Decizia nr. 243/2016
Asupra recursului în casaţie de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 18 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Făget, în baza art. 270 alin. (3) raportat la alin. (1) C. vam. (Legea nr. 86/2006 modif.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă simplă (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 3228 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Arad în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 371 din 02 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii pe o durată de 24 ore, dispusă prin ordonanţa de reţinere din data de 02 decembrie 2014.
În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor constând în 40.000 ţigarete marcate cu timbru fiscal Republica Moldova, ambalate în pachete de câte 20 ţigarete, în total 2.000 de pachete ţigarete, ridicate în baza dovezii din 04 decembrie 2014 a Poliției Făget, depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției oraşului Făget.
În conformitate cu prevederile art. 397 rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat că a fost reparat integral prejudiciul civil cauzat prin infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat ape], inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) raportat la alin. (1) din Legea nr. 86/2006.
În motivarea apelului, a susţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă că acesta a cunoscut că ţigările găsite în autoturism proveneau din contrabandă sau erau destinate săvârşirii acesteia, necunoscând nici modalitatea în care au fost introduse în ţară şi nici persoana care le-a introdus.
Totodată, a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, susţinând că fiind vorba de o infracţiune corelativă, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu poate fi apreciată ca dovedită decât în măsura existenţei în varianta tip a infracţiunii în legătură cu care aceasta s-a desfăşurat, fiind efectuate cercetări în continuare faţă de persoana de la care a achiziţionat ţigările.
Pe de altă parte, s-a invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-459/07 Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz din 02 aprilie 2009 şi în cauza C-230/08 Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteminsteriet din 29 aprilie 2010 referitoare la noţiunea de contrabandă.
În continuare, inculpatul a criticat şi motivarea sentinţei penale apelate în sensul că nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa din împrejurarea că în decursul cercetărilor a avut o poziţie oscilantă, impunându-se existenţa unor probe precum interceptări telefonice ori depoziţii de martori.
Prin Decizia penală nr. 171 din 5 februarie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 189 din 18 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Făget.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 130 lei către Baroul Timiş reprezentând onorariul parţial cuvenit avocatului desemnat din oficiu.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin avocat B., la data de 22 februarie 2016, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi solicitând achitarea sa.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. comunicarea recursului în casaţie către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi intimatei părţi civile Ministerul Finanțelor Publice - Direcţia Regională Vamală, la data de 4 martie 2016, care nu au formulat concluzii scrise.
Dosarul având ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 martie 2016 sub nr. x/832/2015, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 27 aprilie 2016, cu citarea părţilor, fiind repartizat aleatoriu Completului C8-filtru.
Prin rezoluţie, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.
Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., la data de 24 martie 2016, a fost întocmit raportul de magistratul asistent desemnat în cauză.
La data de 31 martie 2016 inculpatul A., a transmis înaltei Curţi motivele recursului, drept pentru care, la data de 24 aprilie 2016, magistratul asistent a completat raportul asupra recursului în casaţie ce formează obiectul Dosarului nr. x/832/2015.
Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 149/RC din data de 27 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, iar la termenul stabilit pentru soluţionare la data de 22 iunie 2016, apărătorul recurentului inculpat a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie declarat împotriva Deciziei penale nr. 171 din 05 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/832/2015 şi achitarea inculpatului A. pentru fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie invocând cazul de casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În concret, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că a avut cunoştinţă de provenienţa ţigărilor găsite în autoturismul său sau că acestea erau destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă, neavând cunoştinţă asupra modalităţii în care au fost introduse în ţară ori persoana care le-a introdus.
Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.
În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Analizând critica invocată, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, se invocă nevinovăţia inculpatului prin raportare la probele administrate şi nu împrejurarea că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.
Aşadar, Înalta Curte constată că este formală încadrarea în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., care prevede condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, astfel cum se invocă prin motivele de recurs în casaţie, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesual penală.
Cât priveşte motivele de recurs în casaţie, care, în esenţă, vizează interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea conţinutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
În realitate, prin susţinerea că, din întreg probatoriul administrat in cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi avut cunoştinţă că ţigările găsite în autoturismul său provin din contrabandă sau că sunt destinate săvârşirii acestei infracţiuni şi nici modalitatea ori persoana care le-a introdus în ţară, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de apel.
Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 05 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/832/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 05 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/832/2015.
Obligă recurentul inculpatla plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentrurecurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.