Decizia nr. 201/2016
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 februarie 2011, sub nr. xxx/105/2011, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC E. SA Ploieşti, K. şi SC G. SA, să se constate că au dobândit, ca efect al uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 38.893 mp situat în Ploieşti, jud. Prahova, precum şi obligarea pârâţilor să le lăse în deplină proprietate şi liniştită posesie acest bun imobil.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1890 şi art. 480 C. civ., reclamanţii au arătat că pârâţii ocupă abuziv terenul mai sus menționat, care le aparţine de drept, fiind dobândit prin moştenire de la autorii H. (decedat) şi I. (decedată).
Prin sentinţa civilă nr. 2304 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, în raport de prevederile art. 2 lit. b) C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2304 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova a fost respins prin Decizia nr. 1602 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. xxx/281/2011 la data de 29 decembrie 2011.
Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, prin sentinţa nr. 4693 din 14 martie 2013 a apreciat, la rându-i, că nu este competentă să soluţioneze pricina, întrucât valoarea imobilului, după preţuirea iniţială realizată de reclamanţi, de 1.000 lei, a fost contestată iar valoarea terenului, stabilită prin expertiză este de 19.306.040 lei, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 27/ CC din 25 aprilie 2013, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reţinând că, la data înregistrării acţiunii, reclamanţii au precizat valoarea imobilului ca fiind superioară sumei de 500.000 lei, iar stabilirea corectă a valorii imobilului a fost determinată prin raportul de expertiză.
Prin sentinţa civilă nr. 3102 din 12 decembrie 2013, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâții SC J. SRL, K., L. şi SC G. SA - Ploieşti, ca neîntemeiată; de asemenea, a respins cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esență, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1890 C. civ., potrivit căruia, toate acţiunile reale se vor prescrie în termenul de 30 de ani, fară ca cel care invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fară să i se poată opune reaua-credinţă.
Astfel, s-a reţinut că, de vreme ce reclamanţii nu deţin stăpânirea materială a bunului în litigiu, nu se poate susţine că ar avea posesia acestuia.
Tribunalul a apreciat că reclamanţii nu pot uza nici de instituţia joncţiunii posesiilor reglementată de art. 1860 C. civ., pentru că această facultate instituită de legiuitor se poate invoca doar pentru unirea a două sau mai multe posesii propriu-zise, ori reclamanţii nu exercită posesia asupra bunului în litigiu.
Nu a fost primită nici cererea de constatare a îndeplinirii condiţiilor de a uzucapa în persoana autorului comun al reclamanţilor, H.
A mai reținut tribunalul că reclamanţii au încercat redobândirea aceluiaşi bun imobil pe calea acţiunii în revendicare de drept comun, acţiune care a fost respinsă irevocabil prin Decizia nr. 99 din 12 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva sentinţei civile nr. 3102 din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Prahova au declarat apel reclamanţii A., B., C. şi D., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată, în sensul constatării dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii.
În motivarea cererii de apel apelanții-reclamanţi au arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre contrară probelor din dosar şi dispoziţiilor legale referitoare la constatarea uzucapiunii asupra suprafeţei de teren identificată în cererea de chemare în judecată şi în expertiza de evaluare întocmită de expertul N., fiind nesocotite prevederile art. 1847 şi urm. C. civ.
Reclamanţii au susţinut că, deşi au dovedit că autorul lor a stăpânit peste 30 ani terenul în litigiu, sub nume de proprietar, au fost deposedaţi silit în anul 1962, prin mutarea forţată la bloc şi alungarea din gospodăria proprie şi de pe terenul aferent, pe care, în prezent, pârâții îl stăpânesc abuziv.
Referitor la exercitarea posesiei, reclamanţii au precizat că au locuit cu toată familia în gospodărie, s-au ocupat de cultivarea terenului, iar autorul lor a achitat impozitele pentru respectivul imobil, deși documentele din arhivă nu au mai putut fi păstrate.
În ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, apelanţii-reclamanţi au susținut că sunt scutiți de plata acesteia, conform Legii nr. 146/1997, astfel că, în mod eronat s-a dispus eşalonarea plăţii.
La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014, intimata-pârâtă SC G. SA Ploieşti, a invocat excepţia netimbrării apelului cu 197.091,4 lei taxă judiciară de timbru şi 2,5 lei timbru judiciar.
Prin Decizia nr. 1112 din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia netimbrării apelului declarat de apelanții-reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, a anulat apelul formulat de aceştia, ca netimbrat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în acord cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din acelaşi act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Prin art. 20 alin. (3) al aceluiaşi text, se statuează că neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în acelaşi sens fiind și dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Totodată, dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar, sancţionează nedepunerea timbrului judiciar, cu anularea cererii.
Împotriva Deciziei nr. 1112 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au declarat recurs, la data de 31 octombrie 2014, recurenții-reclamanţi A., B., C. şi D., criticând-o sub aspectul calculului greşit al taxei judiciare de timbru stabilite de instanţă, arătând că în apel au fost obligaţi să achite integral taxa judiciară de timbru în cuantum de 197.091,4 lei şi 5 lei, timbru judiciar, deşi în căile de atac, taxele judiciare de timbru se achită, în proporţie de 50% din taxa legală stabilită la judecata în primă instanță.
Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că, pe lângă calcul greşit al taxei judiciare de timbru stabilit de instanţa de apel, instanţa de control judiciar nu le-a respectat nici dreptul la apărare, deoarece le-a respins în mod nejustificat cererea prin care au solicitat, la data de 16 octombrie 2014, amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată.
Recurenții-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 253 din 27 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă SC G. SA, a admis recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., împotriva Deciziei nr. 1112 din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că, în calea ordinară de atac, prin motivele de apel formulate de apelanții-reclamanţi, s-a solicitat “scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul Legii nr. 146/1997”.
Ulterior, apelanții-reclamanţi au formulat, în temeiul art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar, o cerere de acordare a acestuia sub forma “scutirii, reducerii, eşalonării sau amânării de la plata taxelor judiciare de timbru”.
Această cerere privind acordarea ajutorului public judiciar a fost analizată de instanţă şi respinsă, prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 20 mai 2014 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reținându-se, în esenţă, că pe lângă cerinţele prevăzute de art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, instanţele vor verifica, totodată, şi îndeplinirea condiţiile stipulate de dispoziţiile art. 7 din aceeaşi ordonanţă, în sensul că ajutorul public se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare; cu privire la această ultimă cerinţă, curtea de apel a apreciat că aceasta nu este îndeplinită în speţă.
Împotriva încheierii din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reclamanţii au formulat, în termenul prevăzut de art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgență sus-menționată, cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin încheierea din 24 iunie 2014 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. xxx/281/2011/al.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din O.U.G nr. 51/2008, încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de reexaminare are caracter irevocabil.
Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţi (excepţie invocată de consilier juridic M., în reprezentarea intimatei SC G. SA), cu motivarea că, în cuprinsul motivelor de recurs supuse examinării, reclamanţii au invocat critici privind calculul greşit al taxei judiciare de timbru, obligaţie prevăzută de art. 11 şi 20 din Legea nr. 146/1997, şi nu critici care vizează soluţia de respingerea a cererii de ajutor public judiciar, această din urmă instituţie fiind reglementată sub un alt regim juridic al căii de atac, de O.U.G. nr. 51/2008, care are un caracter special în materie.
Aşa fiind, Înalta Curtea a apreciat că recursul este fondat, sub aspectul criticilor referitoare la calculul greşit al taxei judiciare de timbru în apel, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a aplicat în mod corect prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată şi completată.
Astfel, taxa judiciară de timbru în apel, calculată în raport de dispoziţiile art. 11 din actul normativ sus menţionat ar fi trebuit să fie de 98.545,5 lei, iar instanţa de apel a stabilit-o, în mod greșit în același cuantum cu cel stabilit de instanţa de fond, cu consecința anulării apelului, ca netimbrat, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului reclamanților de acces la justiţie și atrage nulitatea deciziei atacate.
