Decizia nr. 590/2016
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 40/C din data de 06 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea, prin Consiliul local Oradea, Administraţia Imobiliară Oradea, primarul Municipiului Oradea - Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010.
A fost modificată Hotărârea nr. 12 din 11 august 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 255/2010 în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în suprafaţă de 82 mp identificat prin nr. topo. înscris în C.F. Oradea proprietatea reclamantului A. la suma de 164.600 lei şi a fost obligată pârâta în favoarea reclamantului la plata acestei sume cu titlu de despăgubire. A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei SC C. SRL la plata sumei de 30.938 lei despăgubiri. S-au respins restul capetelor de cerere şi a fost obligată pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 6.100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Oradea nr. 359/2011 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Realizare bandă rapidă de acces din B-dul ... spre Aleea ..." şi declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor cu suprafaţa de 795 mp, teren şi construcţii, în suprafaţă de 153 mp identificate cu nr. cadastral Oradea şi construcţia în suprafaţă de 82 mp edificată pe nr. topo înscris în C.F. Oradea, situat în Oradea, conform coridorului de expropriere identificat prin Planul de situaţie avizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor din 16 mai 2011.
În acest sens s-a procedat la stabilirea suprafeţei ce urma a fi expropriată în temeiul Legii nr. 255/2010, în baza coridorului de expropriere rezultat din Studiul de Fezabilitate al lucrării de interes public local "Realizare bandă rapidă de acces din B-dul ... spre Aleea E. ...".
Hotărârea Consiliului local al municipiului Oradea nr. 359 din 26 mai 2011 de declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor cu suprafaţa de 795 mpteren şi construcţii în suprafaţă de 153 mp identificate cu nr. cadastral Oradea şi, respectiv, construcţie în suprafaţă de 82 mp înscris în C.F. Oradea, având nr. topo a fost publicată pe site-ul Primăriei municipiului Oradea şi transmisă reclamantului A. împreună cu notificarea din 15 iunie 2011 (data ridicării de la poştă 20 iunie 2011).
Prin Hotărârea nr. 12/2011 de acordare a despăgubirii în favoarea lui A., emisă în baza Procesului verbal al Comisiei numită prin Dispoziţia primarului municipiului Oradea nr. 2379 din 28 iulie 2011 pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, s-a stabilit în favoarea acestuia un cuantum al despăgubirii de 153.300 lei.
Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în baza Raportului de evaluare întocmit de SC D. SRL pentru imobilul situat în Oradea, identificat cu nr. cadastral, respectiv nr. topo, înscris în C.F. Oradea, evaluator autorizat membru al E., despăgubiri care sunt contestate în prezentul litigiu.
În ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţităla despăgubiri, instanţa a apreciat că reclamantul are această calitate, aspect ce nu a fost contestat de nimeni.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, instanţa a reţinut că potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare efectuat în cauză de experţii F. şi G., valoarea de circulaţie a imobilului expropriat a fost stabilită la suma de 164.600 lei, valoare ce a rezultat ţinând cont şi de construcţie, acesta fiind şi motivul pentru care instanţa a luat în considerare punctul de vedere al celor doi experţi menţionaţi şi nu opinia expertului H., care a stabilit o valoare de 48.000 euro.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, conform dispoziţiilor art. 5 art. 11 din Legea nr. 255/2010 a fost obligată pârâta la plata sumei de 164.600 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului A.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarului, ca urmare a exproprierii terenului din litigiu, instanţa a apreciat că prin achitarea valorii actuale a terenului expropriat se realizează o corectă şi justă reparare a prejudiciului suferit de reclamant.
Conform înscrisurilor de la dosarul cauzei, pentru a continua activitatea comercială, societatea SC C. SRL a achiziţionat un nou spaţiu comercial,contractând un împrumut bancar în cuantum de 140.000 lei. Prin urmare, cuantumul despăgubirii stabilit de instanţă, de 164.600 lei acoperă acest credit bancar şi astfel, în opinia instanţei, s-a realizat o corectă reparare a prejudiciului suferit de reclamant.
În speţă, nu s-au produs probe din care să rezulte un alt prejudiciu în persoana reclamantului, contractul de închirierepe care susţine că l-ar fi putut încheia, neavând un caracter cert.
