Decizia nr. 375/2016
Deliberând asupra cererii de revizuire declarată de petenta SC A. SRL, în baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 476 din 20 mai 2015pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2014 s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC A. SRL împotriva Rezoluţiei nr. x/P/2013 din data de 15 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Pentru a pronunţa această sentinţă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că prin Rezoluţia nr. x/P/2013 din 15 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în conformitate cu disp. art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori B, C., D. și E., având grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. anterior şi art. 264 C. pen. anterior.
În considerentele rezoluţiei s-a arătat că petenta SC A. SRL, nemulţumită de nesoluţionarea plângerii penale care face obiectul Dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. x/P/2001, depusă în urmă cu 12 ani, a formulat plângere împotriva magistraţilor care au avut în instrumentare această cauză.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ţinând seama de gradul profesional al persoanelor reclamate, prin Ordonanţa nr. 26/P/2013 din 23 septembrie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată sub nr. X/P/2013.
În esenţă, din actele premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluţia atacată s-a reţinut că Dosarul nr. x/P/2011 ar fi avut ca obiect sustragerea de către autori necunoscuți a paşapoartelor numiţilor F. şi G., paşapoarte care au fost predate unor persoane necunoscute ce s-au prezentat la data de 17 septembrie 1998 în faţa notarului public H., ocazie cu care ar fi autentificat un act adiţional între părţile I. şi E., din Republica Moldova, prin care E. prelua SC J SRL Iaşi, iar I. era revocată din funcţia de administrator. în această modalitate persoana care ar fi folosit documentele falsificate s-ar fi prevalat de calitatea de asociat unic şi ar fi formulat o cale de atac împotriva unei sentinţe civile emisă de Tribunalul Vaslui, având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare care fusese încheiat între SC J SRL Iaşi şi SC A. SRL Bârlad.
În urma verificărilor întreprinse în cauză, s-au constatat următoarele aspecte: la data de 28 septembrie 2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost înregistrată sub nr. x/P/2001 plângerea formulată de SC A. SRL cu privire la săvârşirea de către H. şi E. a infracţiunilor prev. şi ped. de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. anterior şi art. 293 C. pen. anterior. Plângerea penală a fost declinată de către unitatea de parchet destinatară către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 01 octombrie 2001;
- la data de 05 octombrie 2001 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi plângerea formulată de SC A. SRL Bârlad în vederea efectuării de cercetări faţă de H. şi E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 288 C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior şi art. 293 C. pen. anterior;
- la data de 05 octombrie 2001 plângerea formulată de SC A. SRL Bârlad a fost trimisă Poliţiei Municipiului Iaşi în vederea efectuării de cercetări penale;
- la data de 15 noiembrie 2001, Secţia a II-a de Poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi a înaintat prin adresă, Dosarul nr. x/P/2001 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunerea de declinare a competenţei, cauza fiind repartizată la aceeaşi dată unui procuror în vederea dispunerii soluţiei legale;
- la data de 22 noiembrie 2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a restituit Dosarul nr. x/P/2001 organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi, Secţia a II-a de Poliţie, în vederea completării cercetărilor;
- la data de 07 decembrie 2001, prin adresă, Secţia a II-a de Poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi înaintează Dosarul nr. x/P/2001 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunere de transfer a urmăririi penale în Republica Moldova, dosarul fiind repartizat la aceeaşi dată procurorului spre soluţionare;
- prin adresa din data de 07 ianuarie 2001, semnată de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, K. şi procurorul D., din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, s-a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transferul urmăririi penale în Republica Moldova pe considerentul că numitul E. este născut şi are domiciliul în această ţară;
- prin adresa nr. X/270/2002 din data de 25 noiembrie 2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Cooperare Judiciară Internaţională, de Informare Publică şi relaţii cu Presa, a trimis ordonanţa autorităţii judiciare din Republica Moldova, prin care s-a hotărât „de refuzat în pornirea procesului penal din lipsa faptului de infracţiune". Din toate documentele remise de unităţile de parchet pe structura ierarhică a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi rezultă faptul că dosarul penal, înaintat prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de cooperare judiciară, a fost oprit de autorităţile judiciare moldoveneşti, nemaifiind restituit către autorităţile judiciare române, procedura penală a statului moldovean presupunând că în situaţia în care se hotărăşte „refuzul în pornirea procesului penal", cauza se păstrează şi se arhivează de către autoritatea emitentă a dispoziţiei menţionate.
- la data de 06 decembrie 2002, prin adresa nr. x/II-5/2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi răspunsul autorităţilor judiciare din Republica Moldova cu privire Ia cauza care ar forma obiectul dosarului;
- prin adresa nr. x/P/2001, din data de 14 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a menţionat faptul că „astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la urma dosarului şi prin menţiunile din registrul penal, Dosarul nr. x/P/2001 nu a fost restituit unităţii noastre de parchet".
