Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 1039/2016

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr,124/F din 27 iulie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a respins cererea formulată de autorităţile judiciare spaniole, de predare a persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare emis la data de 04 mai 2016 de Audiencia Provincial de Tarragona - Seccion Cuarta, Spania în Dosarul de referinţă nr. x/2013/A, în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 168/2012 din data de 27 aprilie 2012, pronunţată de Audiencia Provincial de Tarragona - Seccion Cuarta, Spania, rămasă definitivă la data de 31 iulie 2013.

A luat act că persoana solicitată A. a fost de acord să execute într-un penitenciar din România pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare spaniole.

În temeiul art. 98 alin. (2) lit. c), în referire la art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a recunoscut în parte, numai în privinţa pedepselor principale, sentinţa penală nr. 168/2012 din data de 27 aprilie 2012, pronunţată de Audiencia Provincial de Tarragona-Seccion Cuarta, Spania.

A constatat că prin hotărârea penală menţionată persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare, compusă din următoarele pedepse:

- o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 163, art. 77 şi art. 188 alin. (1) C. pen. spaniol, având corespondent în 210 alin. (1) lit. a) C. pen. al României;

- o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 163 alin. (1) C. pen. spaniol, având corespondent în art. 205 alin. (1) C. pen. al României;

- o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. spaniol, având corespondent în art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen. al României.

În baza art. 154 alin. 6 lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, în referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. al României, a adaptat pedeapsa închisorii aplicată persoanei solicitate A. şi a dispus executarea într-un penitenciar din România a unei pedepsei principale de 3 (trei) ani închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte două pedepse).

A dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare perioada de arest executată de persoana solicitată în Spania, de la 12 august 2010 până la 01 octombrie 2010, precum şi durata arestului la domiciliu executat în România, de la 17 mai 2016 până la data încarcerării efective.

În baza art. 103 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004. republicată, a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu a persoanei solicitate A. de la data prezentei, până la data încarcerării efective, dar nu mai mult de 30 de zile.

În baza art. 98 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus emiterea de îndată a mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei solicitate A.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că la data de 04 mai 2016, autorităţile judiciare spaniole, respectiv Audiencia Provincial de Tarragona - Seccion Cuarta, Spania, au emis un mandat european de arestare privind pe persoana de cetăţenie română A., solicitând predarea acesteia în scopul în scopul executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 168/2012 din data de 27 aprilie 2012, pronunţată de Audiencia Provincial de Tarragona - Seccion Cuarta, Spania, rămasă definitivă la data de 31 iulie 2013.

În cuprinsul mandatului s-a arătat că persoana solicitată a fost condamnată la această pedeapsă rezultantă compusă din următoarele pedepse:

- o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 163, art. 77 şi art. 188 alin. (1) C. pen. spaniol;

- o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 163 alin. (1) C. pen. spaniol;

- o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. spaniol.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-au arătat în cuprinsul mandatului european de arestare următoarele:

Acuzaţii B., cunoscut şi cu numele de C., major, a cărui naţionalitate este românească, cu număr de paşaport, fără antecedente penale, şi D., major, a cărui naţionalitate este românească, Număr de Identificare a Cetăţenilor Străini de Spania, cu antecedente penale de care nu se va ţine cont în vederea recidivei, împreună cu altă persoană şi, cu Număr de Identificare a Cetăţenilor Străini de Spania, au acţionat împreună cu scopul de a obţine beneficii materiale pe baza prostituţiei duse la capăt de către femei de naţionalitate românească ce erau duse şi lăsate în diferite puncte de pe autostrada naţională, situate în localităţile Vinaroz, Alcanar şi Sânt Carles de la Rapita. Cu această intenţie şi pentru a obţine beneficiul menţionat, le retrăgeau documentele originale, le ofereau un telefon mobil cu intenţia de a se putea comunica ca ele şi, în plus, le stabileau preţul pe care trebuia să îl primească pentru fiecare serviciu oferit, obligăndu-le să le predea zilnic sumele de bani pe care le obţineau.

Acuzata A., cu număr de paşaport, care avea o relaţie de parteneriat cu B. şi care, cel puţin în luna februarie a anului 2010 era însărcinată, care mai era cunoscută şi cu numele de E., exercita prostituţia în mod voluntar, împărţind sumele de bani pe care le obţinea cu partenerul său, mai sus menţionat, B., în cadrul funcţiei sale de parteneră a lui B., îl informa pe acesta cu privire la toate actele sexuale duse la capăt de către femeile ce erau lăsate pe autostradă şi, de asemenea, aceasta era şi cea care hotăra, la indicaţiile lui B., locul in care aceste femei trebuiau să se situeze pentru a duce la capăt prostituţia. Într-un anumit fel, primea banii pe care îi obţineau zilnic aceste femei şi care îi erau înmânaţi de către F. sau de către G., atât lui B., cât şi lui D."

Faptele astfel descrise au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni;

- complicitate la infracţiunea de reţinere ilegală, în concurs medial cu o infracţiune de prostituţie forţată faţă de numita F.;

- complicitate la infracţiunea de reţinere ilegală cu privire la numita G.;

- complicitate la infracţiunea de prostituţie forţată faţă de numita G.

