Decizia nr. 941/2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, învestit ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Vâlcea şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reclamantul A. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâţii B., C. Vâlcea, D., E. Vâlcea, F. şi G. Vâlcea, H., I. Vâlcea, J., K. Vâlcea, să se dispună:
- obligarea B. şi a C. Vâlcea să efectueze verificări în baza de date şi să comunice de îndată la care unitate de învăţământ este elevă minora L., precizând sediul acestei unităţi şi domiciliul minorei;
- obligarea D., E. Vâlcea, F. şi G. să comunice la ce agenţie judeţeană figurează înscrisă minora ca beneficiară a alocaţiei de stat, precizând domiciliul acesteia;
- obligarea I. Vâlcea să comunice de îndată la ce cabinet de medic de familie figurează înscrisă minora, precizând sediul cabinetului şi domiciliul minorei;
- obligarea J. şi a K. Vâlcea să comunice de îndată care este domiciliul cu care figurează la K. mama minorei, M. (fostă L. ), unde are domiciliul şi minora L.
Prin sentinţa civilă nr. 1014 din data de 29 iunie 2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii B., D., J. şi I. Vâlcea. Totodată, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii ordonanţei preşedinţiale.
Prin Decizia civilă nr. 1233/2015 din 4 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A.
La data de 26 august 2015 recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în totalitate a deciziei atacate, precum şi a sentinţei civile nr. 1014 din 29 iunie 2015 a Tribunalului Vâlcea, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile imperative referitoare la admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale, iar instanţa de apel a apreciat în mod eronat asupra condiţiei urgenţei având în vedere faptul că nici în prezent reclamantul nu poate avea legături personale cu minora, care se află în întreţinerea mamei. Totodată, aduce critici cu privire la modalitatea soluţionării cererilor sale de către instituţiile statului, pârâte în cauza pendinte.
În drept, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 483 şi următoarele C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate, fără a preciza în concret textul de lege pe care îl apreciază ca fiind neconstituţional.
Intimaţii-pârâţi J. şi K. Vâlcea şi H. au depus la dosar întâmpinări prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs având în vedere dispoziţiile art. 483 raportate la art. 1000 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinări prin care a solicitat promovarea căilor prevăzute de art. 514 şi urm. C. proc. civ., art. 519 şi urm. acelaşi cod, art. 522 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 5 aprilie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului.
Înalta Curte, conform art. 245 C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii declarării recursului, a reţinut următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Conform prevederilor art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează procedura de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale „dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare, dacă s-a făcut fără citarea lor”.
Prezentul recurs are ca obiect Decizia nr. 1233/2015 din 4 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/288/2015* prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1014 din 29 iunie 2015 a Tribunalului Vâlcea prin care a fost respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant.
În cauză, hotărârea a cărei anulare se cere este definitivă având în vedere obiectul litigiului, respectiv ordonanţă preşedinţială şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului.
Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.
Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A.
Reclamantul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate, fără a preciza în concret textul de lege pe care îl apreciază ca fiind neconstituţional sau contextul avut în vedere pentru formularea sa, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că în cauză excepţia nu se distinge sub aspectul condiţiilor necesare pentru a putea fi analizată şi a se decide dacă se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Şi în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului adresată Înaltei Curţi de a promova căile prevăzute de art. 514 şi urm. C. proc. civ., art. 519 şi urm. acelaşi cod, art. 522 şi urm. C. proc. civ., instanţa apreciază neîntemeiată această cerere şi o va respinge, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate pentru promovarea acestor căi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1233/2015 din 4 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2016.