Decizia nr. 1431/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 9 ianuarie 2016 sub nr. 775121212016 reclamanta A. SA, cu sediul în București, a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în județul Călărași, cerere de întoarcere a executării silite, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 288 RON constând în diferența de impozit datorat la bugetul de stat, care a rezultat din cumularea veniturilor salariale lunare cu cele din sentința civilă executată, cumulare care a condus la o deducere personală mai mică, decât un impozit mai mare.
Prin Sentința nr. 3291 din 14 martie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/212/2016 Judecătoria Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector I București, reținând că prin decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 publicată în M. Of. al României nr. 529 din 16 iulie 2014, dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. au fost declarate neconstituționale, iar prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. al României nr. 753 din 16 octombrie 2014, aceste dispoziții au fost modificate, în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, aceste dispoziții sunt pe deplin aplicabile, iar raportat la făptui că, la dala sesizării organului de executare, sediul debitorului se afla în circumscripția Judecătoriei Sector 1 București, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.
Prin Sentința nr. 9526 din 26 mai 2016 Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită - 30 octombrie 2013.
Instanța de judecată a apreciat că se impune o distincție între executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, respectiv după această dată, urmând a se ține cont de următoarele aspecte: deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței eu cererea de încuviințare a executării silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.
În speță, întrucât instanța de executare a fost sesizată anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării aparține instanței de la sediul organului de executare.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma inițială „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Dispozițiile textului legal anterior citat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1) din NCPC și-a încetat efectele. Punând de acord norma procedurală cu statuările Curții Constituționale, prin Legea nr. 138/2014 s-a prevăzut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ. va avea următorul conținut: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".
Cum atât Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 7 iunie 2014 cât și Legea nr. 138/2014 ce a modificat textul declarat neconstituțional au fost publicate în M. Of. anterior sesizării Judecătoriei Constanța cu soluționarea prezentei cereri, respectiv 19 ianuarie 2016, producându-și efectele general obligatorii anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014.
Aceasta, întrucât o normă declarată neconstituțională nu mai poate constitui temei pentru stabilirea competenței instanței, față de efectele general obligatorii pe care le produce publicarea deciziilor Curții Constituționale în M. Of., conform art. 147 alin. (4) din Constituția României.
De aceea, în stabilirea competenței interesează nu data înregistrării cererii de executare silită la biroul executorului judecătoresc (în speță 30 octombrie 2013), ci data învestirii instanței de judecată cu o atare solicitare, când verificarea competenței de judecată se va face în raport de cadrul normativ în vigoare la data sesizării sale (care nu-și poate avea temei într-o normă declarată neconstituțională).
La stabilirea competenței urmează să fie avute în vedere și cele statuate prin decizia în interesul legii nr. 5/2012 în sensul că instanța de executare în această materie, în virtutea principiului simetriei juridice, este aceeași cu cea care a încuviințat anterior executarea „fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită", respectiv, judecătoria.
Cum sediul debitoarei reclamante se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sector 1 București, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe, potrivit celor mai sus precizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2016.
Procesat de GGC - LM