Prin urmare, în legătură cu acest aspect s-au făcut doar supoziţii cu privire la modalitatea în care ar fi fost folosit acest spaţiu comercial în viitor de către reclamant.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat reclamantei SC C. SRL instanţa a constatat că potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expert I., instanţa a reţinut cu titlu de prejudiciu următoarele sume: 7.129 lei ce a reprezentat amenajarea noului punct de lucru achiziţionat de societate, 144 lei-transportul bunurilor, precum şi suma de 23.665,63 lei ce a reprezentat prejudiciul cauzat societăţii prin nefuncţionare în perioada 8 august 2012 şi până în momentul deschiderii punctului de lucru de pe str. ..., în septembrie 2012, sumă ce cuprinde partea de cheltuieli înregistrate neacoperită de veniturile înregistrate, valoarea mărfurilor expirate pentru că nu au putut fi valorificate în perioada respectivă, precum şi contravaloarea transportului acestora la groapa de gunoi.
Cu privire la mijloacele fixe aflate pe stocul societăţii şi care nu au mai putut fi utilizate în noul punct de lucru datorită lipsei de spaţiu, instanţa nu a considerat că acestea ar intra în noţiunea de prejudiciu, ele rămânând în continuare ale societăţii care poate dispune de ele într-un alt mod.
Totodată, susţinerile reclamanţilor în sensul că sunt îndreptăţiţi la plata sumelor ce reprezintă dobânzi bancare, comisioane aferente creditului contractat pentru achiziţionarea spaţiului comercial de pe strada ..., instanţa a apreciat că sunt neîntemeiate pretenţiile întrucât, prin achitarea valorii actuale a terenului expropriat, se realizează o corectă şi justă reparare a prejudiciului suferit de reclamanţi.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri reclamantei B., raportat la continuarea activităţii societăţii şi implicit păstrarea calităţii de salariat a acesteia,instanţa a luat act căreclamanta a renunţat la aceste pretenţii.
Împotriva acestei sentinţeau formulat apel reclamanţii A., B., SC C. SRL şi pârâţii Municipiul Oradea, prin Consiliul Local Oradea, Administraţia Imobiliară Oradea.
Reclamanţii au solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul stabilirii despăgubirilor pentru apelantul A. la suma de 82.400 euro din care 50.000 euro reprezintă valoarea de circulaţie a construcţiei şi 32.400 euro beneficiu cert nerealizat, plătibil în lei la cursul din ziua plăţii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, stabilirea despăgubirilor pentru SC C. SRL, persoană îndreptăţită în baza Legii nr. 255/2010 la suma de 177.788, 23 lei, cu plata în contul societăţii în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 7.800 lei la fond şi cheltuieli de judecată în apel.
Au criticat faptul că instanţa, fără nicio motivare, a luat în considerare opinia experţilor F. şi G. cu valoarea de 164.600 lei şi nu opinia expertului H., care a stabilit o valoare de 48.000 euro. A invocat şi faptul că suma nu a fost corect convertită în lei, aceasta trebuind făcută la data plăţii şi nu la data exproprierii. Cei doi experţi au făcut şi alte greşeli, respectiv calculul matematic la stabilirea valorii de circulaţie, pe care nu le-au corectat şi neaplicarea reducerilor procentuale. Totodată, deşi au formulat obiecţiuni privind evaluarea fundaţiei clădirii, mansardei, instalaţiilor apă-canal, experţii nu au răspuns la acestea.
Referitor la lucrarea de expertiză, a arătat că evaluarea s-a făcut după materiale - schiţe, fotografii - clădirea fiind demolată, singura evaluare anterioară demolării fiind făcută de expert H., care prin expertiza extrajudiciară a stabilit o valoare de 50.000 euro.
Opinia separată a acestui expert a avut în vedere faptul că ceilalţi experţi au făcut evaluarea clădirii după metoda de cost, care nu ţine seama de destinaţia imobilului, de zonă, metodă care îi prejudiciază. Instanţa nu şi-a motivat alegerea, sens în care apelanţii au solicitat reanalizarea opiniilor experţilor, obiecţiunile şi observaţiile formulate.
Au adus critici şi pe aspectul nerespectării principiului reparării integrale a prejudiciului efectiv (damnumemergens) şi a beneficiului nerealizat (lucrumcessans) conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv că nu au fost despăgubiţi pentru prejudiciul pe care l-ar fi obţinut din închirierea spaţiului - în cuantum de 32.400 euro.
