Decizia nr. 108/2016
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea dedusă prezentei judecăţii, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la predarea suprafeţei de 1384 ha teren cu vegetaţie forestieră şi a suprafeţei de 97,25 ha păşune, situate pe raza comunei Vaideeni, în punctele "C.", "D.", "E.", arătând că acestea au format obiectul legatului cu titlu particular instituit în favoarea sa de defuncta F., prin testamentul din 01 octombrie 1998, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2 iunie 2011, încheiat între pârâtele B. şi SC G. SRL cu privire la aceleaşi imobile.
Prin Sentinţa civilă nr. 1946 din 6 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., SC H. SRL şi BNP I., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Reclamantul A. a formulat apel împotriva sentinţei instanţei de fond, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2013, prin care instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi a dispus înaintarea dosarului către Completul de fond nr. 7 - cameră de consiliu - în vederea soluţionării cererii de recuzare formulate de către acesta şi a încheierii din Camera de Consiliul din data de 13 iunie 2013, prin care a fost respinsă cererea de recuzare şi s-a dispus amendarea reclamantului cu suma de 100 lei şi darea în debit a acestuia.
Apelantul-reclamant a solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea în tot a celor două încheieri de şedinţă şi a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, pe cale de consecinţă să se dispună administrarea probei cu înscrisuri în apel, refacerea tuturor actelor şi dovezilor administrate la prima instanţă şi admiterea cererii de chemare în judecată ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea apelantului-reclamant în vederea emiterii unei adrese către BNP J. şi Asociaţii, pentru comunicarea actelor din dosarul succesoral în care s-a emis certificatul de moştenitor suplimentar din 27 august 2002, acte pe care acesta le-a solicitat pentru verificarea calităţii de moştenitor a lui B. şi pentru verificarea modului în care a fost acceptată succesiunea, având în vedere că Judecătoria Horezu, printr-o hotărâre irevocabilă a reţinut în considerente că B. este străină de succesiune prin neacceptare.
Prin Decizia civilă nr. 573 A din data de 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., SC H. SRL, BNP I., a fost obligat apelant-reclamant să achite intimatei suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă următoarele:
O primă critică a apelului priveşte încheierea din 12 iunie 2013, respectiv refuzul primei instanţe de a încuviinţa, în cadrul probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către BNP J., în vederea comunicării actelor din dosarul notarial în care a fost eliberat certificatul de moştenitor suplimentar din 27 august 2002.
Cererea a fost formulată de reclamant pentru prima oară la termenul de judecată din 17 aprilie 2013, tribunalul apreciind că nu se impune încuviinţarea cererii în cadrul dezbaterilor asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Cu prilejul reiterării cererii, în şedinţa publică din 12 iunie 2013, tribunalul nu a revenit asupra dispoziţiilor de la termenul precedent, ci a acordat cuvântul asupra excepţiei.
Tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 167 C. proc. civ., întrucât înscrisurile solicitate de reclamant nu serveau dezlegării excepţiei a cărei soluţionare se impunea cu prioritate, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, criticile aduse de apelantul-reclamant încheierii din 12 iunie 2013 sunt nefondate.
Nefondat este şi apelul îndreptat împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 13 iunie 2013, fără a fi dezvoltate critici concrete împotriva sa, astfel că analiza s-a realizat în limitele stabilite prin art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în acest cadru, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 27 C. proc. civ., stabilind că punerea în discuţia părţilor a unei excepţii procesuale nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de recuzare.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a principiului puterii de lucru judecat, cu referire la Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Horezu.
Prin sentinţa menţionată a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Vaideeni, Primarul comunei Vaideeni şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, a fost obligată Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Vaideeni să înainteze propunerea de validare a reclamantei B. către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, cu privire la suprafaţa de 1384 ha teren cu vegetaţie forestieră pe vechiul amplasament, din care 650 ha în punctul "C.", 200 ha în punctul "D." şi 534 ha în punctul "E." şi pentru suprafaţa de 97,25 ha păşune, din care 65 ha în grupul "O.", 6.000 mp în punctul "L." şi 31,65 ha în punctul "V." şi a fost obligată Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea să o valideze pe reclamanta B. cu suprafeţele menţionate, în natură, pe vechiul amplasament.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului A. cu privire la capătul de cerere prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra cabanei din punctul "M." şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., cu privire la toate capetele de cerere la care nu a renunţat la judecată.
