străină de natura pricinii nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de apel nu s-a îndepărtat de la obiectul supus analizei în apel, respectiv de a stabili dacă pretenţiile reclamantei A., privind cuantumul daunelor morale, sunt sau nu întemeiate.
Faptul că instanţa de apel a făcut o analiză a aplicabilităţii criteriului obiectiv al salariului mediu pe economie la data când victima a fost prejudiciată, analiză ce nu a coincis cu susţinerile recurentei, nu pot constitui aspecte străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.
Contrar susţinerii recurentei potrivit căreia instanţa de apel nu a explicat în ce măsură suma calculată reprezintă o compensaţie echitabilă a suferinţelor sale, din analiza deciziei recurate se constată că instanţa de apel a explicat motivele pentru care suma de 50.000 euro acordată de prima instanţă cu titlu de daune morale este foarte mare, prezentând în detaliu afecţiunile şi consecinţele accidentului, reţinând în mod corect că această sumă nu trebuie să reprezinte o reparaţie şi o îmbogăţire fără justă cauză.
În ce priveşte invocarea pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta nu critică reţinerea unor texte de lege care nu sunt incidente în cauză ori care au fost interpretate în mod eronat şi nici nu a pretins că din modul de redactare al hotărârii recurate nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu.
Ceea ce se critică vizează interpretarea probatoriului administrat în dosar şi faptul că instanţa de apel nu şi-a însuşit punctul de vedere al reclamantei sub aspectul acordării daunelor morale.
Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că ar fi aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.
Întreaga motivare a recursului este axată pe nemulţumirea recurentei privind cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel.
Susţinerile recurentei privind cuantumul daunelor morale nu reprezintă o critică de nelegalitate pentru a putea fi analizată de instanţa de recurs ci o chestiune de apreciere a instanţei de apel formată în baza materialului probator, a practicii judiciare şi în analiza respectării echilibrului între o despăgubire integrală şi echitabilă şi îmbogăţirea fără just temei.
Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunţat soluţii diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, nefiind de natură să influenţeze soluţia din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, în spiritul şi litera legii.
Cât priveşte susţinerea recurentei privind faptul că omisiunea de aplicare a principiilor şi criteriilor indicate atrage caracterul nelegal al deciziei recurate prin prisma aplicării prevederilor art. 998 - 999 C. civ. 1864, nu va putea fi analizată de către instanţa de recurs întrucât atribuţiile acesteia se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel şi, cât timp reclamanta nu a formulat aceste critici în apel, acestea sunt formulate omisso medio şi nu pot fi primite.
Faţă de cele ce preced Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 742/ A din 7 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2016.