Decizia nr. 591/2016
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2011 pe rolul secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa sub nr. x/118/2011,reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C. - CN D. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea Hotărârii nr. 59 din 9 iunie 2011, obligarea pârâtului la exproprierea şi a zonelor de protecţie aferente autostrăzii sau variantei de ocolire şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 80 euro/mp pentru întreaga suprafaţă expropriată şi a zonelor de protecţie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că au formulat un răspuns la notificarea Comisiei de analiză a cererilor, prin care au solicitat exproprierea întregii suprafeţe de teren şi a fâşiei de protecţie aferentă autostrăzii, precum şi acordarea unei despăgubiri de 80 euro/mp. Ulterior, a fost emisă hotărârea contestată, prin care li se aducea la cunoştinţă că a fost expropriată suprafaţa de 723 mp pentru suma de 12.301 lei, deşi zona în care este situată parcela care face parte din intravilanul localităţii Agigea şi are un uriaş potenţial economic, reprezentând locaţia ideală pentru orice mare proiect industrial, dată fiind amplasarea la o distanţă mică faţă de Portul Constanţa.De asemenea, nu a fost avut în vedere prejudiciul cauzat prin îmbucătăţirea, izolarea şi scăderea atractivităţii de tranzacţionare a restului proprietăţii, care practic devine inutilizabil pentru proprietar, atât ca poziţionare, cât şi ca posibilităţi de investiţie.
Reclamanţii au mai susţinut că, pentru o suprafaţă de teren vecină, din parcelă, s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare în anul 2008 în care era prevăzut un preţ de 55 euro/mp, în condiţiile în care terenul era situat în extravilan în momentul încheierii promisiunii, iar pentru parcela situată în apropiere, instanţa de judecată a stabilit că valoarea justă a despăgubirii este de 80 euro/mp.
În susţinerea solicitării de expropriere şi a zonelor de protecţie aferente autostrăzii sau variantei de ocolire, reclamanţii au precizat că, în conformitate cu art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, în zona de protecţie (50 m de o parte şi de alta a axului drumului) sunt interzise executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, precum şi executarea unor lucrări care să pericliteze stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau să modifice regimul apelor subterane sau de suprafaţă. Cum întreaga zonă de protecţie a autostrăzii va deveni un teren inutilizabil, reclamanţii au solicitat exproprierea întregii suprafeţe ocupate de zona de protecţie, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
La data de 30 noiembrie 2011, pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, susţinând că evaluarea terenului s-a realizat în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 11 alin. (7)-(9) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 53/2011, experţii folosind metoda comparaţiei directe, a capitalizării rentei funciare şi a comparaţiei prin bonitate, toate succedate de o reconciliere a valorii în urma analizei informaţiilor de piaţă şi a rezultatelor estimate prin cele trei metode menţionate. De asemenea, s-a avut în vedere caracterul de teren intravilan. Nu poate fi avută în vedere hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/118/2010, întrucât imobilele nu au aceleaşi caracteristici, în speţa respectivă valoarea despăgubirii fiind majorată ca urmare a costurilor necesare relocării unor utilaje şi infrastructuri ale SC E. SA şi nu a valorii majorate a terenului.
În apărare, s-a arătat că promisiunea de vânzare-cumpărare nu este concludentă şi utilă în speţă, aceasta fiind încheiată în anul 2008, înaintea declanşării crizei imobiliare, iar critica privind consecinţele presupus negative rezultate din dezmembrarea terenului nu poate fi reţinută câtă vreme acestea privesc în principal eventualele oportunităţi viitoare legate de dezvoltarea comercială, turistică şi a lucrărilor de construcţii. S-a mai precizat că, la stabilirea coridorului de expropriere, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind zonele de protecţie ale centurii, astfel încât s-a expropriat strict suprafaţa de 723 mp aflată în interiorul acesteia.
Prin încheierea din 7 decembrie 2011 s-a constatat natura civilă a litigiuluişi s-a înaintat cauza spre competentă soluţionare secţiei I civilă a Tribunalului Constanţa, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/118/2011*.
Prin sentinţa civilă nr. 4216 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Constanţa a admis în parte contestaţia şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 300 lei, reprezentând despăgubiri suplimentare celor stabilite prin Hotărârea nr. 59 din 09 iunie 2011, respingând celelalte cereri, ca nefondate.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul.
