Decizia nr. 1069/2016
Asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. x/115/2012, reclamanţii A. şi SC B. SRL Băile Herculane au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în Secţiunea 12 "Cazuri de culpă", art. 12.3, lit. c) şi d) din contractele de leasing financiar nr. D./2007, E./2007, F./2007, G./2007, H./2007 şi J./2007 încheiate între SC B. SRL în calitate de utilizator, A. în calitate de garant şi SC C. SA, în calitate de locator, determinat de caracterul abuziv al acestor clauze.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.179 din 9 octombrie 2012, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Caraş-Severin, a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus anularea clauzelor cuprinse în Secţiunea 12 "Cazuri de culpă" art. 12.3 lit. c) şi d) din Contractele de leasing financiare numerele D./2007, E./2007, F./2007, G./2007, H./2007 şi J./2007, încheiate între SC B. SRL în calitate de utilizator, A. în calitate de garant şi SC C. SA, în calitate de locator şi a dispus suspendarea executării contractelor până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 156/A din 10 octombrie 2013, a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, decizia devenind irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamanţii A. şi SC B. SRL Băile Herculane, prin Decizia nr. 1.964 din 30 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 18 septembrie 2014, sub nr. x/3/2014.
3. Prin Sentinţa civilă nr. 6.389 din 17 decembrie 2014 pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată a reclamanţilor A. şi SC B. SRL Băile Herculane, ca neîntemeiată.
În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta SC B. SRL este exclusă din categoria consumatorilor în sensul prevăzut de Legea nr. 193/2000, iar contractele de leasing financiar nr. D./2007, E./2007, F./2007, G./2007, H./2007 şi nr. J./2007 sunt contracte încheiate între profesionişti, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 969 C. civ.
În ceea ce priveşte pe reclamantul A. - administratorul SC B. SRL la data încheierii contractelor -, prima instanţă a reţinut jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea Dietzinger, Hotărârea Èeská spoøitelna, precum şi faptul că nu pot avea calitatea de consumatori garanţii ipotecari, care nu sunt părţi în contractul de credit încheiat, ci doar şi-au asumat obligaţia de garantare a creditului ce i-a fost acordat împrumutatului, acesta din urmă fiind cel care are calitatea de "consumator" în raport cu contractul de credit bancar încheiat.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că prin noţiunea de "consumator" în sensul Legii nr. 193/2000 se are în vedere persoana fizică beneficiară a unor bunuri şi/sau servicii ce îi sunt oferite cu titlu oneros de către un profesionist, iar prin prisma acestor considerente a rezultat că nu intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 contractul de ipotecă semnat de reclamanţi, acesta având un caracter unilateral, nu sinalagmatic, în condiţiile în care a dat naştere unor obligaţii exclusiv în sarcina garantului. Cu alte cuvinte, prin asumarea garanţiei, reclamantul nu a dobândit vreun drept în raport cu pârâta.
Nu în ultimul rând, garantul nu poate opune creditorului, în ceea ce priveşte obligaţia pe care o garantează, alte mijloace de apărare decât debitorul principal, iar acesta din urmă, neavând calitatea de consumator, nu se poate prevala de caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că niciunul dintre reclamanţi nu se poate prevala de legislaţia din materia protecţiei consumatorului, fiind depăşite limitele domeniului de aplicare, astfel încât nu s-a mai analizat în ce măsură sunt îndeplinite exigenţele impuse de Legea nr. 193/2000 şi de jurisprudenţa invocată prin cererea precizatoare.
4. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1.523A din 14 octombrie 2015, a respins apelurile declarate de reclamanţii A. şi SC B. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 6.389 din 17 decembrie 2014 pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamanta SC B. SRL nu poate avea calitatea de consumator, conform Legii nr. 193/2000, odată ce a recunoscut că a încheiat contractele de leasing pentru a obţine folosinţa unor bunuri pe care să le folosească în cadrul activităţii sale comerciale.
