Decizia nr. 259/A/2016
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18/F din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (trei acte materiale) în o infracţiune de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (două acte materiale) şi o infracţiune de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (două acte materiale) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, b şi c (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1553 din 08 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 33 C. pen., s-a constatat că infracţiunile de fals material în înscrisuri sub semnătură privată din prezenta cauză, săvârşite la 04 martie 2009 şi 17 iunie 2011, sunt concurente cu infracţiunile de fals material în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1553 din 08 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, săvârşite la 16 ianuarie 2008 şi 10 aprilie 2008.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1553 din 08 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au fost repuse în individualitatea lor cele două pedepse de câte 5 luni închisoare fiecare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an fiecare aplicate în prezenta cauză cu cele două pedepse de 5 luni închisoare aplicate sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1553 din 08 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani, care începe să curgă de la data de 08 mai 2013.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea drepturilor accesorii pe durata suspendării condiţionate.
În baza art. 83 C. pen. din 1969, s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate: contract de comodat din 26 februarie 2009, contract de comodat din 04 martie 2009 şi contract de comodat din 17 iunie 2011.
În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 13 octombrie 2015 emis în Dosarul nr. x/P/2010, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev.de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale - contractul de comodat din 26 februarie 2009, încheiat între comodanta B. şi comodatarul C., contractul de comodat din 04 martie 2009 dintre numitele D., E. şi F., comodanţi şi numitul G., comodatar şi contractul de comodat.
Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut, în esenţă, că:
- la data de 26 februarie 2009 numitul A., în calitate de avocat, a atestat în mod nereal contractul de comodat, încheiat între comodanta B. şi comodatarul C., privind închirierea unei camere din imobilul situat în Bucureşti, sector 3, acesta din urmă solicitând în baza acestui contract prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică întocmit în cauză a rezultat că semnătura de la rubrica comodant nu aparţine numitei B.
- la data de 04 martie 2009 a atestat în mod nereal contractul de comodat prin care se prevedea în mod nereal faptul că numitele D., E. şi F., proprietare ale mobilului din Bucureşti, sector 3, au semnat în faţa sa acest contract, în acest fel fiind de acord ca numitul G., cetăţean chinez, să locuiască în acest imobil, acesta din urmă solicitând în baza acestui contract prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări.
- la data de 17 iunie 2011 a atestat în mod nereal contractul de comodat prin care se prevedea în mod nereal faptul că numitul I., proprietarul imobilului din com. Dobroieşti, sat Fundeni, judeţul Ilfov, a semnat în faţa sa acest contract, în acest mod fiind de acord ca numitul H., cetăţean chinez, să locuiască în acest imobil, acesta din urmă solicitând în baza acestui contract prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări Ilfov.
La reţinerea acestei situaţii de fapt, procurorul de caz a avut în vedere următoarele mijloace de probă: sesizarea Oficiului Român pentru Imigrări; contractele de comodat atestate de către avocatul A.; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 06 noiembrie 2011 şi din data de 24 ianuarie 2012, rapoartele de expertiză grafică din 28 mai 2013 şi din 21 noiembrie 2014; declaraţii martori, declaraţii inculpat - probe pe baza cărora s-a conchis că în cauză a fost confirmată situaţia de fapt reţinută prin rezoluţiile de începere a urmăririi penale.
În cursul urmăririi penale au fost audiate mai multe persoane ale căror semnături au fost contrafăcute, iar inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Rechizitoriul cu nr. 2187 din 13 octombrie 20115 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 octombrie 2015 sub nr. x/2/2015.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 decembrie 2015, în procedura de cameră preliminară, s-a constatat că instanţa a fost legal sesizată cu judecarea cauzei, fiind competentă material şi teritorial, conform art. 35 şi 41 C. proc. pen., că probele au fost legal administrate precum şi actele în faza de urmărire penală, conform art. 342 C. proc. pen. şi s-a dispus începerea judecăţii.
