Decizia nr. 1392/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 467 din 16 iunie 2004, Tribunalul Iași a respins, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Iași și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x din 16 martie 2004, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Iași și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, contestație împotriva Dispoziției nr. 662 din 29 ianuarie 2004, prin care a fost respinsă notificarea formulată de B.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta a arătat că imobilul situat în Iași, a fost expropriat mai întâi de Statul Legionar și apoi preluat de Statul Comunist, proprietarii acestuia fiind tatăl și unchiul său, respectiv C. și D.
Dispoziția ce face obiectul prezentului litigiu este netemeinică și lovită de nulitate absolută.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 485 C. civ., Legea nr. 10/2001, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României.
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2004, pârâta Primăria municipiului Iași a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive.
Ulterior, în ședința publică din data de 5 mai 2004, pârâta Primăria municipiului Iași a invocat și excepția tardivității formulării acțiunii.
Prin încheierea de ședință din data de 26 mai 2004, atât excepția tardivității formulării contestației, cât și excepția lipsei calității procesuale active au fost respinse, pentru motivele cuprinse în conținutul acestei încheieri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Dispoziția nr. 662 din 29 ianuarie 2004, ce face obiectul prezentului litigiu, a fost emisă de către Primarul municipiului Iași.
Art. 20 pct. 5 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că, în cazul în care entitatea obligată la restituire este primăria, organul de conducere abilitat expres de lege în vederea emiterii dispoziției este primarul.
Astfel, responsabilitatea aplicării legii aparține în totalitate acestuia.
Față de aceste dispoziții legale, s-a reținut că legitimarea procesuală pasivă în litigiile promovate în temeiul art. 23 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 o are Primarul, în speță Primarul municipiului Iași.
Pe de altă parte, Legea nr. 215/2001 prevede în art. 19 că sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniul propriu și capacitate juridică deplină, comunele, orașele și județele. Conform art. 19 din lege, primarul, viceprimarul, secretarul comunei, orașului, localităților, constituie o structură funcțională cu activitate permanentă denumită primărie, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Ca atare, primăria nu are capacitate civilă și nu poate sta ca parte într-un proces.
În considerarea dispozițiilor legale sus-menționate, s-a conchis că nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a Primăriei municipiului Iași și a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 141 din 2 martie 2015, a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 467 din 16 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Iași.
În apel, reclamanta apelanta A., reprezentată legal prin tutore E., a formulat cerere de recuzare a judecătorului F.
În motivarea cererii, apelanta a susținut că judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, întrucât acesta a făcut parte din completul de recurs care a pronunțat Decizia civilă nr. 755 din 16 decembrie 2015, în Dosarul nr. x/99/2006*, prin care a fost respins recursul formulat de A., prin reprezentant legal, și s-a menținut hotărârea criticată.
Dosarul soluționat prin decizia menționată a avut ca obiect recurs împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Iași, prin care a fost admisă excepția tardivității formulării contestației împotriva dispoziției emise de Primarul municipiului Iași în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Din motivarea deciziei, rezultă că judecătorul și-a spus părerea cu privire la aspectele invocate de apelantă referitoare la nelegala comunicare a actelor de procedură.
A mai susținut apelanta că și în Dosarul nr. x/99/2004 a invocat aceleași neregularități de comunicare a actelor de procedură în combaterea tardivității formulării căii de atac, iar judecătorul F. a invocat deja excepția tardivității, astfel încât există dubii cu privire la imparțialitatea acestui judecător.
În drept, apelanta A., prin reprezentant legal, a invocat dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la prevederile legale incidente în materia recuzării, Curtea a constatat că această cerere nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de recuzare formulată de A., prin reprezentant legal E., s-au invocat aceleași motive de incompatibilitate a magistratului F. ca și în cererile de abținere formulate de către acest judecător.
Raportat la modul de soluționare a celei de-a doua cereri de abținere, prin reținerea autorității de lucru judecat față de încheierea de ședință din camera de consiliu din 15 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanta A.
