Decizia nr. 1071/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2015, sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de validare - compensare cu nr. 2287 din data de 24 noiembrie 2014 emisă de C. privind imobilul situat în Orașul Mioveni, Jud. Argeș.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin încheierea pronunțată la data de 22 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 130-136 C. proc. civ. raportat la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat soluționarea cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a III-a civile a Tribunalului București la data de 30 aprilie 2015, sub nr. x/3/2015**.
Prin sentința civilă nr. 1019 din data de 17 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Pentru a hotărî astfel, instanța, în esență, a reținut că, potrivit actelor dosarului, reclamanții au formulat cerere de restituire a imobilului situat în Orașul Mioveni, jud. Argeș la Primăria Orașului Mioveni.
Această instituție, prin Dispoziția nr. 1169 din data de 7 iunie 2006, a propus acordarea măsurilor reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ulterior emiterii acestei dispoziții, dosarul a fost înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar la data de 24 noiembrie 2014, C. a emis Decizia de compensare cu nr. 2287 din data de 24 noiembrie 2014, ce face obiectul prezentei contestații.
Prin Decizia nr. 601 din data de 5 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2012*, Comisia a fost obligată să soluționeze cererea în condițiile Legii nr. 165/2013.
Tribunalul București a reținut aplicabilitatea în prezenta cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
De asemenea, s-a avut în vedere că art. 34 alin. (1) din același act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni, iar alin. (2) al aceluiași text de lege stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin. (3).
Tribunalul București a constatat că aceste texte de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. S-a arătat că această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, Tribunalul București a reținut că soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C. este de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față Tribunalul Argeș.
Totodată, s-a considerat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, fiind mai facilă administrarea de probatorii de către această instanță.
În opinia Tribunalul București, sediul C. reprezintă un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora.
S-a arătat că această instituție nu este în măsură a aprecia asupra suprafeței terenului sau a construcției, a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care sunt invocate prin contestația formulată.
Tribunalul București a considerat că a interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor, atât atunci când a procedat la modificarea codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea Legii nr. 165/2013.
Prin sentința civilă nr. 128 din data de 4 aprilie 2016, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Argeș a reținut dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, precum și împrejurarea că, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din actul normativ anterior menționat, entitatea învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist și de stabilire a măsurilor reparatorii, la care se referă art. 35 din Legea nr. 165/2013, este C., înființată potrivit legii.
Prin urmare, Tribunalul Argeș a apreciat că litigiul de față trebuie supus judecății tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entități emitente și, cum sediul C. se află în București, sector 1, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, în circumscripția căruia aceasta își are sediul.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea celor ce succed:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul București și Tribunalul Argeș și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect contestație împotriva Deciziei de validare-compensare nr. 2287 din data de 24 noiembrie 2014 emisă de C., în temeiul Legii nr. 165/2013.
Norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevăd că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității prevăzute de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;
f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;
g) C., înființată potrivit legii.
Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 noțiunea de entitate învestită de lege desemnează anumite structuri cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat, expres și limitativ prevăzute de lege, printre care se numără și C.
Întrucât, în cauză, s-a solicitat anularea Deciziei de compensare-validare nr. 2287 din data de 24 noiembrie 2014, decizie ce a fost emisă de C., iar potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.
Având în vedere că sediul C., respectiv București, sector 1, se află în circumscripția Tribunalului București, acesta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C., respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2016.