Reclamanţii au criticat hotărârea primei instanţe, arătând că nu au fost despăgubiţi la valoarea reală a imobilului, raportul de expertiză tehnică pentru evaluare imobiliară depus la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, prin care a fost stabilită o valoare de 7,7 euro/mp şi o valoare de circulaţie de 23.200 lei,fiind singurul relevant în cauză; parcela, face parte din intravilanul localităţii Agigea, aspect care aduce un spor substanţial de valoare terenului; exproprierea parţială a terenului proprietatea lor face ineficientă exploatarea lui, cu diminuarea valorii reale, având în vedere imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii sau în cazul construcţiilor edificate în apropierea autostrăzii; preţul oferit de către expropriator nu poate fi luat în considerare întrucât a fost determinat printr-un raport de evaluare la întocmirea căruia nu au respectate dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportul de evaluare nefiind întocmit in baza expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc.
Pârâtul a criticat hotărârea în partea privind majorarea despăgubirii cu suma de 300 lei, învederând că, prin exproprierea suprafeţei de 723 mp din cei 4.815 mp, nu s-a creat nici un prejudiciu proprietarului întrucât contravaloarea documentaţiei de dezmembrare şi înscriere în C.F. a lotului rămas a fost suportată de Statul român, iar, prin expropriere, terenul rămas si-a păstrat întrutotul valoarea de utilizare conform destinaţiei avută anterior exproprierii.
Prin încheierea din 29 octombrie 2014, instanţa a dispus efectuarea unei expertize având ca obiective stabilirea valorii de circulaţie a terenului expropriat, precum şi prejudiciul cauzat reclamanţilor ca urmare a exproprierii parţiale, respingând obiectivul care vizează stabilirea valorii de circulaţie a părţii de teren rămase neexpropriate, faţă de împrejurarea că obiectivul 3, prejudiciul astfel cum este văzut el de către experţi, vizează pierderea valorii chiar a terenului rămas neexpropriat. De asemenea, s-a pus în vedere comisiei de specialişti ca cele două valori - valoarea prejudiciului şi valoarea terenului expropriat - să fie stabilite în funcţie de contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar drept comparaţie, având în vedere destinaţia terenului expropriat de teren agricol, urmând ca valoarea să fie stabilită la data întocmirii lucrării.
Prin încheierea din 25 martie 2015, având în vedere pronunţarea Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 de către Curtea Constituţională a României, instanţa a dispus reevaluarea obiectivelor expertizei, punându-li-se în vedere specialiştilor să stabilească valoarea terenului expropriat şi valoarea prejudiciului la data transferului dreptului de proprietate, respectiv 09 iunie 2011.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia nr. 89 din 23 septembrie 2015 a admis apelul pârâtului Statul Român prin C. - CN D. SA, a schimbat sentinţa apelată şi a respins acţiunea în întregime.
În considerente, instanţa de apel a reţinut că apelul reclamanţilor este neîntemeiat şi va fi respins ca atare, iar apelul pârâtului, fiind întemeiat, va fi admis cu consecinţa schimbării hotărârii în sensul respingerii acţiunii în întregime. Soluţia de respingere a apelului reclamanţilor nu are corespondent în dispozitivul hotărârii instanţei de apel, fiind omisă dezlegarea dată căii de atac formulate de reclamanţi.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o, în principal, pe aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.
Au susţinut că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, acesta se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Au făcut dovada că într-o serie de hotărâri, respectiv Hotărârea nr. 3953/2013 pronunţata de către Tribunalului Constanţa, pentru un teren similar (în ceea ce priveşte categoria de folosinţă) din aceeaşi zonă, in aceeaşi unitate administrativ teritoriala, li s-au stabilit despăgubiri de 224,82 lei, reprezentând cca. 51,68 euro/mp la un curs de 4,35 lei/ euro, apreciindu-se că acestea respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În consecinţă, a se însuşi punctul de vedere al expertului expropriatorului care a calculat un preţ de cca 4€/mp, înseamnă a aplica fără justificare un tratament diferit pentru persoane aflate într-o situaţie similară, ceea ce, implicit, ar determina o încălcare a art. 14 din Convenţie.
Orice altă interpretare ar lipsi de conţinut principiul despăgubirii fostului proprietar cu valoarea reală a imobilului, ceea ce presupune despăgubirea acestuia cu valoarea de la momentul pierderii proprietăţii şi ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăţilor Fundamentale.
