Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 430/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2016.

Decizia nr. 430/2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 decembrie 2015 sub nr. x/111/2015 revizuentul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a acestei instanţe, a Deciziei nr. 376/A din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şl de familie, şi a sentinţei nr. 1557 23 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca fiind potrivnice Constituţiei României, C. civ. român, legilor organice române şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În motivare, revizuentul a arătat că prin sentinţa nr. 1557 din 23 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosar nr. x/3/2009 (irevocabilă prin Decizia nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curte de Casație și Justiție) s-a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cum parare a două terenuri situate în extravilanul com. Bragadiru, jude. Ilfov, cumpărătorul fiind un cetăţean israeîîan căruia îi era interzisă cumpărarea de terenuri în România.

Prin sentinţa nr. 398 din 02 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2013 (cu obiect asemănător şi aceleaşi părţi) s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamantului B. pentru imposibilitatea dobândirii unui drept de proprieIa de pe teritoriul României în lipsa unei condiţii de reciprocitate reglementate prin tratate internaţionale conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 312/2005.

Cele două sentinţe sunt, astfel, contradictorii, întrucât în dosarele respective s-au dezbătut chestiuni identice, între aceleaşi părţi, care îmă au primit soluţii potrivnice.

Analizând cererea de revizuire în mod prioritar sub aspectul adudierii excepţiei de inadmisibilitate, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil oricăror chestiuni, având în vedere temeiul juridic invocat de către revizuent, şi anume, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C., se reţine că, raportat la dala declanşării procesului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, 20 mai 2009, în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, respectiv art. 322 pct. 7 din actul normativ menţionat, sens în care cauza va fi analizaiă din perspectiva acestui text legal.

Aceasta întrucât potrivit art. 24 N.C.P.C. „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor sîiite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76 2012 „Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare1.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior menţionat prestpune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între litigiile finalizate prin hotărârile pretins contrare. Din raţiunea reglementării acestui caz special de revizuire se deduce că, de asemenea, o altă condiţie de aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie faptul de a nu se fi discutat şi verificat, în cel de-al doilea litigiu, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în cel dintâi litigiu, întrucât într-un astfel de caz revizuirea pentru contrarîetate de hotărâri s-ar transforma într-un recurs deghizat împotriva dezlegărilor date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către instanţa din cel de-al doilea litigiu.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ lă se întemeiază pe respectarea autorităţii de lucru judecat a celor statuate deja jurisdicţional şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, Intre aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă o sancţionare a nesocotirii lucrului judecat.

În cauză, revizuentul solicită anularea primei hotărâri dintre cele două referitor ia care susţine că ar fi incidenţă contrarietatea, respectiv, a Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 pronunţată în Dosar nr. x/3/2009 de Înalta Curte, care este anterioară sentinţei nr. 398 din 02 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti, despre care revizuentul arată că este potrivnică hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Astfel, prin cererea de revizuire se solicită anularea în tot a Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 pronunţată în Dosar nr. x/3/2009 şi se arată că „în situaţia în care s-ar menţine sentinţa dată în Dosarul civil nr. x/3/2009, atunci ne-am afla în situaţia lipsită de orice temei de drept ca instanţele să facă legi în România."

Prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, la solicitarea instanţei de a preciza dacă o hotărâre judecătorească (cea din 2013) poate nesocoti autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri inexistente la data pronunţării ei (respectiv, sentinţa din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti), revizuentul a arătat că este vorba de încălcarea autorităţii de lucru judecat de către prima hotărâre, respectiv, cea din 2013, solicitând în mod expres, anularea, prin intermediul căii extraordinare de atac. a acesteia.

De asemenea, din conţinutul cererii de revizuire, din memoriile depuse la dosarul cauzei în susţinerea acesteia (cererea completatoare, răspunsul ia întâmpinare, etc), cât şi din apărările formulate cu prilejul dezbaterilor publice, rezultă că revizuentul a solicitat, în mod sistematic, anularea Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curţi, despre care a arătat că este o hotărâre ilegală, bazată pe un act nul de drept, că încalcă norme legislative imperative şi că este imperios necesara fi desfiinţată.

Rezultă astfel, cu evidenţă, că manifestarea de voinţă în sens procesual a revizuentului este aceea de desfiinţare a primei hotărâri dintre cele presupus contradictorii, lucru care însă nu poate fi primit, fiînd contrar sensului şi finalităţii art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sancţionează, aşa cum s~a arătat, încălcarea, de către a doua hotărâre, a autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu consecinţa anulării/desfiinţării ultimei hotărâri, nefiind posibil procedeul invers, respectiv, nu hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat este încălcată, adică prima, să fie desfiinţată, ei hotărârea care a ignorat cele statuate de aceasta, adică hotărârea ulterioară.

Anularea hotărârii care încalcă autoritatea de lucru judecai, respectiv, a ultimei hotărâri, este bazată pe anterioritatea hotărârii în raport de care operează autoritatea lucrului judecat şi reprezintă consecinţa sancţionată juridic a unei atare încălcări.

O astfel de interpretare rezultă din însăşi esenţa autorităţii de lucru judecat, care semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, în mod firesc ulterioară, cu scopul unei bune administrări a justiţiei şi a respectării principiului securităţii raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Având în vedere că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", Înalta Curte va obliga revizuentul la plată, către intimata (SC B. SRL, a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat redus de la 6.750 lei în raport de durata şi complexitatea cauzei, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă pe revizuentul A. la plata sumei de 3.000 lei cu litiu de cheltuieli de judecată către intimata SC B. SRL, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2016.