Decizia nr. 1378/2016
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 01 iunie 2012 sub nr. x/105/2012, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, parte integrantă din această hotărâre, constatarea calității acestora de expropriați, titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3031 mp, parte din suprafața totală de 47.405 mp situată în extravilanul comunei Gherghița, județul Prahova, teren expropriat pentru cauză de utilitate publică prin Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, Anexa 1, cu o valoare a despăgubirilor stabilită la suma de 90.945,16 lei, conform tabelului afișat la sediul Consiliului Local al comunei Gherghița și obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor stabilite pentru expropriere, în cuantum de 90.945,16 lei, suma reactualizată în funcție de cursul leu/euro al BNR din ziua plății.
În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului Statului Român să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 3031 mp, parte din suprafața totală de 47405 mp situată în extravilanul comuna Gherghița, județul Prahova, proprietatea acestora, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 la Biroul Notarial Public C. și D. din Ploiești, iar în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu, obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 90.945,16 lei, reprezentând contravaloarea terenului, la data ocupării abuzive, valoare care a fost stabilită chiar de către pârât prin raportul de evaluare, actualizată în funcție de cursul leu/euro al BNR din ziua plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca sunt proprietarii imobilului în suprafață de 47.405 mp situat în extravilanul comunei Gherghița, jud. Prahova, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2003 de Biroul Notarial Public C. și D. din Ploiești, înscris în Cartea Funciară prin Încheierea nr. 11588 din 31 mai 2005 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, publicată în M. Of. nr. 195/13.03.2008, Anexa 1, a fost dispusă exproprierea unei suprafețe de teren de 3031 mp situată în comuna Gherghița, județul Prahova, parte din suprafața totală de 47.405 mp.
Conform tabelului din Anexa 1 la Hotărârea de Guvern nr. 244/2008, în mod greșit au fost menționați ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului suspus exproprierii numiții E., F., G., deși la data publicării hotărârii de expropriere, erau titulari ai dreptului de proprietate conform contractului de vânzare-cumpărare indicat.
Au solicitat Primăriei comunei Gherghița ca plata despăgubirilor să fie efectuată în calitate de titulari ai dreptului de proprietate, în condițiile în care, în fapt, imobilul a fost ocupat de autostrada București - Brașov, tronsonul București - Ploiești încă din 2008, fără plata niciunei despăgubiri, deși cuantumul stabilit al despăgubirilor nu l-au contestat.
La data de 21 mai 2012, reclamanților li s-au comunicat din partea H. București, în calitate de reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, o serie de înscrisuri, respectiv Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița și Procesul-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 ce face parte integrantă din această hotărâre, prin care se dispunea încetarea procedurii de expropriere privitoare la terenul în suprafața de 3031 mp, fără a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 244/2008.
Prin urmare, au solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local Comisia numită de către expropriator la nivelul autorității locale având atribuții doar de a verifica dreptul de proprietate sau un alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și de a constata acceptarea sau, după caz, contestarea, cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
Au mai susținut că Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița este lovită de nulitate întrucât nu a fost semnată de către toți membrii comisiei prezenți, așa cum au fost menționați în Procesul-verbal nr. 13 din 21 mai 2009.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004, hotărârea Comisiei se emite în patru exemplare originale și poartă semnăturile membrilor comisiei prezenți.
Procesul-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 poartă o dată modificată în mod evident, aspect care poate conduce la nulitatea înscrisurilor contestate, potrivit art. 6 alin. (1) din Normele metodologice.
În susținerea celui de al doilea și al treilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat să se constate că la data exproprierii terenului în litigiu prin H.G. nr. 244/2008, figurau în calitate de titulari ai dreptului de proprietate potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 de BNP C. și D., teren înscris în C.F. sub nr. x5 a comunei Gherghița, jud. Prahova prin încheierea emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1588 din 31 mai 2005. Prin urmare, în mod eronat în tabelul anexa la H.G. nr. 244/2008, au fost indicați ca titulari ai dreptului de proprietate numiții E., F., G., motiv pentru care nu le-a fost comunicat niciodată vreun înscris referitor la exproprierea imobilului, așa cum impune legislația în vigoare la acea dată.
Înscrisurile a căror nulitate absolută se solicită nu au fost comunicate nici foștilor proprietari, acestea fiind motivul pentru care nicio persoană nu s-a prezentat în fața Comisiei constituite în baza Legii nr. 198/2004 pentru a solicita despăgubirile stabilite pentru expropriere.
Cu toate că despăgubirile nu au fost consemnate la dispoziția titularilor dreptului de proprietate, așa cum se prevăd dispozițiile din Legea nr. 198/2004, terenul a fost ocupat în mod abuziv de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România care a demarat lucrările pentru construcția autostrăzii București - Brașov din anul 2008.
Preluarea a fost abuzivă deoarece conform art. 15 din Legea nr. 198/2004 "transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora în condițiile prezentei legi".
Față de modalitatea preluării abuzive a terenului, fără plata în prealabil a unei juste despăgubiri, așa cum se statuează în art. 44 alin. (3) din Constituția României, reclamanții au apreciat că sunt întemeiate cererile de constatare a calității acestora de expropriați în temeiul H.G. nr. 244/2008 și de plată a despăgubirilor stabilite la acea dată, chiar dacă expropriator, prin raportul de evaluare, în sumă de 90.945,16 lei, ce urmează a fi reactualizată în vederea acoperirii prejudiciului ce le-a fost creat prin plata cu întârziere a acestora.
În subsidiar, reclamanții au solicitat ca în cazul în care instanța apreciază că nu sunt întemeiate capetele de cerere mai sus menționate, să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 3.031 mp, parte din suprafața totală de 47.405 mp situată în extravilanul comunei Gherghița, jud. Prahova.
În cazul în care terenul nu mai poate fi restituit în natură, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata către aceștia a contravalorii terenului, astfel cum a fost stabilită chiar de către expropriator, respectiv la suma de 90.945,16 lei, sumă actualizată în funcție de cursul leu/euro al Băncii Naționale a României din ziua plății.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile H.G. nr. 244/2008, Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, art. 480 C. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 44 alin. (3) Constituția României.