La termenul din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a dispus citirea rechizitoriului, iar inculpatul a arătat că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în actul de trimitere în judecată, învederând că doreşte ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înţelegând astfel să beneficieze de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii. La aceeaşi dată a fost ascultat inculpatul, declaraţia acestuia de recunoaştere fiind consemnată şi ataşată la dosar (fila 44 dosar instanţă).
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. La data de 26 februarie 2009, numitul A., în calitate de avocat, a atestat în mod nereal contractul de comodat, încheiat între comodanta B. şi comodatarul C., privind închirierea unei camere din imobilul situat în Bucureşti, sector 3, acesta din urmă solicitând în baza acestui contract prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică întocmit în cauză a rezultat că semnătura de la rubrica comodant nu aparţine numitei B.
2. La data de 04 martie 2009, A. a atestat în mod nereal contractul de comodat prin care se prevedea în mod nereal faptul că numitele D., E. şi F., proprietare ale mobilului din Bucureşti, sector 3, au semnat în faţa sa acest contract, în acest fel fiind de acord ca numitul G., cetăţean chinez, să locuiască în acest imobil, acesta din urmă solicitând în baza acestui contract prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări.
3. La data de 17 iunie 2011, A. a atestat în mod nereal contractul de comodat prin care se prevedea în mod nereal faptul că numitul I., proprietarul imobilului din comuna Dobroieşti, sat Fundeni, jud. Ilfov, a semnat în faţa sa acest contract, în acest fel fiind de acord ca numitul H., cetăţean chinez, să locuiască în acest imobil, acesta din urmă solicitând în baza acestui contract prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări Ilfov.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă a rezultat din analiza coroborată a următoarelor probe:
1. Sesizarea Oficiului Român pentru Imigrări din data de 02 noiembrie 2011 din care a rezultat că în mod nereal s-a prevăzut în contractul de comodat, faptul că numitul I., proprietarul imobilului din comuna Dobroieşti, sat Fundeni, jud. Ilfov, a semnat în faţa inculpatului acest contract, prin care a fost de acord ca numitul H., cetăţean chinez, să locuiască în acest imobil.
2. Declaraţia martorei B. din care a rezultat că nu a semnat contractul de comodat atestat din 26 februarie 2009 de avocatul A. Această declaraţie se coroborează cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din data 06 decembrie 2011 şi din 24 ianuarie 2012, precum şi cu raportul de expertiza grafică 6 din data de 28 mai 2013 din care a rezultat că semnătura de la rubrica comodant nu-i aparţine.
3. Declaraţia numitei D. din care a rezultat că nu a semnat contractul de comodat atestat din 04 martie 2009 de avocatul A. Această declaraţie se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data 06 decembrie 2011 prin care s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura de la rubrica comodant a fost executată de aceasta şi cu raportul de expertiza grafică din data de 21 noiembrie 2014 prin care s-a stabilit că semnătura de la rubrica comodant nu-i aparţine.
4. Declaraţia numitei E. din care a rezultat că nu a semnat contractul de comodat atestat din 04 martie 2009 de avocatul A. Această declaraţie se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data 06 decembrie 2011, precum şi prin raportul de expertiză grafică din data de 21 noiembrie 2014 prin care s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura a fost executată de aceasta.
5. Declaraţia numitei F. din care a rezultat că nu a semnat contractul de comodat atestat din 04 martie 2009 de avocatul A. Această declaraţie se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data 06 decembrie 2011, precum şi prin raportul de expertiză grafică din data de 21 noiembrie 2014 prin care s-a stabilit că semnătura de la rubrica comodant nu-i aparţine, nu a fost executată de aceasta.
6. Declaraţia numitului I. din care a rezultat că nu a semnat contractul de comodat atestat din 17 iunie 2011 de avocatul A. Această declaraţie se coroborează cu raportul de expertiza grafică nr. 586.825 din data de 21 noiembrie 2014 prin care s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura de la rubrica comodant a fost executată de I., întrucât semnăturile, deşi diferite, nu conţin suficiente elemente de comparaţie.
Aceste probe se coroborează cu declaraţia inculpatului din faţa instanţei, din care a rezultat că acesta recunoaşte faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei.
