Decizia nr. 1910/2016
Deliberând asupra prezentului recurs,
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 7 august 2015, sub nr. x/2/2015, reclamanta A. din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 656/2013 prin care s-au modificat şi completat anexele H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Teleorman.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea de şedinţă pronunţată la 24 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca "inadmisibilă în principiu" cererea de intervenţie formulată de petenţii Consiliul Local al Municipiului Alexandria şi Municipiul Alexandria. Pentru a hotărî în acest sens, instanţa a reţinut că intervenţia principală este cererea prin care un terţ ce afirmă un drept propriu şi justifică un interes propriu solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare pentru a-şi valorifica pretenţiile sale contra părţilor iniţiale ale litigiului. Cu alte cuvinte, este vorba despre o adevărată cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor iniţiale din proces, reclamantul şi pârâtul, prin care terţul intervenient urmăreşte a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu, fără însă a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, fiind suficient ca între cele două drepturi subiective să existe o strânsă legătură, deci o legătură suficientă care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri.
Transpunând cele mai sus arătate cererii de intervenţie principală de faţă, Curtea apreciază că titularii cererii de intervenţie nu au dedus judecăţii un drept propriu grefat pe dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.
Cu alte cuvinte, cei doi petenţi intervenienţi nu au pretins, în contradictoriu cu părţile iniţiale ale litigiului, reclamanta A. şi pârâtul Guvernul României, recunoaşterea/stabilirea unui drept propriu faţă de acestea din urmă. Dimpotrivă, cei doi petenţi intervenienţi au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, având aşadar o poziţie de susţinere/apărare a poziţiei procesuale a pârâtului Guvernul României. Or, în atare situaţie, cererea lor se circumscrie sferei unei intervenţii accesorii în interesul pârâtului, iar nu unei intervenţii principale. De esenţa cererii de intervenţie principală este deducerea spre judecată a unui drept, a unei pretenţii proprii a terţului intervenient care să fie opusă părţilor iniţiale ale litigiului în care se intervine. Or, cei doi intervenienţi nu au afirmat/dedus judecăţii nici o pretenţie litigioasă, ci au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.
Având de verificat, aşadar, în cadrul analizei admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie principală, condiţia ca terţul să pretindă un drept propriu grefat pe dreptul ce formează obiectul cererii principale, instanţa de fond a apreciat că această cerinţă de admisibilitate nu este îndeplinită, astfel că cererea de faţă nu poate fi primită.
Pentru aceste raţiuni, în baza art. 61 alin. (1) şi art. 64 alin. (4) C. proc. civ., Curtea a respins prezenta cerere de intervenţie principală, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Alexandria şi Municipiul Alexandria, titularii cererii de intervenţie, pentru următoarele motive:
Recurenţii au precizat că au înţeles să formuleze cerere de intervenţie în interes propriu, întrucât reclamantul a solicitat anularea unei hotărâri de guvern care consfinţeşte dreptul de proprietate al Municipiului Alexandria asupra imobilului Casa de Cultură din Alexandria.
Şi-au justificat interesul prin faptul că se solicită anularea parţială a hotărârii prin care imobilul litigios a intrat în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, prin faptul că hotărârea de guvern a avut la bază hotărâri ale Consiliului Local prin care s-a declarat imobilul Casa de Cultură ca bun aparţinând domeniului public al Municipiului Alexandria, precum şi prin faptul că hotărârea ce se va pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului prin care s-a finalizat procedura de trecere în domeniul public a imobilului trebuie să fie opozabilă şi unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Alexandria.
Au considerat recurenţii că, prin cererea lor, au invocat un drept propriu, respectiv dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. Astfel, apărarea unui bun aflat în patrimoniul UAT Alexandria, prin solicitarea de respingere a acţiunii principale, constituie dreptul oricărei persoane interesate de a-şi apăra interesele patrimoniale, în cazul de faţă, cele privind imobilul Casa de Cultură din Alexandria.