La termenul din 30 octombrie 2012, tribunalul a admis excepția netimbrării capătului subsidiar de cerere având ca obiect revendicare, invocată din oficiu.
La data de 05 decembrie 2012, reclamanții A. și B. având în vedere întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA au depus completare și precizare la cererea introductivă prin care au solicitat anularea Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin care a fost dispusă exproprierea suprafeței de 3279 mp și au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 3959,39 lei.
Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 5611 din 10 decembrie 2012, a respins contestația formulată în contradictoriu cu Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit că procedura de expropriere privitoare la imobilul situat în localitatea Gherghița, jud. Prahova, în suprafață de 3.031,00 încetează la data adoptării acesteia, fără a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 244/2008.
Potrivit hotărârii mai sus menționate cât și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 din registrul de evidență a cererilor pentru plata despăgubirilor, depuse în baza Legii nr. 198/2004, pentru terenul situat în Comuna Gherghița, jud. Prahova, în suprafață de 3031 mp, nu a fost depusă nicio astfel de cerere în termenul prevăzut de art. 5 alin. (2) din lege.
De asemenea, potrivit documentației cadastrale privitoare la imobilul sus-menționat, a rezultat că titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii, erau la data întocmirii respectivei documentații, E., F. și G., conform Titlului de proprietate nr. x6 din 27 decembrie 2004 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de proprietate asupra Terenurilor Prahova.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 de Biroul Notarial Public D. reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul Comuna Gherghița, județul Prahova, în suprafață de 47.405 mp, categoria arabil. Dreptul de proprietate al reclamanților a fost înscris în CF nr. x5 a localității Gherghița, potrivit încheierii Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova din 31 mai 2005.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, ia sfârșitul anului 2011, au fost reluate procedurile de expropriere în baza Legii nr. 255/2010.
Prin Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA s-a dispus exproprierea imobilelor aflate pe coridorul de expropriere al lucrării "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești", identificate în anexă. Astfel, în anexă a fost menționat imobilul reclamanților în suprafață de 3279 mp, pentru care s-a consemnat în despăgubire suma de 3959, 39 RON.
Potrivit art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice.
Întrucât potrivit Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 a fost necesară refacerea documentației cadastrale a imobilului cu nr. cadastral x1 din localitatea Gherghița în vederea punerii în concordanță cu limita de expropriere stabilită prin Proiectul termic al autostrăzii București - Ploiești întocmit în anul 2008, procedura exproprierii a încetat, însă înainte de a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor, astfel că nu se poate susține că a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.
În ceea ce privește motivele de nulitate absolută invocate de către reclamanți, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește atribuțiile Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, potrivit art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 434/2009, atribuțiile Comisiei sunt enumerate generic, având competența în analizarea cererilor și documentelor doveditoare depuse în condițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004. Aceste atribuții nu sunt stabilite limitativ prin lege în condițiile în care potrivit art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, în situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a autorității administrației publice locale competente, după caz.
Astfel în cauză, documentația cadastrală trebuia refăcută în vederea stabilirii suprafeței exacte ce urma să fie expropriată, astfel că hotărârea de despăgubire putea fi lipsită de efecte juridice, printr-o decizie de încetare a procedurii de expropriere emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
În ceea ce privește lipsa semnăturii tuturor membrilor comisiei, tribunalul a reținut că potrivit art. 5 alin. (12) din H.G. nr. 434/2009, comisia a fost legal întrunită și își putea desfășura lucrările în prezența a cel puțin 3 membri, astfel că susținerile reclamanților au fost considerate neîntemeiate.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a se constata calitatea acestora de expropriați în temeiul Legii nr. 198/2004 față de care solicită obligarea pârâtei la consemnarea despăgubirilor în valoare de 90.945 lei, tribunalul a apreciat de asemenea că este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura de expropriere a încetat din motive temeinice.
Prin Decizia civilă nr. 22 din 28 martie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul, a desființai sentința sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
În raport de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 și a art. art. 20 (2) din același act normativ, instanța de fond avea suficiente elemente în funcție de care să stabilească ea însăși cuantumul taxei de timbru datorate de către reclamanți, în condițiile în care aceștia au menționat în mod expres contravaloarea terenului revendicat ca fiind 90.945,16 lei, prin chiar acțiunea introductivă.
Ca atare, în mod eronat instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând acțiunea ca netimbrată, deși potrivit taxelor legale anterior menționate avea obligația ca, prin raportare la valoarea indicată de către reclamanți, să stabilească în sarcina acestora cuantumul taxei judiciare de timbru datorate și să le pună în vedere de asemenea, obligația de a achita această taxă de timbru sub sancțiunea anulării cererii.
Neprocedând în acest mod, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, instanța s-a aflat în situația de a anula cererea ca netimbrată, fără a intra deci, în judecata fondului privind acest capăt de cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA care, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865, a criticat hotărârea dată în apel, invocând următoarele argumente: motivarea instanței de apel este "lacunară", în condițiile în care este tratat în principal motivul de apel vizând anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobilului; s-a reținut în mod greșit că instanța de fond ar fi avut suficiente elemente pentru a stabili ea însăși cuantumul taxei de timbru datorată de către reclamanți, în condițiile în care nu a existat o valoare indicată de aceștia în petitul cererii, deși li s-a solicitat să o precizeze; în legătură cu celelalte capete de cerere, instanța de control judiciar nu a oferit o argumentare adecvată cu privire la motivele casării, în privința lor.
Prin Decizia civilă nr. 5619 din 3 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Așa cum corect se reține prin motivele de recurs, instanța de control judiciar și-a argumentat soluția, tratând în principal motivul de apel referitor la anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect revendicarea, deși acesta fusese formulat, subsidiar cererilor principale.
Or, la dosarul cauzei, sunt suficiente elemente care să poată contura convingerea instanței de control judiciar, în legătură cu cererile deduse judecății.
Astfel, este de necontestat că reclamanții dețin dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 47.405 mp situat în extravilanul comunei Gherghița, județul Prahova, lot din care face parte și suprafața expropriată de 3279 mp.