Constatând că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 18 martie 2015.
Prin Decizia nr. 1182 din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia de netimbrare a apelului invocată de intimata-pârâtă SC G. SA Ploieşti şi a anulat apelul declarat de apelanții-reclamanţi A., prin procurator A., B., C. şi D., prin procurator A., împotriva sentinţei civile nr. 3102 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC F. SRL, K., L. şi SC G. SA Ploieşti, ca netimbrat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esență, următoarele:
Prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din 7 mai 2015, apelanţilor- reclamanți li s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, astfel cum rezultă din dovezile de citare aflate la filele 4 - 7 dosar.
La data de 04 iunie 2015, apelanţii-reclamanţi au depus la dosar o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru sau, în subsidiar, sub forma eşalonării acesteia.
Prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de ajutor public judiciar, împotriva căreia apelanţii-reclamanţi nu au formulat cerere de reexaminare.
La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2015, intimata-pârâtă SC G. SA Ploieşti, prin consilier juridic M., a invocat excepţia netimbrării cererii de apel, având în vedere că apelanţii-reclamanţi au fost citaţi cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, punându-li-se în vedere şi sancţiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligaţiei.
Dreptul de acces liber la justiţie, consacrat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi garantat prin prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
Potrivit art. 20 alin. (1)-(3), cu aplicarea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligaţiei de plată sancţionându-se cu anularea acţiunii ori a cererii.
Potrivit art. 18 din Legea 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
În cauză, prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanţii-reclamanţi; împotriva acestei încheieri nu s-a formulat cerere de reexaminare, astfel că instanţa a pus în vedere apelanţilor-reclamanţi să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 98.545,5 lei, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată.
Deși au fost legal citați cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru, încă din data de 19 iunie 2015, punându-li-se în vedere şi sancţiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligaţiei (aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 38 - 40 dosar), apelanţii-reclamanţi nu s-au conformat acestei obligații.
În consecință, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Curtea de Apel Ploiești a admis excepţia de netimbrare a cererii de apel invocată de intimata SC G. SA Ploieşti şi a dispus anularea cererii de apel, ca netimbrată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanţi A., B., C. şi D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanţi au susținut că decizia instanței de apel este nelegală deoarece li s-a încălcat dreptul la apărare având în vedere că la data de 17 septembrie 2015 au solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare atât în considerarea faptului că mandatara apelanţilor-reclamanți, A., era grav bolnavă, fiind în imposibilitate de deplasare, cât și pentru motivul că pe rolul Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ, se aflau două dosare privind două acte administrative emise de Consiliul Local având ca obiect trecerea în patrimoniul autorităţii locale a terenului în litigiu întrucât ar fi fost părăsit de proprietar, cu toate că acest teren a făcut obiectul unei cereri de revendicare şi, respectiv, de constatare a uzucapiunii.
Au susținut recurenții că, întrucât unul din aceste procese avea termen stabilit la data de 28 octombrie 2015, în considerarea strânsei legături care exista între litigii era legal ca instanța de apel să acorde un termen pentru lipsă de apărare, cu atât mai mult cu cât taxa judiciară de timbru datorată în apel fiind foarte mare, nu ar mai fi avut rost să fie achitată dacă obiectul procesului ar fi fost rezolvat pe calea contenciosului-administrativ.
Recurenții-reclamanți au arătat că în mod greșit instanța de apel a consemnat că nu au formulat cerere de reexaminare cu privire la încheierea din 18 iunie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții-reclamanți. Astfel, în condica de şedinţă din 19 august 2015, este menționată respingerea cererii de reexaminare, încheierea fiind irevocabilă.