Au mai precizat recurenţii faptul că reclamantul pretinde, de fapt, recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra unui bun care la momentul introducerii acţiunii se afla în proprietatea UAT Alexandria, iar hotărârea de Guvern atacată are la bază două hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria cu privire la care instanţa de judecată s-a pronunţat definitiv, statuând că acestea au fost emise în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În acest sens, au invocat Sentinţa nr. 222 din 28 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosar nr. 3412/87/2013, susţinând că necesitatea de stabilitate juridică şi ordinea socială impun respectarea principiului puterii de lucru judecat, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a unei chestiuni litigioase rezolvate deja definitiv, pe calea unei acţiuni noi prin care se pretinde stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat deja.
Au arătat recurenţii că cererea lor de intervenţie întrunea toate condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) şi art. 62 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului, precum şi admiterea în principiu a cererii de intervenţie.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând admiterea recursului, întrucât în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de intervenţie principală ca inadmisibilă. A arătat că, deşi prin acţiune s-a solicitat anularea H.G. nr. 656/2013, intimata reclamantă şi-a motivat întreaga cerere pe nelegalitatea Hotărârilor nr. 161/2013 şi nr. 126/2013 emise de Consiliul Local al Municipiului Alexandria, care au stat la baza emiterii Hotărârii de Guvern.
A arătat intimatul pârât că aceste hotărâri au făcut obiectul mai multor acţiuni promovate de intimata reclamantă, toate fiind respinse.
A considerat intimatul pârât că, deşi intervenienţii puteau să-şi întemeieze cererea de intervenţie pe dispoziţiile art. 63 alin. (1) C. proc. civ., ei îşi justifică interesul legitim propriu, prin folosul practic urmărit în cauză.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza motivului de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de nelegalitate invocat, pe baza actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu acţiunea în anularea unei hotărâri de guvern care a modificat H.G. nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al localităţilor din judeţul Teleorman.
Unitatea administrativ-teritorială Alexandria şi organul de conducere deliberativ al acesteia (Consiliul Local al Municipiului Alexandria) au formulat, la data de 22 ianuarie 2016, cerere de intervenţie intitulată "principală".
Instanţa de fond a pus în discuţie calificarea cererii de intervenţie, în sensul că - din argumentele prezentate în susţinerea acesteia şi din faptul că se solicită respingerea acţiunii, iar nu valorificarea unui interes propriu - pare a fi mai mult o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, decât o intervenţie principală, însă consilierii juridici care au reprezentat cele două entităţi titulare ale cererii au insistat pentru analizarea acesteia ca intervenţie principală.
Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat corect supunând discuţiei părţilor calificarea juridică a cererii de intervenţie.
Instanţa a făcut însă o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente, atunci când a considerat că se impune respingerea cererii de intervenţie ca inadmisibilă din cauza faptului că titularii acesteia au insistat să fie primită drept intervenţie principală, deşi judecătorul cauzei aprecia că este vorba de o intervenţie cu caracter accesoriu.
Astfel, art. 22 alin. (4) C. proc. civ. impune instanţei de judecată obligaţia de a pune în discuţie calificarea juridică a actului dedus judecăţii, după care aceasta trebuie să procedeze la calificarea propriu-zisă, cu excepţia cazului expres prevăzut de alineatul 5 al aceluiaşi articol (şi care se referă la situaţia în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile).
În speţă, instanţa trebuia să procedeze la calificarea corectă a cererii cu care a fost învestită de către recurenţi, nefiind incidentă excepţia prevăzută de Cod.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a normelor care reglementează intervenţia voluntară ca formă de participare a terţilor în proces, motiv pentru care, recursul este apreciat ca fiind fondat, urmând a fi admis, cu consecinţa casării parţiale a încheierii şi trimiterea cererii de intervenţie pentru a fi judecată, după corecta calificare a acesteia.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 64 alin. (4) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Alexandria şi Municipiul Alexandria, va casa în parte încheierea atacată şi va trimite dosarul la aceeaşi instanţă pentru judecarea cererii de intervenţie.
Va menţine, totodată, celelalte măsuri procesuale dispuse prin încheierea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de intervenienţii Consiliul Local al Municipiului Alexandria şi Municipiul Alexandria împotriva Încheierii din 24 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte încheierea atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea cererii de intervenţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale Încheierii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2016.
Procesat de GGC - CL