Decizia nr. 917/2016
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51/P.I. din data de 9 mai 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Suedia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia la data de 21 martie 2016 faţă de persoana solicitată A.
S-a constatat incidenţa motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pentru o durată de 24 de ore începând din data de 23 martie 2016, ora 16:00, arestată la domiciliu pe o durată de 13 zile începând cu data de 24 martie 2016 până la data de 5 aprilie 2016 şi sub control judiciar de la data de 05 aprilie 2016 la data de 23 aprilie 2016.
În baza art. 107 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 s-a solicitat Biroului Sirene Naţional efectuarea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din S.I.S. introdusă de Suedia cu privire la mandatul european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia privindu-l pe A.
În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. x/II.5/2016 din data de 23 martie 2016, înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 23 martie 2016, s-a înaintat potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată ordonanţa de reţinere şi procesul verbal de identificare şi ascultare a persoanei solicitate A. faţă de care a fost emis mandatul european de arestare al autorităţilor judiciare din Suedia solicitându-se totodată luarea faţă de aceasta a măsurii arestării provizorii.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare şi ascultare, ordonanţa de reţinere prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe 24 de ore începând cu data de 23 martie 2016, ora 16,00, cazierul judiciar al persoanei solicitate, fişa Depabd, mandatul european de arestare în limba suedeză şi semnalarea Biroului Sirene.
Prin încheierea penală nr. 9/IP/24 martie 2016, Curtea, în baza art. 101 alin. (7) Legea nr. 302/2004, în vederea continuării procedurii, a dispus amânarea judecării cauzei şi stabilirea unui termen la data de 29 martie 2016, ora 9:00 pentru prezentarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a mandatului european de arestare însoţit de traducerea în limba română. Totodată, s-a dispus faţă de persoana solicitată măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 15 zile începând cu data de 24 martie 2016 până la data de 7 aprilie 2016, inclusiv.
În data de 29 martie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat Curţii copia mandatului european de arestare însoţit de traducerea în limba română.
Prin Încheierea nr. 12/IP din 04 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 04 aprilie 2016 până la 23 aprilie 2016, inclusiv, iar prin Încheierea nr. 17/IP din 28 aprilie 2016 a Curţii de Apel Oradea s-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A.
Examinând cererea formulată, Curtea a reţinut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Suedia pentru comiterea infracţiunii de răpire a doi minori sub 15 ani şi separarea ilegală de celălalt custode al lor, fapte prevăzute la cap. 7 secţiunea 4 C. pen. suedez.
De asemenea, instanţa a constatat că persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă motivele reţinerii şi faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, Curtea a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a încheiat proces-verbal de identificare şi ascultare în 23 martie 2016 în prezenţa avocatului din oficiu, prezentându-se, la finalul procedurii de identificare şi apărătorul ales al persoanei solicitate, avocat Bodea Bogdan.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că persoana solicitată în data de 24 februarie 2016 a plecat din Suedia cu cei doi copii ai săi sub 15 ani în România, fără a avea acordul mamei, deşi persoana solicitată deţinea custodia celor doi copii împreună cu mama acestora.
Astfel, Curtea a reținut drept considerente de natură teoretică că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării de către un stat membru a persoanei căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, s-a apreciat a fi evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a statuat că mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Conform art. 8 alin. (1) lit. c) din același act normativ s-a arătat că este necesar ca mandatul european de arestare să indice existenţa unei hotărâri executorii, a unui mandat de arestare sau a oricărei alte decizii judiciare executorii având acelaşi efect.
Din ordonanţa de reţinere emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a rezultat că procurorul a stabilit corespondenţa infracţiunii la care se referă mandatul european de arestare în legislaţia română, ca fiind cea prevăzută de art. 205 alin. (2) şi (3) C. pen.
Din conţinutul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, Curtea a observat că fapta reţinută în sarcina sa nu este catalogată de autoritatea judiciară emitentă ca făcând parte din categoria infracţiunilor care dau loc automat la predare fără verificarea condiţiei dublei incriminări şi care sunt prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În acest sens, s-a invocat incidența dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din acelaşi act normativ care condiţionează predarea de împrejurarea ca faptele care constituie obiectul mandatului european de arestare să constituie infracţiune şi potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică dată faptei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a apreciat că instanţa este cea care stabileşte existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni corespondente în legislaţia română în raport de starea de fapt descrisă în actul emis de autoritatea judiciară străină, fără a fi legată de aprecierile procurorului.
Curtea a constatat că încadrarea faptei corespunde prevederilor art. 379 alin. (1) C. pen. din legislaţia română și nu celei prevăzute de art. 205 C. pen. în varianta răpirii deoarece cea din urmă infracţiune presupune o acţiune în forţă asupra victimei, iar nu lipsa consimţământului celuilalt părinte.