Referitor la reclamantul A. s-a reţinut că acesta a semnat contractele de leasing financiar în discuţie atât în calitate de administrator al SC B. SRL, cât şi în nume propriu, în calitate de garant.
În atare condiţii, prin garantarea contractelor prin care societatea a obţinut bunuri de la intimata-pârâtă, reclamantul, administrator al SC B. SA, a acţionat pe seama societăţii şi în sprijinul activităţii acesteia de producţie sau comerciale, în cauză, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 193/2000.
Prin urmare, s-a constatat că, în mod legal, instanţa de fond a considerat că reclamantul a acţionat în calitate de comerciant şi nu de consumator, potrivit legislaţiei consumatorilor, la încheierea actelor juridice din cadrul cărora solicită anularea clauzelor pe care le consideră abuzive. Neavând calitatea de consumator, acesta nu are calitatea de a solicita constatarea nulităţii clauzelor abuzive din contractele de leasing şi actele adiţionale în conformitate cu legislaţia consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000.
5. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul-reclamant A. a arătat în esenţă că, în Cazul C-348/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat dreptate consumatorului care a susţinut că, în cazul unui contract de credit încheiat între consumator şi un creditor, codebitorul trebuie considerat, la rândul său, consumator.
Recurentul-reclamant A. a mai invocat în susţinerea recursului aspecte de ordin juridic referitoare la natura abuzivă a clauzelor contractuale semnate de acesta în calitate de garant, prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 şi practica judiciară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
6. Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele următoare:
Chestiunea de drept supusă analizei vizează sfera aplicării Legii nr. 193/2000 în cazul garantului ipotecar - persoană fizică - semnatar în contractele de leasing financiar încheiate între o societate comercială şi o unitate bancară.
Astfel, pentru a determina domeniul de aplicare a legii trebuie făcută distincţia cu privire la calitatea părţilor şi natura actului juridic.
În ceea ce priveşte părţile, legiuitorul a făcut referire la comerciant şi consumator, stabilind, în mod clar, persoanele care pot beneficia de dispoziţiile legii privind clauzele abuzive.
În conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000 şi Legea nr. 86/2004, subiectele raportului juridic ce intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor sunt, pe de o parte, profesionistul - comerciantul - care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu şi, pe de altă parte, consumatorul care achiziţionează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.
Prin urmare, reiese că persoanele juridice nu pot invoca dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, legiuitorul excluzându-le din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile acestei legi.
În speţă, în considerarea faptului că reclamanta SC B. SRL este un profesionist, iar suma împrumutată a fost destinată finanţării activităţii economice curente, se reţine că, în mod corect, s-a constatat că reclamantul A. - în calitate de garant - a acţionat în atingerea unui interes legat de activitatea sa profesională şi nu un interes personal, astfel încât acesta nu are calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000, iar raportul juridic încheiat între acesta şi pârâtă fiind distinct de raportul juridic principal, născut în baza contractului de credit.
Aşadar, actul juridic la care a participat reclamantul are un caracter accesoriu contractelor de leasing semnate între reclamanta SC B. SRL şi pârâta SC C. SA, astfel că nu i se poate reţine calitatea de consumator în accepţiunea art. 2 alin. (1) din lege având în vedere că utilizatorul - SC B. SRL - este comerciant şi nu poate fi încadrat în categoria persoanelor limitativ prevăzute de norma legală evocată, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Premisele evocate prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată în susţinerea prezentului recurs, nu sunt aceleaşi cu cele ale cauzei, astfel că, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale arătate cu privire la calitatea părţilor şi la natura actului juridic, criticile recurentului sub acest aspect vor fi respinse iar argumentele care vizează caracterul abuziv al clauzelor în litigiu întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 nu pot fi supuse analizei.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge ca nefondat recursul reclamantului A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1.523A din 14 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2016.
Procesat de GGC - N