Decizia nr. 381/2016
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 05 mai 2009, sub nr. x/108/2009, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timişoara, solicitând modificarea în parte a Hotărârii nr. 53/07 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Arad, în sensul de a li se acorda, pentru terenul expropriat, despăgubiri în cuantum de 257.712 lei, echivalentul a 61.950 euro (150 euro/mp).
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului înscris în C.F. Arad, teren arabil situat în intravilanul municipiului Arad.
Prin hotărârea sus-menţionată, emisă în baza Legii nr. 198/2004, a fost expropriată o suprafaţă de 413 mp din acest teren şi au fost stabilite despăgubiri de 30.937,39 lei, echivalentul a 7.446 euro (18,03 euro/mp).
Reclamanţii au susţinut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu au fost avute în vedere inconvenientele generate de fragmentarea suprafeţei totale şi nici preţul pieţii; în plus, au arătat că, pentru terenuri identice, s-au acordat despăgubiri calculate la 134 euro/mp.
În drept, au invocat Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 94/2004 şi Legea nr. 198/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 01 aprilie 2010, Tribunalul Arad a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtului Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timişoara, şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 52.451 lei, cu titlul de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în urma efectuării raportului de expertiză de către trei experţi, fiecare a stabilit o altă valoare de circulaţie a terenului. Astfel, expertul Ursulescu Ioan Remus a determinat o valoare de 28.084 lei, care este mai mică decât despăgubirea acordată de către comisie şi care, în consecință, a fost înlăturată de instanţa de fond; ceilalţi doi experţi au apreciat valoarea de circulaţie la 52.451 lei, respectiv la 69.797 lei, menționând că există şi un prejudiciu de 12.825 lei, respectiv de 44.650 lei, sume care în opinia experţilor ar fi trebuit să fie adăugate valorii de circulaţie a terenului.
În aceste condiţii, tribunalul, reținând că suprafaţa de 413 mp este o suprafaţă de dimensiuni mici care reprezintă teren arabil și că existența unui prejudiciu efectiv creat prin expropriere nu a fost probată, a apreciat că reclamanților li se cuvin despăgubiri în cuantum de 52.451 lei (127 lei/mp), care reprezintă valoarea de circulaţie a terenului.
Împotriva sentinţei nr. 231 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Arad au declarat apel în termenul legal reclamanţii şi pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelanţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat schimbarea ei în parte, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare, au invocat aprecierea greșită a probelor administrate, precum şi respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză şi a cererii de efectuare a unei noi expertize.
Au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa a acordat o despăgubire compusă doar din valoarea de circulaţie a imobilului şi nu una care să includă şi prejudiciul cauzat, întrucât nu s-a ţinut seama de preţurile cu care se vând imobilele în zonă şi de împrejurarea că nu mai există acces la un drum public.
De asemenea au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., susţinând că au fost compensate doar cheltuielile constând în onorariul de avocat, nu şi cele efectuate cu onorariile experţilor.
Apelantul-pârât a solicitat schimbarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, arătând că prima instanţă a avut în vedere, la stabilirea despăgubirilor, nu preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele, ci o valoare aleasă dintre cele trei propuse de experţi.
Apelantul-pârât a susţinut că tribunalul a făcut o greşită apreciere a probelor administrate, în ceea ce priveşte destinaţia terenului în litigiu şi preţul cu care se tranzacţionează terenuri asemănătoare.
Prin Decizia civilă nr. 130 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin CN C. SA, reprezentat de D. Timişoara, împotriva sentinţei nr. 231 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Arad, a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins, în tot, acţiunea formulată de reclamanţi. A respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 797 din 09 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât nu a stabilit cuantumul despăgubirilor prin raportare la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, și nu a evaluat prejudiciul cauzat prin expropriere, invocat de reclamanți.
Cu prilejul rejudecării, prin Decizia civilă nr. 36 din 19 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/108/2009*, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de apelanții-reclamanţi.