Actele cauzei atestă fără echivoc, că procedurile exproprierii imobilelor aflate pe "coridorul" lucrării "Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Pitești", suspendate la nivelul anului 2009, au fost reluate la sfârșitul anului 2011, în baza Legii nr. 255/2010, act normativ în temeiul căruia s-a emis Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în anexa căreia este menționat imobilul proprietatea reclamanților.
În legătură cu această decizie, reclamanții au învederat primei instanțe că, înțeleg să o conteste și să-și completeze cererea introductivă, făcând trimitere la prevederile art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., chestiune reiterată în apel.
Toate aceste aspecte conturează cadrul procesual în limitele căruia - și în acord cu prevederile mai sus invocate - instanța de apel, evocând fondul, trebuia să se pronunțe (în raport de probele deja administrate sau, dacă este cazul, dispunând completarea probatoriului) asupra cererilor deduse judecății.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 19 februarie 2014 sub nr. x/105/2012*.
Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 384 din 24 februarie 2016, a admis apelul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Sentinței civile nr. 5611 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 5611 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în sensul că a admis, în parte, contestația completată și precizată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune vizând capătul de cerere având ca obiect despăgubiri invocată de intimată. A constatat nulitatea Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 și a procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Gherghița, jad. Prahova și a constatat calitatea reclamanților de expropriați cu privire la terenul în suprafață 3031 mp (3279 mp conform expertizei I.) situat în comuna Gherghița, ce a avut numerele cadastrale x1, ulterior x2 și astăzi x3. A dispus anularea Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în ceea ce privește terenul situat în comuna Gherghița, în suprafață de 3279 mp și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 90.945,16 lei cu titlu de despăgubiri. A respins, în rest, contestația completată și precizată. A menținut sentința în ceea ce privește respingerea contestației formulată în contradictoriu cu Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - comuna Gherghița, jud Prahova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A obligat intimata pârâtă la 7500 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:
Prin cererea completatoare, reclamanții nu au făcut altceva decât să își mărească câtimea pretențiilor raportat la noul act de expropriere și de care au luat cunoștință pe parcursul desfășurării litigiului. Așa fiind, în mod nelegat a apreciat tribunalul că în cauză a intervenit o modificare a acțiunii inițiale cu nesocotirea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.
În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 ce face parte integrantă din aceasta hotărâre, prin respectiva hotărâre, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Gherghița a dispus că procedura de expropriere privitoare la imobilul situat în localitatea Gherghița, Jud. Prahova, având număr cadastral x1, în suprafață de 3013 mp încetează la data adoptării acesteia, fără a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute de H.G. nr. 244/2008.
La baza emiterii acesteia au stat reținerile comisiei în sensul că, pe de o parte, pentru respectivul imobil nu a fost depusă nicio cerere în termenul prevăzut de art. 5 alin. (2) din lege, iar pe de altă parte că, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 03 octombrie 2008 cu SC J. SRL, societatea care s-a ocupat de documentațiile cadastrale, imobilul nu mai este necesar a fi expropriat, întrucât documentația cadastrală trebuie refăcută, pentru a fi pusă în concordanță cu limita de expropriere actuală, stabilită prin protocolul tehnic întocmit în anul 2008.
Or, în lumina dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, respectiv de la data publicării hotărârii autorității administrației publice locale, prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
Art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 434/2009 referitoare la Normele Metodologice de punere în aplicare a actului normativ menționat prevede că la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se va numi prin decizie a expropriatorului, o comisie, fără personalitate juridică, care va analiza cererile și documentele doveditoare depuse în condițiile art. 5 din lege, va întocmi procesul-verbal, va emite și va comunica hotărârea de acordare a despăgubirilor în vederea efectuării plăților sau a consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit legii.
Așadar, atribuțiile comisiei sunt circumstanțiale de lege, între acestea neincluzându-se și îndrituirea de a dispune încetarea unor proceduri de expropriere.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care, în situația în care, urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a autorității administrației publice locale competente, după caz.
Reiese, deci, că singurul îndrituit la luarea de măsuri în situația unor modificări ale amplasamentelor lucrărilor este expropriatorul și fără a mai fi necesară emiterea unei alte hotărâri de guvern, așa cum s-a procedat în cauza de față.
Pe de altă parte, este real că, în lumina dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Normele metodologice anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. În acest caz titularul cererii va fi notificat.
Numai că, de vreme ce singurele hotărâri ce pot emise de Comisie în virtutea atribuțiilor conferite de lege, sunt cele cu privire la despăgubiri, acest text de lege nu poate constitui temei pentru dispunerea încetării unei proceduri de expropriere, așa cum în mod nelegal a apreciat tribunalul.
Cu privire la celălalt aspect invocat în Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 privitor la lipsa unei cereri de plată a despăgubirilor, acesta nu poate constitui un motiv în sensul luării măsurii dispuse de către un organ care oricum nu avea competență în acest sens.
Pe cale de consecință, și procesul-verbal care a stat la baza emiterii acesteia este lovit de aceleași nulități.
Alegațiile reclamanților privitoare la nulitatea hotărârii, raportat la persoanele care au semnat-o, din conținutul acesteia, coroborat cu înscrisurile depuse în apel, se constată că sunt nefondate, dispozițiile art. 5 alin. (12) din H.G. nr. 434/2009 fiind în mod corect aplicate.
În ceea ce privește petitul reclamanților privind constatarea calității lor de expropriați cu privire la terenul în suprafață de 3031 mp, parte din suprafața totală de 47.405 mp situată în extravilanul comunei Gherghița, județul Prahova, prin Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, Anexa 1, având inițial numărul cadastral x1, menționat în cuprinsul Anexei nr. 1 la H.G. nr. 244/2008, se rețin următoarele:
La rubrica numele proprietarilor sunt inserați E., F. și G.
La data adoptării respectivei Hotărârii de Guvern, titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii erau reclamanții, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 de BNP Asociați C. și D. și pentru care fusese întocmite formalitățile de publicitate imobiliară, așa cum se reține din încheierea din data de 31 mai 2005 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova.
