Acţiune în constatarea nulităţii absolute a actului constitutiv al unei societăţi nou înfiinţate. Condiţii de admisibilitate din perspectiva dispoziţiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004
Cuprins pe materii : Drept comercial. Societăţi
Index alfabetic : acţiune în constatare
- nulitate absolută
- act constitutiv
- aport în natură
Legea nr. 297/2004, art. 241 alin. (1)
Conform dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în cazul societăților listate, actele de dispoziție pe care administratorii societății pot să le efectueze în baza mandatului general conferit în momentul alegerii lor în funcție se limitează la 20% din totalul activelor, minus creanțele de încasat.
Operațiunea juridică de înstrăinare a activelor unei societăți, cu titlu de aport în natură la constituirea unei noi societăți, active a căror valoare depășește procentul de 20% prevăzut în art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în lipsa consimţământului valabil exprimat la încheierea actului - lipsă datorată neaprobării de către adunarea generală extraordinară a acționarilor a deciziei de participare la capitalul social al noii societăți înființate -, intră sub incidenţa acestor dispoziţii legale şi justifică constatarea nulităţii absolute parţiale a actului constitutiv astfel încheiat.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1063 din 7 iunie 2016
Prin cererea formulată la data de 29 mai 2009 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanţii SC A. SA, B., C. şi SC D. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL să se constate nulitatea absolută parţială a actului constitutiv al acesteia, autentificat sub nr. 3309/2005 la BNP F., în ceea ce priveşte clauzele referitoare la participarea SC A. SA în această societate, cu obligarea pârâtei la restituirea aportului pe care reclamanta l-a adus la constituirea capitalului social, respectiv: Ferma X., compusă din grajd, adăpătoare, magazie, depozit şi terenul aferent, în suprafaţă de 4.267,26 mp, depozit X., compus din cabană, lac şi curte, teren în suprafaţă de 2.902,92 mp, bunurile mobile enumerate şi descrise în Cap. III art. 7 din actul constitutiv, precum şi suma de 2.500 lei.
În contradictoriu cu pârâţii G., H., I. şi J., reclamanţii au solicitat să se pronunţe nulitatea contractelor de cesiune intervenite în data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA în calitate de cedent, pe de o parte, şi pârâţi, în calitate de cesionari, pe de altă parte, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se susține, în esență, că actul constitutiv al SC E. SRL este lovit de nulitate absolută parțială pentru lipsa consimțământului SC A. SA, iar contractele de cesiune încheiate ulterior sunt nule ca efect al nulității primului act.
Prin sentința civilă nr. 321/C din 17 iulie 2012 a Tribunalului Brașov s-a luat act de renunțarea reclamanţilor la petitul din completarea de acţiune, privind obligarea pârâtului G. la plata către SC A. SA a daunelor reprezentând valoarea bunurilor înstrăinate.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanţi și, în consecință, a fost constatată nulitatea absolută parţială a actului constitutiv al SC E. SRL autentificat sub nr. 3309/2005 la BNP F., cu privire la clauzele având ca obiect dobândirea de către reclamanta SC A. SA a calităţii de asociat al pârâtei, s-a dispus obligarea pârâtei SC E. SRL să restituite reclamantei SC A. SA aportul adus de aceasta la constituirea capitalului social, s-a constatat nulitatea contractelor de cesiune de părţi sociale ale SC E. SRL încheiate la data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA şi pârâţii G., H., I. şi J., cu obligarea tuturor pârâților la plata sumei de 16.040,10 lei cheltuieli de judecată.
Au fost respinse cererile de intervenţie formulate de intervenienţii L., M. şi N. în contradictoriu cu pârâţii G. şi H.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Hotărârea A.G.O.A. nr. 1/12.04.2005 a SC A. SA s-a aprobat înfiinţarea unei societăți cu răspundere limitată, pentru plantaţia de afin de la X., la care societatea să deţină 95% din părțile sociale.
În baza acestei hotărâri, între SC A. SA, G., I., H., O., P. şi J. s-a încheiat actul constitutiv al SC E. SRL autentificat sub nr. 3309/07.10.2005 la BNP F.
Prin sentinţa civilă nr. 18/CC/11.04.2007 pronunţată în dosarul nr. x/62/2007 al Tribunalului Braşov, rămasă irevocabilă prin neapelare, s-a constatat nulitatea Hotărârii AGOA a SC A. SA nr. 1/12.04.2005.
Prin Hotărârea AGOA nr. 1/27.04.2006 s-au aprobat măsuri pentru creşterea eficienţei economice a societăţii, hotărâre în baza cărei consiliul de administraţie al SC A. SA a emis Hotărârea din data de 13.09.2006 prin care s-a aprobat cesiunea de părţi sociale deţinute de SC A. SA la SC E. SRL.