A admis apelul declarat de apelantul-pârât şi a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 5762 din 11 decembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția I civilă, a admis recursul declarat de recurenții-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei nr. 36 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel nu a respectat reperul temporal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în privinţa cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat.
De asemenea, s-a reţinut şi încălcarea art. 315 C. pr. civ., în sensul că instanţa de apel, dând dovadă de lipsă de rol activ, nu a efectuat demersurile necesare pentru a obţine informaţii privind tranzacţii ale unor terenuri similare celui expropriat în perioada de referinţă, astfel cum s-a dispus prin prima decizie de casare.
Cu referire la prejudiciul cauzat prin expropriere s-a dispus a fi analizate de către instanța de trimitere, susținerile reclamanților privitoare la fragmentarea terenului, ca efect al exproprierii, și la posibilitatea de exploatare sau de valorificare a terenului rămas în proprietatea acestora.
Dosarul a fost înregistrat în vederea rejudecării, pe rolul Curții de Apel Timişoara, la 14 mai 2014 sub nr. x/108/2009**.
Prin Decizia nr. 161 din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 01 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad.
A admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timişoara, împotriva aceleiași sentinţe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
A obligat reclamanţii, în solidar, la plata către pârât a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Reclamanţii au fost dați în debit cu suma de 600 lei, reprezentând onorariul experților E. şi F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a arătat că, în rejudecare, conform dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare și prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, li s-a pus în vedere părţilor necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză, precum și obligația de a identifica şi de a depune la dosar contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2014 pentru terenuri similare celui expropriat.
În acelaşi sens s-a dispus efectuarea unor adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad şi către Direcţia Locală de Impozite şi Taxe a Primăriei Arad.
În cursul judecării cauzei, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. nr. 152 din 03 martie 2015, prin care a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale, urmând ca experţii şi instanţele să ţină seama de „momentul transferul dreptului de proprietate” la stabilirea despăgubirilor.
Având în vedere obligativitatea pentru instanţe a deciziilor Curţii Constituţionale din momentul publicării, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, curtea de apel a dispus prin încheierile din 11 martie 2015 şi din 22 aprilie 2015, suplimentarea raportului de expertiză cu calcularea despăgubirilor pentru terenul expropriat în raport de contracte de vânzare-cumpărare din 2009 (anul exproprierii terenului în litigiu) pentru terenuri similare celui expropriat.
Conform raportului suplimentar de expertiză efectuat prin metoda comparaţiei directe cu contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2009, despăgubirile cuvenite reclamanţilor A. şi B. pentru terenul expropriat în suprafață de 413 mp au fost evaluate la 5.776 lei.
Având în vedere că prin Hotărârea nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei municipiului Arad pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanţilor A. şi B. li s-au acordat, pentru terenul expropriat de 413 mp, despăgubiri în cuantum de 30.937,39 lei (echivalentul a 7.446 euro) și văzând dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”, instanţa de apel a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 01 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin CN C. SA, prin D. Timişoara și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) şi art. 277 C. proc. civ., apelanții-reclamanţi au fost obligați, în solidar, la plata către apelantul - pârât a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Întrucât apelanții-reclamanţi nu au achitat partea care le revenea din contravaloarea expertizei suplimentare, au fost dați în debit cu suma de 600 lei (câte 300 lei pentru fiecare expert), reprezentând onorariul experților E. şi F.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul procedural, recurenţii-reclamanţi A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţii au arătat că instanţa de apel a făcut greşita aplicare a prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, în forma „corectată” prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, care prevăd că despăgubirea este compusă din valoarea reală a imobilului, şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; în plus, despăgubirea nu poate fi mai mică decât aceea oferită de către expropriator, şi nici mai mare decât aceea solicitată de către persoana expropriată sau de către o altă persoană interesată.