Pretenţiile reclamantului A. au vizat validarea dreptului său de proprietate asupra aceloraşi imobile pentru care s-a dispus validarea reclamantei B., iar cauza juridică a acestor pretenţii a fost reprezentată de Testamentul autentificat sub nr. 3481 din 01 octombrie 1998, întocmit în favoarea sa de defuncta F.
Judecătoria Horezu a constatat că prin Testamentul autentificat sub nr. 3481 din 01 octombrie 1998, autoarea F. a instituit în favoarea reclamantului A. un legat cu titlu universal, având ca obiect 1 ha de pădure, dobândită de testatoare în baza titlului de proprietate nr. 108/474, 25.520 mp islaz, dobândiţi de testatoare în baza Ordinului nr. 178 din 29 noiembrie 1996, drepturile de devălmăşie din obşti şi "orice alte drepturi de proprietate ce voi avea pe raza comunei Vaideeni, judeţul Vâlcea". Realizând interpretarea legatului drepturilor viitoare instituit prin ultima clauză descrisă anterior, Judecătoria Horezu a reţinut că nu se poate aplica terenurilor în litigiu, întrucât dreptul de a solicita restituirea acestora a fost recunoscut prin Legea nr. 247/2005, lege ulterioară decesului testatoarei, astfel că "aceasta nu a mai avut în mod obiectiv posibilitatea de a mai dobândi vreun drept pe care să îl transmită ca efect al legatului sus-menţionat".
Instanţa de apel a considerat că argumentele reproduse anterior au caracter decizoriu pentru soluţia dispusă prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Horezu, de respingere ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantul A. Este adevărat că obiectul litigiului finalizat prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 nu a constat în stabilirea calităţii reclamantului A., de moştenitor al defunctei F., întrucât această calitate a fost stabilită prin certificatul de moştenitor suplimentar din 16 februarie 2000 la certificatul de moştenitor din 11 noiembrie 1998. Ceea ce era datoare instanţa să stabilească în soluţionarea plângerii în temeiul Legii fondului funciar cu care fusese învestită, era dacă reclamantul A. îşi justifică dreptul dedus judecăţii, respectiv dreptul de proprietate asupra terenurilor în privinţa cărora solicita validarea conform Legii fondului funciar. Or, pentru a lămuri această chestiune, judecătoria a realizat interpretarea actului pe care reclamantul şi-a fundamentat pretenţiile, stabilind întinderea obiectului acestuia, conform celor arătate mai sus.
Prin urmare, considerentele Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 care expun motivele pentru care reclamantul A. nu a dobândit pe cale succesorală, de pe urma defunctei F., dreptul de proprietate asupra imobilelor constând în suprafaţa de 1384 ha teren cu vegetaţie forestieră şi în suprafaţa de 97,25 ha păşune, au intrat în puterea lucrului judecat, alături de soluţia de respingere a acţiunii acestuia, ca neîntemeiată.
Reţinând că legitimarea sau calitatea procesuală activă corespunde calităţii de titular al dreptului dedus judecăţii şi constatând că prin intermediul ambelor capete de cerere reclamantul A. a urmărit valorificarea unor atribute ale pretinselor drepturi succesorale conferite prin Testamentul autentificat sub nr. 3481 din 01 octombrie 1998, instanţa de apel a apreciat că problema existenţei respectivelor drepturi succesorale asupra aceloraşi imobile a fost dezlegată cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Horezu, astfel cum a reţinut şi Tribunalul Bucureşti prin sentinţa apelată. O nouă interpretare a clauzei testamentare în cadrul prezentei judecăţi, astfel cum pretinde apelantul-reclamant prin motivele de apel, ar înfrânge puterea de lucru judecat a hotărârii irevocabile.
În raport de această constatare, instanţa de apel a apreciat că restul argumentelor pe care tribunalul şi-a fundamentat soluţia sunt superflue, astfel că nu se impune nici analiza criticilor ce le-au fost aduse prin motivele de apel.
