Decizia nr. 788/2016
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86/F din 19 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2016 de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Mare Instanţă din Lille, în Dosarul nr. x, Republica Franceză, faţă de persoana solicitată A.
A dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii.
A dispus arestarea, în vederea predării, persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 19 mai 2016 şi până la data de 17 iunie 2016, inclusiv.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la data de 18 mai 2016, ora 21,50 până la data de 19 mai 2016, ora 21,50.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea nr. x/II-5/2016 din data de 18 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înaintată cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2016, formulată de autorităţile judiciare din Franţa, cu privire la persoana solicitată A., urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire de furt în bandă organizată, fapte prevăzute şi reprimate de articolele 13271, 3111, 3119, 31113, 31114 şi 31115, 3211, 3213, 3214, 3219 şi 32110 C. pen. francez şi asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei crime sau al unui delict, pedepsită cu 10 ani închisoare, fapte prevăzute şi reprimate de art. 4501, 4503, 4505 C. pen. francez.
Prin ordonanţa nr. 55 din data de 18 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând din data de 18 mai 2016, ora 21:50 până la data de 19 mai 2016, ora 21:50.
S-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 101 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004 republicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că faţă de persoana solicitată A. a fost emis, la data de 18 mai 2016, de către autorităţile judiciare franceze, un mandat european de arestare emis de Tribunalul de mare instanţă din Lille - Serviciul Executarea pedepselor.
S-a reţinut că în cursul anilor 2013 - 2014 o serie de furturi de metale preţioase au fost comise în locuri metalurgice de pe teritoriul francez. Cercetările făcute în Franţa şi în România au permis identificarea unei reţele specializate în domeniu, organizată de fraţii Panait, modul de operare fiind următorul: venirea a cel puţin zece indivizi în camioane, din România, reperarea unui loc metalurgic, apoi furturi din acest loc şi întoarcerea în România pentru vinderea metalelor. În continuare, s-a mai arătat că supravegherile telefonice au permis identificarea membrilor grupării criminale care au comis furturile, iar cercetările au permis, de asemenea, identificarea mai multor tăinuitori, printre care şi persoana solicitată A.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că mandatul european de arestare emis în cauză îndeplineşte condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, în sensul că, în cuprinsul acestuia sunt menţionate identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate (aspect cu privire la care, de altfel, nu a fost formulată nici o obiecţiune), este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, se precizează încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, sunt descrise circumstanţele săvârşirii faptelor şi este specificată limita maximă a pedepselor prevăzute de legislaţia statului spaniol pentru aceste infracţiuni.
S-a mai reţinut că infracţiunile pentru care persoana solicitată este cercetată dau loc la predare, în acord cu dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
S-a mai constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către autorităţile judiciare franceze, însă a precizat că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
Faţă de cele expuse, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2014 de Tribunalul de mare instanţă din Lille - Serviciul Executarea pedepselor, Franţa, faţă de persoana solicitată A., predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Totodată s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 19 mai 2016 şi până la data de 17 iunie 2016 inclusiv, constatându-se că persoana solicitată a fost reţinută 24 ore din data de 18 mai 2016 ora 21,50 până la data de 19 mai 2016, ora 21,50.
Împotriva sentinţei penale nr. 86/F din 19 mai 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016, a formulat contestaţie persoana solicitată A., solicitând instanţei admiterea contestaţiei, invocând aspectul că persoana solicitată nu e cunoscută cu antecedente penale şi nu a fost niciodată în Franţa.
Examinând contestaţia declarată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, prin mandatul european de arestare se solicită, de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executrii unei pedepse sau unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciprocer, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002”.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis de Procurorul Republicii de la Tribunalul de Mare Instanţă din Lille, în Dosarul nr. x este conform dispoziţiilor legale anterior enunţate, iar persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identintatea sa.
Faţă de prevederile art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sunt incidente motivele de refuz obligatoriu la predare următoarele situaţii:
„a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română;
d) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege;
e) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent”.
De asemenea, se mai reţine că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de liberatate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent, autoritatea judiciară română poate refuza executarea acestuia.
Din verificarea mandatului emis de autorităţile franceze rezultă că acesta întruneşte cerinţele de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile de care este suspectată persoana solicitată sunt sancţionate de legea statului emitent cu închisoarea de până la 25 de ani.
În ceea ce priveşte motivele de refuz al extrădării, Înalta Curte constată faptul că niciunul dintre motivele invocate de persoana solicitiată nu este incident în cauză, lipsa probelor care să susţină acuzarea neputând constitui o împrejurare care să poată fi analizată în raport cu vreunul din cazurile de refuz al extrădării.
Se mai constată că la alegerea măsurii preventive, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la situaţia de fapt reţinută şi la numărul mare de persoane implicate.
Faţă de aceste considerente, urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 86/F din 19 mai 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 86/F din 19 mai 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016 (1747/2016).
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 mai 2016.