Decizia nr. 1028/2016
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2015 sub nr. x/284/2015 reclamanta A. a chemat in judecata pe pârâtul B. solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să dispună schimbarea locuinței minorei C., stabilirea locuinței la mama-reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și la plata cheltuielilor de judecată.
Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Răcari, prin sentința civilă nr. 1293 din 25 noiembrie 2015 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., respectiv instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., respectiv instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul pârâtul. Întrucât minora locuiește cu mama sa în orașul Chitila, județul Ilfov, iar Judecătoria Buftea este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minora-persoană ocrotită, s-a apreciat că această ultimă instanță este competentă teritorial.
Astfel învestită prin declinare, Judecătoria Buftea prin sentința civilă nr. 1820 din 17 martie 2016 a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru soluționare.
Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că art. 114 C. proc. civ. nu trebuie interpretat extensiv, textul referindu-se doar la măsurile de ocrotire speciale-tutela, ocrotirea interzisului judecătoresc și curatela.
C. civ. reglementează în Titlul III, cap. I-IV ocrotirea persoanei fizice, prin măsuri de instituire a tutelei minorului, ocrotirea interzisului judecătoresc și curatela, în cazul minorului la art. 105 C.C. făcându-se referire la măsuri speciale de ocrotire (în lipsa părinților).
Faptul că art. 106 alin. (1) C. civ. stabilește că ocrotirea minorului se realizează, în principiu, prin părinți reprezintă un argument în sprijinul interpretării că minorul care se bucură de ocrotirea părinților săi nu intră în categoria persoanelor ocrotite prin măsurile speciale prevăzute de Codul civil sau alte acte normative speciale.
A mai reținut instanța că cererea cu care a fost învestită în prezenta cauză nu are natura unei cereri vizând măsurile de ocrotire a persoanei fizice, tratate în Titlul III „Ocrotirea persoanei fizice” al Cărții I „Despre persoane” C. civ., astfel că dispozițiile art. 114 C. proc. civ. nu se aplică în toate cauzele care privesc copii minori, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv domiciliul pârâtului. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, instanța a reținut că acesta este un capăt de cerere accesoriu, a cărui soluționare depinde de capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorului, ceea ce atrage aplicarea art. 123 C. proc. civ.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Buftea pentru considerentele ce succed:
Dezinvestirea reciprocă a instanțelor aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, respectiv norma de competență de drept comun din art. 107 C. proc. civ. și cea din art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Art. 114 C. proc. civ. se referă la cereri care se soluționează de către instanțele de tutelă și de familie, instanțe care nu sunt, încă, organizate. Până la acel moment, conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., acestei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.
Cum în alcătuirea N.C.C. Titlul „Ocrotirea persoanei fizice” este cuprins în Cartea I „Despre persoane” ( art. 104-186) s-ar fi putut presupune că intenția legiuitorului a fost aceea de a cuprinde în sfera de aplicare a art. 114 doar a cererilor din acest titlu.
Potrivit art. 106 alin. (1)C. civ. „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…), iar, potrivit art. 107 C. civ., „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii”.
Cu toate acestea, se constată că cererile sau măsurile privind ocrotirea minorului prin părinți se regăsesc în N.C.C. în Titlul IV „Autoritatea părintească” din Cartea a II-a.
Titlul IV cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.). Potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. civ. copilul minor locuiește la părinții săi, iar alin. (3) prevede că în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Conform dispozițiilor din acest titlu, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).
În aceste condiții, în sfera de aplicare a art. 114 C. proc. civ. intră atât cererile pe care legiuitorul le califică astfel (cererile menționate în Titlul III „Ocrotirea persoanei fizice”, cererile privind ocrotirea copilului stabilite prin legi speciale, dacă nu se prevede o altă competență) cât și cereri care, deși sunt în competența instanței de tutelă sau de familie, nu sunt calificate ca atare de către legiuitor.
Argumente în susținerea acestei interpretări a normei sunt dispozițiile art. 106 N.C.C., anterior menționat, care include măsurile de ocrotire a minorului prin părinți în sfera măsurilor de ocrotire a persoanelor fizice, dar și dispozițiile art. 265 N.C.C., potrivit cărora măsurile de ocrotire a minorului prin părinți, inclusiv cele privind exercitarea autorității părintești, se adoptă de către instanța de tutelă competentă potrivit legii. Un alt argument în favoarea acestei interpretări a art. 114 C. proc. civ., pe lângă argumentele de text, este și cel de ordin practic, în sensul că instanța de la domiciliul persoanei ocrotite, respectiv a minorului, este mai bine plasată pentru administrarea probelor necesare și ascultarea sa, în cazul în care este obligatoriu sau dacă instanța apreciază că acest lucru este necesar.
În speță, cererea introductivă are ca obiect schimbarea domiciliului minorei de la tată, așa cum s-a hotărât prin sentința de divorț nr. 1003 din 26 februarie 2009 și stabilirea domiciliului minorei la mamă. Acțiunea civilă formulată de reclamantă reprezintă o măsură ce se cere a fi luată în legătură cu copilul său minor, rezultat din căsătoria cu pârâtul.
Astfel, situației juridice invocată prin acțiune, derivând din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină aplicarea regulilor în materia autorității părintești, îi sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt și dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În raport de textele legale menționate, pentru argumentele precedente, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din N.C.P.C., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din N.C.P.C., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (alin. (1))”.
La data sesizării instanței, domiciliul persoanei ocrotite, respectiv a minorei C., rezultată din căsătoria părților, se afla în orașul Chitila, județul Ilfov, la mama sa, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială a Autorității Tutelare și Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Chitila, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea.
În consecință, față de dispozițiile legale citate anterior, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2016.