Raportul de expertiză tehnică pentru evaluare imobiliară efectuat la instanţa de fond şi depus la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, prin care a fost stabilită o valoare de 7,7 euro/mp şi o valoare de circulaţie de 23.200 lei este singurul relevant în cauză, valoarea terenului fiind stabilită în mod argumentat prin metoda comparaţiei directe, la momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate.
Înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv, Promisiunea de vânzare, precum şi hotărârea judecătoreasca pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/118/2010, prin care pentru un teren situat în vecinătatea terenului reclamanţilor despăgubirile au fost stabilite la nivelul sumei de 80 euro/mp atestă faptul că valoarea de 7,7 euro/mp este cu mult mai mică decât preţul care le-a fost oferit prin raportul de expertiză.
Mai mult de atât in conformitate cu prevederile ari. 44 alin. (2) din Constituţia României, nimeni nu poate fi expropriat pentru o cauza de utilitate publică, decât cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Textul constituţional instituie caracterul prealabil al despăgubirii ceea ce presupune că stabilirea acesteia trebuie determinată la momentul la care are loc exproprierea şi nu la o dată ulterioară, reprezentată de data întocmirii raportului de expertiză.
Au depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă preturile de pe piaţa liberă, respectiv un preţ de vânzare mediu de cca 67 euro/mp, în condiţiile în care terenul era situat în extravilan în momentul încheierii promisiunii.
Pentru parcela, situată în apropierea terenului aflat în proprietatea recurenţilor, instanţa judecătorească a stabilit că valoarea justă a despăgubirii este de 80 euro/mp, conform încheierii din 03 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/118/2010, înscris aflat la dosarul cauzei. De altfel, parcela, face parte din intravilanul localităţii Agigea, după cum rezultă din adeverinţa emisă de Primăria Agigea din 13 februarie 2011, aspect care aduce un spor substanţial de valoare terenului.
Din aceste motive, consideră că suma de 7,7 euro/mp, stabilită drept despăgubire, este derizorie şi denotă o vădită încălcare a drepturilor lor constituţionale.
Susţin că terenul expropriat face parte dintr-o suprafaţă mai mare, întregul lot fiind expropriat parţial, operaţiune care face ineficientă exploatarea acestuia, cu diminuarea valorii reale, având în vedere imposibilitatea construirii în vecinătatea autostrăzii sau în cazul construcţiilor edificate în apropierea autostrăzii. Nu s-a ţinut cont că în urma exproprierii restul lotului rămas a devenit inutilizabil pentru proprietar, atât ca poziţionare cât şi ca posibilităţi de investiţie.
În opinia recurenţilor preţul oferit de către expropriator nu poate fi luat în considerare întrucât a fost determinat printr-un raport de evaluare la întocmirea căruia nu au respectate dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu a fost întocmit în baza expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte la termenul de judecată din data de 17 martie 2016 a invocat, din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică nepronunţarea instanţei de apel pe apelul reclamanţilor şi, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, a rămas în pronunţare pe acest aspect.
Faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de apel formulată de reclamanţi, aşa cum rezultă din minuta şi dispozitivul deciziei atacate cu recurs,reprezintă o omisiune de a răspunde tuturor criticilor aduse hotărârii primei instanţe.
Se constată astfel că, urmare a nepronunțării asupra unei căi de atac declarate, legea a fost greşit aplicată şi nu a fost respectat principiul dublului grad de jurisdicție, văzut ca o garanție a respectării dreptului la apărare.
Întrucât instanţa de apel nu a făcut o analiză propriu-zisă a criticilor conţinute de apelul reclamanţilor, apel cu a cărei judecată a fost legal învestită, ceea ce implica un răspuns, în fapt şi în drept, la fiecare din aceste critici, ea a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Această omisiune a instanţei de apel determină instanţa de recurs să nu poată proceda la un control judecătoresc efectiv pentru prima dată în calea extraordinară de atac, astfel încât vătămarea produsă recurenţilor nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin casarea deciziei recurate, ca o condiţie necesarărespectării dreptului părţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, sunt îndeplinite, în speţă, cerinţele cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru argumentele prezentate, ce nu mai impun analizarea motivelor de recurs dezvoltate de recurenţi, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva acestei hotărâri, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, care urmează a se pronunţa atât pe apelul reclamanţilor cât şi pe cel al pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 89/C din 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.