Decizia nr. 213/2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrară pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 16 iunie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. cu domiciliul în sat/com. Foiteşti, jud. Galaţi, a solicitat insumţei să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei C., să fie exercitată exclusiv de către reclamantă, locuinţa minorei să fie stabilită ia reclamantă, iar pârâtul să fie obligat la plata contribuţiei pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătirea profesională a minorei, în funcţie de veniturile pe care le realizează aces;a. cu piaţa cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a avut o relaţie de concubinaj cu pârâtul începând cu anul 2007, din relaţia acestora rezultând minora C.
Reclamanta a mai arătat că la începutul relaţiei a locuit cu pârând la părinţii acestuia din sat. sat/com. Foiteşti, jud. Galaţi, după care, pentru o perioadă, au plecat împreună în Italia să muncească, revenind apoi în România. Pe fondul unor discuţii cu pârâtul, la întoarcerea în ţară, reclamanta s-a stabilit la părinţii săi în com. Puieşti, jud. Vaslui, unde a născut-o pe minora C., care în prezent locuieşte eu bunicii maicrni. Reclamanta are un loc ele muncă stabil în italia, de unde trimite părinţilor câte 1.000-1.500 euro lunar, revenind în România anual câte o lună şi jumătate.
Reclamanta a menţionat că are propria casă, situată în curtea părinţilor săi în com. Puieşti, judeţul Vaslui, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin Încheierea nr. 2479 din 23 noiembrie 2012.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 398, 400 şi 402 C. civ.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bârlad, motivat de faptul că părţile au locuit sporadic la părinţii lui, în Italia, dar şi la părinţii reclamantei iar, pe fond, a precizat că nu este de acord cu exercitarea autorităţii părinteşti exclusive asupra minorei de către mamă.
Pârâtul a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat stabilirea unui program de vizită pentru minora.
Prin sentinţa civilă nr. 2196 din 6 octombrie 2015 Judecătoria Bârlad a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. a) C proc. civ., .judecătoriile judecă în primă instanţă cererile date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel".
În condiţiile art. 76 din Legea nr. 76/2012. până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau după caz tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
În speţă, pârâtul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 505 alin. (2) C. civ. şi dispoziţiilor art. 914 alin. (1) C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 505 alin. (2) C. civ., „dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ".
Sintagma ‚’’fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ", semnifică faptul că vor fi analizate aceleaşi dispoziţii ale dreptului substanţial aplicabil ca şi în situaţia în care cererea stabilire a exercitării autorităţii părinteşti este accesorie cererii de desfacere a căsătoriei prin divorţ, intenţia legiuitorului fiind aceea de a nu se face distincţie între copilul născut din căsătorie şi cel născut din afara căsătoriei.
C. civ. precizează expres că va fi competentă instanţa de tutelă şi nu instanţa care ar fi competentă să judece cererea de desfacere a căsătoriei prjn divorţ., în această din urmă situaţie regulile privind instanţa competentă fiind evidenţiate expres în C. proc. civ.
Prin urmare, trimiterea care ar fi făcută printr-o dispoziţie din C. civ. la o normă specială C. proc. civ. nu poate fi decât expresă, neputând fi dedusa pe cale de interpretare.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită", deoarece aceste dispoziții nu se referă ia toate cererile date în competenţa instanţei de tutelă, ci doar la cererile care privesc ocrotirea persoanei fizice. Din ansamblul reglementării. care se referă la domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite (alin. (1)), respectiv la cererile privind autorizarea încheierii unor acte juridice (alin. (2) din art. 114 C. proc. civ.), rezultă că norma specială se aplică doar cererilor cu caracter necontencios.
Potrivii dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. civ., „procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de fond."
Conform art, 265 C. civ., „toate măsurile date prin prezenta carie în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicare dispozţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Dispoziţiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător".
Ca atare, referirea expresă la art. 107 C. civ. presupune derivarea aceloraşi proceduri pentru cererile din Cartea a II-a cu cele din Cartea I, C. civ., neputându-se trage concluzia că, din coroborarea acestor din urmă articole, instanţa de tutelă şi de familie, căreia îi revine, potrivit legii, competenţa de soluţionare din punct de vedere teritorial a procedurilor menţionate în art. 107 C. civ., va soluţiona şi cererile menţionate în art. 265 C. civ.
În concluzie, suni incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa competentă este cea de la domiciliul pârâtului şi cum din lucrările dosarului domiciliul pârâtului a rezultat în com. Folieşti, judeţul Galaţi judecata dosarului a fost declinată în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor.
Judecătoria Târgu Bujor, prin sentinţa civilă nr. 919 din 17 decembrie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie .şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
Faţă de obiectul acţiunii, derivând din raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care prevăd la alin. (1) că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Capetele de cerere cu care a fost învestită instanţa, respectiv exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului minorei şi plata pensiei de întreţinere sunt cereri ce vizează ocrotirea minorului.
Titlul IV C. civ., intitulat autoritatea părintească, cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copiluiui, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau ia îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486). la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
Art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), că „În cazul copilului din afara căsătoriei (...) autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc", iar, la alin. (2), că „Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ".
Faţă de textele legale evocate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi; are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere ca minora locuieşte împreună cu reclamanta-pârâtă şi bunicii materni, în com. Puieşli, jud. Vaslui şi că această comună se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Bârlad, competenţa de soluţionare a pricinii a fost declinată în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Conflictul negativ de competentă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 ianuarie 2016, fiind fixat termen pentru soluţionare la 29 ianuarie 2016.
Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei hi favoarea Judecătoriei Bârlad, pentru considerentele care succed.
Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit prevederilor art,6 alin. (6) din acest Cod, dispoziţiile legii noi suni aplicabile şi „efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere (...), dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi".
La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, care, prin normele tranzitorii reglementate în art. 24, prevede că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Ari. 106 C. civ. prevede, la alin. (1), că „Ocroiirea minorului se realizează prin părinţi (...) iar, potrivit ari, 107, „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare u Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutela şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".
Art. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 stipulează că .„dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice dale de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Titlul IV C. civ., insitulat „Autoritatea părintească'", cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivii interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), că , În cazul copilului din afara căsătoriei, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc'", iar, la alin. (1), că" Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ".
Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).
În speţă, reclamanta A. a solicitat, la data de 16 iunie 2015. după intrarea în vigoare a noului C. civ. şi a N.C.P.C., în contradictoriu cu pârâtul B. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minora C., născută la dala de 1 decembrie 2009, să fie exercitată exclusiv de către reclamantă; să se stabilească locuinţa minorei la reclamantă; să fie obligat pârâtul la plata contribuţiei pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătirea profesională a minorei, în funcţie de veniturile pe care Ie realizează pârâtul, precum şi obligarea pârâtului la plata cheliuielilor de judecată.
Astfel, situaţiei juridice invocată prin acţiune, derivând din raportul de filiaţie dintre minor şi părinţii săi, care determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti şi obligaţiei de întreţinere. îi sunt incidente dispoziţiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt şi dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În raport de textele legale menţionate, în cauză suni aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generată reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (alin. (1))".
Având în vedere că minora locuieşte cu bunicii materni în com. Puieşti, jud. Vaslui, aspect necontestat de pârât, şi că această comună se află în circumscripţia teritorială a judecătoriei Bârlad, competenţa de soluţionare a pricinii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Bârlad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi. 29 ianuarie 2016.