În ceea ce privește considerentele pentru care instanța de apel a pronunțat decizia apelată, se constatată că aceasta a reținut, în esență, că pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, au fost înregistrate două dosare ce au avut ca obiect contestație împotriva Dispoziției nr. 662 din 29 ianuarie 2004 emisă de Primarul municipiului Iași, prin care s-a respins notificarea formulată de B. domiciliat în București, sector 4, respectiv, Dosarul nr. x/2004 constituit la data de 16 martie 2004, soluționat prin Sentința civilă nr. 467 din 16 iunie 2004, și Dosarul nr. x/99/2006* soluționat prin Sentința civilă nr. 698 din 16 martie 2015, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 775 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă.
În cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2004, cererea de chemare în judecată s-a formulat la 16 martie 2004 de G., fiind indicată adresa de domiciliu în București, sector 4, și calitatea de soție supraviețuitoare.
În cererea olografă de la dosar fond, înregistrată la 15 aprilie 2004 și expediată la 08 aprilie 2004, în conformitate cu art. 132 C. proc. civ., s-a modificat cererea de chemare în judecată în ceea ce privește prenumele reclamantei, ce a fost menționat G. în loc de A., fiind menționată aceeași adresă, categoria arterei de circulație fiind "str.".
Prima instanță a dispus măsurile procedurale pentru soluționarea cauzei prin Sentința civilă nr. 467 din 16 iunie 2004.
Comunicarea hotărârii s-a dispus pentru reclamantă conform cererii de modificare a acțiunii, cu indicarea corectă a prenumelui și la adresa menționată, în str. Y. La judecata în primă instanță reclamanta nu a fost reprezentată de avocat, exercitându-și drepturile procesuale personal.
Din dovada de primire - procesul-verbal de predare încheiat de agentul ce a efectuat comunicarea sentinței atacate, rezultă că aceasta a avut loc la 15 septembrie 2004, la domiciliul indicat de parte.
În conformitate cu art. 100 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia s-a pornit judecată, "procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat". Sub sancțiunea nulității actului de procedură sunt prevăzute mențiunile de la pct. 1, 2, 4, 5, 7 și 8 pe care "dovada" le cuprinde, astfel că în cauză nu operează pedeapsa nulității, care de altfel nici nu s-a invocat.
În cursul judecății, părților le revine obligația de a indica numele, prenumele și domiciliu [art. 82, art. 112 pct. 1, art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.], însă își pot alege locul citării și persoana care să primească actele de procedură.
În speță, comunicarea hotărârii a avut loc la domiciliul indicat de reclamantă, în strada Y, în cererea de modificare a acțiunii. În conformitate cu art. 108 alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Cel de-al doilea dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/99/2006* din 7 iunie 2006, a parcurs două cicluri procesuale în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, obiectul judecății fiind același: contestație împotriva Dispoziției nr. 662/2004 emisă de Primarul municipiului Iași în procedura instituită de Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 698 din 16 martie 2015, prin care s-a respins, ca tardivă, contestația formulată de A. împotriva dispoziției contestate, soluție menținută de Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 775 din 16 decembrie 2015.
Incidentele procedurale privind compunerea completului de judecată în calea de atac sunt soluționate prin încheieri de ședință. Lucrările din cel de-al doilea dosar sunt relevante sub aspectul modalității datei la care reclamanta-apelantă în prezenta cauză a cunoscut Sentința civilă nr. 467/2004 a Tribunalului Iași. Reclamanta a intervenit în această cauză la data de 26 octombrie 2006 (Dosarul nr. x/2006), în care Primarul municipiului Iași a invocat prin întâmpinare și precizări pronunțarea Sentinței civile nr. 467/2004 în Dosarul nr. x/2004 (la termenul din 26 septembrie 2006), partea beneficiind de asistență juridică.
Lucrările cauzei evidențiază că reprezentanții legali ai reclamantei au avut cunoștință de Dosarul nr. x/2004 și de hotărârea pronunțată, în perioada 25 octombrie 2006 - 13 februarie 2015, când intimata a reiterat excepția tardivității (Dosarul nr. y/99/2006*, în rejudecare) și a formulat apărări, comunicarea hotărârii având loc la domiciliul indicat în notificarea din anul 2001 ca fiind "stradă", și cel indicat de parte personal în cererea de modificare a acțiunii.
Nu a existat niciun impediment pentru reclamanta-apelantă de a uza de dispozițiile legale privind exercitarea căii de atac în întreaga perioadă 26 octombrie 2006 - 16 februarie 2015 (Dosarul nr. x/99/2006*).