În consecință, la data de 19 decembrie 2006 s-au încheiat contractele de cesiune prin care SC A. SA a cesionat 60 părţi sociale deţinute la SC E. SRL către G., 30 părţi sociale către H., 2 părţi sociale către I. şi 2 părţi sociale către J.
Prin sentinţa civilă nr. 15/CC/15.03.2007 pronunţată în dosarul nr. x/62/2007, rămasă irevocabilă prin neapelare, Tribunalul Braşov a constatat nulitatea absolută a Hotărârii AGOA a SC A. SA din data de 27 aprilie 2006.
Acțiunea este întemeiată pe lipsa consimţământului valabil exprimat pentru încheierea actului, dovedită prin hotărârile judecătorești evocate cu putere de lucru judecat.
S-au înlăturat apărările pârâţilor care au susținut că anularea Hotărârii AGOA nu are influenţă în cauză, prin invocarea dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 31/1990 cu privire la cauzele de nulitate ale unei societăţi comerciale, care însă nu au fost reținute ca fiind incidente în speţă, pe motiv că nulitatea societăţii ca persoană juridică este diferită de nulitatea actului constitutiv, atât sub aspectul regimului juridic, cât şi al consecinţelor. Nulitatea societăţii comerciale, sancţiune care duce la încetarea acesteia ca persoană juridică, poate fi constatată sau declarată numai pentru cauzele expres prevăzute de art. 56 Legea nr. 31/1990, în timp ce nulitatea actului constitutiv este atrasă de cauzele de drept comun.
Cu privire la valoarea bunurilor aduse ca aport au fost reținute evaluările făcute prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
Din analiza actului constitutiv al SC E. SRL s-a reţinut şi faptul că pârâtul G. a semnat acest act, atât în calitate de reprezentant legal al SC A. SA, cât şi în nume propriu, în calitate de asociat al SC E. SRL, în lipsa obţinerii aprobării adunării generale extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 112, care arată că pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare.
S-a verificat şi al doilea motiv de nulitate invocat de reclamanţi, cu privire la existenţa în fapt a unei divizări a SC A. SA, în lipsa unei hotărâri a adunării generale extraordinare, impusă de art. 239 şi urm. din Legea nr. 31/1900 și s-a concluzionat că aceasta reprezintă tot o expresie a lipsei totale a consimţământului.
Cu privire la constatarea nulităţii actelor de cesiune de părţi sociale ale SC E. SRL încheiate la data de 19 decembrie 2006 între reclamanta SC A. SA şi pârâţii G., H., I. şi J., instanţa a reţinut că prin decizia nr. 3364/12.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au analizat actele de cesiune pentru lipsă de consimţământ şi cauză ilicită, iar în speţa de faţă se invocă o altă cauză de nulitate, respectiv principiul resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis, petitul de anulare contracte de cesiune fiind unul subsidiar. Acesta este motivul pentru care, prin încheierea din data de 6 mai 2010, s-a respins excepţia puterii de lucru judecat.
Analizând pe fond acest petit, instanţa a reţinut principiul mai sus enunțat a anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, fiind înlăturate apărările pârâților care au invocat excepția bunei-credinţe, pe motivul că părţile sociale transmise prin contractele de cesiune sunt mobile, dar nu şi corporale, ci creaţii ale intelectului uman, astfel că această condiţie de aplicare a excepţiei nu este îndeplinită.
Mai mult, în cauză s-a reținut reaua-credinţă, pe motiv că nici pârâtul G. şi nici pârâta H. nu au făcut dovada că au informat pe ceilalţi administratori şi cenzori cu privire la intenţia de a dobândi părţi sociale şi mai ales cu privire la preţul plătit pentru acestea, încălcând dispoziţiile art. 1443 din Legea nr. 31/1990, că, în virtutea calităţii de administrator, au influenţat decisiv adoptarea hotărârilor AGA anulate, care au prejudiciat acţionarii, au încălcat principiul preeminenţei interesului social, al protecţiei investitorilor, transparenţei tranzacţiilor şi informarea permanentă a acţionarilor cu ocazia trecerii fermei în litigiu de la societatea A. SA la SC E. SRL.
Având în vedere admiterea acţiunii principale, instanţa a respins cererea de intervenţie.
Apelul declarat de pârâţii G., H. şi SC E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 312/C/17.07.2012 a Tribunalului Braşov a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 793/Ap din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă.
În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:
Motivul de nulitate întemeiat pe nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează divizarea societăţilor comerciale nu poate fi reţinut, nefiind îndeplinite condițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii actului juridic atacat.