Referitor la apelanta societatea SC C. SRL, stabilind prejudiciuldoar la 177.788,23 lei, instanţa a avut în vedere doar costurile cu transportul bunurilor la noul sediu, amenajarea noului punct de lucru şi prejudiciul în perioada de nefuncţionare, neluând în considerare imposibilitatea de utilizare a vechilor dotări, ceea ce a determinat achiziţionarea altor dotări, iar aceasta reprezintă prejudiciu.
Instanţa a înlăturat, nejustificat în opinia sa, prejudiciul reprezentând plata dobânzilor bancare - 53.309 lei şi comisionul de acordare credit - 9.800 lei, iar prejudiciul nerealizat raportat la vadul comercial este de 79.753,06 lei. Instanţa nu a distins între despăgubirile prevăzute de Legea nr. 33/1994 şi cele prevăzute de C. civ., prevederile legale stipulând că despăgubirea trebuie să fie integrală - valoarea construcţiei şi prejudiciul încercat.
Ultima critică a apelanţilor a vizat acordarea parţială a cheltuielilor de judecată, întrucât instanţa nu a precizat ce anume a diminuat din aceste cheltuieli, care se compun din onorariu avocat şi onorariu expertize, toate cheltuielile fiind justificate.
Municipiul Oradea, prin primar şi Consiliul local al Municipiului Oradea - Administraţia Imobiliară Oradea au solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii în totalitate a acţiunii, apelul nefiind motivat.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 1014/A din 13 noiembrie 2015 a respins apelurile, ca nefondate.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a procedat la desemnarea comisiei de experți conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dintr-un expert numit de instanță - inginer F., unul desemnat de expropriatorul Municipiul Oradea - Consiliul local - inginer G. și unul din partea persoanelor supuse exproprierii, respectiv reclamanţii, inginer H.
Cum experții nu au avut același punct de vedere, s-a luat în considerare opinia majoritară a experților F. și G., tribunalul motivând această alegere întrucât aceștia au avut în vedere la stabilirea valorii de circulație a imobilului și cazul specific al construcției. Prin urmare, a constatat instanţa de apel, prima instanță și-amotivat această alegere. De altfel, aşa cum rezultă și din concluziile celor doi experți privind evaluarea prin metoda randament, acestea sunt evidențiate în lucrare, fiind pertinente, câtă vreme doar construcția este a reclamantului, nu și terenul aferent, care este proprietate publică, iar, pe de altă parte, neexistând bază legală pentru estimarea unor valori viitoare şi ipotetice de chirie în lipsa unui contract.
Cât privește valoarea despăgubirii, Curtea a stabilit că aceasta trebuie stabilită la data exproprierii, astfel cum prevede Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, județean și local, astfel cum a decis Curtea Constituțională, când a admis excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 380/2015, raportat la prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Totodată, cât priveşte eventualele erori de calcul, acestea nu pot fi îndreptate pe calea apelului, ci doar în condiţiile art. 281 C. proc. civ.
Referitor la critica privind efectuarea expertizei în lipsa clădirii, care era demolată la data efectuării lucrării, nici aceasta nu a fost primită. La data efectuării lucrării de expertiză judiciară clădirea era demolată, aşadar toţi experţii trebuiau să facă expertiza în aceleaşi condiţii, în baza aceloraşi date şi nu pe baza expertizei extrajudiciare, care nu avea relevanţă în cauză. Faptul că experţii au stabilit valoarea de cost nu are legătură cu cele invocate de apelanţi - că nu au vizualizat construcţia fizic - câtă vreme au cunoscut destinaţia, zona în care se afla sediul comercial, locul în sine.
Instanţa de apel a apreciat că, deşi, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 26 că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul suferit, acesta trebuie să fie dovedit, iar în cauză acesta nu a fost dovedit, aspect corect reţinut de instanţa de fond, prejudiciul nefiind cert, actual şi nici susceptibil de evaluare.
Nici în ceea ce priveşte prejudiciul societăţii SC C. SRL, criticile nu au fost găsite ca fiind fondate, instanţa acordând cu titlu de despăgubiri suma de 30 938 lei, ce reprezintă cheltuielile efectuate cu amenajarea noului spaţiu, transportul bunurilor, perioada de nefuncţionare a societăţii până la deschiderea noului spaţiu, cu tot ce presupune aceasta într-un spaţiu comercial.
