Decizia nr. 816/2016
Deliberând asupra contesta Uiei formulate, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 175/A din 16 martie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, excepţia nulităţii absolute a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 20 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014. A respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77 din 16 noiembrie 2015 emis de Tribunalul Bihor.
A respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnata A., ns. la 24 martie 1956, deţinută în Penitenciarul Arad, împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014.
A respins, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de condamnata A. împotriva încheierilor de şedinţă din 30 iunie 2015, 15 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 27 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 29 octombrie 2015, 12 noiembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 30 decembrie 2015 şi 20 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnata contestatoare la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunţa astfel s-a avut în vedere că prin Decizia penală nr. 730/A din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, de partea civilă Primarul Municipiului Oradea, în calitate de preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Oradea, precum şi de inculpatele A., aflată în prezent în stare de detenţie în Penitenciarul Arad şi B., împotriva sentinţei penale nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015 pronunţate de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/111/2014 pe care a menţinut-o în totalitate.
Prin cererea înregistrată la această instanţă în data de 3 decembrie 2015 sub dosarul cu numărul de mai sus, condamnata A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, precum şi a încheierilor din 16 noiembrie 2015, 12 noiembrie 2015, 29 octombrie 2015, 28 octombrie 2015 şi a celorlalte încheieri ce preced decizia şi a solicitat suspendarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77/205 emis de Tribunalul Bihor în data de 16 noiembrie 2015.
Totodată a solicitat condamnata ca prin hotărârea ce se va pronunţa să desfiinţeze decizia atacată, precum şi încheierile ce o preced, iar în rejudecarea apelului să se dispună achitarea sa.
S-au invocat cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 C. proc. pen., menţionându-se că acestea vor fi precizate după redactarea hotărârii contestate.
Prin cererea formulată în 25 ianuarie 2016, condamnata A. şi-a precizat cererea în sensul că înţelege să atace Decizia penală nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 şi încheieriie din 30 iunie 2015, 15 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 27 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 29 octombrie 2015, 12 noiembrie 2015, 12 noiembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 30 decembrie 2015 şi 20 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, solicitând admiterea în principiu, conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen., invocând cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 C. proc. pen., inclusiv lit. d), şi susţinând că instanţa ce a pronunţat decizia contestată nu a fost compusă potrivit legii, existând un caz de incompatibilitate, atât în primă instanţă, cât şi în apel.
A precizat contestatoarea că nu pune în discuţie o eroare de judecată, ci una de procedură, făcând referire la faptul că atât judecătorul care a pronunţat sentinţa penală nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015 a Tribunalului Bihor, cât şi unii dintre judecătorii care au compus completul de judecată al instanţei de apel au fost incompatibili, susţinând că, de lege ferenda, se impune modificarea dispoziţiilor C. proc. pen. în sensul reglementării unei căi de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de recuzare.
A mai susţinut contestatoarea că declaraţia de abţinere nu necesită „aprobare" şi că există o confuzie între declaraţia de abţinere şi cererea de abţinere.
Contestatoarea a făcut referire apoi la încheierile prin care s-au respins cererile de abţinere sau de recuzare formulate în cauză, precum şi la soluţia pronunţată într-un recurs în casaţie ce vizează un alt dosar în care a fost condamnată.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, contestatoarea a precizat că solicită suspendarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77 din 15 noiembrie 2015, care să se dispună prin încheiere, sens în care a făcut referire la faptul că instanţa se poate pronunţa asupra suspendării executării hotărârii în orice moment ulterior sesizării cu cererea de contestaţie în anulare şi până la soluţionarea acesteia.
A arătat contestatoarea că în data de 9 decembrie 2015, Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Arad a analizat situaţia sa, ca urmare a modificării situaţiei juridice, respectiv a anulării unui mandat de executare şi a încarcerării ca urmare a unui nou mandat de executare, aflat în aşteptare, menţinând regimul de executare închis, având în vedere durata pedepsei de 5 ani închisoare, precizând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 395/RC din 8 decembrie 2015 a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1828/2014 şi că, întrucât nu se afla în regim închis, iar noul mandat de executare a pedepsei închisorii a fost pus în executare la 9 decembrie 2015, trebuia să fie eliberată din penitenciar.
În data de 26 februarie 2016, prin av. C., contestatoarea a depus note scrise, precizând că menţine motivele invocate în cererea iniţială, vizând cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen., vizând existenţa unui caz de incompatibilitate a instanţei de apel, sens în care a făcut referire la faptul că unul dintre judecătorii ce au compus completul de judecată, respectiv doamna judecător D. a apreciat chiar ea că este incompatibilă datorită legăturilor de prietenie pe care soţul său le-ar avea cu fratele contestatoarei.