Nu a fost primit nici motivul de apel potrivit căruia, faţă de proporţia pe care o reprezintă valoarea patrimonială a aportului SC A. SA la capitalul social al SC E. SRL, prin raportare la întreaga valoare contabilă a activelor intimatei-reclamante, preşedintele consiliului de administraţie putea exprima consimţământul valabil al societăţii la încheierea actului constitutiv al SC E. SRL fără a fi necesară aprobarea adunării generale a acţionarilor. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii actului atacat, invocate de apelanți nu sunt aplicabile în speţă întrucât societatea reclamantă este o societate listată, admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată și, ca urmare, se supune dispoziţiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
S-a mai reținut că, în speță, nu există nicio decizie a consiliului de administraţie în sensul aprobării asocierii SC A. SA la SC E. SRL.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, restituirea bunurilor aduse de către reclamantă ca aport la capitalul social al SC E. SRL, acesta este o consecinţă a nulităţii parţiale a actului constitutiv.
Argumentul apelanţilor că actul constitutiv al SC E. SRL a dat naştere unor raporturi juridice doar între asociaţi, societatea constituită neexistând ca subiect de drept la acea dată nu poate fi reţinut, întrucât, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare către societate. Aşadar, este firesc ca obligaţia de restituire a aportului să revină societăţii în proprietatea şi posesia căreia a intrat.
Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, s-a constatat că prima instanță a făcut o aplicare corectă a principiului desfiinţării actului subsecvent ca urmare a nulităţii actului iniţial şi nu a reţinut excepţia de la această regulă întemeiată pe principiile bunei-credinţe.
Chiar dacă buna-credinţă la încheierea convenţiilor se prezumă, în speţă există indicii care răstoarnă această prezumţie în cazul pârâţilor beneficiari ai contractelor de cesiune.
Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâții G., SC E. SRL și H.
În motivarea recursului se aduc următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. :
În privința nulității parțiale a actului constitutiv al SC E. SRL se invocă aplicarea greșită a art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și se susține că, față de proporția neglijabilă pe care o reprezenta valoarea patrimonială a aportului SC A. SA la capitalul social al SC E. SRL, prin raportare la întreaga valoare a activelor imobilizate, adoptarea deciziei privind participarea societății la constituirea noii societăți cădea în atribuțiile administratorilor, fără a fi necesară aprobarea respectivei operațiuni de către adunarea generală a acționarilor. Valoarea aportului, sub 4% din totalul activelor societății reclamante, a fost constatată prin decizia irevocabilă nr. 3364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat și în sensul că depășirea limitelor mandatului administratorilor nu se sancționează cu nulitatea, ci cu o eventuală răspundere a acestora pentru prejudiciul cauzat, decizie în raport de care se invocă puterea de lucru judecat.
Recurenta contestă valoarea operațiunii juridice deduse judecății prin considerații care au legătură cu administrarea probelor cu expertize tehnice și modul de interpretare al acestora, susținând, de asemenea, că prin respingerea unor probe nemotivat i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
O altă critică se referă la cele reținute în apel în legătură cu necesitatea exprimării voinței SC A. SA prin intermediul consiliului de administrație, și nu doar a unui singur membru și față de care recurenta susține că, potrivit procesului-verbal al ședinței consiliului de administrație, hotărârea de înființare a unei societăți comerciale a aparținut întregului consiliu, astfel că nu se poate susține lipsa consimțământului, ca şi condiție esențială de validitate a actului constitutiv al SC E. SRL, potrivit art. 948 C. civ.
Criticile recurentei vizează, de asemenea, aplicarea greșită a principiului anulării actului subsecvent, cu ignorarea excepțiilor legate de invocarea bunei-credințe, stabilitatea circuitului civil, care conservă efectele actului subsecvent, în speță, al contractelor de cesiune. Se arată că, deși instanța a reținut contrariul, în cauză nu s-a făcut dovada relei-credințe a cesionarilor, în sensul că aceștia au cunoscut că dobândesc părțile sociale de la un neproprietar.
Prin întâmpinarea la recurs, intimata-reclamantă SC A. SA, prin administrator judiciar R. SPRL a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că decizia reține considerente întemeiate pe realitatea faptelor și sunt încadrate corect în dispozițiile legale aplicabile speței, motiv pentru care nu pot fi reținute criticile invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:
La momentul de referință când au fost încheiate actele juridice deduse judecății, societatea reclamantă era o societate listată, admisă la tranzacționare pe o piață reglementată, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, conform cărora: „ În cazul societăților listate, actele de dispoziție pe care administratorii societății pot să le efectueze în baza mandatului general conferit în momentul alegerii lor în funcție se limitează la 20% din totalul activelor, minus creanțele de încasat”.