Așadar, nu există nicio justificare pentru care în hotărârea de expropriere, au fost menționați foștii proprietari, cu atât mai mult cu cât în faza de întocmire a documentației tehnico-economice este implicată și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Pe de altă parte, menționarea greșită a numelor, dublată de lipsa afișării hotărârii de despăgubiri la sediul consiliului local, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Consiliul Local Gherghița la solicitarea instanței de apel, a făcut să nu se formuleze nicio cerere de acordare a despăgubirilor.
Din cuprinsul raportului de expertiză, coroborat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese că terenul menționat în Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 244/2008 și având numărul cadastral x1 este unul și aceiași cu terenul pentru care, la solicitările din anul 2010 ale SC J. SRL, au fost atribuite numerele cadastrale x2 și ulterior x3.
Prin urmare, rezultă că nu a avut loc nicio modificare a amplasamentului pe care s-a realizat lucrarea pentru care s-a dispus exproprierea.
La momentul emiterii celei de a doua decizii de expropriere și anume Decizia nr. 1652/2011, lucrările de autostradă fuseseră deja finalizate.
La aceste evidențe se adaugă și o prezumție simplă a judecătorului dedusă din refuzul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA de a comunica data începerii lucrărilor de construire a tronsonului de autostradă de pe raza UAT Gherghița.
Reiese deci că, în realitate, exproprierea reclamanților a avut loc în baza Hotărârii Guvernului nr. 244/2008.
Prin modalitatea în care a acționat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA au fost nesocotite și dispozițiile art. 15 din lege potrivit cu care transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.
Această sumă reprezintă cuantumul despăgubirilor aferente exproprierii din anul 2008, așa cum recunoaște și pârâtul pe cale de întâmpinare în fața primei instanțe.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita obligarea pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a despăgubirilor stabilite pentru expropriere, în cuantum de 90.945,16 lei, aceasta este nefondată întrucât în cauză își găsesc incidența dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 potrivit cu care în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 1, sub sancțiunea decăderii.
Or, în cauza de față, hotărârea de despăgubiri nu a fost comunicată reclamanților, aceștia nefiind menționați ca persoane expropriate.
De asemenea, potrivit relațiilor transmise de Consiliul Local Gherghița, hotărârile de stabilire a despăgubirilor și procesele-verbale ale Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 emise în anii 2007, 2008, 2009 și 2010 au fost transmise acestei entități administrative de societatea de avocați care s-a ocupat de procedura de expropriere cu adresa din 01 aprilie 2014, deci pe parcursul soluționării cauzei și dat fiind volumul mare de documente, Consiliul s-a aflat în imposibilitate de a proceda la afișare.
Mai mult decât atât, nu a fost transmisă o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pe numele reclamanților.
Așa fiind, reclamanții se află în termenul de 3 ani defipt de legea specială.
Chiar și în situația în care s-ar admite incidența în cauză a dispozițiilor C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, în lumina dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție începe să curgă de la data păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
Or, în condițiile în care, atât în anexa la hotărârea de guvern din 2008, cât și chiar în hotărârea atacată prin intermediul primului petit, drept proprietari ai terenului sunt menționate alte persoane decât reclamanții, este indiscutabil că momentul luării la cunoștință este cel al comunicării de către H. din data de 21 mai 2012.
Și raportat la acest moment, formularea cererii de chemare în judecată la data de 01 iunie 2012 se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani.
Având în vedere că exproprierea a avut loc în baza Hotărârii Guvernului din anul 2008 și față de recunoașterea părții adverse în sensul că în această situație, proprietarii terenului urmau a fi despăgubiți cu suma de 90.945,16 lei, pretențiile reclamanților apar ca întemeiate.
Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
În susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât a invocat următoarele argumente:
Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr 434/2009. Astfel, a reținut faptul că de vreme ce în virtutea atribuțiilor conferite de lege, singurele hotărâri ce pot fi emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 sunt cele cu privire la despăgubiri, dispozițiile legale ale art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu pot constitui temei pentru dispunerea încetării procedurii de expropriere. Or, contrar celor reținute de instanța de apel, hotărârile pronunțate de comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu puteau avea ca obiect doar stabilirea despăgubirilor, ci și revocarea hotărârilor de expropriere pentru motive temeinice, anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, așa cum rezultă din art. 6 alin. (3) al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009.
Totodată, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 era îndreptățită să înceteze procedura de expropriere, nefinalizată printr-o hotărâre de acordare a despăgubirilor, atât timp cât, pentru motive temeinice, putea să revoce însăși hotărârea de acordare a despăgubirilor, în aplicarea principiului "cine poate mai mult, poate și mai puțin".
Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 a fost emisă în baza unor motive temeinice legate de necesitatea refacerii documentației cadastrale a imobilului cu nr. cadastral x1 din localitatea Gherghița în vederea punerii în concordanța cu limita de expropriere stabilită prin Proiectul tehnic al Autostrăzii București - Ploiești întocmit în anul 2008, fapt confirmat de Procesul-verbal din 03 octombrie 2008 încheiat între H., reprezentanta expropriatorului, și SC J. SRL, societatea specializată în întocmirea documentațiilor cadastrale.
Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 4, art. 6 și art. 15 din Legea nr. 198/2004 și ale H.G. nr. 953/2011, instanța de apel concluzionând, în baza unor argumente nelegale și neîntemeiate, că exproprierea a avut loc în temeiul H.G. nr. 244/2008 motivat de faptul că imobilul cu nr. cadastral x1 menționat în H.G. nr. 244/2008 este unul și același cu imobilul cu nr. cadastral x2 menționat în Decizia de expropriere nr. 1852 din 28 noiembrie 2011 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; fiind unul și același imobil, în realitate nu a operat nicio modificare de amplasament.
Or, soluția instanței de apel sub acest aspect este nelegală și neîntemeiată și încalcă flagrant mecanismul de expropriere prevăzut de Legea nr. 198/2004, aplicabilă la data emiterii H.G. nr. 244/2008.
