Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 467/2016

Şedinţa din camera de consiliu de la 25 februarie 2016

Decizia nr. 467

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/93/2015 la 2 iunie 2015 contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 66 din 30 aprilie 2015, reîncadrarea în funcţia anterior deţinută, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit (incluzând dar fără a se limita la prima anuală variabilă la nivel de grup, plata chiriei pentru locuinţa de serviciu, plata a 50% din taxa anuală de şcolarizare a copiilor) pentru perioada cuprinsă între data emiterii deciziei de sancţionare şi data reintegrării efective.

Prin sentinţa civilă nr. 3127 din 9 decembrie 2015, Tribunalul Ilfov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a decide astfel, instanţa Tribunalul Ilfov a reţinut următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 269 C. muncii competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă revine tribunalului în raza căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul contestatorul.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă contestatorul.

În cauză, contestatorul îşi are domiciliul în oraşul Craiova, jud. Dolj.

Împrejurarea că, pentru soluţionarea acestei cauze, contestatorul şi-a ales un domiciliu procesual, în vederea comunicării actelor de procedură, la societatea de avocaţi ce îi reprezintă interesele şi care are sediul în Ploieşti nu este de natură, aşa cum susţine intimata, să atragă competenţa Tribunalului Bucureşti, câtă vreme prevederile legale incidente în materie de competenţă sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Nici împrejurarea că intimata îşi are sediul pe raza judeţului Ilfov nu este de natură să atragă competenţa Tribunalului Ilfov câtă vreme în materia litigiilor de muncă au fost edictate reguli speciale de competenţă teritorială, reguli ce se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile dreptului comun şi instituie o competenţă absolută, de la care părţile nu pot deroga.

În fine, în ce priveşte teza referitoare la locul de muncă al contestatorului, prevăzută de art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalul reţine că aceasta nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă câtă vreme la momentul formulării acţiunii contestatorul nu avea un loc de muncă pe raza judeţului Ilfov. De altfel chiar raţiunea formulării acţiunii de faţă a fost aceea că, urmare a Deciziei nr. 66 din 30 aprilie 2015 contestate, raporturile de muncă ale contestatorului cu SC B. SA au încetat.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 138 din 20 ianuarie 2016, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov şi, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din N.C.P.C., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolj a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 269 C. muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aşadar în materia litigiilor de muncă este prevăzută o competenţă teritorială alternativă, între instanţa de la domiciliul contestatorului, cea de la reşedinţa contestatorului şi cea de la locul de muncă al acestuia.

Dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente aparţine contestatorului în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., iar în cauza de faţă acesta a ales deja Tribunalul Ilfov, instanţa de la locul de muncă şi de la reşedinţa sa.

Din actele dosarului rezultă că locul de muncă al contestatorului se afla la sediul central al societăţii angajatoare, respectiv în judeţul Ilfov, Voluntari, în raza de competenţă a Tribunalului Ilfov.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 februarie 2016, fiind fixat termen pentru soluţionare la 25 februarie 2016.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, pentru considerentele care succed.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul, înţelegând prin domiciliu locul unde persoana îşi are locuinţa statornică sau principală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 87 din N.C.C.

În ceea ce priveşte domiciliul părţii, se reţine că interesează care este situaţia de fapt concretă şi că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

În acest context al analizei, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.

Noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Mai mult decât atât, normele C. muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia.

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că “Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”. Art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că: ” Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ.”

Astfel, potrivit art. 12 C. proc. civ., “Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente”.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamantul a făcut dovada că reşedinţa (locuinţa efectivă) se află în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, la sediul central al societăţii intimate, astfel cum rezultă din contractul de închiriere aflat la fila 57, dosar Tribunalul Ilfov, vol.I, unde acesta locuieşte împreună cu familia, soţia contestatorului fiind de asemenea angajata intimatei.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul locuieşte efectiv în localitatea Voluntari, Judeţul Ilfov, instanţa competentă teritorial este Tribunalul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2016.