Decizia nr. 349/2016
Deliberând asupra apelului de faţă constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 641/A din 17 mai 2016 Curtea de Apel Timişoara, a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/252/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură.
A dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiş, onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/252/2015, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 02 februarie 2016 pronunţată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sentinţa penală nr. 33 din 02 februarie 2016 pronunţată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015 în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1)0 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data executării pedepsei închisorii, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 15 alin. (2) din Legea de punere în aplicare a C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni aplicată prin sentinţa penală, nr. 11 din 14 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2013 această pedeapsă urmând a se executa alături de pedeapsa închisorii de 9 (nouă) luni dispusă prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 (un) an şi 11 luni închisoare.
S-a constatat că pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj înregistrat pe rol la data de 14 octombrie 2015 sub nr. x/252/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen., reţinându-se în esenţă prin actul de sesizare că în seara zilei de 22 februarie 2015, în jurul orei 00.39, inculpatul A., a condus autoturismul, fără a poseda permis de conducere.
S-a mai reţinut că în faţa instanţei de judecată inculpatul a solicitat să fie judecat în raport de disp.art. 374 C. proc. pen., instanţa reţinând că starea de fapt, aşa cum a fost descrisă este confirmată de probele administrate în cauză şi prin urmare, prima instanţă a considerat că fapta, precum şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite în totalitate.
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. de a conduce pe drumurile publice, la data de 22 februarie 2015, în jurul orei 00:39, autoturismul pe un drum public, fără a poseda permis de conducere constituie infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.
La alegerea şi individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare, prev. în cuprinsul art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. În concret, instanţa a reţinut gravitatea infracţiunii comise prin raportare la starea de pericol creată pentru siguranţa traficului rutier, conduita sa în cursul procesului penal, acesta colaborând cu organele judiciare şi recunoscând fapta comisă în sarcina sa.
Împotriva sentinţei penale nr. 33 din 2 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2013 a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 22 februarie 2016.
Curtea de apel a constatat că apelul formulat este neîntemeiat, starea de fapt reţinută de prima instanţă fiind corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut fapta, beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea a constatat că acesta reflectă gradul de pericol social al faptelor şi al persoanei inculpatului. Astfel, instanţa de apel a apreciat că prin sentinţa penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de art. 74 alin. (1) C. pen. şi că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile comise au fost corect individualizate, fiind în măsură să asigure atingerea scopului de reeducare a inculpatului şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.
S-a mai considerat de către instanţa de apel că în speţă, pedeapsa rezultantă de an şi 11 luni închisoare, aplicată inculpatului apelant este justificată pentru a conduce la atingerea acestor deziderate, reţinându-se perseverenţa infracţională a inculpatului în ceea ce priveşte comiterea aceluiaşi gen de fapte şi care este evidenţiată de menţiunile din cazierul judiciar al acestuia din care rezultă că acesta a fost condamnat - prin sentinţa penală nr. 11 din 14 ianuarie 2014 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin nerecurare - la 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţ. prev de art. 184 alin. (4) şi art. 184 alin. (2) C. pen. anterior -, pedepse care au fost contopite în cea mai grea, aceea de 1 an şi 2 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Prin urmare, s-a considerat că aplecarea inculpatului spre comiterea aceloraşi genuri de fapte dovedeşte nesocotirea valorilor sociale, impunându-se executarea pedepsei în regim de detenţie şi în cuantumul stabilit de instanţa de fond.
Prin urmare, Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 02 februarie 2016 pronunţată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015.
La data de 08 aprilie 2016 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/59/2016, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/252/2015.
În motivare contestatorul a susţinut în esenţă că pentru termenul la care s-a soluţionat cauza de către instanţa de apel (07 aprilie 2016) s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa personal instanţa despre această imposibilitate, fiind internat în spital datorită unei crize şi transportat cu salvarea.
În drept a fost invocat temeiul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, s-a solicitat suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, în temeiul art. 430 C. proc. pen.
La termenul din 17 mai 2016 Curtea a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei, în raport de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen. una din cerinţele de admisibilitate a contestaţiei în anulare este aceea ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. Această cerinţă presupune ca actele dosarului să releve anumite date concrete care să susţină în mod plauzibil împrejurarea faptică invocată de contestator şi nu doar invocarea formală a unui caz de contestaţie în anulare.
Potrivit art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare atunci când partea, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.
Prin urmare, Curtea de Apel Timişoara, a reţinut că în speţă nu sunt date care să releve incidenţa cazului de contestaţie în anulare invocat: din examinarea scrisorii medicale ataşate la prezentul dosar rezultă că nu a fost vorba de o urgenţă medicală şi nici nu s-a pus problema ca pacientul (inculpatul) să se fi aflat în stare de inconştienţă ori să necesite internare - prin urmare nu a existat o imposibilitate de prezentare, inculpatul având posibilitatea ca după consultul medical să se prezinte la instanţă, sau, dacă dorea să continue investigaţiile, putea să anunţe instanţa de apel; pe de altă parte, a existat posibilitatea concretă de înştiinţare a instanţei de apel şi de către aparţinătorii inculpatului, cât timp tatăl acestuia (care ştia de problema de sănătate) a avut timp să angajeze un avocat chiar în dimineaţa de 07 aprilie 2016 (potrivit susţinerilor inculpatului) iar avocatul s-a prezentat la instanţa de apel în timp util (în motivele de apel avocatul menţionează că a fost prezent în sala de şedinţă încă de la ora 0850 şi a obţinut dosarul la studiu, anunţând grefierul de şedinţă că este avocatul ales, însă a plecat din sală la biroul său din Tribunal pentru a aduce actele medicale aduse de tatăl inculpatului).
Pentru aceste considerente, a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/252/2015.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, întrucât decizia apelată este definitivă.
Potrivit art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare atunci când partea, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen. una din cerinţele de admisibilitate a contestaţiei în anulare este aceea ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. Această cerinţă presupune ca actele dosarului să releve anumite date concrete care să susţină în mod plauzibil împrejurarea faptică invocată de contestator şi nu doar invocarea formală a unui caz de contestaţie în anulare.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
Cu privire la sesizarea completului competent privind lămurirea unei chestiuni de drept, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 475 C. proc. pen. nu au incidenţă în cauză, întrucât decizia apelată nu are nicio cale de atac.
Pentru aceste considerente - Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul condamnatului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei decizii pronunţată de Curtea de Apel Timişoara într-o cauză ce a avut ca obiect contestaţia în anulare care a formulată împotriva unei decizii pronunţată în calea de atac a apelului şi care este definitivă.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 641/A din 17 mai 2016 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/59/2016.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2016.