Decizia nr. 1279/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2015, sub nr. x/215/2015, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, din vina exclusivă a pârâtului, exercitarea autorității părintești asupra minorilor C. și D., exclusiv de mamă, stabilirea locuinței minorilor la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea acestora și reluarea numelui avut anterior căsătoriei, acela de "E.".
În motivare, reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 20 octombrie 1996, din căsătorie rezultând minorii mai sus menționați, relațiile dintre soți fiind grav și iremediabil vătămate urmare a neînțelegerilor ce fac imposibilă conviețuirea, în prezent soții fiind despărțiți, în fapt, reclamanta locuind în Craiova împreună cu minorii, iar pârâtul fiind plecat în Portugalia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373, 398, 496, 513 și urm. C. civ.
La data de 26 august 2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând repunerea în termenul de a depune întâmpinare și cerere reconvențională. Pe cale reconvențională a solicitat exercitarea autorității părintești asupra minorilor din căsătorie de către ambii părinți și stabilirea locuinței minorului C. la tată.
Totodată, pârâtul a precizat că, în prezent, este stabilit în Portugalia.
Prin Sentința civilă nr. 1859 din 09 februarie 2016, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Craiova a reținut că niciuna dintre părți nu mai are domiciliul în țară și nu au convenit printr-un acord scris să aleagă drept instanță competentă în soluționarea dosarului Judecătoria Craiova, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 2855 din 15 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că pentru stabilirea competenței trebuie avută în vedere locuința părților la data introducerii cererii de chemare în judecată, neavând relevanță modificarea acesteia ulterior sesizării instanței, astfel cum prevede art. 107 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, a reținut că, după cum rezultă din susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată și necontestate de către pârât, părțile au locuit împreună cu copii în Portugalia până în anul 2014, când s-au întors în Craiova, ulterior pârâtul plecând din nou în Portugalia, iar reclamanta a rămas împreună cu copii în apartamentul din Craiova.
Așadar, instanța a constatat că la data introducerii acțiunii reclamanta locuia efectiv în Craiova de cel puțin 6 luni de zile, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanțele române fiind competente internațional, dat fiind că părțile sunt cetățeni români (conform art. 3 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003). Împrejurarea că ulterior reclamanta a plecat în Spania nu are niciun efect asupra competenței Judecătoriei Craiova, din înscrisurile de la dosar rezultând că partea s-a stabilit în această țară începând cu luna ianuarie 2016, cu mult după sesizarea Judecătoriei Craiova. Din certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap nr. 1494 din 25 august 2016 și din adeverința nr. 4410 din 18 ianuarie 2015 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Dolj rezultă că minorii se aflau pe teritoriul României, împreună cu reclamanta, înainte de introducerea cererii.
Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze litigiul dedus judecății Judecătoria Craiova, pentru considerentele ce succed:
Potrivit reglementării din Cartea a VI-a "Proceduri speciale", Titlul I, Procedura divorțului, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul".
Textul procedural mai sus evocat stabilește o competență materială în soluționarea acțiunii de divorț, în sensul că aceasta revine judecătoriei, iar, în ceea ce privește competența teritorială, art. 915 alin. (1) din același cod conferă o competență absolută, specială, dispozițiile care o reglementează fiind imperative și de strictă interpretare.
În cauza de față, conform actelor din dosar, la data de 29 mai 2015 reclamanta avea domiciliul în Craiova, jud. Dolj, unde locuia împreună cu minorii. Din certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap nr. 1494 din 25 august 2016 și din adeverința nr. 4410 din 18 ianuarie 2015 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Dolj rezultă că minorii se aflau pe teritoriul României, împreună cu reclamanta, înainte de introducerea acțiunii de față. Prin întâmpinarea depusă la dosarul Judecătoriei Craiova, pârâtul a precizat că are domiciliul în Portugalia, com. Amadora, atașând dovezi în acest sens.
În această situație incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea în care soțul pârât nu are locuința în țară, cum este cazul în speță, și instanțele române sunt competente internațional (părțile sunt cetățeni români, astfel că se aplică prevederile art. 3 lit. b) din Regulamentul nr. 2201/2003), caz în care competența de soluționare a cererii pendinte revine instanței de la domiciliu reclamantei.
Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la data formulării acțiunii, respectiv 29 mai 2015, iar nu ulterior, chiar dacă intervin modificări în ceea ce privește domiciliul părților în cauză, în acest sens fiind și dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul", coroborate cu prevederile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. alin. (2) al art. 107 C. proc. civ. reglementează expres momentul determinării instanței competente, respectiv acela al sesizării instanței, astfel că, în situația de față, sunt nerelevante orice schimbări ulterioare referitoare la domiciliul reclamantei.
Așadar, împrejurarea că ulterior datei formulării cererii de chemare în judecată reclamanta a plecat în Spania nu are niciun efect cât privește determinarea instanței competente, din înscrisurile de la dosar rezultând că partea s-a stabilit în această țară începând cu luna ianuarie 2016, cu mult după sesizarea Judecătoriei Craiova. În acest sens, la dosar, se află declarația autentificată sub nr. 151/C din 13 ianuarie 2016 de Ambasada României la Lisabona, din care rezultă că pârâtul este de acord ca minora D. să călătorească în Spania împreună cu reclamanta și să rămână pe teritoriul acestei țări pe perioada ianuarie 2016 - ianuarie 2017, înscris care în cauza de față nu are nicio relevanță juridică în raport de considerentele de mai sus.
În consecință, nu se impune a fi aplicate prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că "Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București", dat fiind că una dintre părți, respectiv reclamanta, avea locuința în țară la data formulării cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile stipulate de teza finală a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Craiova competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2016.
Procesat de GGC - NN