S-a reţinut că situaţia de fapt redată mai sus, susţinută de probatoriul analizat, certifică faptul că faptele există, au fost săvârşite de inculpat şi sunt prevăzute de legea penală.
1. În drept, fapta inculpatului A., care la datele de 26 februarie 2009 şi 04 martie 2009, în calitate de avocat, a atestat în mod nereal contractele de comodat, încheiate între comodanţii B., respectiv D., E. şi F. şi comodatarii C., respectiv G. privind transmiterea cu titlu gratuit a folosinţei unei camere din imobilul situat în Bucureşti, sector 3 şi respectiv a imobilului din Bucureşti, sector 3, comodatarii solicitând în baza acestor contracte prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (două acte materiale).
2. În drept, fapta inculpatului A., care la data de 17 iunie 2011, în calitate de avocat, a atestat în mod nereal contractul de comodat, încheiat între comodantul I. şi comodatarul H. privind transmiterea cu titlu gratuit a folosinţei imobilului din com. Dobroieşti, sat Fundeni, jud. Ilfov, comodatarul solicitând în baza acestor contracte prelungirea dreptului de şedere în România la Oficiul Român pentru Imigrări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.
Instanţa a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (trei acte materiale) în o infracţiune de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (două acte materiale) şi o infracţiune de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, având în vedere că nu se poate reţine o rezoluţie infracţională unică cât timp între datele săvârşirii primelor acte materiale 26 februarie 2009 şi 04 martie 2009 ale primei fapte şi data săvârşii faptei din 17 iunie 2011 au trecut aproape doi ani.
S-a apreciat că nu se poate reţine că la data de 26 februarie 2009 inculpatul avea conturată o altă activitate infracţională care urma să aibă loc peste 2 ani, având în vedere că cele trei contracte de comodat nu priveau aceleaşi părţi, comodatarii şi comodanţii fiind diferiţi.
Pentru aceleaşi considerente, nu s-a putut reţine nici situaţia pusă în discuţie, din oficiu, de către instanţă, cu privire la constatarea faptelor descrise în situaţia de fapt reţinută ca acte materiale în infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea în sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa a constatat că nu numai limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. din 1969 (închisoare de la 3 luni la 2 ani) sunt mai mici faţă de limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. (închisoare de la 6 luni la 3 ani), dar şi regimul sancţionator al concursului de infracţiuni este mai favorabil în vechea lege, deoarece nu este obligatoriu a se aplica un spor de pedeapsă.
Sub aspectul laturii obiective instanţa a constatat că elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este realizat prin a atestarea, în mod nereal, a faptului că comodatarii s-au prezentat în faţa avocatului şi au semnat contractele de comodat cu comodanţii, contracte pe care inculpatul le-a înmânat celor din urmă spre a le folosi la Oficiul Român pentru Imigrări, în vederea prelungirii dreptului de şedere în România. Urmarea imediată pentru toate cele trei infracţiuni constă într-o stare de pericol creeată în ceea ce priveşte relaţii sociale ce ocrotesc încrederea publicului în conţinutul înscrisurilor sub semnătură privată, legătura de cauzaliate rezultând ex re.
Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor lui şi a urmărit producerea lor, dat fiind că prezentele fapte sunt săvârşite după începerea urmăririi penale pentru faptele pentru care s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, ceea ce denotă că faptele au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969.
La stabilirea pedepselor care urmează a fi aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa, plecând de la limitele prevăzute de lege - închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, limite care vor fi reduse cu 1/3, dat fiind aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - închisoare de la 2 luni la 1 an şi 4 luni, a aplicat două pedepse de cîte 1 an închisoare, dat fiind caracterul continuat al primei infracţiuni, dar şi perseverenţa infracţională, în cazul celei de-a doua infracţiuni, apreciindu-se că gradul de pericol social este unul ridicat, având în vedere că înscrisurile solicitate au fost folosite în faţa unei instituţii publice, care trebuia să decidă asupra dreptului unor cetăţeni străini de a şedea pe teritoriul României. Or, în acest fel, relaţiile sociale afectate nu privesc numai interese private, ci şi interese publice, care vătămate fiind, pot avea repercusiuni grave asupra societăţii în ansamblul său.
