Decizia nr. 876/2016
Asupra conflictului de competență, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 27 august 2014, sub nr. x/311/2014, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul B., să dispună desfacerea căsătoriei din vina paratului și revenirea ia numele avut anterior căsătoriei.
În fapt, a arătat că părțile s-au căsătorit în anul 20.10, iar din relațiile de căsătorie nu au rezultat copii. A mai arătat că sunt despărțiți, în fapt, din luna octombrie 2012, iar pârâtul are un comportament care intra în conflict cu legea, fiind condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave și este, în prezent, în detenție în Germania.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 379 și art. 383 C. civ., art. 914-934 C. proc. civ. și dispozițiile Cărții a VII-a din C. proc. civ. privind procesul civil internațional.
Prin sentința civilă nr. 7580 din data de 12 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, instanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București,
În sinteză, instanța a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 1080 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora instanțele romanești sunt competente sa judece litigii „(4) între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puțin una dintre părți este cetățean român", revine instanțelor românești competența de soluționare a cauzei de față, dat fiind faptul că actul de căsătorie a fost încheiat în România, iar reclamanta este cetățean român.
Instanța a mai reținut că, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părțile au posibilitatea de a alege orice instanță din țară, iar în lipsa unui acord, competența teritorială revine exclusiv judecătoriei sectorului 5 București.
Totodată, instanța a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 129 pct. 3 C. proc. civ. potrivit cărora „necompetența este de ordine publică (...). În cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura și a dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțiie pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună sa fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar ft competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă", ultimul interpretat per a contrario, rezultă că, în materia divorțului, competența teritorială este exclusivă.
Instanța a concluzionat că revine Judecătoriei sectorului 5 București competența teritorială de soluționare a cauzei deoarece, în speță, locuința părților nu este în țară, iar alegerea de competență nu s-a efectuat în modul prevăzut de dispozițiile art. 126 C. proc. civ., neexistând un acord de alegere a competenței în favoarea Judecătoriei Slatina.
Învestită prin declinare prin sentința civilă nr. 105 din 8 ianuarie 2016, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din ofsciu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Instanța a reținut că, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 9Î5 alin. (2) C. proc. civ., competența Judecătoriei sectorului 5 este subsidiară, devenind aplicabilă doar dacă nu exista nici un fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România.
Instanța a reținut că, în cauză, ambele părți, prin cererile formulate, respectiv reclamanta, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 august 2014 pe rolul Judecătoriei Slatina, iar pârâtul, prin întâmpinarea depusă la data de 17 iulie 2015 la aceeași instanță, și-au manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Slatina, aceasta fiind neechivocă. S-a mai reținut, totodată, că dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc ca acordul părților sa fie dat expres, în cadrul aceluiași înscris și nici momentul la care părțile trebuie să-șî exprime voința cu privire Ia determinarea instanței competente în soluționarea litigiului.
Cu privire la conflictul negativ de competența, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în țara, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5".
Se reține că norma de competența cuprinsă în dispozițiile art. 915 alin, (2) C. proc. civ., cu privire la soluționarea acțiunii de divorț în cazul în care nici pârâtul, nici reclamantul nu mai au domiciliul în țară, este una absolută în sensul că, în lipsa acordului părților asupra unei alte instanțe din țară care să judece cauza, competența teritorială revine Judecătoriei sectorului 5 București.
Competența Judecătoriei sectorului 5 București are însă caracter subsidiar, intervenind în materia divorțului numai în lipsa acordului părților asupra instanței competente teritorial să judece pricina.
Se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 27 august. 2014, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul B., să dispună desfacerea căsătoriei din vina pârâtului și revenirea la numele avut anterior căsătoriei. Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței desfacerea căsătoriei și judecarea cauzei în lipsă.
Înalta Curte observă că, așa cum au reținut ambele instanțe în conflict, nici reclamanta, nici pârâtul nu mai aveau domiciliul sau reședința în România la data introducerii acțiunii de divorț, ultimul domiciliu comun al părților fiind în Germania.
Se exclude însă competența teritorială a Judecătoria sectorului 5 București de soluționare a cauzei, dat fiind faptul că, în sensul dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza I) C. proc. civ., părțile au convenit ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Slatina.
Înalta Curte reține că dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu cer ca acordul de voință al părților cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț să fie dat expres, în cadrul aceluiași înscris, el putând rezulta și din indicarea aceleiași instanțe realizată chiar separat, dar neechivoc, de fiecare dintre părți.
De asemenea, dispozițiile procedurale citate nu impun ca acordul privind instanța care să soluționeze cererea de divorț să fie realizat anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
În cauză, odată cu introducerea acțiunii de divorț, reclamanta și-a manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Slatina, în a cărei rază teritorială s-a aflat, de altfel, ultimul domiciliu comun al soților în România.
Se reține, totodată, că prin procura specială din 3 septembrie 2014, emisă de B.N.P.A., C., reclamanta și-a mandatat apărătorul să o reprezinte în Dosarul nr. x/311/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, fiind Iară echivoc voința acesteia ca să fie soluționată cauza de această instanță.
Pârâtul, la rândul său, s-a manifestat similar, în sensul ca divorțul să fie soluționat de Judecătoria Slatina, realizându-se convenția părților asupra judecătoriei din România care să soluționeze cauza.
Astfel, prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2015, aflată la fila 30, în dosarul Judecătoriei Slatina, pârâtul a arătat că dorește să divorțeze de soția sa și este de acord cu orice susținere a acesteia.
Totodată, prin întâmpinarea înregistrată la Judecătoria Slatina, la data de 17 iulie 2015, pârâtui a arătat că este de acord cu admiterea cererii de divorț, în totalitate și solicită judecarea cauzei în lipsă. Se mai reține și faptul că, prin întâmpinarea fomiulată, pârâtul nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Slatina în soluționarea acțiunii având ca obiect divorț și capete de cerere accesorii.
Prin urmare, anterior momentului în care Judecătoria Slatina și-a verificat competența, a fosî realizat acordul părților cu privire la soluționarea cererii de divorț de către această instanță.
În consecință, în conflictul invit între Judecătoria Slatina, inițial investită cu soluționarea cererii de divorț și Judecătoria sectorului 5 București, urmează a decide că revine Judecătoriei Slatina competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016