Sub un alt aspect aceștia au arătat că toate părţile au fost iniţial de acord cu rezolvarea litigiilor de contencios-administrativ şi apoi a celui în cauză, astfel că încălcarea dreptului la apărare cu prilejul pronunțării acestei decizii este evident. Totodată, recurenții au arătat că, urmare casării cu trimitere spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte a indicat cuantumul corect al taxei judiciare de timbru, respectiv 98.545,50 lei.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce succed:
Recurenții - reclamanți au susținut că în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât la termenul la care a fost admisă excepția de netimbrare a apelului, Curtea de Apel Ploiești nu a acordat un termen de judecată pentru imposibilitatea de prezentare a mandatarei lor, precum și pentru a se soluționa un alt dosar aflat în strânsă legătură cu cauza de față.
Motivul de recurs invocat de recurenții-reclamanți sancționează încălcarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Acest motiv de recurs constituie, potrivit doctrinei, dreptul comun în materia nulității actelor de procedură; critica privind încălcarea dreptului la apărare poate fi cercetată din perspectiva acestui motiv de recurs.
Prin raportare la situația particulară dedusă judecății, Înalta Curte reține că cererea de amânare formulată de reclamanți în faza procesuală a apelului, la al doilea termen de judecată, a fost fundamentată pe considerente de ordin medical în ceea ce o privește pe A. (care este şi reclamant în cauză), respectiv pe considerente de oportunitate, în sensul în care s-a solicitat practic amânarea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul acordat în alt dosar, care are legătură cu cauză de față, recurenții susținând că nu ar mai fi avut interes să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 98.545,50 lei, dacă ar fi primit o soluție favorabilă în dosarul aflat pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, cu termen la data de 28 octombrie 2015.
Însă, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 147/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, incidente în speță ca lege în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, dispun că plata taxelor judiciare de timbru se face anticipat. Numai în măsura în care actul de sesizare a instanței care pune în mișcare acțiunea civilă nu a fost însoțit de plata taxei de timbru instanța de judecată va încunoștiința partea despre cuantumul taxei de timbru și sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații.
Plata taxei judiciare de timbru este un aspect care ține de legala învestire a instanței; prin urmare, excepția de netimbrare se examinează cu prioritate atunci cînd vine în concurs cu alte excepții sau cu alte cereri care nu pun în discuție reexaminarea taxei de timbru sau acordarea ajutorului public judiciar.
În speță, recurenții aveau cunoștință de obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 98.545,50 lei încă de la judecata desfășurată în recurs în primul ciclu procesual. În plus, aceștia au uzat de prevederile O.U.G. nr. 51/2008 și au fost legal citați pentru termenul din 17 septembrie 2015.
Împrejurarea că instanța de apel a reținut că nu s-a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 18 iunie 2015, când în realitate o asemenea cerere a fost formulată dar a fost respinsă în mod irevocabil nu afectează legalitatea hotărârii atacate cu recurs, în condițiile în care la data admiterii excepției de netimbrare a apelului, potrivit chiar susţinerilor recurenţilor, cererea de reexaminare era soluționată în mod irevocabil prin respingere.
Înalta Curte mai reține că recurenții nu au arătat în ce măsură starea de boală cronică a unuia dintre aceștia, chiar în măsura în care era și mandatar al celorlalți reclamanți, era de natură să conducă la o nouă amânare a judecății în apel, în al doilea ciclu procesual, în condițiile în care apelul a fost declarat la data de 08 aprilie 2014, reclamanții au uzat de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 și aveau cunoștință de obligația de plată a taxei judiciare de timbru și de cuantumul acesteia încă de la judecata în recursul soluționat prin Decizia civilă nr. 253 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu referire la existența unui acord al părților în ceea ce privește ordinea de soluționare a proceselor, Înalta Curte reține că un asemenea consens nu are incidență cu privire la prorogarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, ci poate viza, de exemplu o suspendare a judecății prin acordul părților, însă numai după achitarea taxei judiciare de timbru.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva Deciziei nr. 1182 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva Deciziei nr. 1182 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.