În privinţa constatării, prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Horezu, a împrejurării că reclamanta B. ar fi devenit străină de succesiunea mamei sale K., prin neacceptare, în condiţiile dispoziţiilor art. 700 C. civ., instanţa de apel a considerat că această împrejurare nu are vreo înrâurire asupra soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active care, astfel cum s-a arătat, implică cercetarea existenţei calităţii reclamantului de titular al dreptului dedus judecăţii, şi nu a calităţii pârâtului.
De altfel, Judecătoria Horezu a făcut în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007, distincţia între neacceptarea de către reclamanta B. a succesiunii mamei sale în condiţiile art. 700 C. civ. şi acceptarea acestei succesiuni prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 177 din 28 septembrie 2005, în temeiul Legii nr. 247/2005, recunoscându-i numai drepturile succesorale conferite de acest act normativ.
Argumentele apelantului-reclamant cu privire la interpretarea dată clauzei testamentare referitoare la "orice alte drepturi de proprietate ce voi avea pe raza comunei Vaideeni, jud. Vâlcea", cu ocazia emiterii Dispoziţiei nr. 160 din 19 martie 2013, nu pot fi primite, întrucât interpretarea unui act juridic, realizată de o autoritate administrativă, nu poate fi opusă interpretării date printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de puterea lucrului judecat.
Împotriva încheierii pronunţate în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2014 şi a Deciziei civile nr. 573 A din data de 18 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii şi a deciziei, în sensul admiterii cererii de apel şi pe cale de consecinţă a admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că prin respingerea probei cu înscrisuri, Curtea de Apel Bucureşti i-a încălcat în mod grav dreptul la apărare, şi pe cale de consecinţă, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
A susţinut recurentul-reclamant că, prin respingerea de către instanţa de apel a cererii privind încuviinţarea emiterii unei adrese către BNP J. şi Asociaţii, a fost pus în imposibilitatea obiectivă de a-şi dovedi pretenţiile deduse judecăţii, atitudinea instanţei vădind o gravă încălcare a dreptului la apărare.
Având în vedere că Dosarul nr. x/2002 aferent certificatului de moştenitor suplimentar nr. 89 din 27 august 2002, reprezintă o probă esenţială în aprecierea calităţii procesual active, prin refuzul nejustificat de a primi această probă, instanţa de apel a pricinuit recurentului o vătămare în sensul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce nu se poate înlătura decât prin anularea acestui act.
În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia atacată este nelegală, întrucât se întemeiază pe motive contradictorii.
Argumentează recurentul-reclamant că, în considerentele hotărârii, instanţa de apel reţine că Tribunalul Bucureşti a făcut o corectă aplicare a principiului puterii de lucru judecat, cu referire la Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Horezu, statuând că reclamantul nu are calitate de moştenitor testamentar pentru bunurile solicitate, în acelaşi sens fiind şi dispozitivul sentinţei recurate.
În acelaşi timp, însă, în cadrul părţii expozitive a hotărârii sale, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că "Judecătoria Horezu nu numai că nu i-a infirmat reclamantului A. calitatea de moştenitor testamentar al defunctei F., ci i-a recunoscut-o în mod explicit".
Faţă de aceste aspecte, în privinţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul solicită să se constate că soluţia pronunţată de instanţa de apel contravine logicii juridice, care impune lipsa oricăror contradicţii între considerente, precum şi între considerente şi dispozitiv.
Al treilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul considerând că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că problema existenţei drepturilor succesorale a fost dezlegată prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007.
Dispoziţiile sentinţei civile amintite nu pot fi reţinute ca având putere de lucru judecat referitor la calitatea de moştenitor a reclamantului, întrucât limitele învestirii instanţei de judecată - plângere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991 - nu permiteau stabilirea calităţii de moştenitor a lui A.
Faţă de dispoziţiile acestei hotărâri, potrivit cărora "B. s-a constatat a fi străină de succesiune prin neacceptare în condiţiile art. 700 C. civ.", dacă instanţa de apel a conferit eficienţă juridică acestei sentinţe în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor a reclamantului, pentru egalitate de tratament ea avea obligaţia de a conferi aceleaşi efecte juridice hotărârii judecătoreşti şi în ceea ce priveşte calitatea de moştenitoare a pârâtei.