S-a concluzionat, că, raportat la cele două momente invocate în întâmpinare, termenul de apel este depășit, ceea ce impune aplicarea sancțiunii procedurale a decăderii.
În ceea ce privește judecata, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia s-a pornit procesul, și ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ca normă de drept procesual și material, art. 26 alin. (3) în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării procesului, ce a suprimat calea de atac a apelului în materie (art. XII - M. Of. nr. 714/26.10.2010).
În consecință, au fost apreciate ca întemeiate susținerile părții privind calificarea căii de atac ca fiind apel, hotărârea/sentința fiind supusă și recursului.
C. proc. civ. reglementează calea de atac ordinară a apelului în Titlul Apelul (art. 282 - 298), iar dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest titlu.
În conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond ce fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Intimatul prin întâmpinare a invocat excepția tardivității apelului motivată pe aplicarea și interpretarea art. 284 alin. (1) C. proc. civ., ce prevede că "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
A indicat intimatul două momente de la care, în opinia sa, se impune calcularea termenului: fie cel al comunicării sentinței atacate, la data de 15 septembrie 2004, fie cel al depunerii Sentinței civile nr. 467/2004 în Dosarul nr. x/99/2006* aflat pe rolul Tribunalului Iași, la data de 7 iunie 2006.
În Capitolul Termenele (art. 101 - 104), C. proc. civ. stabilește modalitatea de calcul și momentul de la care acestea încep să curgă, cât și sancțiunile procedurale în cazurile în care partea nu și-a exercitat în termen drepturile procesuale, ori nu a îndeplinit obligațiile impuse prin lege, ori de judecător în proces.
În conformitate cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ. "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
(2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".
Coroborând dispozițiile procedurale citate ce se impun a fi raportate la data de 2 octombrie 2015, a declarării apelului, și a comunicării hotărârii, la 15 septembrie 2004, cât și la cea a depunerii Sentinței civile nr. 467/2004 în Dosarul nr. x/99/2006*, s-a concluzionat că termenul de apel este cu mult depășit.
În ceea ce privește excepția tardivității, s-a reținut că apărările apelantei sunt constante, în sensul că a invocat nelegala îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii la 15 septembrie 2004 în "strada Y", în loc de "Aleea Y", cu consecința că termenul de apel nu a început să curgă la 2 octombrie 2015.
Curtea a constatat că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 a fost declanșată prin notificarea formulată de soțul apelantei, decedat la data comunicării dispoziției emise de Primarul municipiului Iași, fiind continuată de aceasta.
În notificare, în anul 2001, s-a indicat domiciliul în "strada Y", celelalte componente ale adresei fiind corect menționate, loc în care s-a comunicat și dispoziția primarului, și sentința apelată (dosar fond). Erorile materiale din cererea de chemare în judecată au fost rectificate în prima instanță, conform art. 132 C. proc. civ., cu menținerea aceleiași adrese. Comunicarea Primăriei municipiului București (din 04 februarie 2015), privind crearea "Aleii Y" în anul 1974, nu face referire la (...), și nu impune comunicarea la altă adresă decât aceea din notificare.
Înscrisurile atașate la declarația de apel, pentru considerentele deja expuse, nu înlătură obligațiile părților în proces de a menționa domiciliul și orice schimbare, în condițiile legii, sub sancțiunea neluării în seamă și reținerii ca fiind corect îndeplinit actul de procedură la adresa din notificare.
Cercetările penale atestă că avocatul soțului reclamantei a acționat și după decesul acestuia conform legii și a mandatului încredințat, cererea de modificare a acțiunii fiind depusă la solicitarea soției supraviețuitoare și moștenitoarei legale, care a continuat procesul în nume propriu. Drepturile procesuale în prezenta cauză în primă instanță sunt exercitate personal de parte, citată la domiciliul arătat în cererea de modificare a acțiunii, unde i s-a comunicat și sentința ca act de procedură.