Cu referatul nr. x/11/5/2016 din data de 17 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a sesizat Curtea de Apel Galaţi cu propunerea de arestare provizorie a persoanei solicitate A. şi de predare a acesteia autorităţilor judiciare solicitante.

Prin încheierea din data de 25 februarie 2016, Curtea de Apel Galaţi a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi, în baza art. 101 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la art. 218 şi urm. C. proc. pen., a luat faţă de persoana solicitată A. măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 17 mai 2016, până la 15 iunie 2016, inclusiv. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus persoanei solicitate obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat Umbrăreşti, oraş Tg. Bujor, judeţul Galaţi, fără permisiunea instanţei de judecată. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, persoanei solicitate i s-a instituit obligaţia de a se prezenta în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemată. În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen., s-a atras atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea Ordonanţei de reţinere nr. 20 din 17 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi s-a încredinţat supravegherea acesteia pe durata măsurii preventive Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi. S-a dispus, de asemenea, emiterea adreselor prevăzute de art. 221 alin. (8) C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere s-a luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare spaniole şi a cerut recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare şi executarea în România a pedepsei la care se referă mandatul european de arestare.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că, prezentă fiind în instanţă, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, persoana solicitată A. a învederat că, deşi nu recunoaşte comiterea infracţiunilor pentru care a fost condamnată de autorităţile judiciare spaniole, nu este de acord să fie predată acestora, solicitând recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare şi executarea în România a pedepsei aplicate prin aceasta.

Faţă de poziţia exprimată de persoana solicitată, Curtea a constatat că în cauză ar putea deveni incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

În susţinerea poziţiei sale faţă de cererea de predare formulată de autorităţile judiciare spaniole, persoana solicitată a arătat că doreşte să stea alături de familie în România, învederând că are o fiică în vârstă de 5 ani.

Raportat la motivele invocate de persoana solicitată. Curtea a apreciat că în cauză se impune efectuarea de cercetări suplimentare în vederea aplicării dispoziţiilor art 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în sensul dovedirii susţinerilor persoanei solicitate. în consecinţă, Curtea a dispus efectuarea unei anchete sociale de către departamentul de specialitate din cadrul Primăriei oraşului Tg. Bujor, pentru a se verifica veridicitatea susţinerilor făcute, respectiv situaţia familială a persoanei solicitate.

În paralel, pentru a fi în măsură să procedeze la recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de autorităţile judiciare spaniole în cazul constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte motivul opţional de refuz de predare, Curtea a solicitat acestora hotărârea prin care a fost condamnată persoana solicitată, însoţită de traducerea acesteia.

Cu adresa din 23 mai 2016, Primăria oraşului Tg. Bujor a comunicat instanţei referatul de anchetă socială privind familia persoanei solicitate A., în care se menţionează că aceasta nu este căsătorită, are o fată, H., născută din relaţia cu numitul B. Din luna ianuarie 2015, persoana solicitată şi fiica acesteia locuiesc împreună într-un imobil din localitatea Umbrăreşti, oraş Tg. Bujor aparţinând bunicii persoanei solicitate, I., care la rândul ei este bolnavă şi are nevoie de îngrijiri medicale. Venitul familiei persoanei solicitate se compune din alocaţia lunară a minorei, la care se adaugă pensia numitei I., în cuantum de 700 lei. Din investigaţiile făcute de asistenţii sociali a mai reieşit faptul că persoana solicitată A. este ataşată de fiica sa şi se preocupă îndeaproape de creşterea şi educarea acesteia, neexistând niciun risc de neglijare.

S-a apreciat de către membrii colectivului care a întocmit referatul de anchetă socială că minora H., pentru o bună creştere şi educare, are nevoie de mama sa, întrucât nu are alte rude apropiate care să o suplinească.

La data de 31 mai 2016, autorităţile judiciare spaniole au transmis instanţei hotărârea penală de condamnare a persoanei solicitate A., tradusă în limba română, precum şi certificatul emis în baza Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, prin care s-a solicitat recunoaşterea în România a hotărârii penale de condamnare şi punerea în executare a pedepsei de 5 ani închisoare.

Apreciind că în cauză se impune adaptarea pedepsei rezultante aplicate persoanei solicitate prin hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare spaniole. Curtea a solicitat punctul de vedere al acestora cu privire la o eventuală reducere a pedepsei. Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 07 iulie 2016, autorităţile judiciare spaniole au precizat că „nu se opun propunerii formulate de către Curtea de Apel Galaţi cu condiţia garantării plăţii responsabilităţilor civile în termeni rezonabili şi eficienţi".

Analizând actele şi lucrările dosarului. Curtea a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit dispoziţiilor legale anterior evocate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. In această situaţie, anterior pronunţării unei hotărâri cu privire la cererea de predare a persoanei solicitate, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. În cazul în care procedează la recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare, aceasta se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte, iar în cazul în care autoritatea judiciară română de executare recunoaşte hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii.

