Decizia nr. 1320/2016
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2088 din 6 mai 2015, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă Dolj, având ca obiect anularea deciziei de imputare din 29 septembrie 2014 referitoare la obligațiile de plată în cuantum de 4.612 lei, reprezentând indemnizație de șomaj aferentă perioadei 16 iulie 2012 - 23 mai 2013.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat calea de atac a apelului, cauza fiind înaintată spre competentă soluționarea Curții de Apel Craiova.
În calea de atac a apelului reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002.
Prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a motivat excepția, nu a indicat textul constituțional pe care îl consideră încălcat și nici nu a făcut referire în vreun fel la ce principiu constituțional se încalcă prin dispoziția legală considerată neconstituțională.
Prin Decizia civilă nr. 478 din 26 ianuarie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Sentinței civile nr. 2088 din 6 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Împotriva acestor hotărâri a declarat, printr-o cerere unică, recurs reclamanta A.
În motivarea recursului a arătat că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 78/2002 sunt neconstituționale, iar textul are legătură cu soluționarea cauzei sale, sumele de bani pe care le-a primit în calitate de șomeră nu erau necuvenite, atât timp cât a achitat, în calitate de salariat, toate obligațiile de asigurări sociale.
Dispozițiile art. 47 au fost modificate de art. 1 pct. 15 din Ordonanța de Urgență nr. 126/8 decembrie 2008. Angajatorul a uzat de dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, determinând intrarea sa în șomaj. Susține că în mod eronat instanța i-a respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 47 din Legea nr. 78/2002, deoarece au fost respectate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Excepția a fost invocată în apel cu respectarea dispozițiilor alin. (2) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar Curtea Constituțională nu a constatat printr-o decizie anterioară că aceste prevederi legale sunt neconstituționale. Susține că instanța nu putea să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, potrivit alin. (5) al textului legal anterior invocat, deoarece folosirea conjuncției "sau" cu privire la alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu determină imperativ inadmisibilitatea sesizării dacă sunt întrunite cerințele alin. (1) și (2) al aceluiași articol.
Cu privire la decizia atacată, susține că a luat cunoștință de soluția pronunțată prin internet și nu cunoaște considerentele decizie, astfel încât va depune ulterior motivele de recurs.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a întocmit, la data de 11 aprilie 2016, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor și a dispus, la data de 14 aprilie 2016, comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 3 mai 2016, recurenta a depus la dosarul cauzei punct de vedere la raport, prin care a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 24 din Constituția României. A solicitat admiterea recursului și respectarea dreptului său la un proces echitabil, așa cum prevăd protocoalele adiacente Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Intimata Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă Dolj a depus în procedura de filtru în data de 5 mai 2016 punctul său de vedere la recurs prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că în cererile privind conflictele de muncă și asigurări sociale, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel. A invocat și excepția nulității recursului arătând că recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
S-a dispus comunicarea excepției de neconstituționalitate dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 24 din Constituția României, iar intimata nu a formulat o apărare și pe această chestiune.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 9 iunie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. S-a fixat același termen și pentru examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar prin încheierea din 9 iunie 2016 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 24 din Constituția României.
Înalta Curte, cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 26 ianuarie 2016, reține următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printru-un memoriu separat.
Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii potrivit alin. (3) al aceluiași articol.
Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.
O atare situație nu este însă incidentă în cauză întrucât recurenta exercită calea de atac împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, încheiere ce poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în speță Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenta nu a încadrat în drept criticile formulate.
Chestiunile pe care recurenta le supune dezbaterii în calea extraordinară de atac a recursului nu au legătură cu cele statuate de instanță în respectiva hotărâre și, prin urmare, nu pot constitui critici de nelegalitate care să conducă la desființarea încheierii atacate, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.
Astfel, în speță, recurenta redă conținutul dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 76/1992, precum și dispozițiile art. 55, 58, 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, arătând că trebuia să beneficieze de indemnizația de șomer, venituri ce nu trebuie a fi considerate necuvenite, neindicând nici în calea de atac textul constituțional, pretins a fi încălcat de aceste dispoziții legale. În opinia recurentei, au fost respectate cerințele privind admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, statuate prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei și că poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți. Aceste aspecte, însă, sunt străine de considerentele încheierii atacate cu recurs în prezenta cauză.
Criticile formulate nu se referă la argumentele hotărârii recurate care au vizat inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate pentru că autoarea excepției nu a indicat textul constituțional pe care îl încalcă prevederile legale considerate neconstituționale. Totodată, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu au fost motivată, nefiind invocate nici explicit nici implicit temeiurile de neconstituționalitate, așa cum cer dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Prin urmare, criticile formulate nu se constituie efectiv într-o critică de nelegalitate, neputând fi cenzurate de instanța de recurs în temeiul art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Aceasta deoarece condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Analizând recursul formulat împotriva Deciziei nr. 478 din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel Craiova, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, având în vedere că recurentul nu a motivat recursul declarat împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, între excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității lui, excepții invocate de intimată prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., stabilește că are prioritate soluționarea excepției inadmisibilității recursului. Aceasta deoarece nu se poate pune în discuție excepția nulității căii de atac decât în situația în care instanța de judecată este legal sesizată, respectiv, cea în care instanța de recurs este învestită cu un recurs admisibil.
Astfel, se constată că cererea introductivă a fost înregistrată pe rolul primei instanțe în data de 30 octombrie 2014, după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În drept, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2014, prin apariția Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a acestui act normativ, astfel cum a fost modificată prin Ordonanță de urgență nr. 4/2013, care a schimbat dispozițiile finale ale legii de punere în aplicare a Codului nou de procedură civilă, în sensul că art. 81 - Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în M. Of. al României, nr. 545/3.08.2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Potrivit dispozițiilor art. 456 din Titlul II - Căile de atac - C. proc. civ., hotărârile judecătorești pot fi supuse apelului, care este cale ordinară de atac și, în anumite condiții expres prevăzute de textele legale, căilor extraordinare de atac care sunt recursul, contestația în anulare și revizuirea.
Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că demersul juridic al reclamantei A., a fost inițiat în data de 30 octombrie 2014, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. x/63/2014, context în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conform dispozițiilor art. 24 același act normativ.
O cale de atac neprevăzută de lege, potrivit normei conținute de art. 457 alin. (3) C. proc. civ., atrage inadmisibilitatea ei.
Astfel, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, având ca obiect obligarea pârâtei la anularea deciziei de imputare din 29 septembrie 2014 referitoare la obligațiile de plată în cuantum de 4.612 lei, reprezentând indemnizație de șomaj aferentă perioadei 16 iulie 2012 - 23 mai 2013.
În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 478 din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.
În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 478 din 26 ianuarie 2016 pronunțată de aceeași instanță.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.
Procesat de GGC - CL