Astfel, procedurile de expropriere ce s-au desfășurat în baza Legii nr. 198/2004, presupuneau parcurgerea mai multor etape, respectiv: publicarea unei hotărâri de guvern, identificarea imobilelor ce urmau să fie expropriate, stabilirea amplasamentul lucrării și aprobarea declanșării procedurii de expropriere; constituirea comisiilor de aplicare a Legii nr. 198/2004, potrivit art. 6 din lege; analiza cererilor de acordare a despăgubirilor, depuse de persoanele ale căror imobile urmau a fi expropriate; emiterea proceselor-verbale și a hotărârilor de acordare a despăgubirilor de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004; acordarea despăgubirilor prin plata sau consemnarea acestora pe numele titularilor de drepturi reale, identificați în baza actelor de proprietate prezentate sau, în cazul neprezentării acestora, în baza documentațiilor cadastrale, moment care reprezenta transferul dreptului de proprietate de la expropriat către expropriator.
În cauza de față, reclamanții nu au fost expropriați prin H.G. nr. 244/2008, deoarece prin această hotărârea de guvern doar au fost identificate imobilele ce urmau sa fie expropriate, urmând ca pentru finalizarea procedurii, să fie parcurse toate etapele descrise anterior, fapt ce în speță nu s-a întâmplat.
Or, nefinalizându-se procedura de expropriere prin plata sau consemnarea unor despăgubiri, este evident că nu a operat transferul dreptului de proprietate de la reclamanți către Statul Român și prin urmare aceștia nu sunt îndreptățiți să primească suma de 90.945 RON, solicitată cu titlu de despăgubire.
Reținerea instanței de apel referitoare la faptul că imobilul menționat în H.G. nr. 244/2008 identificat cu nr. cadastral x1, este unul și același cu imobilul cu numărul cadastral x2, menționat în Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 este nelegală și neîntemeiată întrucât cele două imobile au suprafețe diferite; astfel, în timp ce imobilul cu nr. cadastral x1 a avut o suprafață de 3.031 mp, imobilul cu nr. cadastral x2 are o suprafață de 3279 mp; imobilul cu nr. cadastral x1 nu mai există, documentația cadastrală de dezmembrare în baza căruia a fost acordat acest număr cadastral a fost anulată, așa cum reiese din adresa O.C.P.L Prahova, anexă la raportul de expertiză; cele două imobile au un alt număr cadastral, respectiv cel menționat în H.G. 244/2008 a fost identificat cu nr. cadastral x1, în timp ce imobilul menționat în Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011, poartă nr. cadastral x2;
Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004 în situația în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii și va efectua actualizarea tabelelor cu imobilele supuse exproprierii, cu respectarea reglementărilor în vigoare și fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului.
Or, în mod greșit de către instanța de fond a constatat că dispozițiile legale arătate sunt incidente în cauză.
Art. 4 alin. (7) a fost introdus în Legea nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, la un moment ulterior datei la care a intrat în vigoare H.G. nr. 244/2008, prin care se consideră că ar fi fost expropriați reclamanții.
Astfel, în timp ce H.G. nr. 244/2008 a intrat în vigoare la data de 13 martie 2008, Legea nr. 184/2008 prin care a fost modificată Legea nr. 198/2004 a intrat în vigoare la data de 03 noiembrie 2008, adică la un interval de timp de aproape 8 luni (Hl), neputând fi aplicabilă speței.
În ce privește "argumentul" instanței de apel legat de refuzul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a comunica data începerii lucrărilor de construire a tronsonului de autostradă pe raza UAT Gherghița, acesta este fals, întrucât Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a comunicat atât instanței de apel, cât și expertului topograf că data la care a început lucrările de construire pe raza localității Gherghița, a fost 29 noiembrie 2011, adică imediat după transferul dreptului de proprietate prin Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011.
Referitor la susținerile autorităților locale, acestea nu se coroborează cu nicio altă probă.
Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 132 și art. 103 din vechiul C. proc. civ. Din economia textelor legale arătate, reiese că la prima zi de înfățișare, în ședință publică, reclamantul poate să-și completeze cererea, completarea cererii după acest moment procesual, fiind sancționată cu decăderea.
Instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că cererea formulată de reclamanți în fața instanței de fond, prin care aceștia și-au completat acțiunea prin introducerea unui nou capăt de cerere privind anularea Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011, echivalează cu o cerere precizatoare. Eludarea dispozițiilor legale este evidentă în condițiile în care sintagma "câtimea pretențiilor" nu poate conduce decât la ideea de mărire a pretențiilor de la o sumă la alta și nicidecum adăugarea unui nou capăt de cerere, distinct de cele formulate prin acțiunea introductivă.
Intimații-reclamanți A. și B., au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că decizia curții de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 184/2008, a H.G. nr. 244/2008, a H.G. nr. 434/2009 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, a art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În combaterea recursului au mai susținut următoarele:
În mod legal, Curtea de Apel Ploiești a constatat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 13 din 21 mai 2009 și a Procesului-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, această Comisie neavând competența legală de a constata "încetarea exproprierii", față de motivul menționat în Hotărâre, fiind incidente prevederile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată.
În mod corect instanța de apel a stabilit că la data emiterii Hotărârii și a Procesului-verbal contestate respectiv, 21 mai 2009, erau în vigoare prevederile Legii nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, publicată în M. Of. nr. 740/2008.
În cauză, nu se analizează revocarea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor, situație reglementată de dispozițiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 ci, Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 prin care a fost constatată încetarea exproprierii, hotărâre ce excede drepturilor stabilite de legiuitor în sarcina Comisiei.
Pentru a se revoca o hotărâre, se prezuma că anterior, ar fi existat o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Or, în cauza dedusă judecății, nu a existat nicio hotărâre de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisie.
Este neîntemeiată critica referitoare la faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 132 și art. 103 din C. proc. civ., având în vedere că prin Decizia de casare nr. 5619 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod irevocabil s-a stabilit obligația Curții de Apel Ploiești ca, în judecata pe fond, să analizeze inclusiv ultima Decizie de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011.
Analizând aspectele de nelegalitate deduse judecății de către pârâtul-recurent, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009. A arătat că hotărârile pronunțate de comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu puteau avea ca obiect doar stabilirea despăgubirilor, ci și încetarea procedurii de expropriere, anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară.