În speţa de faţă, constatând că persoana solicitată A. este cetăţean român, având o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 5 ani, şi că aceasta a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul solicitant, apreciind, totodată, că predarea persoanei solicitate în Spania ar putea aduce grave prejudicii familiei acesteia (persoana solicitată fiind mama unei minore în vârstă de 5 ani), Curtea a conchis că se impune a se refuza predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare spaniole, corelativ cu recunoaşterea - pe cale incidentală - a sentinţei penale nr. 168/2012 din data de 27 aprilie 2012, pronunţată de Audiencia Provincial de Tarragona - Seccion Cuarta, Spania, rămasă definitivă la data de 31 iulie 2013, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 163, art. 77 şi art. 188 alin. (1) C. pen. spaniol (având corespondent în art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. al României), de art. 163 alin. (1) C. pen. spaniol (având corespondent în art. 205 alin. (1) C. pen. al României) şi de art. 188 alin. (1) C. pen. spaniol (având corespondent în art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen. al României), cu consecinţa punerii în executare în România a pedepsei aplicate persoanei condamnate A. prin hotărârea astfel recunoscută.

Referitor la condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o hotărâre pronunţată de autorităţile judiciare spaniole să fie recunoscută în România, Curtea a apreciat că acestea sunt cele prevăzute de dispoziţiile cuprinse în Titlul VI al Legii nr. 302/2004, republicată, intitulat Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, în relaţia cu alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, hotărârea penală de condamnare a persoanei solicitate a rămas definitivă la data de 31 iulie 2013;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte)

Faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, acestea fiind infracţiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracţiuni de natură politică sau militară. Condiţia aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracţiunile pentru care numita A. a fost condamnată în Spania având corespondent în dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. a), ale art. 205 alin. (1) şi ale art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen. al României.

Pe de altă parte, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetăţenie română

Condamnata A. este cetăţean român, aceasta fiind născută la data de 13 decembrie 1978 în municipiul Galaţi, judeţul Galaţi şi având domiciliul în satul Umbrăreşti, oraşul Tg. Bujor, judeţul Galaţi;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România;

În ceea ce priveşte consimţământul, Curtea constată că persoana solicitată a fost de acord să execute în România pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare spaniole;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale (în fişa de cazier judiciar este înscrisă condamnarea din Spania);

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României (din actele şi lucrările dosarului nu rezultă o astfel de împrejurare);

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală (nu este cazul);

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana solicitată nu ar răspunde penal potrivit legii române);

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate (nu este cazul);

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei (nu este cazul);

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (procedurile derulate în faţa autorităţilor judiciare spaniole au avut loc în prezenţa persoanei solicitate, care s-a aflat în stare de arest preventiv în perioada 12 august 2010 - 01 octombrie 2010).

În consecinţă, Curtea a constatat că în speţa de faţă sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executarea a sentinţei penale de condamnare a numitei A., nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare.

În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă aplicabilă condamnatei A.. Curtea a apreciat că aceasta trebuie calculată potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din N.C.P. referitoare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni. Astfel, pedepsele la care persoana solicitată a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 168/2012 din data de 27 aprilie 2012, pronunţată de Audiencia Provincial de Tarragona - Seccion Cuarta, Spania, de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, trebuie contopite, urmând a se aplica spre executare pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită la 3 ani închisoare.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că nu pot fi recunoscute în prezenta cauză pedepsele complementare/accesorii sau amenzile penale aplicate persoanei solicitate de către autorităţile judiciare spaniole.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată A., solicitând, în esenţă, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei care a fost stabilită în sarcina sa de către Curtea de Apel Galaţi, apreciind că sunt îndeplinite în totalitate prevederile art. 91 C. pen. în ceea ce priveşte suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, contestatoarea exprimându-şi acordul de a efectua muncă în folosul comunităţii. De asemenea contestatoarea a arătat că are o minoră în întreţinere al cărei tată este arestat, părinţii sunt decedaţi, astfel că aceasta este singura întreţinătoare a minorei.

Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent "atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare".

Se observă că după consultarea statului emitent, respectiv statul spaniol, instanţa de fond a adaptat pedeapsa închisorii aplicată persoanei solicitate A. şi a dispus executarea într-un penitenciar din România a unei pedepsei principale de 3 (trei) ani închisoare.

Contestatoarea a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei de 3 ani din executare efectivă în suspendare sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 91 C. pen.

Înalta Curte constată că, pe de o parte, din adresa autorităţilor judiciare spaniole rezultă cu certitudine că sunt de acord cu adaptarea pedepsei dar fără a aduce atingere modului de executare stabilit prin hotărâreea străină de condamnare, iar, pe de altă parte chiar dispoziţiile art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată permit doar reducerea cuantumului pedepsei nu şi modificarea modalităţii de executare.

De altfel, instanţa română nu poate modifica modalitatea de executare a pedepsei şi din cauză că acest lucru ar necesita o reexaminare a împrejurărilor în care au fost comise faptele or, instanţa naţională nu este învestită cu examinarea fondului cauzei,obiectul procedurii fiind recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

Ca atare, critica formulată este nefondată.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia şi va obliga persoana solicitată contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 124/F din 27 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu. în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 august 2016.