A fost înlăturat prejudiciul invocat privind vechile dotări, instanţa nu a stabilit că acestea se pot sau nu utiliza în noul spaţiu, doar că într-adevăr societatea poate dispune de ele cum crede de cuviinţă. Nu s-a făcut dovada că unele nu ar putea fi utilizate în noul spaţiu sau că nu pot fi valorificate.
Cât priveşte solicitarea privind plata dobânzilor bancare şi a comisioanelor pentru creditul contractat, în mod judicios a reţinut instanţa că acestea nu pot fi apreciate ca prejudiciu separat, fiind acoperite prin acordarea valorii actuale a imobilului expropriat. În altă ordine de idei, reclamanţii puteau utiliza sumele reprezentând despăgubirea în orice alt mod găseau de cuviinţă.
Instanţa de apel nu a găsit fondate nici criticile privind neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată la instanţa de fond, întrucât prin admiterea doar în partea pretenţiile reclamanţilor, cheltuielile de judecată au fost acordate parţial, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Cu privire la apelul pârâţilor, nefiind motivat, instanţa de apel l-a respins, ca nefondat, pentru considerentele reţinute în apelul reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi modificarea sentinţei primei instanţe în sensul stabilirii dreptului de despăgubire în favoarea lui A. în cuantum de 50.000 euro; obligarea pârâţilor la plata acestei sume la cursul oficial din ziua plăţii, stabilirea dreptului de despăgubire a SC C. SRL la suma de 177.788,23 lei şi la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 4.000 lei onorariu avocat, 2.100 lei expertiză evaluare, 1.700 lei expertiză contabilăşi cele ocazionate în recurs.
După ce au detaliat istoricul cauzei, reclamanţii au susţinut că decizia atacată nu este legală şi temeinică întrucât considerentele sunt foarte superficiale. Instanţa de apel a înlăturat toate criticile aduse sentinţei tribunalului, dar nu a motivat în niciun fel de ce le-a înlăturat.
Reclamanţii au criticat modul de evaluare a despăgubirilor. Astfel, sub aspectul stabilirii despăgubirii cuvenite lui A., instanţaa arătat doar că opinia experţilor F. şi G., care au stabilit o valoare a imobilului de 164 600 lei, este temeinică întrucât este majoritară şi că toţi experţii trebuiau să realizeze evaluarea imobilului în urma demolării. În opinia experţilor F. şi G. valoarea de circulaţie a imobilului expropriat este de 39.000 euro, sumă pe care experţii au convertit-o în lei la cursul din ziua exproprierii, respectiv 4,22 lei. Astfel a rezultat o valoare de 164.600 lei. Prima instanţă nu a mai verificat acest curs de schimb aplicat de experţi, apreciind doar că această sumă este corectă. În egală măsura, nici instanţa de apel nu a făcut nicio referire la înlăturarea acestei apărări în cuprinsul considerentelor.
Este real ca evaluarea imobilului se raportează la momentul exproprierii, experţii stabilind o valoare la nivelul anului 2011 de 39.000 euro. Ceea ce s-a criticat în apel şi nu s-a avut în vedere este faptul că această sumă a fost transformată în lei la cursul din 2011, instanţa dispunând plata sumei în lei. În atare situaţie,s-a creat un prejudiciu evident, raportat la faptul că în prezent cursul de schimb este de aproximativ 4,5 lei/l euro, respectiv un prejudiciude aproximativ 10.900 lei. Dacă experţii au folosit ca monedă în stabilirea valorii de circulaţie a clădirii, moneda europeană, atunci plata acestei despăgubiri trebuie să se facă la cursul Băncii Naționale Române din ziua plăţii, nicidecum la cursul Băncii Naționale din România din ziua exproprierii.
În opinia recurenţilor este nefiresc ca evaluarea să fie făcută într-o monedă şi plata efectivă în altă monedă, convertită la un curs stabilit după bunul plac al experţilor.De altfel, cei doi experţi au făcut numeroase greşeli de calcul matematic elementar în stabilirea valorii de circulaţie, aspecte ce au fost evidenţiate în obiecţiunile la expertiză, însă experţii nu au corectat aceste erori şi au refuzat să răspundă la obiecţiunile referitoare la faptul că s-a omis evaluarea fundaţiei clădirii, a mansardei, a instalaţiilor de apa şi canalizare, toate acestea fiind lucrări existente şi necuprinse în raportul de evaluare, deşi conform cărţilor de specialitate în materia evaluării trebuiau cuprinse în raport.De asemenea, corecţiile aplicate de cei doi experţi au fost eronate.