Argumentează recurentul-reclamant, că odată dovedit faptul că, în afara bunurilor cuprinse în certificatul de moştenitor, au existat în patrimoniul autoarei şi terenurile în litigiu, este evident că este în drept să-l revendice, în acelaşi sens pronunţându-se în mod constant jurisprudenţa relevantă.
Chiar şi în situaţia absurdă în care s-ar admite că voinţa testatoarei F. nu a fost exprimată în mod clar, judecătorul este ţinut de obligaţia revelării voinţei ultime şi unice a defunctei, în demersul său de interpretare, acesta este obligat să caute voinţa testatorului în conţinutul testamentului.
Faţă de cele învederate, este de netăgăduit că dreptul de proprietate al recurentului asupra terenurilor forestiere şi a păşunii situate în comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, a fost lipsit de conţinut, fiind supus unei încălcări abuzive.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.
Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că soluţia solicitată de către recurentul-reclamant, respectiv admiterea acţiunii pe fond este inacceptabilă pentru cadrul procesual în care se desfăşoară recursul.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, intimata-pârâtă a arătat ca acesta trebuie respins, întrucât există o incompatibilitate între soluţia solicitată, respectiv modificarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii pe fond şi conţinutul art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 312 pct. 3 teza 2, care impune casarea şi trimiterea cauzei la instanţele inferioare.
A susţinut, de asemenea, intimata-pârâtă B., faptul că acest motiv de recurs este inadmisibil, deoarece motivele din încheierea recurată se referă la temeinicia hotărârii, întrucât a apreciat că proba solicitată este neconcludentă, nevizând probleme de legalitate.
Privitor la al doilea motiv de recurs, intimata-pârâtă, apreciază că din analiza considerentelor hotărârii atacate, rezultă că instanţa a expus în mod elaborat, convingător, prin interpretarea corectă şi judicioasă a probelor care aveau realmente valoare judiciară, în mod cronologic evoluţia raporturilor juridice dintre părţi, neexistând nicio contradicţie între soluţia adoptată şi considerente.
Raportat la motivul trei al recursului, intimata-pârâtă susţine că recurentul-reclamant, nu invocă nicio probă sau text de lege, întreaga motivare fiind limitată la o prezentare generală, pur teoretică, datele prezentate neavând nicio semnificaţie juridică, raportat la speţa dedusă judecăţii.
Arată intimata-pârâtă că Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 a devenit irevocabilă, măsurile cuprinse în aceasta intrând în puterea lucrului judecat. Indică, de asemenea, o serie de înscrisuri, care fac dovada că este titulara exclusivă a dreptului de proprietate asupra bunurilor pretinse de către recurentul-reclamant.
De asemenea, prezintă conţinutul unor înscrisuri care atestă recunoaşterea de către recurentul-reclamant a calităţii de unic proprietar al bunurilor a intimatei-pârâte B.
În acest context, prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Horezu, i s-a recunoscut recurentului-reclamant A. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha, prevăzută în testamentul aparţinând lui F. şi în certificatul de moştenitor elaborat după decesul acesteia, şi s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat în favoarea intimatei-pârâte privitor la suprafeţele de 1384 ha teren forestier şi 97,25 ha de pădure, în calitate de unică succesoare a defunctei K.
Intimata-pârâtă SC H. SRL, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că în speţa analizată, recurentul-reclamant ar putea avea calitate procesual activă numai în condiţiile în care ar face dovada dreptului său de proprietate. Prin probatoriul aflat la dosarul cauzei, recurentul-reclamant nu a adus nicio dovadă cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu.
Din examinarea Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Horezu şi a Sentinţei civile nr. 903/2010 aparţinând aceleiaşi instanţe, s-a stabilit că unica proprietară a terenului în suprafaţă de 1354 ha pădure şi 97,25 ha păşune este intimata-pârâtă B., fiind respinsă cererea de intervenţie promovată de recurentul-reclamant, prin care acesta a solicitat, în esenţă, să se constate că ar fi titularul dreptului de proprietate asupra aceloraşi bunuri.
Arată, de asemenea, că o deosebită importanţă pe plan juridic o reprezintă conduita adoptată de recurentul-reclamant, manifestată prin elaborarea unor înscrisuri oficiale publice după pronunţarea Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 de către Judecătoria Horezu şi prezintă conţinutul acestor înscrisuri care atestă recunoaşterea recurentului-reclamant că unica proprietară a bunurilor ce fac obiectul litigiului este intimata-pârâtă B.
