Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 278/2016

Şedinţa publică de la 9 februarie 2016

Decizia nr. 278/2016

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2015 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, petentul A., expert contabil autorizat, a formulat „Apel” împotriva Ordonanţei nr. 1 din 18 septembrie 2015 pronunţată de Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În susţinerea căii de atac, s-a arătat că prin încheierea de şedinţă din data de 24 iunie 2014 a fost numit expert în Dosarul nr. x/45/2014 al Curţii de Apel Iaşi, având ca obiect sesizarea formulată de B. cu privire la acţiunea de cercetare a averii deţinute de numiţii C. şi D., declanşată în temeiul art. 101 din Legea nr. 115/1996.

Prin Ordonanţa nr. 1 pronunţată în şedinţa nepublică din data de 18 septembrie 2015 de Curtea de Apel Iaşi - Comisia de Cercetare a averilor - în Dosarul nr. x/45/2014, în temeiul art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/1996 s-a suspendat activitatea de control a numiţilor C. şi D. şi s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru efectuarea de cercetări.

S-a stabilit onorariul definitiv cuvenit expertului judiciar A. la suma de 18.000 lei.

Au fot obligaţi numiţii C. şi D. să plătească în contul Biroului Local de Expertize tehnice judiciare de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru expertul judiciar A., suma de 15.000 lei, cu titlu de diferenţă de onorariu, precum şi suma de 2.146 lei, cu titul de cheltuieli pentru efectuarea expertizei judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cale de atac intitulată „apel” expertul contabil A.

În susţinerea căii de atac a considerat nelegală şi netemeinică decizia instanţei în ceea ce priveşte stabilirea onorariului definitiv pentru realizarea expertizei contabile la suma de 18.000 lei.

A solicitat desfiinţarea ordonanţei atacate şi acordarea onorariului în cuantumul dovedit cu decontul depus la dosarul cauzei, respectiv 50.670 lei, reprezentând 44.690 lei raport şi 5.980 lei supliment la raport.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 458 şi 451 C. proc. civ.

Cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrată la, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a acestei instanţe.

Considerentele și soluția Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procedând la verificarea competenţei materiale a instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., în raport de actele dosarului şi de precizările, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu soluţionarea unei căi de atac formulate împotriva Ordonanţei Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel, pronunţată în temeiul art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/1996, prin care s-a dispus trimiterea cauzei către parchetul competent.

Potrivit textelor de lege relevante în cauză:

Art. 104 din Legea nr. 115/1996 prevede:

1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

De asemenea, la lit. b) Instanţa de judecatăa aceleiași legi la art. 16 se prevede că:

1) Preşedintele curţii de apel sau preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată (…);

Iar, la art. 20 se prevede că:

Sentinţele curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pot fi atacate cu recurs de părţile interesate, de Agenţie şi procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus arătate se desprinde ideea că, secția de contencios administrativ și fiscal, este competentă a soluționa doar recursul declarat potrivit art. 20 mai sus arătat, împotriva hotărârilor Curții de Apel prin care s-a soluţionat sesizarea Comisiei de cercetare în condiţiile art. 104 lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Aminteşte Înalta Curte de Casaţie că în jurisprudenţa sa, chiar în absenţa unei prevederi exprese a legii, s-a conturat soluţia admisibilităţii cailor de atac formulate şi împotriva ordonanţei prin care s-a dispus clasarea cauzei (Decizia nr. 2111/2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2012);

Argumentele cuprinse în această decizie în sensul că dreptul de acces la instanţă nu poate fi limitat printr-o formulare incompletă a legii, sunt valabile şi în ipoteza din prezenta cauza, cu atât mai mult cu cât în speţă nu se pune în discuţie fondul cauzei ci o cerere formulată de expertul numit în dosar, în temeiul art. 451 C. proc. civ., însă în toate situaţiile instanţa competentă nu este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului.

Văzând textele de lege menţionate anterior, constată Înalta Curte că este competentă a soluţionacererea Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială şi trimite cauza având ca obiect cererea formulată de expertul A., spre competentă soluţionare în fond la Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2016.