Instanţa de apel a înlăturat greşit apărările cu privire la erorile de calcul matematic, afirmând ca acestea puteau fi îndreptare in condiţiile art. 281 C. proc. civ., deşi recurenţii s-au referit ca omisiuni vădite din raportul de expertiză care a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei. Prima instanţă a refuzat să îi citeze pe cei doi experţi pentru a oferi lămuriri.
Metoda de cost utilizată de expertul H. nu este relevantă sub aspectul valorii de circulaţie a imobilului. Această metodă de cost nu ţine cont de destinaţia imobilului, de zona în care se află, aspecte care în mod evident ar fi determinat o valoare mai mare, conformă de altfel cu prevederile legale în materie. Valoarea stabilită de experţi este complet nerealistă, nefiind respectat principiul „reparării integrale a prejudiciului”, ceea ce înseamnă acoperirea nu numai a prejudiciului efectiv (damnumemergens), dar şi a beneficiului nerealizat (lucrumcessans).
În înţelesul Legii nr. 33/1994, despăgubirea acordată în caz de expropriere a unui imobil, se compune din „valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului”, iar evaluarea trebuie să se facă ținând cont de aspecte legate de zona în care se află construcţia, de destinaţia acesteia, de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile similare în localitate. Consideră că valoarea stabilită de expertul H., anume de 50.000 euroeste realistă mai apropiată de valoarea reală a construcţiei expropriate, raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1996 şi trebuie avută în vedere.
Cu privire la prejudiciul suferit de SC. SRL, care a fost stabilit prin expertiza contabilă la o sumă totală de 177.788,23 lei, prin valorizarea doar a costurilor cu transportul bunurilor la noul spaţiu, amenajarea noului punct de lucru şi prejudiciul pentru nefuncționare în perioada 08 august 2012 - până la redeschidere, instanţa a înlăturat prejudiciul constând în imposibilitatea de utilizare a vechilor dotări din lipsa spaţiului, ceea ce a determinat necesitatea achiziţionării altor dotări potrivite noului spaţiu, apreciind ca societatea le poate valorifica pe altă cale. Aceste dotări reprezentau, însă, în mare parte mobilier şi vitrine frigorifice, al căror preţ nu este de neglijat şi care nu pot fi uşor valorificate, întrucât nu există cerere pentru asemenea bunuri folosite. Orice nou comerciant este nevoit să își achiziţioneze asemenea dotări potrivite spaţiului de care dispune, acestea neputând fi adaptate. De asemenea, instanţa a înlăturat şi prejudiciul constând în plata dobânzilor bancare, în cuantum de 53.309 lei şi 9.800 lei comision acordare credit. Acestea sunt costuri efectiv suportate de societate, sunt prejudicii certe datorate exproprierii, sunt prejudicii pe care societatea nu, le-ar fi avut dacă nu s-ar fi expropriat construcţia. Societatea a pierdut mult in urma mutării punctului de lucru şi sub aspectul încasărilor realizate, expertul contabil stabilind un prejudiciu constând în beneficiu nerealizat prin pierderea vadului comercial de 79.753,06 lei. Astfel, deşi prejudiciul cert stabilit prin expertiza contabilă se ridică la suma de 177.788,23 lei, instanţa a apreciat în mod netemeinic că suma de 30.938 lei este îndestulătoare, restul prejudiciilor putând fi acoperite din suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru imobil. Recurenţii susţin că o asemenea interpretare este nelegală, întrucât suma care reprezintă despăgubiri pentru valoarea construcţiei nu este suficientă pentru a acoperi şi prejudiciile de altă natură.Interpretarea conform căreia despăgubirea reprezentând valoarea construcţiei poate avea destinaţia acoperirii şi a prejudiciilor de altă natură nu este în conformitate cu dispoziţiile legale, care sunt clare în sensul ca despăgubirea trebuie să fie integrală, cuprinzând nu doar valoarea construcţiei, ci şi valoarea prejudiciului efectiv suferit.
Prejudiciul persoanei juridice este dovedit tocmai prin expertiza contabilă efectuată în cauză, expertiză efectuată în baza unor obiective încuviințate de instanţa de fond. Cu toate că la momentul încuviinţării lor, aceste obiective păreau justificate, ulterior s-a apreciat că acele prejudicii nu sunt cuvenite.