Critica recurentului este determinată de aprecierea instanței de apel în sensul că, de vreme ce, în virtutea atribuțiilor conferite de lege, singurele hotărâri ce pot fi emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 sunt cele cu privire la despăgubiri, dispozițiile legale ale art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu pot constitui temei pentru dispunerea încetării procedurii de expropriere.
Prin urmare, una dintre nemulțumirile recurentului care a determinat exercitarea prezentei căi de atac este reprezentată de identificarea titularului dreptului de revocare a hotărârii de expropriere, chestiune de drept pe care instanța de recurs urmează să o dezlege potrivit celor ce urmează.
Conform art. 2 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 198/2004, "Prin prezenta lege se declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes național, județele pentru drumurile de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru drumurile de interes local. În aplicarea prevederilor prezentei legi, statul român este reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, iar unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale.".
Reiese deci, că pentru efectuarea lucrărilor de drumuri de interes național, cum este cazul în speță, legiuitorul a recunoscut în favoarea statului român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, calitatea de expropriator.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, "Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art 3 alin. (1), Guvernul sau autoritatea publică locală competentă, după caz, aprobă, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a studiului de fezabilitate, după caz, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul, de expropriere, suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit conform alin. (9) și termenul în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului Amplasamentul lucrării se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul consiliului local respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, și va fi comunicat Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea notării intenției de expropriere a imobilelor situate pe coridorul de expropriere. Amplasamentul va fi materializat prin bornarea tuturor punctelor de coordonate care îl definesc pe acesta. Autoritățile administrației publice locale vor include coordonatele coridorului de expropriere în planurile urbanistice generale ale localităților."
Reiese, deci că, expropriatorul aprobă, prin hotărâre de Guvern - sau prin hotărâre a autorității locale, după caz - indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a listei proprietarilor așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici și termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziția proprietarilor de imobile.
Ulterior emiterii hotărârii de Guvern privind exproprierea, expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Potrivit art. 5 alin (4) din H.G nr. 434/2009 cuprinzând Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 198/2004, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se va numi prin decizie a expropriatorului o comisie, fără personalitate juridică, care va analiza cererile și documentele doveditoare depuse în condițiile art. 5 din lege, va întocmi procesul-verbal, va emite și va comunica hotărârea de acordare a despăgubirilor în vederea efectuării plăților sau a consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit legii.
Comisia numită de către expropriator are competența de a analiza cererile și documentele doveditoare depuse în condițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, de a întocmi procesul-verbal, de a emite și comunica hotărârea de acordare a despăgubirilor, în vederea efectuării plăților sau a consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit legii. Rezultă, deci, că această comisie, numită de expropriator, are menirea de a efectua acte administrative, în numele și pe seama expropriatorului, legiuitorul nerecunoscând acesteia personalitate juridică în procesul de expropriere, și a fost constituită în scopul de a aduce la îndeplinire atribuțiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de a de a întocmi procesul-verbal, de a emite și comunica hotărârea de acordare a despăgubirilor, în vederea efectuării plăților sau a consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit legii, fără ca aceasta să preia calitatea de expropriator și de a revoca măsurile dispuse de către acesta. Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 reprezintă o entitate subordonată expropriatorului și care, în virtutea competențelor atribuite prin lege, nu poate să intervină asupra măsurii exproprierii.
Dintr-o interpretare sistematică și gramaticală a textelor legale redate, rezultă că entitatea căreia legiuitorul i-a recunoscut în mod expres atributul în ceea ce privește măsura exproprierii pentru drumurile de interes național, este Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA.
Hotărârea privind exproprierea reprezintă un act administrativ, ca manifestare de voință juridica unilaterală a statului român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.,
Revocarea reprezintă operațiunea juridică prin care organul emitent al unui act administrativ sau organul ierarhic superior desființează acel act.
Pe cale de consecință, încetarea măsurii exproprierii nu poate fi dispusă decât de către statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca organ emitent al deciziei de expropriere.
În cauza de față, se constată că prin Hotărârea de Guvern nr. 244 din 05 martie 2008, publicată în M. Of. nr. 195/13.03.2008, Anexa 1, a fost dispusă exproprierea unei suprafețe de teren de 3031 mp situată în comuna Gherghița, județul Prahova, parte din suprafața totală de 47.405 mp în vederea construirii autostrăzii București - Brașov, tronsonul București - Ploiești.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 și Procesul-verbal nr. 13 din 21 mai 2009 ce face parte integrantă din această hotărâre, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița a dispus încetarea procedurii de expropriere privitoare la terenul în suprafața de 3031 mp motivat de necesitatea refacerii documentației cadastrale în vederea stabilirii suprafeței exacte ce urma să fie expropriată.
Este adevărat că legiuitorul a reglementat necesitatea regularizării datelor de identificare ale imobilelor supuse exproprierii și actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5) al art. 4 din Legea nr. 198/2004, fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului, în situația în care, în urma definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, amplasamentul se modifică, însă această competență a atribuit-o exclusiv expropriatorului, astfel cum menționează în mod expres în cuprinsul alin. (7) al art. 4 din Legea nr. 198/2008. A atribui această competență altui organ, în speță Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2008, peste dispozițiile legale, presupune eludarea normelor legale care reglementează procedura exproprierii, nepermisă într-un stat de drept.
Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale, se constată că în mod nelegal Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea de încetare a procedurii de expropriere, acesta fiind atributul exclusiv al expropriatorului, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA.
Invocând principiul a majori, ad minus, recurentul susține că recunoașterea de către legiuitor în competența Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 a posibilității de revocare a hotărârii de acordare a despăgubirilor, naște în sarcina acesteia și dreptul de a revoca măsura exproprierii.
Înalta Curte constată că recurentul face o greșită aplicarea a principiului invocat, pornind de la o apreciere eronată a efectelor juridice a celor două hotărâri emise în procedura exproprierii, hotărârea de acordare a despăgubirilor și hotărârea de expropriere.