În completarea motivelor contestaţiei în anulare s-a arătat că se susţine contestaţia şi prin prisma cazului prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., existând probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
A apreciat că, în privinţa infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, respectiv spălare de bani în formă continuată, reţinute prin rechizitoriu, de prima instanţă, dar şi de instanţa de apel, era necesar să se constate faptul că sunt incidente dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, iar nu cele privind infracţiunea continuată, iar în privinţa infracţiunilor ce urmau a intra în concurs trebuia constatată prescripţia răspunderii penale şi să se dispună încetarea procesului penal.
S-a susţinut că în speţă nu poate fi vorba de o infracţiune continuată pentru că, raportat la presupusele perioade infracţionale, este cert că nu se poate susţine unicitatea rezoluţiei infracţionale, fiind imposibil de statuat că la un interval de circa 8 luni de zile ar putea exista o continuitate a aceleiaşi rezoluţii infracţionale,că există o reprezentare de ansamblu a demersurilor care ulterior i-au fost imputate ca fiind de natură infracţională.
Totodată, s-a susţinut că nu există nici identitate de subiecţi pasivi induşi în eroare şi că şi în lipsa unei schimbări de încadrare juridică ar exista un caz de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, câtă vreme ultimul act material ce ar intra în componenţa infracţiunii de înşelăciune în formă continuată ar fi cel din 29 noiembrie 2005, iar raportat la termenul general de prescripţie a răspunderii penale, rezultă că prescripţia generală a răspunderii penale este împlinită în data de 29 noiembrie 2010.
S-a solicitat să se constate că în speţă contestaţia în anulare se sprijină pe motivele prevăzute de art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen., este depusă în termenul prevăzut de lege, toate susţinerile făcute în cadrul contestaţiei găsindu-şi suport probator în actele Dosarului nr. x/111/2014 al Tribunalului Bihor, considerente pentru care s-a cerut să se constate ca fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. şi să se dispună admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, pentru ca ulterior, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen., găsind contestaţia întemeiată, să se desfiinţeze prin decizie Hotărârea nr. 730/A/2015 a Curţii de Apel Oradea, cu consecinţa rejudecării apelului pe care l-a declarat.
Dezbaterea contradictorie a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare a avut loc la termenul de judecată din 15 martie 2016, cu respectarea deciziei în interesul Legii nr. 3/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, şi a Deciziei nr. 542/2015 a Curţii Constituţionale.
S-a arătat că prin sentinţa penală nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015, Tribunalul Bihor a dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins excepţiile invocate de către inculpata A.. In baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată la o pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.
În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare, precum si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. Pe o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementara şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei B. sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au desfiinţat ca fiind false documentaţia cadastrala înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor sub nr. 1039/01 februarie 2005, intabulările efectuate în C.F. NDF Oradea nr. cadastral şi a tuturor actelor subsecvente şi dispune sistarea acestei coli de carte funciara.
S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 297 din 15 ianuarie 2008 pronunţata de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2007, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, a fost anulat planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate înregistrat la Oficiul de Cadastru și Publicitate lmobiliară Bihor în 2005, a fost anulată Încheierea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 40311/2005 şi s-a dispus sistarea colii de C.F. NDF Oradea.
S-a constatat ca prin sentinţa civila nr. 12618 din 21 noiembrie 2011 pronunţata de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2010, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1094/R/2012 pronunţată de către Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate din 1997 eliberat de Comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii nr. 18/1991 eliberat pentru suprafaţa de teren situată pe raza teritorială a comunei Sînmartin, însă identificat cu acelaşi număr de tarla, care se află în competenta si aria administrative a Comisiei locale Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991, nulitatea absoluta a planului de amplasament si delimitare a corpului de proprietate din 28 mai 2004 prin care s-a înfiinţat nr. cadastral 2002 pentru suprafaţa de 10.000 mp, nulitatea absoluta a intabulării efectuate în baza acestui plan de amplasament în C.F. Sînmartin si dispune sistarea acestei coli de carte funciara, nulitatea absoluta a tuturor actelor subsecvente emise in temeiul acestor acte nule absolute, acte subsecvente intabulate prin Încheierile nr. 2748 din 31 ianuarie 2005, respectiv nr. 35571 din 21 octombrie 2005, C.F. Sînmartin și s-a dispus sistarea acestor coli de carte funciară.
În baza art. 25 alin. (3) şi 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi spălare de bani. S-au respins pretenţiile civile formulate de Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin primarul Municipiului Oradea.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 7 noiembrie 2013, sechestru pus în aplicare de către organele de urmărire penala prin procesul verbal din 12 noiembrie 2013 (fila 344 vol. I urmărire penală).
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată inculpata B. la plata sumei de 6.000 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel Oradea a constatat următoarele:
Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.