S-a avut în vedere şi faptul că inculpatul avea calitatea de avocat la momentul săvârşirii infracţiunilor, astfel încât nivelul de exigenţă la aprecierea gravităţii infracţiunilor este mai ridicat, dat fiind că acesta este un cunoscător al legii şi mai ales al consecinţelor nerespectării ei.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că pedepsele de cîte 1 an închisoare pentru fiecare infracţiune sunt suficiente şi proporţionale cu gravitatea faptelor şi cu circumstanţele personale ale inculpatului.
Instanţa a considerat că se impune ca inculpatului să i se interzică dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969.
Astfel, în lumina principiilor stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care nu sunt compatibile cu aplicarea automată, prin efectul legii, faţă de gravitatea infracţiunii, instanţa a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective. Aceste drepturi presupun o serie de garanţii morale, or în cazul de faţă inculpatul, cu bună-ştiinţă, nesocotind prevederile legii, nu prezintă asemenea garanţii. Ca atare, instanţa a considerat că asemenea persoană nu se poate înscrie în profilul unor candidaţi pentru o autoritate publică sau o funcţie publică, care presupune o conduită morală ireproşabilă. Mai mult, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat presupune dreptul de a da dispoziţii şi a controla îndeplinirea lor, or persoane care săvârşesc astfel de infracţiuni nu au probitatea necesară pentru a trasa altora dispoziţii şi a îi verifica. Prin urmare inculpatului nu i se poate permite ocuparea unei astfel de funcţii.
Dat fiind că infracţiunile au fost săvârşite prin folosirea de către inculpat a calităţii sale de avocat, instanţa a apreciat că se impune şi interdicţia dreptului de a exercita această profesie.
Având în vedere că infracţiunile au fost săvârşite la datele de 04 martie 2009 şi 17 iunie 2011, înainte de data de 08 mai 2013, dată la care, prin Decizia penală nr. 1553 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rămas definitivă sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţa a constatat că acestea sunt concurente cu infracţiunile de fals material în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă, motiv pentru care, în baza art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1553 din 08 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus cotopirea pedepselor aplicate prin prezenta cu pedepsele repuse în individualitatea lor din sentinţa penală nr. 398 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rezultând o pedeapsă de 1 an închisoare.
S-a apreciat, dat fiind atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi s-a prezentat la fiecarea termen în faţa instanţei de judecată şi în faţa judecătorului de cameră preliminară, că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, supravegherea sa de către Serviciul de Probaţiune nefiind necesară, dat fiind că instanţa a considerat că inculpatul a înţeles gravitatea săvârşirii faptelor şi riscul de repetabilitate a unor astfel de fapte este inexistent.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea drepturilor accesorii pe durata suspendării condiţionate şi în baza art. 83 C. pen. din 1969 s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate: contractul de comodat din 26 februarie 2009, contractul de comodat din 04 martie 2009 şi contractul de comodat din 17 iunie 2011.
Împotriva sentinţei penale nr. 18/F din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015, a formulat apel inculpatul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 28 martie 2016.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării căii de atac, invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 410 alin. (1) C. proc. pen., pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei.
În speţă, copia minutei sentinţei penale nr. 18/F din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015, a fost comunicată inculpatului A., la data de 04 februarie 2016 (dovada de primire a minutei fiind ataşată la fila 93 dosar Curtea de Apel Bucureşti), iar acesta a declarat apel la data de 24 martie 2016, astfel cum rezultă din actele dosarului (fila 4 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.: „(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."
Raportat la data comunicării, 04 februarie 2016, termenul de 10 zile se împlinea la data de 15 februarie 2016, aceasta fiind ultima zi în care se putea declara apel.
Având în vedere că ştampila de pe plicul prin care a fost transmisă cererea de apel poartă data de 24 martie 2016 (fila 4 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), se observă că a fost depăşit cu mult termenul expres prevăzut de lege.
În aceste condiţii, se constată că apelul a fost tardiv formulat, fiind întemeiată excepţia invocată de către reprezentantul Parchetului.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 18/F din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 18/F din 02 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 iunie 2016.