Prin urmare, decizia atacată este nelegală, raportat la faptul că au fost ignorate prevederile Legii nr. 33/1994 privind caracterul integral al despăgubirilor.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte constată următoarele:
În primul rând trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei acestei instanţe decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.
Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor, respectivcriticile referitoare la expertiză, neacordarea contravalorii prejudiciului cauzat prin pierderea vadului comercial şi dotărilor, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.
Criticile referitoare la dobândă şi comisionnu pot fi primite întrucât nuvizează argumentele instanţei de apel, care a reţinut că acestea nu pot fi apreciate ca prejudiciu separat, fiind acoperite prin acordarea valorii actuale a imobilului expropriat. Cum în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Aceste critici, care nu precizează în ce constă greşita aplicare a legii şi sunt străine de considerentele hotărârii atacate, întrucât se referă la împrejurări ce nu pot fi configurate ca fiind critici de nelegalitate, nu potfi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la criticile vizând superficialitatea motivării, acestea vor fi analizate din perspectiva cazului de modificare fondat pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. şi nu ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de recurenţi.
Se observă că,pe acest aspect, susţinerile recurenţilor nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind corect şi amplu argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii, fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.
Argumentele recurenţilor în sensul că hotărârea ar fi superficial motivată, întrucât instanţa de apel a preluat argumentele primei instanţe este nefondată. Instanţa de control judiciar poate să-şi însuşească argumentele instanţei anterioare, fără ca aceasta să semnifice o nemotivare a hotărârii. Pe de altă parte, faptul că instanţa de apel, urmare a probelor administrate, a ajuns la concluzia primei instanţe, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii. De altfel, instanţa de apel a argumentat de ce prima instanţă a procedat corect atunci când a valorificatopinia majoritară a experților F. și G., întrucât aceștia au avut în vedere la stabilirea valorii de circulație a imobilului și cazul specific al construcției, iar suma pe care reclamanţii au înţeles să o conteste, ca fiind eroare de calcul, vizează proba cu expertiză, efectuată în cauză.
Analizând din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critica privitoare laprejudiciul creat reclamanţilor prin neraportarea cuantumului despăgubirilor la cursul de schimb din ziua plăţii efective, aceasta se priveşte ca fiind nefondată.
Aşa cum rezultă din lucrarea de specialitate întocmită în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică de evaluare întocmit de experţii F. şi G., filele 264-266 dosar Tribunal, valoarea de circulaţie a imobilului la data exproprierii a fost stabilită în lei, respectiv 153.699 lei.
Este adevărat că această sumă a fost exprimată şi în moneda europeană, echivalenţă stabilită la cursul de la data exproprierii la suma de 36.422 euro, dar acest calcul a avut în vedere cuantumul despăgubirii stabilit în raportul de expertizăla data exproprierii,ce a fost exprimat în moneda naţională.
Prin urmare, nu se poate reţine că reclamanţii au suferit un prejudiciu ca urmare a jocului cursului de schimb valutar, atât timp cât cuantumul despăgubirii nu a fost calculat în euro şi convertit apoi în lei, ci a fost stabilit în lei şi, apoi, exprimat şi în moneda europeană, prin echivalarea sumei de 153.699 lei. În acest context, fluctuaţiilede schimb valutar nu pot influenţa negativ plata sumei datorate cu titlu de despăgubire.
De altfel, critica de nelegalitate nu poate fi reţinută şi din perspectiva faptului că actul normativ ce reglementează în acest moment plăţile şi încasările pe teritoriul României, este Regulamentul nr. 4/2005, republicat 2007, completat şi modificat prin Regulamentul nr. 6 din 9 mai 2012, iar potrivit acestui regulament, pe teritoriul României, încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi alte tranzacţii financiare şi de capitaluri între persoanele juridice rezidente şi între acestea şi persoane fizice rezidente se realizează numai în moneda naţională.
Cât priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată majorate în raport cu ceea ce a acordat prima instanţă, se reţine că recurenţii nu au formulat şi argumentat critică pe acest aspect în recurs, astfel încât instanţa nu se poate pronunţa pe acest aspect.
În consecinţă, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale ce guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs, drept pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi SC C. SRL Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi SC C. SRL Oradea împotriva Deciziei nr. 1014/A din 13 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.