Decizia nr. 1044/2016
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 noiembrie 2015, pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta A. a chemat în judecată pe B. pentru ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună stabilirea domiciliului minorului C. la domiciliul ei, suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la întocmirea pașaportului individual pentru minor, suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la posibilitatea minorului de a părăsi teritoriul României împreuna cu reclamanta, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 829 din 2 februarie 2016, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că domiciliul pârâtului B. este în Pașcani, jud. Iași, la bunicii săi D. și E.
Instanța a reținut că, cererea dedusă judecății, de ordonanță președințială, se introduce la instanța competentă sa se pronunțe in prima instanță asupra fondului, care are în vedere stabilirea locuinței minorului C. și suplinirea consimțământului cu privire la întocmirea pașaportului individual.
Instanța a apreciat ca nu poate avea în vedere susținerile reclamantei, în sensul ca ar fi aplicabile dispozițiile ce prevăd stabilirea competentei la domiciliul minorului, respectiv dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 106 alin. (1), art. 107 alin. (1) și art. 265 C. civ.
Învestită prin declinare, Judecătoria Pașcani a pronunțat sentința civilă nr. 634 din 07 aprilie 2016, prin care a declinat în favoarea Judecătoriei Focșani competența de soluționare a cauzei, a constatat intervenit un conflict negativ de competență, a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență și a suspendat judecata cauzei.
În motivare, a reținut incidența art. 76 și art. 114 C. proc. civ., precum și considerentele Deciziei nr. 1322/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I a civilă, potrivit căreia „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți” iar potrivit art. 107 „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii”.
Conform dispozițiilor din Titlul IV C. civ., aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).
În speță, acțiunea formulată de reclamanta, având ca stabilirea domiciliului minorului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de acord parental, care se referă la măsuri ce se cer a fi luate în legătură cu copilul său minor, rezultat din căsătoria cu pârâtul B., a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 27 noiembrie 2015, după intrarea în vigoare a noului C. civ. și a N.C.P.C.
Având în vedere că minorul locuiește cu o soră a reclamantei în municipiul Focșani, așa cum rezulta din susținerile ambelor părți și că Judecătoria Focșani este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul, care este persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantei, instanța apreciază că, Judecătoriei Focșani îi revine competența de soluționare a cauzei.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) din acest cod, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și „efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere (...), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”.
La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare, de asemenea, C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 care, prin normele tranzitorii reglementate prin art. 24, prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar potrivit art. 107 C. civ. „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii”.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare”.
Art. 114 C. proc. civ., prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.
Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „ În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc” iar la alin. (2) că” Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.
Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).
În speță, acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale, prin care să fie stabilit domiciliul minorului C. la domiciliul său, să fie suplinit consimțământul pârâtului cu privire la întocmirea pașaportului individual pentru minor și cu privire la posibilitatea minorului de a părăsi teritoriul României împreuna cu reclamanta, a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 27 noiembrie 2015, după intrarea în vigoare a N.C.C. și a noului C. proc. civ.
Astfel, situației juridice invocată prin acțiune, derivând din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină incidența regulilor în materia autorității părintești, îi sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt și dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În raport de textele legale menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (alin. (1))”.
Având în vedere susținerile ambelor părți, în sensulcă minorul locuiește cu o soră a reclamantei în localitatea Năruja, județul Vrancea, în raza teritorială a Judecătoriei Focșani, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, inclusiv din perspectiva art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2016.