Potrivit art. 431 C. proc. pen., judecata contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, presupune o primă etapă, admisibilitatea în principiu, care nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia.
În cadrul acestei proceduri instanţa analizează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar şi dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.
În analiza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de A., Curtea de Apel Oradea a reţinut, în esenţă, că petenta, deşi a invocat generic cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen., şi-a sprijinit în fapt contestaţia pe cazurile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., invocând, pe de o parte, incompatibilitatea judecătorilor ce au compus completul de judecată ce a pronunţat decizia contestată iar, pe de altă parte, existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale.
În ceea ce priveşte cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., referitor la prescripţia răspunderii penale, Curtea de Apel Oradea a constatat că instanţa ce a pronunţat decizia contestată a analizat aspectele invocate prin contestaţia în anulare formulată de condamnata A.
Astfel, în considerentele deciziei contestate s-a reţinut că, infracţiunea de înşelăciune a fost comisă de inculpata A. în forma unităţii legale a infracţiunii continuate existând în cauză atât unitatea de subiect activ (inculpata A.) şi pasiv (Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Oradea), unitatea de conţinut al infracţiuni (acţiunile concrete, efective, ale inculpatei A. prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune, lezând acelaşi obiect juridic), unitatea de rezoluţie infracţională (inculpata a avut reprezentarea ansamblului activităţilor infracţionale înainte de comiterea primului act de executare şi a dorit să realizeze în timp acţiunile din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune prin moduri de operare similare), precum şi pluralitatea de acţiuni infracţionale săvârşite la diferite intervale de timp.
S-a apreciat că faţă de modalitatea de operare concepută în ansamblu de inculpată în ceea ce priveşte activităţile de fraudare în materie imobiliară şi de scopul urmărit este fără dubiu că inculpata A. a luat o hotărâre generică, cu obiective clare de obţinere a unor suprafeţe suplimentare de teren, urmată mai multe fapte ilicite comise la diferite intervale de timp, chiar dacă aceasta nu a avut în vedere în mod detaliat fiecare faptă succesivă pe care urma să o comită.
Deşi intervalele de timp dintre actele de executare nu sunt scurte, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate reţine existenţa unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni neputându-se discerne existenţa unor rezoluţii infracţionale distincte, ci o infracţiune unică de înşelăciune, activitatea inculpatei A. fiind concepută în ansamblu, ca un mod de operare unic, fraudulos în materie imobiliară, scurgerea timpului fiind necesară în vederea evitării descoperirii activităţii frauduloase a inculpatei.
De asemenea. Curtea a considerat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune nu este întotdeauna necesar să existe identitate între persoana prejudiciată (Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Oradea) şi cea indusă în eroare (funcţionarii din cadrul Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea-Cartea Funciară şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor), aceasta din urmă fiind subiectul pasiv secundar al infracţiunii.
Prin urmare, s-a reţinut că infracţiunea unică de înşelăciune în formă continuată comisă de inculpata A. s-a epuizat la data de 29 noiembrie 2005 şi, întrucât pronunţarea deciziei contestate a avut loc la data de 16 noiembrie 2015, Curtea a constatat că în cauză la data pronunţării nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 10 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (4) C. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. de la data epuizării infracţiunii continuate 29 noiembrie 2005.
Este de precizat că, potrivit actualului C. proc. pen., cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. urmăreşte înlăturarea unei erori de procedură a instanţei de a nu se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pentru care existau probe administrate, iar nu o eroare de judecată, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greşita interpretare şi aplicare a legii în ipoteza în care instanţa a dezbătut şi analizat incidenţa cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii care a intrat în puterea lucrului judecat.
În aceste condiţii, câtă vreme acest aspect a fost pus în discuţia instanţei de apel şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat în mod definitiv, a reţinut Curtea de Apel Oradea că suntem în prezenţa unei chestiuni intrată în autoritate de lucru judecat şi care nu poate fi invocat ca motiv de admitere a contestaţiei în anulare formulată în faţa unui alt complet de la aceeaşi instanţă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea a reţinut că şi în acest caz declaraţiile de abţinere formulate de judecătorii care au compus completul de judecată cât şi cererile de recuzare formulate de condamnată au fost soluţionate de completele constituite potrivit dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi că, în condiţiile în care această cale de atac se soluţionează de un complet compus din judecători cu acelaşi grad ca şi cei care au soluţionat declaraţiile de abţinere şi cererile de recuzare, nu există nicio justificare pentru a se da o altă soluţie decât cele date iniţial aceleiaşi probleme de drept.