- prin adresa nr. x/II-1/2005 din data de 16 februarie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi ordonanţa autorităţilor judiciare din Republica Moldova cu solicitarea de „a se înregistra cu autor necunoscut fapta săvârşită la data de 17 septembrie 1998 de fals privind identitatea, prev. de art. 293 C. pen., întrucât autorul nu este F.";
- urmare a acestei adrese, prin rezoluţia administrativă a prim-procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cauza a fost înregistrată în registrul penal sub nr. x/P/2005, fiind repartizată procurorului E.;
- la data de 20 ianuarie 2006, procurorul de caz a confirmat, propunerea organelor de cercetare penală de a se dispune neînceperea urmăririi penale fată de autor necunoscut sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. și ped. de art. 293 C. pen. anterior, întrucât în cauză a interveni, prescripţia faptei (art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior);
- această soluţie a fost comunicată personal numitului L., la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi;
- împotriva acestei soluţii, petenta SC A. SRL Bârlad a formulat plângere adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind înregistrată sub nr. x/II-2/2006;
- prin rezoluţia din data de 12 mai 2006, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi a dispus respingerea ca neîntemeiată, a plângerii formulată de L. împotriva rezoluţiei procurorului nr. x/P/2005 din data de 20 ianuarie 2006;
- această soluţie a fost comunicată, astfel cum rezultă din dovada de comunicare, la data de 26 iunie 2006, prin afişare;
- prin sentinţa penală nr. 2667 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 613 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus în temeiul disp. art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. anterior, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta SC A. SRL Bârlad, prin reprezentanţii săi legali împotriva rezoluţiei procurorului din dala de 20 ianuarie 2006, dată în Dosarul nr. x/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, soluţie pe care o menţine;
- la data de 10 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a înregistrat sub nr. x/P/2003 plângerea penală formulată de SC A. SRL Bârlad împotriva notarului public H. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 şi art. 246 C. pen. anterior;
- cauza a fost soluţionată prin rezoluţia din 16 mai 2003, emisă de procurorul C., care a dispus neînccperea urmăririi penale faţă de notarul menţionat, întrucât fapta nu există;
- şi această soluţie a fost comunicată către SC A. SRL Bârlad;
- împotriva rezoluţiei dispuse de procuror SC A. SRL a formulat plângere,, astfel că prin rezoluţia din data de 11 iulie 2003 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, B, a dispus respingerea plângerilor acesteia, constatând faptul că soluţia dispusă este legală;
- acelaşi procuror general adjunct, B, a dispus respingerea plângerii formulate de SC A. SRL împotriva actelor procurorului din Dosarul nr. x/P/2001 la data de 21 aprilie 2005 prin Rezoluţia nr. x/11/2/2005;
- toate actele procedurale efectuate în toate cauzele menţionate au fost comunicate reprezentantului SC A. SRL Bârlad, numitului L. (inclusiv xerocopia ordonanţei din Republica Moldova);
S-a concluzionat că intimaţii au respectat dispoziţiile art. 12, 13 din Legea nr. 302/2004, neexistând aspecte procedurale neavute în vedere la soluţionarea acestora, soluţiile adoptate fiind date cu respectarea prevederilor legale, precum şi faptul că actele de urmărire penală au fost efectuate în mod constant, fără a exista tergiversări în ceea ce priveşte administrarea mijloacelor de probă,
Prin rezoluţia nr. x/II-2/2013 din data de 12 decembrie 2013, procurorul Şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC A. SRL nr. x/P/2013 din data de 15 noiembrie 2013.
Faţă de această rezoluţie petenta SC A. SRL a formulat plângere în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 ianuarie 2014.
În considerentele plângerii formulate petenta a arătat, în esenţă, că învinuitele Pohoaţă Măria şi B au blocat finalizarea Dosarului nr. x/P/2001 pe motiv că a fost declinat în Republica Moldova şi că au dat o interpretare greşită Ordonanţei din 24 iulie 2002 a Poliţiei Căuşeni, motiv pentru care dosarul a fost păstrat în registru cu soluţia iniţială "declinat" şi n-a fost dat în lucru la procuror, iar actele făcute cu paşaportul furat pentru SC J. SRL Iaşi n-au fost anulate şi făptuitorii trimişi în judecată.
Susţine petenta că, în realitate, dosarul s-a întors la parchet în 2002 însoţit de ordonanţa Poliţiei Căuşeni, însă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi au întocmit cu ordonanţa Poliţiei Căuşeni Dosare noi, respectiv nr. x/P/2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi nr. x/P/2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, dosare a căror întocmire, probează recunoaşterea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prin interpretarea iniţială eronată a Ordonanţei din 24 iulie 2002 a Poliţiei Căuşeni.
Crearea dosarelor noi, a susţinut petenta, s-a făcut prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul mascării neglijenţei iniţiale iar soluţiile din aceste cauze au fost date, fie cu încălcarea, fie din neînţelegerea procedurii penale întrucât s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunilor de fals, iar latura civilă a fost lăsată nesoluţionată deşi procurorul de caz avea obligaţia legală de a restitui bunul de care a fost deposedată în mod fraudulos petenta, linia de fabricat parchet, şi de a anula actele falsificate.