În opinia recurenţilor-reclamanți, greșita aplicare a dispozițiilor legale evocate vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor. În acest sens au arătat că au depus la dosar înscrisuri din care rezultă că pentru suprafeţe din acelaşi imobil, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 le-a acordat cu titlu de despăgubire suma de 126 euro/mp. De asemenea au depus la dosar dovezi din care rezultă că pentru terenuri expropriate în vederea aceleiași lucrări de interes public, care se află în acelaşi areal, expropriatorul a acordat despăgubiri în cuantum de 122 euro/mp.
În plus, instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a înlăturat probele privitoare la valoarea terenurilor învecinate și nici motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea în ceea ce privește soluția dată apelurilor, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Sub un alt aspect, recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel nu a ţinut seama de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, la momentul pronunțării hotărârii recurate.
Astfel, în jurisprudența europeană se subliniază în mod constant faptul că o privare de un bun nu reprezintă în mod indubitabil o încălcare a dreptului de proprietate, atâta vreme cât măsura este prevăzută de către lege, este justificată de o cauză de utilitate publică, şi este dublată de o despăgubire corespunzătoare a titularului dreptului.
Orice limitare a dreptului de proprietate trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, însă în cauză această exigență nu a fost respectată deoarece instanţele au apreciat în mod greşit probatoriul administrat.
Mai mult, acordându-se despăgubiri în cuantumuri diferite unor proprietari diferiţi, s-a realizat o discriminare între aceştia, care a fost validată de instanţa de apel, fapt interzis atât de doctrina europeană, cât şi de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene şi a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Intimatul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timişoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulității recursului în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.; pe fond, a solicitat respingerea recursului.
În susținerea excepției nulității recursului a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul şi dezvoltarea lor, menţionarea motivelor de nelegalitate fiind o condiţie de formă a recursului.
Rezultă din aceste dispoziţii legale, coroborate cu cele art. 304 C. proc. civ., că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul critică hotărârea atacată. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
A susținut intimatul-pârât că, în speţă, motivele invocate în susţinerea recursului nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând aspecte legate de aprecierea probelor.
Pe fondul cererii de recurs, intimatul-pârât a susținut că instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, potrivit îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 5762/2013, pronunţată în Dosarul nr. x/108/2009, şi având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, Curtea de Apel Timişoara a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză judiciară de către comisia alcătuită de experţii E., F. şi Jurca Cecilia, având ca obiectiv stabilirea despăgubirilor pentru terenul arabil în suprafaţă de 413 mp, situat în municipiul Arad, care a făcut obiectul exproprierii în baza Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 53 din 06 aprilie 2009, potrivit criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a pus în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, încheiate în jurul datei de 06 aprilie 2009, însă reclamanţii au rămas în pasivitate, singurele contracte fiind depuse de pârâtul Statul Român.
Comisia de experţi a stabilit valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat de la reclamanţi, în suprafaţă de 413 mp, la suma de 5.776 lei, folosind ca şi comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referinţă, având ca obiect imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat.
Instanţa de apel, analizând concluziile experţilor exprimate în cadrul suplimentului la raportul de expertiză judiciară evaluatorie, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, în mod corect a constatat că suma stabilită de expert cu titlu de despăgubire este mai mică decât cea oferită de expropriator (30.937,39 lei), astfel că a menținut cuantumul despăgubirilor la valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 53 din 07 aprilie 2009.
În ceea ce privește criticile prin care s-a susținut că instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate înscrisurile referitoare la despăgubiri acordate pentru terenuri învecinate, intimatul-pârât a arătat că probele la care fac referire recurenții-reclamanți sunt hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor aferente unor imobile învecinate. Acestea au fost depuse atât în primul, cât şi cel de-al doilea ciclu procesual, instanţele învestite pronunţându-se cu privire la toate probele solicitate de reclamanţi.