Prin urmare, temeiul esențial care justifică constatarea nulității absolute parțiale a actului constitutiv al SC E. SRL îl constituie lipsa consimțământului valabil exprimat la încheierea actului, lipsă datorată neaprobării de către adunarea generală extraordinară a acționarilor a deciziei de participare la capitalul social al noii societăți înființate, cu aporturi în natură, proprietatea reclamantei. O asemenea decizie, prin organul său de administrare putea fi luată doar dacă valoarea aportului la capitalul social era mai mică sau egală cu 20% din valoarea activelor societății, mai puțin creanțele față de terți. Or, din probatoriul administrat a rezultat o valoare superioară, astfel că operațiunea juridică de înstrăinare a activelor societății reclamante, cu titlu de aport în natură la constituirea noii societăți, intră sub incidența prevederilor art. 241 alin. (1) din Legea privind piața de capital. Aceste prevederi legale sunt norme imperative, de ordine publică, a căror încălcare se sancționează cu nulitatea și conferă dreptul oricărui acționar să o invoce pe calea unei acțiuni judecătorești, împreună cu solicitarea de recuperare a pagubelor pricinuite societății.
Invocarea de către recurenți a puterii de lucru judecat a deciziei nr. 3364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunțată în dosarul nr. x/62/2007 nu este fondată, deoarece, cum corect s-a reținut în apel, în acel dosar instanţa supremă a avut în vedere la determinarea cotei-limită doar valoarea nominală a părţilor sociale care au făcut obiectul contractelor de cesiune încheiate la 19 decembrie 2006. Or, modalitatea corectă de determinare a cotei-limită, reglementată de art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 este cea avută în vedere de către instanţa de apel.
Instanța de apel a analizat motivul de nulitate invocat de reclamanți și în ipoteza în care operațiunea în cauză era permisă fără aprobarea adunării generale a acționarilor și în mod corect a concluzionat că, fiind condusă de un organ colegial, respectiv consiliul de administrație, societatea reclamantă își putea exprima în mod valabil consimțământul printr-o decizie comună, care lipsește, contrar susținerilor recurenților, iar nu prin voința singulară a unuia dintre membrii.
Nu sunt fondate nici susținerile conform cărora actul juridic atacat nu a condus la nașterea unor raporturi juridice între cele două societăți comerciale pe motiv că la acea dată SC E. SRL nu era constituită, deoarece aportul la capitatul societăţii recurente a fost adus de către asociaţi, nu în patrimoniul celorlalţi asociaţi, ci chiar în patrimoniul societăţii constituite prin acordul de voinţă al acestora. Drept urmare, ca efect direct şi nemijlocit al constatării nulităţii absolute şi parţiale a actului constitutiv, părţile contractante afectate de sancțiunea nulității trebuie repuse în situaţia anterioară, pentru restabilirea echilibrului patrimonial.
În privința motivelor de recurs referitoare la anularea contractelor de cesiune se va reține că, în mod legal s-a făcut aplicarea principiului anulării actului subsecvent.
Urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a actului constitutiv, titlul cedentului s-a desfiinţat, mai exact, se poate considera că nu a existat niciodată obiectul material juridic al actelor de cesiune, iar persoanele fizice care au devenit cesionare ale părţilor sociale în baza unui act juridic nul absolut şi parţial, având în vedere calitatea lor, nu pot fi considerate subdobânditori de bună-credinţă.
Prin operaţiunile efectuate recurenţii-pârâţi au încălcat interesul prioritar al societăţii pe care o conduceau. Aceştia aveau obligaţia specifică administratorilor societăţilor emitente de valori mobiliare tranzacționate pe pieţe reglementate de a acţiona în aşa fel în operaţiunile pe care le efectuează încât să fie apărat şi promovat interesul prioritar al societăţii, în raport cu interesele unor acţionari, precum şi cu propriile interese, astfel că prezumția bunei lor credințe a fost răsturnată, iar actele de cesiune a părților sociale au fost în mod legal anulate.
Se va reține, totodată, că, prin decizia nr. 3364 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de anulare a actelor de cesiune a fost respinsă pentru alte motive decât acelea ale efectelor nulităţii, respectiv în aplicarea principiului anulării actului subsecvent celui a cărui nulitate a fost constatată, nefiind, prin urmare, încălcată autoritatea de lucru judecat.
În baza considerentelor expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca nefondat recursul pârâților G., SC E. SRL și H., iar potrivit art. 274 C. proc. civ. aceștia au fost obligați să achite reclamantei-intimate SC A. SA, prin administrator judiciar R. SPRL suma de 2.400 lei cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial, în baza chitanței depusă la fila 83.
S-a luat act, totodată, de împrejurarea că reclamantul-intimat S. a renunțat la judecată, în baza declarației autentificate sub nr. 2768 din 22 octombrie 2015 de BNP T.