Decizia nr. 1099/2016
Asupra cauzei de față, reține următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. com. Mogoșești, județul lași, prin primar, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., să se constate că este unica titulară a dreptului de proprietate asupra mobilului compus din construcții (biserică, casa de prăznuire, grajd, dependințe, casa parohială) și terenul intravilan aferent și cimitir, situate în intravilanul satului Hadîmbu, com. Mogoșești.
Prin sentința civilă nr. 3652 din 06 noiembrie 2013, Tribunalul Iași a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. din sat Hadâmbu, com. Mogoșești, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta B. com. Mogoșești, jud. Iași, prin primar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Diferența de suprafață măsurata, de 5.540,00 mp, pentru care A. Hadâmbu nu deține acte de proprietate, respectiv Biserica, casa de prăznuire, cimitirul și terenul aferent acestora, este înscrisă în Inventarul Bunurilor aparținând Domeniului Public al com. Mogoșești, anexa 50, poziția 13, anexă publicată în M. Of. al României nr. 326 bis din 16 mai 2002.
Până la momentul anului 1999, reclamanta nu a făcut dovada că bunurile imobile ce fac obiectul litigiului ar fi fost în proprietatea pârâtei com. Mogoșești, iar pentru perioada 1999 - 2009, data introducerii acțiunii, nu sunt îndeplinite condițiile de împlinire a prescripției achizitive. Astfel, deși reclamanta invocă faptul posesiei continue începute în anul 1938, aceasta nu a făcut dovada identității proprietarului neglijent al bunului, iar în ceea ce privește perioada cuprinsă între anul 1999 și data sesizării instanței 2009, nu este îndeplinită condiția termenului de prescripție de 30 de ani.
Prin Decizia civilă nr. 47 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3652 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii acțiunii civile promovată de A. în contradictoriu cu B. - com. Mogoșești, prin primar. A constatat că A. a dobândit dreptul de proprietate - prin uzucapiunea de 30 de ani - asupra imobilelor; biserică, dependințe, casă de prăznuire, situate pe terenul intravilan, în suprafață de 1.750 mp, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză efectuat de expert tehnic C. și cimitir, în suprafață de 4.044 mp, conform suplimentului la raportul de expertiză și anexei nr. 2 la raportul de expertiză efectuat de expert tehnic C., la data de 2 decembrie 2015, toate situate în sat Hadâmbu, com. Mogoșești, jud. Iași. A dispus obligarea apelantei Ia plata sumei de 265 lei, reprezentând diferență onorariu expert datorat expertului tehnic C., Biroului Local pentru Expertize judiciare iar pe pârâta B. - com. Mogoșești, prin primar să plătească apelantei suma de 4.215 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că din probele administrate în fața instanței de apel, reiese că în ceea ce privește imobilele biserică, dependințe, casă de prăznuire, situate pe terenul intravilan în suprafață de 1750 mp, și a cimitirului în suprafață de 4.044 mp, toate bunurile fiind situate în sat Hadâmbu, com. Mogoșești, reclamanta a iacul dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 1890, 1847 și următoarele C. civ.
Principiul constituțional stabilit de art. 15 alin. (2) al Constituției interzice aplicarea retroactivă în speță a Legii nr. 213/1998, atât timp cât din probele administrate rezultă că reclamanta a exercitat o posesie îndeplinind condițiile art. 645, art. 1837, art, 1846, art. 1847 și art. 1890 din V.C.C.
Prin urmare, în momentul emiterii H.G. nr. 1354 din 27 decembrie 2001 privind atestarea domeniului public al com. Mogoșești erau îndeplinite, condițiile uzucapiunii, astfel încât imobilele nu puteau face obiectul trecerii în proprietatea publică a comunei decât printr-unul din modurile arătate la art. 7 din Legea nr. 213/1998: a) pe cale naturală, b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii, c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, d) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de Consiliul Județean sau de Consiliul Local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public, e) trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora pentru cauză de utilitate publică, f) prin alte moduri prevăzute de lege.
Niciunul dintre aceste moduri însă nu a operat în speță.
Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs pârâta B. com. Mogoșești.
În motivarea căii de atac, a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a reținut că potrivit H.G. nr. 1354 din 27 decembrie 2001 imobilele ce fac obiectului prezentului litigiu nu fac parte din domeniul public al com. Mogoșești. A mai susținut că cimitirul nu se află în curtea bisericii, ci la o distanță de 500-700 m de aceasta, iar Primăria Mogoșești ajută Parohia Hadâmbu cu sume de bani necesare pentru reparațiile curente. De asemenea, a mai arătat că instanța nu a ținut cont de prevederile pct. 3, poz. 10 din Legea nr. 213/1998 și de dispozițiile H.G. nr. 955/2004, In continuare, a învederat că expertul numit în faza apelului este cercetat de Direcția Națională Anticorupție iar soția parohului este grefieră la Tribunalul lași.
Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speță, recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs și, ca atare, nu pot face obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.
Recurenta nu precizează în ce constă interpretarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel.
Astfel, în conținutul memoriului de recurs, recurenta reclamă faptul că instanța de apei nu a reținut în mod corect amplasamentul cimitirului, reținând astfel, o altă situație de fapt. Or, aprecierea probelor este o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea ei și, de aceea, instanța de recurs nu poate analiza criticile referitoare la acest aspect, întrucât nu se încadrează în niciun caz de nelegalitate reglementat expres și limitativ prevăzut de art. 304 C. proc. civ., ca motive de recurs.
Susținerile referitoare la nelegalitatea deciziei curții de apel din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor H.G. nr. 1354/2001, a Legii nr. 213/1998 și a H.G. nr. 955/2004 nu au fost argumentate. în lipsa unor critici concrete de nelegalitate în legătura cu aplicarea greșită a unor dispoziții legale, instanța de recurs nu poate analiza temeinicia acestora.
Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel.
În legătură cu aprecierile privitoare la calitatea părților și a faptului că unii dintre participanți, în speță expertul numit de instanța de apel, nu prezintă garanții de imparțialitate, făcând obiectul unor cercetări penale, acestea nu pot face obiectul analizei în prezenta cale de atac, cu atât mai mult cu cât legiuitorul român a reglementat mecanisme juridice specifice de soluționare a acestora.
Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile recurentei prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă, pe de o parte, aspecte ce pun în discuție temeinicia hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc. civ.
Așa fiind, cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta B. com. Mogoșești împotriva Deciziei civile nr. 47 din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă B. com. Mogoșești la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2016.