Însă, probele la care au făcut referire recurenţii-reclamanţi nu pot constitui comparabile în accepţiunea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece acest text de lege se referă la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data transferului dreptului de proprietate; reclamanţii nu au depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare din care să rezulte că valoarea de despăgubire a terenului arabil în suprafaţă de 413 mp ar fi fost, la data transferului dreptului de proprietate (04 iunie 2009), mai mare decât despăgubirea în cuantum de 30.937,39 lei, stabilită de expropriator.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că nu este fondată și urmează să o respingă, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul şi dezvoltarea lor iar, potrivit art. 306 din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care există motive de ordine publică pe care instanța de recurs le poate invoca din oficiu; indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În speță se constată că recurenții-reclamanți au indicat în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs au criticat decizia din perspectiva nemotivării sub aspectul înlăturării unor probe și a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.
Recurenții nu au dezvoltat critici privitoare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Împrejurarea că aceștia au expus în motivarea cererii de recurs și critici de netemeinicie, care vizează interpretarea probelor, în condițiile în care memoriul de recurs conține și critici de nelegalitate, nu are drept consecință constatarea nulității căii de atac, instanța urmând să examineze exclusiv criticile de nelegalitate care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a înlăturat probele propuse de aceștia, cu referire la valoarea terenurilor învecinate, și nici motivele care i-au format convingerea cu privire la soluția pronunțată.
Critica nu este fondată.
Astfel, din încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2015, care face parte integrantă din decizia supusă controlului judiciar, rezultă că instanța de apel a respins obiecțiunile formulate de apelanții-reclamanți la raportul de expertiză, apreciind că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a Deciziei nr. 15/2015, pronunțată de Curtea Constituțională. De asemenea, s-a arătat că obiecțiunile nu pot fi primite și pentru motivul că practica judiciară nu constituie criteriu pentru stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, nu se poate susține cu temei că instanța de apel a ignorat obiecțiunile apelanților-reclamanți (care au vizat şi probele admise drept elemente de comparaţie), acestea fiind respinse motivat.
În ceea ce privește criticile prin care s-a susținut, în mod generic, faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, Înalta Curte reține că nu sunt fondate.
Astfel, se constată că instanța de apel a expus în considerente motivele de fapt și de drept care susțin soluția pronunțată, în sensul că a examinat criticile cu care a fost învestită și a expus considerentele pe baza cărora a apreciat care este valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților.
În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, dând eficiență prevederilor art. 315 C. proc. civ. și Deciziei nr. 15/2015, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. în cursul rejudecării apelurilor, curtea de apel a administrat proba cu expertiză judiciară pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților cu respectarea prevederilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 și, constatând că valoarea terenului expropriat este mai mică decât cea oferită de expropriator, a respins apelul acestora, admițând, pe cale de consecință, apelul declarat de pârât.
Înalta Curte constată că prin recursul formulat, recurenții-reclamanți nu au supus controlului judiciar aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin fragmentarea terenului ori rezultat din dificultățile de exploatare sau valorificare, nefiind formulate critici sub acest aspect.
Cu referire la modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile ar. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportul de expertiză efectuat în apel, fiind întocmit cu respectarea criteriilor prevăzute de acest act normativ și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
Curtea de apel a reținut în mod corect că nu constituie criteriu legal de determinare a despăgubirilor practica judiciară, respectiv hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru alte terenuri.
Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile prin care s-a susținut încălcare jurisprudenței europene în materia privării de bun pentru lipsa proporționalității între scopul urmărit și limitarea dreptului de proprietate ori crearea unei discriminări între persoanele expropriate deoarece scopul urmărit prin dispunerea exproprierii este unul de interes public, iar despăgubirea a fost stabilită la valoarea de circulație a bunului.
Acordarea unor despăgubiri în cuantum diferit unor proprietari diferiți sau chiar aceluiași proprietar dar pentru bunuri diferite nu conduce, de plano, la constatarea existenței unei discriminări în sensul invocat de recurenți.
În plus, stabilirea despăgubirilor se face pentru fiecare bun în parte, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei și de cursul judecății în fiecare dosar, nefiind posibilă efectuarea în cauză a unei analize de ansamblu a despăgubirilor oferite de expropriator sau stabilite pe cale judiciară pentru toate terenurile expropriate în realizarea obiectivului de interes public comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, iar pe fond, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timişoara.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei nr. 161 din 23 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2016.