Decizia nr. 234/RC/2016
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 298/PI din 05 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2015, s-a dispus:
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A., la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu prevăzut de lege şi anume 1 an şi 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la 66 alin. (1) lit. a), b) C pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă, respectiv interzice exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1), la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 25 martie 2015 şi până la zi.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul B., la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu prevăzut de lege şi anume 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă, respectiv au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1), la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 25 martie 2015 şi până la zi.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea autovehiculului înmatriculat în Republica Serbia, utilizat de inculpatul B. la transportarea drogurilor din Kosovo către România.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 4238 g. substanţă care conţine heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate de la inculpaţi, cu păstrarea de contraprobe.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi, învederându-le că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să achite în favoarea statului suma de 4.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Prin decizia penală nr. 1350/A din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 298/PI din 05 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2015.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 298/PI din 05 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş şi rejudecând:
A reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de către inculpatul A. în forma complicităţii prev. de art. 48 C. pen. în locul formei autoratului, menţinând cuantumul pedepsei aplicate acestuia.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpaţi cantitatea 1,69 g. substanţă pulverulentă care conţine heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator. A completat conţinutul pedepsei complementare aplicate fiecăruia dintre inculpaţi pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, precum şi al pedepsei rezultante complementare cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. - dreptul de a se afla pe teritoriul României pe perioadele stabilite prin sentinţa penală atacată.
A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate.
În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată fiecăruia dintre inculpaţi durata arestului preventiv de la data de 05 octombrie 2015 la zi.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul apelant B. la plata sumei de 450 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
În temeiul art. 273 C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către traducător C. a sumei de 450 RON, onorariu servicii de traducere.
Împotriva deciziei penale nr. 1351/A din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Prin încheierea nr. 164/RC pronunţată la data de 06 mai 2016 în Dosarul nr. x/30/2015, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1351/A din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi s-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie la completul de judecată.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cazurile în care se poate face recurs în casaţie sunt expres şi limitative prevăzute de dispoziţiile art. 438 C. proc. pen., respectiv:
1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.
Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează aşadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.
Necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar contrare legii, să fie îndreptate, trebuie însă conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranţa şi stabilitatea circuitului juridic. Astfel, siguranţa raporturilor juridice reglementate prin hotărâri judecătoreşti definitive impune, cu privire la exercitarea unei căi de atac, atât o limitare în timp (termenul de declarare a recursului), cât şi din perspectiva interesului procesual (persoane care pot declara), precum şi a cazurilor ce pot fi invocate.
Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. se constată că a fost invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii material şi procesuale atacate.
Se constată că inculpatul A. a invocat în curpinsul cererii de recurs în casaţie incidenţa dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a precizat că instanţa de apel, ca motivare, a reţinut în sarcina sa, ca a săvârşit fapta în varianta introducerii în ţară fără drept, droguri de mare risc, conducând un alt autoturism decât cel în care se aflau drogurile şi asigurând conspirativitatea transportului, ţinând în permanenţă legătura cu inculpatul B. şi însoţindu-l pe traseul parcurs.
Raportat la starea de fapt expusa, a apreciat ca aceasta nu este prevăzuta de legea penala, art. 3 din Legea nr. 143/2000 incriminând
„(1) Introducerea sau scoaterea din ţara, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”
A învederat faptul că acesta a condus un alt autoturism, fără legătură cu drogurile introduse în ţară de către B., conducându-l pe acesta până în localitatea Timişoara, nu poate avea relevanţă penală, activitatea penală desfăşurată nefiind încriminată ca infracţiune.
În concluzie, a solicitat admiterii recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.
Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casaţie inculpatul critică de fapt greşita condamnare prin reţinerea ca situaţie de fapt a conducerii unui alt autoturism decât cel în care se aflau drogurile, faptă ce s-a stabilit de către instanţa de apel că reprezintă complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel încât se solicită o reapreciere a situaţiei de fapt, cu consecinţa achitării inculpatului, aspecte ce nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs în acest cadru procesual.
În acest sens, se reţine că motivele invocate de inculpatul A. se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie invocat, deoarece, pe de o parte, faptele pentru care a fost condamnat inculpatul sunt prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte analizează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aspectele privind netemeinicia deciziei instanţei de apel neputând fi analizate în prezenta cale de atac.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere practica recentă a instanţei supreme prin care s-a apreciat că indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat nu este suficientă pentru admiterea cererii de recurs în casaţie şi achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri, instanţa de recurs neputând examina cauza sub toate aspectele, ci numai sub aspectul controlului legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii material şi procesuale atacate, solicitarea apărării implicând o reapreciere a situaţiei de fapt, a participaţiei penale a inculpatului, a stabilirii vinovăţiei acestuia raportat la faptul că acesta a condus o altă maşină decât cea în care se aflau drogurile ce au fost traficate.
Pentru cele evocate, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1351/A din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1351/A din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2016.