Decizia nr. 972/2016
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:
Reclamantul A. prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/245/2010, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2363/2006 şi nr. 2365/2006, autentificate la BNP E. şi F., ambele contracte fiind încheiate cu pârâţii.
- Prin sentinţa civilă nr. 3557 din 05 noiembrie 2014, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în rejudecare, a respins acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. şi cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 3557 din 05 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, fără a formula critici cu privire la nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii.
- Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 295 din 10 septembrie 2015 a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3557 din 05 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, reţinând că deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 4.420,3 RON şi nu a formulat nici cerere de ajutor public judiciar.
- Împotriva deciziei nr. 295 din 10 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea pe fond.
În criticile formulate recurentul, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de apel este nelegală, faţă de împrejurarea că apelul a fost anulat ca netimbrat, fără să soluţioneze cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar. A arătat că, după soluţionarea pe fond a cauzei de către Tribunalul Iaşi, reclamantul a formulat apel la Curtea de Apel Iaşi, iar, în paralel, a iniţiat şi o serie de demersuri la Primăria Iaşi, în vederea identificării şi atribuirii unui alt amplasament în echivalent pentru amplasamentul ce a fost înstrăinat de pârâţi şi, cu privire la care nu se mai poate realiza procedura de punere în posesie.
În aceste împrejurări, reclamantul a depus la curtea de apel o cerere de renunţare la apelul formulat în cauză pentru a putea învesti hotărârea instanţei de fond cu menţiunea definitivă, însă, ulterior, a primit de la Primăria Iaşi un răspuns, în sensul că nu se va putea proceda la atribuirea unui alt amplasament, singura soluţie rămasă fiind aceea de a recupera preţul încasat de B. în urma înstrăinării terenului.
A precizat că, faţă de răspunsul Primăriei Iaşi, reclamantul a revenit asupra cererii de renunţare la apel şi a solicitat, printr-o cerere scrisă, acordarea ajutorului public judiciar cu privire la plata taxei judiciare de timbru, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat în nici un fel asupra acesteia.
- Analizând recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 295 din 10 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:
Chestiunea de drept supusă analizei Înaltei Curţi, vizează încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, critică care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concret, recurentul a argumentat încălcarea flagrantă a acestor dispoziţii legale, susţinând că instanţa de apel a procedat în mod greşit la anularea cererii de apel ca netimbrată, în condiţiile în care deşi a formulat o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar, aceasta nu a fost soluţionată.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă, iar conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede că „Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008”.
Conform art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cererea de ajutor public judiciar se adresează instanţei competente cu soluţionarea cauzei în care se solicită ajutorul şi el se acordă oricând în cursul judecăţii.
Este de observat în cauză că, la termenul de judecată din 25 iunie 2015 şi 10 septembrie 2015, instanţa de apel i-a pus în vedere apelantului reclamant A. să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 4.420,3 RON, conform dovezilor aflate la dosarul de apel, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat.
Analizând înscrisurile din dosarul de recurs, Înalta Curte constată că din acestea nu rezultă către cine s-a transmis cererea de acordare a ajutorului public judiciar.
Faţă de această situaţie, cum la momentul judecării apelului, respectiv la 10 septembrie 2015, cererea de ajutor public judiciar nu ajunsese la dosarul cauzei şi nici ulterior, iar reclamantul apelant deşi a fost legal citat cu menţiunea de a achita taxa de timbru, cum acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, Înalta Curte apreciază că în mod just instanţa de apel i-a anulat apelul ca netimbrat.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 295 din 10 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 295 din 10 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilǎ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2016.