Intimatul-pârât BNP I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesul-pasive a sa, având în vedere că nu este parte a contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere, neexistând identitate între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Chiar în cazul în care ar fi admisă acţiunea astfel cum a fost formulată şi completată, prin hotărârea respectivă nu s-ar naşte nicio obligaţie în sarcina biroului notarial.
Pe fond, a solicitat respingerea primului motiv de recurs ca inadmisibil, deoarece analizând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se poate observa că argumentele recurentului-pârât vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate. Respingerea cererii în probaţiune nu intră în sfera actelor îndeplinite cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În privinţa ultimelor motive de recurs, solicită respingerea acestora ca nefondate, deoarece recurentul-reclamant analizează în mod trunchiat motivele care au stat la baza pronunţării Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 de către Judecătoria Horezu.
Consideră că hotărârea instanţei de apel este legală, având în vedere că, aşa cum rezultă din motivarea bazată pe actele şi lucrările dosarului, reclamantul nu are interes în promovarea acţiunii, atâta vreme cât nu are calitatea de moştenitor legal şi nici testament al defunctei K., ci doar pe cea de moştenitor testamentar al fiicei acesteia F.
Drepturile pe care le invocă recurentul-reclamant trebuia să existe la masa succesorală la momentul decesului testatoarei F. în condiţiile în care testamentul a fost încheiat la data de 1 octombrie 1998, iar dreptul de a solicita restituirea bunurilor s-a născut ulterior decesului, în baza Legii nr. 247/2005, aceasta nu a mai avut în mod obiectiv posibilitatea de a mai dobândi vreun drept pe care să îl transmită ca efect al legatului menţionat.
Consideră, de asemenea, intimatul-pârât că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Horezu, recurentul-reclamant neavând calitate procesuală activă în cauză.
Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesul-pasive invocată de către intimatul-pârât BNP I., Înalta Curte o va respinge ca nefondată.
Conform prevederilor art. 136 C. proc. civ., "Excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile şi condiţiile legii".
Instanţa reţine că excepţia calităţii procesul-pasive nu a fost invocată de către intimatul-pârât BNP I. prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond (Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti), fiind invocată pentru prima dată în recurs.
Raportat la aceste aspecte, având în vedere dispoziţiile art. 316, coroborat cu art. 294 din vechiul C. proc. civ., în faza recursului nu se poate produce o schimbare a calităţii părţilor, excepţia urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Înalta Curte observă că acesta vizează respingerea de către instanţa de apel a cererii privind încuviinţarea emiterii unei adrese către BNP J. şi Asociaţii.
Se constată că prin criticile invocate, recurentul-reclamant antamează aspecte vizând fondul litigiului, tinzând în realitate la o rejudecare a pricinii, la o schimbare a situaţiei de fapt, ceea ce excede controlului de legalitate al instanţei de recurs, motiv pentru care se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie care nu satisfac exigenţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de care se prevalează acesta.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care recurentul susţine că decizia atacată este nelegală, întrucât se întemeiază pe motive contradictorii, nu poate fi reţinut.
Înalta Curte observă că instanţa de apel a făcut o amplă şi corectă apreciere a istoricului relaţiilor juridice dintre părţi.
În mod corect instanţa de apel a apreciat că reclamantul nu are calitatea de moştenitor testamentar al bunurilor solicitate, neexistând nicio contradicţie în faptul că instanţa a reţinut totuşi calitatea acestuia de moştenitor testamentar al defunctei F.
Testamentul din 01 octombrie 1998 are ca obiect: 1 ha de pădure, dobândită de testatoare în baza titlului de proprietate nr. 108/474, 25.520 mp islaz, dobândiţi în baza Ordinului nr. 178 din 29 noiembrie 1996, drepturile de devălmăşie din obşti înscrise la poziţia nr. 157 B. şi nr. 148 Z. şi orice alte drepturi de proprietate pe care le va avea testatoarea pe raza comunei Vaideeni, judeţul Vâlcea.
Calitatea recurentului-reclamant A. de moştenitor testamentar al defunctei F. nu poate fi infirmată, ea fiind de altfel stabilită prin Certificatul de moştenitor nr. 196 din 11 noiembrie 1998 şi respectiv Certificatul de moştenitor suplimentar nr. 13 din 16 februarie 2000.