Susținerile privind nulitatea cererii de chemare în judecată nu produc efectele pe care le dorește reclamanta, în sensul că termenul de apel nu a început să curgă. Momentul calculării termenului și legalitatea comunicării nu sunt date de persoana care a scris adresa pe plic, ci de faptul că cererea de modificare a acțiunii este formulată de reclamantă și semnată de aceasta, ceea ce se poate constata printr-o simplă comparare a semnăturii ce cuprinde aceeași redare a literelor. S-a considerat, că nu se poate trece de ceea ce s-a statuat deja asupra legalității comunicării sentinței printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În ansamblul probator administrat în cauză și a actelor de procedură efectuate în ceea ce o privește pe reclamantă, s-a constatat preocuparea reprezentantului legal al acesteia, începând cu anul 2006, privind mandatul pretins nelegal al avocatului ales de soțul său, predecedat la data introducerii acțiunii, prin exercitarea dreptului de a formula acțiuni, cereri între care și plângerea penală.
S-a omis însă și nu s-au făcute apărări cu privire la dovada de primire - procesul-verbal de predare a Sentinței civile nr. 467 din 15 septembrie 2004, cu excepția celor privind categoria, denumirea arterei de circulație, prin prisma art. 100 alin. (4) C. proc. civ., care face dovada până la înscrierea în fals. La situația de fapt stabilită, neexistând o înscriere în fals probată în condițiile legii, a incidenței art. 108 alin. (4) C. proc. civ., s-a conchis că nu se poate reține că termenul de apel calculat conform art. 284 alin. (1) C. proc. civ., nu a început să curgă pentru reclamantă.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat ca fiind întemeiată excepția invocată de pârât și, potrivit art. 296 C. proc. civ., a respins apelul, ca tardiv.
Împotriva încheierii din 19 februarie 2016 și a Deciziei nr. 141 din data de 2 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamanta A., prin tutore E.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, indicând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a arătat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanța nu a făcut o analiză propriu-zisă a motivului pe care reclamantă și-a întemeiat cererea de recuzare raportat la situația concretă din speță și la dispozițiile legale invocate.
Nemotivarea încheierii de recuzare echivalează în fapt cu necercetarea fondului cererii de recuzare, motiv pentru care s-a solicitat casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Nulitatea încheierii pronunțate asupra cererii de recuzare atrage și nulitate deciziei pronunțate asupra apelului, raportat la dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.
În situația în care se va considera că încheierea atacată este motivată și se observă că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că devine incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, judecătorul F. a făcut parte din completul de recurs care a pronunțat Decizia civilă nr. 755 din 16 decembrie 2015 în Dosarul nr. x/99/2006*, prin care a fost respins recursul reclamantei și menținută hotărârea atacată.
Dosarul soluționat prin decizia menționată anterior a avut ca obiect recurs împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Iași, prin care a fost admisă excepția tardivității formulării contestației împotriva dispoziției emise de Primarul municipiului Iași în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Din motivarea Deciziei nr. 755 din 16 decembrie 2015, rezultă că judecătorul și-a spus părerea cu privire la aspectele invocate de reclamantă referitor la nelegala comunicare a actelor de procedură.
Întrucât și în prezenta cauză au fost invocate aceleași neregularități de comunicare a actelor de procedură în combaterea tardivității formulării căii de atac, respectiv, indicarea greșită a domiciliului ca fiind str. Y în loc de Aleea Y, iar judecătorul F. și-a exprimat deja părerea cu privire la aceste aspecte, s-a concluzionat că cererea de recuzare a fost respinsă în mod nelegal, motiv pentru care solicită admiterea recursului, schimbarea încheierii pronunțate la data de 19 februarie 2016, în sensul admiterii cererii de recuzare.
În ceea ce privește criticile aduse Deciziei civile nr. 141 din 2 martie 2016, s-a arătat că acestea se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că, în ipoteza în care se apreciază ca fiind întemeiate criticile vizând modul de soluționare a fondului cererii de recuzare, devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează situația nelegalei alcătuiri a instanței.
Dacă se consideră ca fiind neîntemeiat acest motiv de recurs, s-a solicitat să se observe că soluționarea excepției tardivității apelului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 108 alin. (4), art. 90 alin. (1) și art. 284 alin. (1) C. proc. civ., situație ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel cum s-a susținut și demonstrat, atât cererea introductivă, înregistrată la 16 martie 2004, cât și precizarea acesteia, înregistrată la 15 aprilie 2004, nu au fost semnate de către reclamantă, aspect recunoscut de către autoarea semnăturilor în cadrul cercetării penale și consemnat în Ordonanța de clasare din 25 august 2015.
