Decizia nr. 862/206
Asupra cauzei de față. constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data 07 mai 2015 pe rolul Judecătoriei Făgăraș. reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună ca locuința minorului ., să fie stabilită la domiciliul bunicii paterne B., autoritatea părintească să fie exercitată de tatăl minorului, să se stabilească contribuția de întreținere pentru minor în sarcina mamei, în funcție de venitul minim pe economie, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cazul în care se opune admiterii acțiunii.
În motivarea acțiunii, reclamantul A. a arătat că a avut o relație de conviețuire cu pârâta, de la jumătatea anului 2011 până Ia data de 26 aprilie 2015, când pârâta a plecat de acasă fără motiv. Din această relație a rezultat minorul A., care în prezent locuiește cu el și cu bunica sa paternă în localitatea Pojorta.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 398. art. 400 alin. (3), art. 401, art. 402, art. 483 și urm., art. 503 și urm, art. 513 și urm. C. civ., și art. 453 C. proc. civ.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. prin care a solicitat respingerea acțiunii principale formulate de reclamanți, exercitarea autorității părintești cu privire la minorul A. în mod exclusiv de către ea, stabilirea locuinței minorului la domiciliul/reședința mamei, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în raport cu veniturile pe care le realizează în Italia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reeonvenționale, a arătat că nu este real că ar fi plecat de acasă și ar fi părăsit minorul, ci adevărul este că a fost amenințată și alungată de fostul său concubin, reclamantul din cauză.
Prin sentința civilă nr. 1314 din 14 octombrie 2015, Judecătoria Făgăraș a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighișoara.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Făgăraș a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art, 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.
Față de împrejurarea că pârâta - potrivit cererii introductive - este domiciliată în sat. Șaes, jud. Mureș, localitate care se afla în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sighișoara, conform Hotărârii nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria Făgăraș a admis excepția neeompenței teritoriale, invocata din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighișoara.
Judecătoria Sighișoara, astfel învestită, prin sentința civilă nr. 204 din 10 februarie 2016, a admis excepția necompetenței sale teritoriale șî a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Făgăraș. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Sighișoara a avut în vedere faptul că acțiunea reclamanților are trei capete de cerere, respectiv: stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești și plată pensie întreținere.
Referitor la primele două capete de cerere, instanța a reținut că stabilirea domiciliului minorului este un capăt de cerere accesoriu cererii de exercitare exclusivă a autorității părintești, deoarece stabilirea domiciliului minorului depinde de soluția pronunțată cu privire la exercitarea autorității părintești.
Cu privire la ultimul capăt de cerere s-a reținut că. potrivit art. 113 pct. 2 C. proc. civ., competența teritorială este alternativă, fiind competentă și instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere.
Prin urmare în cauză fiind vorba despre o competență alternativă, reclamanții au ales instanța de la domiciliul lor ca instanța competentă să soluționeze cererea, conform art. 116 C. proc. civ.
Instanța a statuat că. potrivit art. 505 alin. (2) C. civ., „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".
În cauză, cu privire Ia modul de exercitare a autorității părintești, aplicându-se prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, competența de soluționare a cererii revine în mod exclusiv Judecătoriei Făgăraș, fiind instanța în circumscripția căreia se află cel din urma domiciliu comun al părților, acolo unde locuiesc reclamanții.
Având în vedere faptul că minorul locuiește împreună cu tatăl și bunica sa, s-a apreciat ca singura instanță competentă să decidă asupra ocrotirii copilului este instanța de la locul unde acesta domiciliază, concluzie care se impune și în raport de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competența ivii "mire cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș, pentru considerentele ce succed:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată respectiv 7 mai 2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., constată că aceste dispoziții sunt aplicabile cauzei pendinte.
Art. 106 C. civ. prevede, la alin. (1), că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...), iar, potrivit art. 107 din același cod, „ Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".
Conform art. 16 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pană ia organizarea instanțelor de tutelă și familie, „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi - precum și reglementărilor speciale în vigoare".
Art. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, dispune în sensul că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice dale de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părinteasca și exercitarea acesteia.
Titlul IV C. civ., intitulat „Autoritatea părintească", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are compeîența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), ca, în cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc'", iar. la alin. (2), că ,,Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutela, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".
Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau daca aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuției fiecărui părinte ta cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).
Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. civ., „(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. (2) în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezurnat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic".
În raport de textele legale menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel''.
În prezenta cauză, persoana ocrotită este minorul A., în interesul căruia reclamanții, tatăl și bunica paternă, au promovat cererea de chemare în judecată. La data formulării cererii de chemare în judecată domiciliul minorului era la tatăl său, în sat. Pojorta com. Lisa, jud. Brașov, unde, de altfel, acesta a locuit în mod statornic, după revenirea în țară a părinților săi, așa cum rezultă din acțiunea introductivă de instanță, situație necontestată de pârâtă.
În consecință, față de dispozițiile legale anterior citate, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite - minorul A. se află la tatăl său, în sat. Pojorta, com. Lisa, jud. Brașov, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2016.