Examinând plângerea formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen. anterior, după respingerea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. anterior, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Instanţa de judecată realizează un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele, respectiv al soluţiei date. Date fiind limitele în care operează controlul instanţei, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele faţă de care s-au întocmit aceste acte.
Conform dispoziţiilor legale, în baza art. 2781 C. proc. pen. anterior, pot fi atacate cu plângere soluţiile Ministerului Public, respectiv rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ordonanţa sau, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Actele atacate de petent sunt rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluţia de respingere a plângerii împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
La soluţionarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei precum şi a înscrisurilor administrate în cursul prezentei cauze, la propunerea petentei.
Faptele pentru care s-au făcut cercetări sunt prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. anterior - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi art. 264 C. pen. anterior - favorizarea infractorului, intimaţi fiind procurorii B, C., D. și E.
Potrivit art. 246 C. pen. „fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Potrivit art. 264 C. pen. „ Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte."
S-a precizat că procedura penală impune judecătorului să soluţioneze plângerea, prin verificarea, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate de petent. În cursul judecăţii plângerii petenta nu a solicitat sau invocat alte mijloace de probă care să conţină date utile sub aspectul faptelor sesizate, nemulţumirea justiţiabilului faţă de soluţia dispusă de procuror nu este probă pertinentă şi utilă şi nu are aptitudinea de a declanşa un proces penal împotriva intimaţilor vizaţi.
Conform art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. anterior, în cazul admiterii plângerii, instanţa trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit art. 228 C. proc. pen. anterior, începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen. anterior, cu excepţia celui de la lit. b) a aceluiaşi articol. Art. 10 C. proc. pen. anterior stabileşte o ordine legală de preferinţă, astfel organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenţei faptei sesizate.
S-a apreciat că, deşi petenta a menţionat, este adevărat în mod generic, actele pe care pretinde că magistraţii nu le-au îndeplinit ori le-au îndeplinit în mod defectuos cauzând o vătămare intereselor sale legale, ori în ce a constat favorizarea infractorului, Înalta Curte a constatat că soluţiile adoptate de aceştia au fost confirmate de prim-procurorul parchetelor în care şi-au desfăşurat activitatea şi de instanţele judecătoreşti competente care au analizat pe larg aspectele vizând legalitatea şi temeinicia actelor pretins nelegale, constatându-se că soluţiile dispuse au fost legale şi temeinice.
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie şi Legii nr. 303/2004, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, îndeplinindu-si atribuţiile care le revin, pentru soluţionarea unor dosare prin pronunţarea unor soluţii ce le consideră legale şi temeinice, în raport de probele administrate.
Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, s-a constatat că în cauză nu sunt indicii şi elemente care să justifice existenţa vreunei fapte cu caracter penal a procurorilor împotriva căruia a fost formulată plângerea, cu ocazia soluţionării lucrărilor penale ce au fost repartizate acestora spre soluționare şi care privesc petenta din prezenta cauza.
S-a reținut și faptul că nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale, de soluționare a unui litigiu, nu poate conduce, de plano, la prezumția existenţei unei fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție, fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale, iar în cazul procurorilor cu atât mai mult, în această sferă fiind incident principiul subordonării. Astfel, actele efectuate de către un procuror sunt supuse controlului procurorilor ierarhici superiori, care pot dispune inclusiv trecerea cauzei spre instrumentare unui alt organ.
Înalta Curte a mai constatat că „activitatea magistraţilor este una de interpretare a probelor, faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea ori în detrimentul uneia dintre părţi, ceea ce nu conduce automat la angajarea răspunderii magistratului pentru opinia juridică exprimată în exercitarea atribuţiilor de serviciu", cu atât mai mult cu cât, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, „în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege."
Organul de urmărire penală nu are atribuţii de control al soluţiilor pronunţate de magistraţi, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l investi cu astfel de atribuţii, pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalităţii şi temeiniciei unei soluţii, aceasta revenind în exclusivitate organelor de control competente, prevăzute de lege.
S-a arătat că din analiza materialului probator nu au putut fi identificate, în ceea ce-i priveşte pe intimaţi, acte de conduită contrare atribuţiilor de serviciu
În concluzie, instanţa a reţinut că simpla nemulţumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluţie, nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistraţilor, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 476 din 20 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2014, a formulat cerere de reviuire petenta SC A. SRL apreciind că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Examinând cererea de revizuire formulată de petenta SC A. SRL, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Înalta Curte reţine că, având caracterul unei căi de atac, prin care sunt constatate şi înlăturate erori judiciare în rezolvarea acţiunii penale, revizuirea priveşte numai hotărârile definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei. în acest sens, în practica instanţelor judecătoreşti s-a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, precum şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Prin urmare, cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. în acest context, Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de petenta SC A. SRL împotriva sentinţei penale nr. 476 din 20 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2014.
Va obliga apelantul revizuenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de petenta SC A. SRL împotriva sentinţei penale nr. 476 din 20 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2014.
Obligă revizuenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 mai 2016.