Cum domiciliul reclamantei a fost indicat greșit de semnatara cererilor ca fiind str. Y în loc de Aleea Y (artere distincte conform adresei din 04 februarie 2015), se remarcă lipsa de incidență a dispozițiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul fapt, întrucât nu reclamanta este persoana care a indicat un domiciliu greșit.
Întrucât hotărârea atacată a fost comunicată la o adresă la care reclamanta nu locuiește și pe care nu a indicat-o, aceasta a arătat că se află în absența unei comunicări legale a sentinței, iar termenul de declarare a apelului nu a început să curgă.
Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. civ. "înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat".
Prin urmare, în contextul normelor restrictive din materia comunicării actelor de procedură, în situația în care hotărârea nu a fost comunicată reclamantei nu se poate proceda, pe temeiul unor prezumții, la validarea unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri pe care aceasta nu a semnat-o și de care nu a avut cunoștință.
În acest context, argumentele instanței de apel potrivit cărora reclamanta a luat cunoștință de hotărâre în alte împrejurări sunt nerelevante, întrucât dispozițiile legale menționate vorbesc despre înmânarea actelor de procedură, nelăsând posibilitatea judecătorului să se bazeze pe prezumții.
Art. 86 alin. (3) C. proc. civ. impune, în general, în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură, ca instanța să se asigure de transmiterea actului și de primirea acestuia.
Luarea la cunoștință a unei hotărâri în alt mod decât cel expres prevăzut de lege nu echivalează cu o comunicare în vederea curgerii termenului de exercitare a căii de atac.
Altfel spus, cazurile de echipolență nu pot fi extinse prin analogie la alte situații, cu excepția celor limitativ și expres prevăzute de lege, iar împrejurările din care rezultă cunoașterea de către recurentă a sentinței apelate nu pot fi asimilate comunicării hotărârii.
Mai mult, s-a arătat că reținerea puterii lucrului judecat a argumentelor avute în vedere de către instanță cu privire la legalitatea comunicării actelor de procedură în Dosarul nr. x/99/2006* este nelegală, deoarece este vorba de acte de procedură diferite și de situații premisă diferite.
Examinând criticile formulate de reclamantă, instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurenta reclamantă împotriva încheierii pronunțate la data de 19 februarie 2016, prin care s-a respins cererea formulată de reclamantă - de recuzare a judecătorului F., se circumscriu art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., încadrarea în drept a acestora fiind făcută de către instanță, potrivit art. 306 (3) C. proc. civ.
Analizând criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., deoarece judecătorul a cărui recuzare s-a solicitat a făcut parte din completul de recurs care a pronunțat Decizia civilă nr. 755 din 16 decembrie 2015, dată în Dosarul nr. x/99/2006*, prin care s-a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva dispoziției emisă de Primarul municipiului Iași în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, se constată că sunt nefondate, pentru cele ce succed:
Potrivit art. 27 pct. 7 C. proc. civ., Judecătorii pot fi recuzați "dacă și-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă".
Motivele de recuzare prevăzute de art. 27 C. proc. civ., sunt limitativ prevăzute de lege, așa încât sunt de strică interpretare și nu se pot extinde, prin analogie, la alte cazuri neprevăzute.
Prin urmare, judecătorul unei cauze poate fi recuzat când se află în situațiile strict prevăzute de lege.
În speță, prin încheierea din 19 februarie 2016, pronunțată în camera de consiliu, instanța a respins cererea de abținere formulată de judecătorul F. în ceea ce privește soluționarea cauzei în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul prezentului recurs și s-a respins cererea de recuzare a aceluiași judecător formulată de reclamanta A., în ceea ce privește soluționarea aceluiași dosar.
Cererea de recuzare formulată de reclamanta A., prin tutore E., se constată că a fost respinsă cu motivarea că prin aceasta s-au invocat aceleași motive de incompatibilitate a judecătorului F. ca și în cererile de abținere formulate de același judecător, și că soluționarea acesteia se face raportat la modul de soluționare a celei de a doua cereri de abținere, prin reținerea autorității lucrului judecat față de încheierea de ședință din camera de consiliu din 15 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași.