Atât jurisprudența, cât și doctrina au fost constante în a aprecia asupra importanței practice a criteriilor de clasificare a actelor juridice civile. Astfel, actele juridice civile au fost împărțite în mai multe categorii, urmând anumite criterii. Unul dintre aceste criterii privește importanța, actului juridic și împarte actele juridice în acte juridice de dispoziție, acte juridice de administrare și acte juridice de conservare. Actul juridic de dispoziție este definit ca reprezentând actul juridic care are ca rezultat ieșirea din patrimoniul unei persoane a unui drept sau grevarea cu sarcini a unui bun. Actele juridice de administrare sunt actele juridice prin care se dorește o punere în valoare a unui bun iar actele de conservare reprezintă acte juridice prin care se preîntâmpină pierderea unui drept subiectiv civil.
Pe de altă parte, principiul invocat a majori, ad minus, derivă din raționamentul a fortiori, stabilind că dacă legea permite mai mult, ea permite implicit și mai puțin (de exemplu, dacă o persoană poate să înstrăineze un bun, poate să îl și închirieze).
Împărțite după criteriul importanței, hotărârea de expropriere reprezintă un act de dispoziție prin care statul, în calitatea de expropriator, produce un transfer al dreptului de proprietate din domeniul privat, în domeniul public. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor prezintă, mai degrabă, caracterele unui act juridic de administrare prin care statul, în calitate de beneficiar al exproprierii, încearcă să acopere prejudiciul suferit de titularul dreptului real ca urmare a măsurii dispuse.
Prin urmare, aplicarea principului a majori ad minus, nu poate funcționa decât în sensul în care cel care poate dispune asupra măsurii exproprierii poate dispune și asupra hotărârii de acordare a despăgubirilor, iar nu în sens invers, arătat de către recurent.
Nelegalitatea deciziei curții de apel a mai fost invocată din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 4, art. 8 și art. 16 din Legea nr. 198/2008.
În argumentarea acestei critici, recurentul pârât a susținut că transferul dreptului de proprietate în favoarea Statului Român nu a avut loc în lipsa consemnării despăgubirilor pe numele reclamanților, exproprierea având loc la momentul emiterii Deciziei nr. 1652/2011 și că cele două imobile care au făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 244/2008, respectiv Deciziei de expropriere nr. 1652/2011, sunt identice.
Se constată că susținerile recurentului-pârât pornesc de la premisa că în speță, nu a fost derulată procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, astfel că, în cauză, nu a operat transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator.
Aceste susțineri nu pot fi primite deoarece echivalează cu invocarea de către pârât a propriei culpe, în condițiile în care, potrivit probelor administrate în fața instanței de apel, pârâtul a preluat în fapt terenul proprietatea reclamanților pentru efectuarea unor lucrări de utilitate publică încă de la momentul emiterii Deciziei de expropriere nr. 244/2008, fără a continua parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 198/2004.
Potrivit art. 44 alin. (4) din Constituție, cât și potrivit dispozițiilor art. 480 C. civ., proprietarul nu poate fi lipsit de prerogativele dreptului său asupra unui bun numai pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Declanșarea procedurilor de expropriere, prin emiterea hotărârii de expropriere, reprezintă o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate, ce nu este prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, simpla emitere a hotărârii de Guvern privind exproprierea, urmată de întreprinderea de către expropriator a demersurilor privind delimitarea zonei, organizarea de măsurători ori altele asemenea, chiar și anterior consemnării plății despăgubirilor, reprezintă ingerințe în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului consacrată într-o serie de cauze în materie (ex.: cauza Burghelea contra României), exproprierea forțată desemnează acea situație în care o persoana care este, din punct de vedere juridic, proprietarul unui bun, pierde toate atributele dreptului de proprietate în favoarea statului, fără ca această privare de atributele proprietății să facă obiectul unui act juridic.
Astfel, Curtea Europeană a considerat că exproprierea poate fi și una de fapt atunci când, deși persoana rămâne formal proprietar al bunului, ea nu mai dispune de elementele esențiale ale dreptului de proprietate pe care, deși îl are, nu îl poate exercita. Cu toate acestea, chiar și în practica instanței de contencios european chestiunea "exproprierii de fapt" este greu compatibilă cu dispozițiile convenționale care protejează dreptul de proprietate, deoarece în măsura în care o privare de proprietate de fapt trebuie să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop de utilitate publică și să fie însoțită de o despăgubire anterioară actului de privare, aceasta nu mai poate constitui o expropriere de fapt, transformându-se într-o expropriere de drept.
Exproprierea, de drept sau de fapt, presupune pierderea tuturor atributelor dreptului de proprietate, respectiv, posesia (stăpânirea efectivă a bunului), folosința (acea prerogativă în virtutea căreia proprietarul poate să întrebuințeze bunul în interesul său și să-i perceapă fructele), dispoziția (posibilitatea proprietarului de a dispune liber de bunul său, de a-i înstrăina sau de a constitui asupra lui drepturi reale în favoarea altor persoane, precum și de a dispune de substanța bunului, respectiv, de a-l transforma, consuma, distruge, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare).
În speță, reclamanților, în calitate de proprietari ai imobilului în suprafață de 3031 mp, situată în comuna Gherghița, județul Prahova, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2005 la Biroul Notarial Public C. și D., li s-a comunicat, la data de 21 mai 2012, prin intermediul H., în calitate de reprezentantă a expropriatorului, Hotărârea nr. 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghița și Procesul-verbal nr. 13 din 21 mai 2009, ce face parte integrantă din această hotărâre, încetarea procedurii de expropriere privitoare la terenul în suprafață de 3031 mp, dispuse prin Hotărârea nr. 244/2008. Conform înscrisurilor și probelor administrate în fața instanțelor de fond, Decizia nr. 244/2008 prin care a fost dispusă exproprierea terenului în suprafață de 3031 mp, situată în comuna Gherghița, județul Prahova nu a fost comunicată reclamanților, deși aceștia aveau calitatea de proprietari tabulari ai imobilului supus exproprierii la data emiterii deciziei de expropriere, conform Încheierii nr. 11588 din 31 mai 2005 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, ci autorilor acestora.