Din interpretarea legatului drepturilor viitoare instituit prin clauza inclusă la pct. 3 din Testamentul autentificat sub nr. 3481 din 01 octombrie 1998, aceasta nu se poate aplica terenurilor în litigiu, întrucât dreptul de a solicita restituirea acestora a fost recunoscut prin Legea nr. 247/2005, lege ulterioară decesului testatoarei.
În concluzie, patrimoniul defunctului se transmite moştenitorilor în situaţia juridică în care se află la decesul lui, motiv pentru care nu poate fi reţinută calitatea de recurentului-reclamant A. cu privire la bunurile ce fac obiectul litigiului dedus judecăţii.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, este de asemenea, nefondat.
Prin cererea dedusă prezentei judecăţii, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la predarea suprafeţei de 1384 ha teren cu vegetaţie forestieră şi a suprafeţei de 97,25 ha păşune, arătând că acestea au format obiectul legatului instituit în favoarea sa de defuncta F., prin Testamentul din 01 octombrie 1998, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 2 iunie 2011, încheiat între pârâtele B. şi SC H. SRL cu privire la aceleaşi imobile.
Raportat la obiectul dosarului, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1354 din 23noiembrie 2007
A reţinut, astfel, instanţa, că obiectul litigiului finalizat prin Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007 nu a constat în stabilirea calităţii reclamantului A., de moştenitor al defunctei F., întrucât această calitate a fost stabilită prin certificatul de moştenitor suplimentar din 16 februarie 2000 la certificatul de moştenitor din 11 noiembrie 1998, ci dacă, în temeiul plângerii întemeiate pe dispoziţiile Legii fondului funciar cu care fusese învestită, reclamantul A. îşi justifică dreptul dedus judecăţii, respectiv dreptul de proprietate asupra terenurilor în privinţa cărora solicita validarea conform Legii fondului funciar.
Prin sentinţa menţionată a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta B., fiind obligată Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Vaideeni să înainteze propunerea de validare a reclamantei B. către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, cu privire la suprafaţa de 1384 ha teren cu vegetaţie forestieră pe vechiul amplasament şi pentru suprafaţa de 97,25 ha păşune, şi a fost obligată Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea să o valideze pe reclamanta B. cu suprafeţele menţionate, în natură, pe vechiul amplasament.
Pretenţiile reclamantului A. au vizat validarea dreptului său de proprietate asupra aceloraşi imobile pentru care s-a dispus validarea reclamantei B., acţiunea formulată de reclamantul A., fiind respinsă ca neîntemeiată.
În esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.
Raportat la aceste considerente, Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a principiului puterii de lucru judecat, cu referire la Sentinţa civilă nr. 1354 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Horezu.
Argumentul recurentului-reclamant A. în sensul ca instanţa de apel, conferind eficienţă juridică Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Horezu, în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor a recurentului-reclamant, avea obligaţia de a conferi, pentru egalitate de tratament, aceleaşi efecte juridice şi constatării că intimata-pârâtă B. este străină de succesiunea mamei sale K., prin neacceptare în condiţiile art. 700 C. civ., nu poate fi reţinut.
Privitor la acest aspect, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că această împrejurare nu are vreo înrâurire asupra soluţiei date lipsei calităţii procesual pasive, care implică cercetarea calităţii reclamantului de titular al dreptului dedus judecăţii.
De altfel, în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1354 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Horezu, se constată că, deşi intimata-pârâtă B. este străină de succesiunea mamei sale, în condiţiile art. 700 C. civ., ca urmare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate din 28 septembrie 2009, i-au fost recunoscute drepturile succesorale conferite de acest act normativ.
Raportat la aceste considerente, celelalte aspecte invocate de către recurentul-reclamant în motivele de recurs, fiind simple teoretizări cu privire la interpretarea testamentului, nu vor mai fi analizate de către instanţă.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului-pârât BNP I., ca nefondată, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 573 A din 18 decembrie 2014 şi a încheierii din 17 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă B., reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului-pârât BNP I., ca nefondată.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 573 A din 18 decembrie 2014 şi a încheierii din 17 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 5.000 lei către intimata-pârâtă B., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2016.
Procesat de GGC - NN