Instanța de apel, prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2016, a respins prima cerere de abținere formulată de judecătorul F., prin care s-au invocat aceleași motive ca și în cea de-a doua cerere de abținere formulată de același judecător, cât și de apelanta-reclamantă prin cererea de recuzare, cu motivarea că, în Dosarul nr. x/99/2009* al Curții de Apel Iași, instanța s-a pronunțat pe excepțiile lipsei calității procesuale active și a tardivității contestației formulate împotriva Deciziei nr. 622/2004 emisă de Primarul municipiului Iași, și că prin sentința apelată dosarul s-a soluționat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Iași, iar motivele de apel nu vizează aspecte asupra cărora judecătorul F. să-și fi exprimat anterior părerea.
Pentru a se reține motivul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., era necesar ca judecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare să-și fi exprimat anterior părerea asupra chestiunilor de fapt și de drept supuse controlului judiciar. Or, prin sentința apelată, prima instanță a soluționat cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepție asupra căreia judecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare nu s-a pronunțat prin Decizia nr. 755/2015, dată în Dosarul nr. x/99/2006* al Curții de Apel Iași, iar prin motivele de apel reclamanta nu a formulat critici ce ar viza aspectele dezlegate prin această hotărâre.
Întrucât judecata în apel, chiar dacă are caracter devolutiv, se face numai în limita motivelor de apel formulate împotriva sentinței primei instanțe raportat la ceea ce a făcut obiectul judecății, respectiv, la ceea ce s-a tranșat prin hotărârea supusă căii de atac a apelului, rezultă că judecătorul F. nu și-a spus anterior părerea cu privire la chestiunea de drept tranșată prin sentința apelată, respectiv, la calitatea procesuală pasivă a pârâților în raportul juridic dedus judecății, astfel că cererea de recuzare formulată de reclamanta A. a fost corect respinsă prin încheierea din 19 februarie 2016 de către instanța de apel, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs formulat de recurenta reclamantă împotriva încheierii din 19 februarie 2016, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii de recuzare a judecătorului F., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cererii de recuzare, se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În speță, încheierea atacată, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanta apelantă, a fost motivată, în sensul că soluționarea acesteia, întemeiată pe aceleași motive ca și cererile de abținere formulate de judecătorul recuzat, s-a făcut prin raportare la modul de soluționare a celei de-a doua cererii de abținere formulată de judecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare, respectiv, pe excepția autorității de lucru judecat față de încheierea de ședință din camera de consiliu din 15 ianuarie 2016, pronunțată de aceeași instanță.
Deși nu s-a arătat expres, rezultă că motivele pentru care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamanta apelantă și întemeiată pe aceleași motive ca și cererile de abținere formulate de către judecătorul recuzat, sunt cele pentru care s-a respins prima cerere de abținere formulată de judecătorul recuzat prin încheierea din 15 ianuarie 2016, așa cum au fost expuse mai sus, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra acesteia de către instanța de recurs.
Prin urmare, se constată că motivul de recurs formulat de recurenta reclamantă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului F. este nefondat, urmând a fi respins, în consecință.
Criticile formulate de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 141 din 2 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ., încadrarea în drept a acestora fiind făcută de către instanță, potrivit art. 306 (3) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, pentru cele ce succed;
Potrivit art. 304 (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale". În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta a arătat că, "în ipoteza în care se apreciază ca fiind întemeiate criticile vizând modul de soluționare a fondului cererii de recuzare, devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează situația nelegalei alcătuiri a instanței".
Rezultă că reclamanta a susținut implicit că, întrucât este întemeiată cererea de recuzare a judecătorului F., prin includerea acestuia în completul de judecată care a pronunțat decizia atacată instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Or, aceste critici sunt nefondate, deoarece hotărârea instanței de apel a fost pronunțată după soluționarea legală a cererii de recuzare formulată de către reclamantă împotriva judecătorului cauzei - F., precum și a cererilor de abținere formulate de același judecător, prin respingere, astfel că hotărârea dată, fiind pronunțată de o instanță alcătuită potrivit dispozițiilor legale, nu este lovită de nulitate.
Prin urmare, motivul de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 (1) C. proc. civ., formulat de recurenta reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, în consecință.
Celelalte critici formulate de reclamantă potrivit cărora decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 108 (4), art. 90 (1) și art. 284 (1) C. proc. civ., se circumscriu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și se constată că sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 108 (4) C. proc. civ., "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt".