Susţinerile contestatoarei referitoare la necesitatea formulării unei propuneri de lege ferenda în sensul reglementării unei căi de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de recuzare sau despre aşa-zisa confuzie ce ar exista între declaraţia de abţinere şi cererea de abţinere exced prezentului cadru procesual. De asemenea, în acest cadru procesual s-a reţinut că nu pot fi analizate celelalte susţineri ale petentei condamnate referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza în fond sau a unui judecător care a făcut parte la un termen de judecată din completul de apel.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014.
Curtea de Apel Oradea a reţinut că petenta, prin apărătorul său ales, av. Iordache Ionel a invocat în şedinţa din 15 martie 2016, ca şi o chestiune prealabilă, nulitatea absolută a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 20 ianuarie 2016, ca urmare a faptului că nu s-a indicat temeiul de drept în baza căruia s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, s-a admis cererea formulată de către inculpata A. privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul părţii introductive a Deciziei penale nr. 730/A/2015 din data de 16 noiembrie 2015 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în sensul că în loc de „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părţile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunţarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, şi ulterior pentru data de 72 noiembrie 2015" să se menţioneze „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părţile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunţarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, şi ulterior pentru data de 16 noiembrie 2015".
Curtea de Apel Oradea a reţinut că, astfel cum s-a arătat mai sus, contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, instanţa învestită cu judecarea unei astfel căi de atac neputând analiza o excepţie a nulităţii unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost dată ulterior pronunţării deciziei contestate, inclusiv unul dintre apărătorii aleşi ai contestatoarei apreciind că excepţia invocată nu poate fi analizată decât subsecvent admiterii în principiu a contestaţiei în anulare.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibilă excepţia nulităţii absolute a acestei încheieri.
Tot ca inadmisibilă a fost respinsă şi contestaţia în anulare formulată de condamnată împotriva încheierilor de şedinţă din 30 iunie 2015, 15 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 27 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 29 octombrie 2015, 12 noiembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 30 decembrie 2015 şi 20 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, încheierile de şedinţă neputând fi atacate prin calea de atac a contestaţiei în anulare.
Curtea a mai reţinut că petenta condamnată a solicitat să se suspende executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77 din 16 noiembrie 2015 emis de Tribunalul Bihor până la soluţionarea contestaţiei în anulare, cerere care nu poate fi analizată în acest cadru procesual, având în vedere şi motivele invocate în susţinerea acestei cereri, care ar putea fi eventual analizate în cadrul unei contestaţii la executare.
Împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 16 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie condamnata A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 25 aprilie 2016, sub nr. x/35/2015.
Prin contestaţia formulată în scris contestatoarea A. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea Deciziei nr. 175/A/2016 din data de 16 martie 2016pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/35/2015.
Contestatoarea a făcut referire la dispoziţia din decizia atacată privind soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei nulităţii absolute a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 20 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, susţinând că instanţa „trebuia să respecte legalitatea şi să se pronunţe chiar prin încheierea de şedinţa publică din 15 martie 2016."
Prin concluziile formulate în cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnata A., la solicitarea Înaltei Curţi, a arătat că prin prezenta cale de atac au fost contestate dispoziţiile Deciziei nr. 175/A din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Oradea privitoare la soluţia procedurală a respingerii ca inadmisibilă a excepţiei nulităţii absolute a încheierii de îndreptare erorii materiale. Având în vedere însă că decizia de mai sus este definitivă, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanţei soluţia care se va da cu privire la contestaţia declarată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma contestaţiei formulate, raportat la excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Parchetului, Înalta Curte constată că excepţia este imperativă, admiterea ei făcând de prisos analizarea fondului cauzei şi va examina contestaţia prin prisma excepţiei inadmisibilităţii.
Înalta Curte constată că prin încheierea, definitivă, din data de 20 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, s-a admis cererea formulată de către inculpata A. privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul părţii introductive a Deciziei penale nr. 730/A/2015 din data de 16 noiembrie 2015 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în sensul că în loc de „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părţile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunţarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, şi ulterior pentru data de 12 noiembrie 2015'', s-a dispus a se menţiona „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părţile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunţarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, şi ulterior pentru data de 16 noiembrie 2015".
Încheierile prin care se dispune cu privire la îndreptarea erorilor materiale fac parte integrantă din hotărârea penală, şi în consecinţă, aceste încheieri pot fi atacate doar dacă împotriva hotărârii judecătoreşti se promovează o cale de atac.
Or, cum decizia penală a rămas definitivă, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, încheierea nu mai poate fi ulterior atacată separat.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. pen.: „calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, in şedinţă publică, cu participarea procurorului."
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Căile de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Raportat la aceste împrejurări, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie a fost promovată de către condamnata A. în afara cadrului procesual care implementează această formă de manifestare procedural penală a părţilor în cauzele deduse judecăţii, astfel încât acest demers procedural va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă, contestaţia formulată de declarată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 16 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 16 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iunie 2016.