Este adevărat că legiuitorul a condiționat transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat la expropriator de consemnarea, la dispoziția expropriaților, a sumelor acordate cu titlul de despăgubiri. Cu toate acestea însă, lipsa consemnării de către recurentul pârât, la dispoziția reclamanților, a sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, nu poate constitui pentru expropriator temei pentru invocarea netransmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul său, în contextul în care a beneficiat de toate prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat» a demarat procedurile de cadastru asupra imobilului expropriat și nu a comunicat reclamanților hotărârea de expropriere pentru ca aceștia să-și poată exercita drepturile conferite de lege.
Or, necomunicarea hotărârii de expropriere reclamanților, deși aceștia efectuaseră procedurile legale privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară și lipsa consemnării despăgubirilor, reprezintă o dublă ingerință produsă reclamanților în exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate, prin afectarea bunului unei utilități publice, respectiv construcția unui tronson al autostrăzii București - Brașov, încă de la momentul la care a fost emisă Hotărârea de expropriere nr. 244/2008.
În ceea ce privește susținerile recurentului-pârât potrivit cărora în mod greșit instanța de apel a reținut că există identitate între imobilele ce au făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 244/2008, respectiv Deciziei de expropriere nr. 1652/2011, Înalta Curte constată următoarele:
Prin raportul de expertiză existent la dosarul curții de apel, s-a reținut că "Din documentele puse la dispoziție și existente la dosarul cauzei, coroborate cu datele culese la teren, rezultă că există o certă identitate între terenul în litigiu, în suprafață de 3279 mp și cel menționat în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 244/2008, în suprafață de 3031 mp, deoarece amplasamentul este unul și același, respectiv potrivit cererii de anulare număr cadastral ce a primit numărul x4 din 24 februarie 2010 la OCPI Prahova.".
Chestiunea privind amplasamentul celor două imobile ce au făcut obiectul hotărârilor de expropriere, reprezintă nemulțumiri privind modul de interpretare al probelor administrate, respectiv chestiuni de fapt care au făcut obiect de analiză în cadrul concluziilor raportului de expertiză mai sus redat și au fost tranșate prin decizia curții de apel. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000, în recurs, nu mai pot fi supuse analizei chestiuni care vizează situația de fapt. Pe de altă parte, rolul instanței de recurs este acela de a analiza, în limita criticilor formulate, legalitatea deciziei atacate.
În speță, argumentele recurentului pârât în susținerea greșitei rețineri de către curtea de apel a identității între cele două imobile ce au făcut obiectul celor două decizii de expropriere, fac trimitere exclusiv la chestiuni de fapt care privesc suprafața imobilelor, numere cadastrale etc. (Dosarul de recurs nr. x/105/2012*), fără a invoca aplicarea sau interpretarea greșită a vreunei norme legale care să reglementeze identificarea imobilelor în discuție.
Or, în lipsa unei atare invocări, instanța de recurs nu are competența legală de a reanaliza situația de fapt. Simpla susținere a recurentului privind nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva greșitei rețineri a situației de fapt, nu poate atribui instanței de recurs competență în analiza aspectelor arătate.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor legale, instanța de recurs are competența de a constata, raportat la criticile de nelegalitate invocate sau în aplicarea principiului aflării adevărului, că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită sau că aceasta nu concordă cu probele existente la dosarul cauzei, dar numai în măsura în care au fost invocate eludări ale normelor legale care să privească aceste aspecte, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
În ceea ce privește critica privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 132 și art. 103 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Soluția consacrată prin textul legal sus-menționat are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, a cărui existență nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanțele superioare.
Ignorarea modului de interpretare a unui anumit text de lege ori a aplicării unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este sancționată cu nulitatea hotărârii astfel pronunțate.
Prin Decizia de casare nr. 5619 din 03 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și justiție a stabilit că instanța de apel are obligația să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, inclusiv asupra capătului de cerere având ca obiect Decizia de expropriere nr. 1652/2011. Rezultă că decizia de casare anterior citată a stabilit, în mod irevocabil, că în cauză a fost făcută o corectă aplicare a art. 103 și art. 132 C. proc. civ.
Privitor la critica de nelegalitate pentru aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004 motivat de faptul că acest text de lege nu era în vigoare la momentul emiterii Deciziei de expropriere nr. 244/2008 în temeiul căreia reclamanții solicită a fi despăgubiți, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele motive:
Instanța de judecată a fost învestită, în principal, cu constatarea nulității Hotărârii nr. 13/2009 și a procesului-verbal nr. 13 din aceeași dată emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 și obligarea Statului Român la plata sumei de 90945,15 lei cu titlu de despăgubiri.
Recurentul pârât invocă faptul că textul legal al art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004 nu era în vigoare la data la care a fost emisă Decizia de expropriere nr. 244/2008.
Analiza incidenței dispozițiilor art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004 trebuie efectuată în raport de momentul la care au fost emise actele juridice contestate, respectiv Hotărârea nr. 13/2009 și procesul-verbal nr. 13 din aceeași dată, iar nu cu privire la momentul emiterii Deciziei de expropriere nr. 244/2008, al cărei conținut nu a fost supus controlului de legalitate. Examinarea de către instanță a legalității actelor contestate trebuie efectuată în raport de actele normative în vigoare la momentul emiterii, respectiv 21 mai 2009, potrivit principiului tempus regit actum.
Trimiterile pe care instanța de apel le-a făcut cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2008 au fost efectuate în scopul argumentării nelegalității emiterii de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a hotărârii de încetare a procedurii de expropriere nr. 13 din 21 mai 2009, în raport de conținutul textului legal invocat care atribuie aceste competențe exclusiv expropriatorului.
Prin urmare, susținerea recurentului pârât, potrivit căreia instanța de apel, în mod greșit, în conținutul deciziei recurate, a făcut trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, motivat de faptul că acestea nu erau în vigoare la data emiterii Deciziei de expropriere nr. 244/2008, sunt nefondate.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 384 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, constatând că susținerile recurentului pârât sunt nefondate, recursul exercitat de acesta urmând a fi respins, Înalta Curte va dispune obligarea recurentului-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata către intimații A. și B. a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform dovezii aflate la Dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. x/105/2012*.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei civile nr. 384 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata către intimații A. și B. a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2016.
Procesat de GGC - CT