Decizia nr. 606/2016
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. constată următoarele:
Prin cererea introductivă din data de 26 martie 2014, reclamanţii A., B. şi alţii au solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la majorarea salariilor de bază începând cu data de 7 aprilie 2012, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică aferenţi anilor 2008-2011 şi primului trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC C. SA pe anii 2010-2012 şi la plata într-o singură etapă a sumelor de bani reprezentând diferenţele salariale rezultate în urma acestei majorări salariale, începând cu data de 7 aprilie 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, având în vedere numărul mare de reclamanţi, pentru o bună administrare a justiţiei, a disjuns cauza prin formarea unor noi dosare în care să fie maxim 25 de reclamanţi.
În Dosarul disjuns nr. x/3/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3162 din 31 martie 2015 a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC C. SA, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, solicitând şi suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate.
Instanţa de apel a dispus prin încheierea din 23 septembrie 2015 suspendareaexecutării provizorii a sentinţei civile nr. 3162 din 31 martie 2015 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la soluţionarea căii de atac a apelului.
La data de 22 octombrie 2015 a fost înregistrată cererea formulată de intimaţii-reclamanţi de recuzare a judecătorilor D.D. şi E., magistraţi ce au făcut parte din completul de judecată ce a soluţionat cererea de suspendare, cu motivarea că aceştia şi-au exprimat părerea cu privire la soluţia ce urmează să o pronunţe în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din data de 28 octombrie 2015 a respins cererea de recuzare.
La data de 27 noiembrie 2015, intimaţii-reclamanţi B. D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. , N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C. au declarat recurs împotriva încheierii din camera de consiliu din 28 octombrie 2015 în Dosarul nr. x/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cerere care a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 7 decembrie 2015. Au susţinut că prin admiterea cererii de suspendare provizorie a executării, dispusă de instanţa de apel în data de 23 septembrie 2015, s-a săvârşit o antepronunţare în cauză şi că în mod greşit cererea de recuzare a fost respinsă.
Recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza finală şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/3/2014şi repartizat completului C.F. nr. 4.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 15 ianuarie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C.F. 4, la data de 20 ianuarie 2016, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 60-86 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat un punct de vedere în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 17 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. 5 C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
Din conţinutul textului legal evocat rezultă regula potrivit căreia încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea finală prin care a fost soluţionată cauza. Legiuitorul a prevăzut ca, în situaţia în care hotărârea finală este definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.
Prin urmare, dispoziţiile procedurale, deşi recunosc părţii interesate dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, spre deosebire de încheierea prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de cea prin care se încuviinţează recuzarea care nu sunt supuse nici unei căi de atac, exerciţiul acestui drept trebuie să fie corelat cu pronunţarea unei hotărâri de soluţionare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată înainte de pronunţarea hotărârii finale.
Raţiunea instituirii acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura posibilităţile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi de atac şi de sporire a celerităţii în soluţionarea cauzei, dat fiind faptul că, cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al asigurării desfăşurării normale a judecăţii.
În speţă, pricina dedusă judecăţii are ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă, hotărârea pronunţată în primă instanţă fiind atacată cu apel, situaţie în care urmează a se pronunţă o hotărâre definitivă în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. Cum hotărârea ce urmează a fi pronunţată va fi o hotărâre definitivă, rezultă că, în cauză, este incidentă teza a doua a art. 53 alin. (1) C. proc. civ., partea interesată (cea care a cerut recuzarea) având astfel posibilitatea de a declara recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării la instanţa ierarhic superioară şi anume, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimaţii-reclamanţi au formulat cerere de recuzare în faza procesuală a apelului, aceasta fiind respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, însă calea de atac a fost declarată de aceştia anterior soluţionării pe fond a cauzei. Astfel, la data declarării prezentului recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării completului învestit cu judecarea apelului, respectiv 27 noiembrie 2015, în cauză nu exista o hotărâre finală de soluţionare a apelului.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
În raport de această împrejurare, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, iniţierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile prevederilor legale, aşa cum dispun şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
Cum legiuitorul condiţionează exerciţiul dreptului de a ataca încheierea de respingere a recuzării de pronunţarea unei hotărâri de soluţionare a cauzei, rezultă că, la acest moment, reclamanţii nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a recuzării din 28 octombrie 2015.
Pentru aceste considerente, întrucât nu a fost exercitat în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y, A.A., B.B. şi C.C. împotriva încheierii de şedinţă din 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.