În susținerea criticii potrivit căreia decizia atacată a fost dată cu încălcarea acestei dispoziții legale, reclamanta a arătat că atât cererea introductivă, înregistrată la 16 martie 2004, cât și precizarea acesteia din data de 15 aprilie 2004, nu au fost semnate de aceasta, aspect recunoscut de către autoarea semnăturilor în cadrul cercetării penale și consemnat în Ordonanța de clasare din 25 august 2015.
Instanța de apel, cu privire la situația de fapt, având în vedere și rezultatul cercetărilor penale finalizate prin Ordonanța de clasare din 25 august 2015, a constatat că drepturile procesuale au fost exercitate în primă instanță personal de reclamantă, și că reclamanta a formulat și semnat cererea de modificare a acțiunii, prin " simpla comparare a semnăturii de pe cererea de modificare a acțiunii ce cuprinde aceeași redare a literelor", ceea ce a implicat verificarea de scripte de către aceasta, în condițiile art. 178 alin. (1) C. proc. civilă.
Așadar, se constată că decizia atacată s-a dat cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 108 (4) C. proc. civ., deoarece reclamanta nu poate avea câștig de cauză invocându-se propria culpă, ce constă în faptul că aceasta a indicat adresa domiciliului său atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și în cel al cererii de modificare a acțiunii, ca fiind în str. Y și nu în Aleea Y, așa cum corect a reținut și instanța de apel.
Mai mult, se constată că reclamanta, deși a invocat pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 108 (4) C. proc. civ., prin aceste critici tinde la a supune controlului judiciar netemeinicia deciziei atacate, respectiv, modul de apreciere a probatoriului administrat de către instanța de apel, ceea ce este inadmisibil față de art. 304 C. proc. civ., care prevede că, pe calea recursului, controlul judiciar se exercită numai în ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate.
Criticile potrivit cărora decizia recurată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 90 (1) C. proc. civ., care prevăd că "înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat", întrucât hotărârea apelată nu i-a fost comunicată reclamantei la domiciliul său, care a fost indicat greșit prin cererea de chemare în judecată, cât și prin precizarea de acțiune, ca fiind în str. Y în loc de Aleea Y, se constată că sunt nefondate.
Astfel cum a constatat instanța de apel, în primă instanță drepturile procesule au fost exercitate personal de către reclamantă, care prin cererile formulate și-a indicat domiciliul în str. Y și nu în Aleea Y.
În această situație, în aplicarea dispozițiilor art. 90 (1) C. proc. civ., se constată că instanța de apel corect a reținut că prima instanță a comunicat legal hotărârea pronunțată la domiciliul indicat de reclamantă, respectiv, în str. Y.
Și critica potrivit căreia decizia atacată s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 284 (1) C. proc. civ., este nefondată.
Potrivit art. 284 (1) C. proc. civ., "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
În speță, comunicarea hotărârii primei instanțe s-a făcut, potrivit art. 90 (1) C. proc. civ., la domiciliul indicat de aceasta prin acțiune, cât și prin precizarea de acțiune, respectiv, în str. Y, la 15 septembrie 2004, dosar primă instanță, care face dovada comunicării până la înscrierea în fals, potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., iar apelul s-a declarat la 5 octombrie 2015, dosar apel, peste termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii apelate, prevăzut de art. 284 (1) C. proc. civilă.
Prin urmare, deși este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia luarea la cunoștință de hotărârea apelată într-un alt dosar nu echivalează cu o comunicare a acesteia în vederea curgerii termenului de apel, deoarece cazurile de echipolență nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege, se constă că decizia atacată, prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamantă, este legală în raport de celelalte argumente reținute de instanța de apel potrivit cărora, în temeiul art. 284 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta este decăzută din dreptul de a exercita calea de atac a apelului la 2 octombrie 2015, față de data comunicării sentinței apelate către aceasta la domiciliul pe care l-a indicat atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea de modificare a acțiunii, la 15 septembrie 2004.
Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, prin tutore, împotriva încheierii din 19 februarie 2016 și a Deciziei nr. 141 din data de 2 martie 2016 a Curții de Apel Iași.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. prin tutore E. împotriva încheierii din 19 februarie 2016 și a Deciziei nr. 141 din data de 2 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.
Procesat de GGC - CT