S-a mai precizat în legătură cu situaţia juridică a celor doi copii minori că aceştia provin din căsătoria persoanei solicitate A. cu numita B., iar la momentul comiterii faptelor, ambii părinţi aveau dreptul de a exercita autoritatea părintească asupra minorilor, iar deciziile referitoare la copii se luau de comun acord, niciunul dintre părinţi neavând drept de veto, astfel că în situaţia apariţiei unei neînţelegeri, decizia revenea instanţei de tutelă (s-a mai arătat, de asemenea, că persoana solicitată a introdus o acţiune civilă în faţa autorităţilor judiciare române - fila 25).
Curtea a mai reținut că persoana solicitată prin acţiunile sale - de stabilire a domiciliului copiilor minori în România fără acordul mamei, restrângând sau chiar înlăturând posibilitatea acesteia de a exercita autoritatea părintească - ar fi putut atrage eventual comiterea infracţiunii prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pen. Dat fiind că aceste fapte s-au comis pe teritoriul României, se putea reţine motivul opţional de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
La termenul din 09 mai 2016, s-a procedat şi la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Suedia şi a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia aflată la dosar.
Raportat la dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat incidenţa motivului de refuz opţional la executarea mandatului european de arestare cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate A.
Împotriva sentinţei penale nr. 51/P.I. din data de 9 mai 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 14 iunie 2016, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele formulate în scris, s-a precizat, în esenţă, că este nejustificată respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare din Suedia nefiind incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia la 21 martie 2016 faţă de persoana solicitată A. prev. de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 în sensul că infracţiunile care fac obiectul mandatului european de arestare, potrivit legii române, ar fi fost comise pe teritoriul României.
De asemenea, s-a susţinut că infracţiunea de răpire este exceptată de la îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
Pe de altă parte, s-a apreciat că instanţele române în baza probatoriului administrat au procedat la modificarea stării de fapt reţinută de autorităţile suedeze, stabilind un moment diferit de consumare a infracţiunii de răpire, precum şi o încadrare juridică diferită dată faptei reţinute în sarcina sa în baza declaraţiei dată de persoana solicitată.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale nr. 51 din 09 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea privind persoana solicitată A. şi admiterea cererii formulate de autorităţile suedeze cu privire la executarea mandatului european de arestare.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
În acord cu instanţa de fond, din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate A., respectiv de răpire a doi minori sub 15 ani şi separarea ilegală de celălalt custode, faptele sunt prevăzute de cap. 7 secţiunea 4 C. pen. suedez şi se circumscriu dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep. referitoare la condiționarea dublei incriminări, respectiv ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
În acest sens, în mod corect s-a reținut că încadrarea corespunzătoare potrivit legii române este cea prevăzută de art. 379 alin. (1) C. pen. privind nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului în sensul reţinerii de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte și nu infracţiunea prevăzută de art. 205 C. pen. privind lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal.
Mai mult, se observă că, situaţiile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată nu-şi găsesc aplicabilitatea faţă de împrejurarea că, în cauză, nu s-a pronunţat o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate.
Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, există unul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 rep. şi pentru care statul român poate să refuze executarea mandatului european.
Faţă de prevederile art. 98 alin. (2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori masura de siguranță în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmarire penală sau clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri”.
În considerarea celor expuse anterior, transpare ideea că predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare nu se justifică faţă de împrejurarea că fapta pretins săvârșită de aceasta de reținere în calitate de părinte al copiilor săi minori fără consimțământul celuilalt părinte s-a petrecut pe teritoriul României, fiind incident astfel motivul opţional de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum şi dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa instanţei de fond, conform prevederilor art. 104 din Legea specială.
Se constată că instanța de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată procedând la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 09 mai 2016, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, admiţând că este persoana menţionată în mandat şi precizând că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare suedeze.
În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa curţii de apel, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor suedeze.
Afirmaţiile Parchetului că, în realitate, infracţiunea de răpire a propriilor copii de care persoana solicitată a fost acuzată în conținutul mandatului european s-a săvârșit atât pe teritoriul statului suedez, cât şi pe teritoriul statului român și că această infracţiune este exceptată de la condiţia dublei incriminări nu sunt de natură să infirme concluziile la care a ajuns instanța de fond care a apreciat justificat că se impune respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare din Suedia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul din Linkoping Suedia la data de 21 martie 2016 faţă de persoana solicitată A.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 51/P.I. din data de 9 mai 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată A.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 400 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 51/P.I. din data de 9 mai 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2016.